Functiile sangelui: grupele sangvine

Functiile sangelui

1. Transportul apei si substantelor nutritive. Se realizeaza de la nivelul intestinului subtire, unde acestea sunt absorbite, la tesuturi, prin intermediul plasmei sangvine.

2.Transportul substantelor de excretie. Substantele rezultate in urma catabolismului (uree, acid uric, amoniac etc.) sunt transportate de catre plasma de la tesuturi la organele de excretie.

3.Transportul gazelor respiratorii. Se realizeaza atat la nivelul plasmei sangvine, sub forma dizolvata (13% din O₂ si 7% din CO₂) si sub forma de bicarbonati (70% din C 616e47g O₂), cat si la nivelul hematiilor, prin combinatiile labile ale hemoglobinei cu aceste gaze.

Combinatia labila a hemoglobinei cu oxigenul, oxihemoglobina (HbO₂), reprezinta principala forma de

transport a oxigenului prin sange (97%).Combinatia labila a hemoglobinei cu CO₂, carbohemoglobina (HbCO₂) este una dintre formele de transport ale CO₂ de la tesuturi la plamani. Ambele combinatii se datoreaza legarii reversibile a O₂, respectiv a CO₂, la Fe²⁺ al hemului.

4. Mentinerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului. Se face prin legatura nemijlocita pe care o realizeaza sangele atat cu lichidul interstitial la nivelul capilarelor, cat si cu mediul.

5. Functia de aparare a sangelui. Functionarea normala a organismului este in permanenta amenintata de patrunderea din exterior a unor agresori biologici' (agenti patogeni, celule straine in cazul grefelor si al transtelor, proteine straine etc), numiti generic si factori antigenici. Impotriva acestora, organismul se opune prin mijloacele sale de aparare specifice si nespecifice.

6. Reglarea functiilor si asigurarea unitatii organismului. Alaturi de sistemul nervos, sangele reprezinta o cale de legatura directa intre structurile organismului, asigurand nu numai transportul unor substante reglatoare (hormoni, enzime etc), dar si functionarea coordonata a acestora. Astfel, se asigura

unitatea organismului si adaptarea sa permanenta la conditiile schimbatoare ale mediului.

7. Termoreglarea. Circulatia sangelui contribuie la uniformizarea temperaturii corporale si la eliminarea, prin iradiere, a surplusului de caldura la exterior, asigurand mentinerea temperaturii constante a organismului, homeotermia.

8. Functia hemostatica. In cazul unor hemoragii, se declanseaza un complex de mecanisme de oprire a sangerarii, care constituie hemostaza. Ea se desfasoara in trei timpi:

a) Timpul vasculoplachetar (24 minute), sau hemostaza temporara, se declanseaza la lezarea unui vas de sange si consta in: vasoconstrictia peretelui vascular, aderarea trombocitelor la plaga, aglutinarea lor si formarea unui dop (trombus) plachetar, care determina oprirea sangerarii.

b) Timpul plasmatic (de 48 minute), sau coagularea (inchegarea) sangelui, se produce sub actiunea unor factori ai coagularii de natura plasmatica, trombocitara si tisulara. Ei determina coagularea sangelui in trei faze: formarea tromboplastinei, formarea trombinei si formarea fibrinei.

In ochiurile retelei insolubile de fibrina se dispun elementele urate, formand cheagul si oprind astfel hemoragia.

Vitamina K stimuleaza coagularea sangelui.

Esenta procesului este schematizata astfel:

TROMBOPLASTINA + Ca ²⁺

activare

PROTROMBINA

sintetizata in ficat in Ca ²⁺ TROMBINA

prezenta vitaminei K activare

FIBRINOGEN FIBRINA

sintetizat in ficat retea insolubila

c) Timpul trombodinamic (224 ore) consta in:

retractia cheagului prin expulzarea serului (plasma fara fibrinogen si protrombina);

descompunerea cheagului (fibrinoliza) sub actiunea unor enzime proteolitice;

indepartarea cheagului si reluarea circulatiei.

Transfuzia este o metoda frecventa de tratament, care consta in administrarea de sange proaspat sau conservat provenit de la un donator. In practica transfuziei trebuie sa se tina seama de prezenta in membrana hematiilor a unor substante cu actiune antigenica, numite aglutinogene (A si B), iar in plasma sangvina a unor anticorpi in alergii" class="text">anticorpi specifici, aglutinine (alfa si beta). In functie de prezenta sau absenta acestor factori, sistemul AOB clasifica sangele in patru grupe principale (tab. 23. si . 10.5.).

Inlantuirea aglutinogenului cu aglutinina corespunzatoare (A cu alfa sau B cu beta) este incompatibila, deoarece determina fenomene de tip imunitar: aglutinarea* hematiilor si distrugerea (liza) lor, cu consecinte grave.

Tab. 23. Grupele sangvine.

GRUPA DE SANGE	AGLUTI- NOGEN (in hematii)	AGLUTININA (in plasma)	PROPORTIE LA RASA ALBA
I		alfa, beta	47%
II	A	beta	41%
III	B	alfa	9%
IV	AB		3%

Importanta practica a acestor grupe este foarte mare in cazul unor situatii neprevazute (accidente etc). De aceea, este utila inscrierea lor in buletinul de identitate.

Schema transfuziilor (. 10.4.) este valabila doar pentru transfuziile mici. La transfuziile mari (peste 500 ml de sange) sangele se administreaza numai de la aceeasi grupa (izogrup).

. 10.4. Schema compatibilitatii la transfuzie.

. 10.5. Determinarea in laborator a grupelor sangvine.

Sistemul Rh, de clasificare a sangelui uman, porneste de la existenta in sangele maimutei Rhesus si a 85% din oameni a unui antigen, numit Rh (Rh pozitiv), mostenit exclusiv de la tata. Anticorpii anti-Rh apar in cursul vietii la indivizi ce nu il au (Rh negativ, 15% din populatie) in urma unor transfuzii repetate cu sange Rh⁺ si pot da accidente dupa transfuzii.

La mamele Rh^-, sarcina cu fat Rh⁺ (tata Rh⁺) determina producerea de anticorpi anti-Rh. Prima sarcina decurge normal, datorita ritmului lent de producere a acestor anticorpi. Sarcinile urmatoare pot insa produce accidente de incompatibilitate (avort* precoce, icter hemolitic etc), de aceea situatia trebuie cunoscuta si combatuta medical.