Ecografia cardiaca, sau ecocardiografia, este una dintre minunile medicale ale ultimului sfert de secol. Mai precis, in 2003 ea implinea 50 de ani de la aparitie, dar multa vreme nu a fost folosita. in anii de dupa al doilea razboi mondial, un suedez pe nume Edler a folosit un sonar luat de la un submarin german pentru a incerca sa vizualizeze structurile ascunse ale inimii - si a reusit. Au trecut insa 25 ani pana cand metoda a fost recunoscuta ca loroasa si s-a introdus in practica medicala, pentru ca in urmatorii 25 de ani ea sa fie perfectionata in asa masura incat chiar si in prezent ii uimeste pe medicii tineri si mai putin tineri cu performantele sale.
In ce consta ecocardiografia? Ea foloseste ultrasunetele -sunete cu frecvente mult mai mari decat cele percepute de urechea umana. Unele ultrasunete ar putea fi percepute, de exemplu, de liliac sau de alte animale cu o ureche mult mai fina decat a omului, dar de cele mai multe ori frecventa este asa de inalta incat nici o fiinta nu o percepe. O fac, in schimb, microfoanele incorporate in aparatele ecocardio-grafice.

Ce fac ultrasunetele? Emise de un miniemitator, ele strabat tesuturile corpului in directia impusa de examinator. Imediat ce intalnesc o diferenta de structura intre tesuturi, cum se intampla la aparitia unui muschi, a unui s, a unei lve cardiace, o parte din ultrasunete se reflecta pe suprafata de separare dintre tesuturile cu densitati diferite. O alta parte merge mai departe, dar se reflecta la intalnirea cu stratul imediat urmator, asa incat dupa 20-30 cm, iar uneori (rar) dupa 40 cm, toata puterea ultrasunetelor s-a pierdut. Ele s-au reflectat pe rand, dar in final s-au reflectat in totalitate si au produs niste ecouri ce sunt inregistrate de microfoanele asezate chiar alaturi de emitator sau de jur-imprejurul lui. Microfoanele transmit aceste ecouri sub forma unor umbre ce se proiecteaza pe un ecran. impreuna, umbrele recompun imaginea interiorului inimii, si ele sunt atat de precise si se schimba atat de rapid incat pe ecran se vede de fapt o sectiune a inimii care se misca, functioneaza ca si cand am vedea-o in sala de operatie, cand toracele si inima au fost deschise de catre chirurg. Acest tip de ecocardiografie alcatuita prin reflectarea directa a ultrasunetelor se numeste ecocardiografie structurala si reuseste sa arate inima ca si cand ar fi sectionata la 2,4,6,8 sau poate 15 centimetri de suprafata pielii, dupa cum inclinam emitatorul de ultrasunete. Prin acest gen de sectiuni se poate cunoaste structura inimii, ca si puterea ei de lucru.
O alta proprietate a ultrasunetelor, lorificata de catre fizicieni si apoi de medici, este urmatoarea: ultrasunetele care se reflecta la contactul cu globulele rosii sau albe ce se misca in interiorul inimii se intorc la microfonul de langa emitator cu o frecventa diferita, dupa cum globulele se apropie sau se indeparteaza de emitator. Acest fenomen a fost descris in secolul al XlX-lea de fizicianul austriac Doppler si sta la baza unei tehnici de explorare cardiaca asa de populare astazi, incat multi bolnavi spun ca se duc Asa-si faca un Doppler la inimaA. ADoppler-ulA reuseste sa vizualizeze modul in care curge sangele, in care se deplaseaza globulele rosii si albe in interiorul inimii. Fizicienii au colorat in rosu imaginea curgerii sangelui si ulterior, pentru a pune mai bine in evidenta sensul fluxului, au recurs la doua culori principale - rosu, cand sangele se apropie de aparat, si albastru, cand se indeparteaza. in plus, daca sangele intalneste obstacole si devine turbulent, fenomenul este imediat identificat deoarece culoarea fluxului se transforma in ver-de-galbui.
Medicul vede, asadar, pe ecran inima - in alb-negru -contractandu-se, dilatandu-se, exercitandu-si miscarile naturale, si sangele ce curge in interiorul inimii, colorat in rosu sau albastru (dupa cum se apropie sau se indeparteaza de receptorul de pe corp), eventual in verde-galbui daca are o turbulenta patologica. Imaginea este astazi atat de fidela incat poate fi reconstituita cu ajutorul calculatorului in spatiu, in trei dimensiuni, si reproduce perfect aspectul din sala de operatie.
Toti cardiologii, dar si medicii internisti sau de familie sunt obligati in prezent sa stie sa interpreteze o ecografie cardiaca - evident, cu mai multe sau mai putine amanunte dupa specializare. Ei pot sa da grosimea muschiului cardiac, puterea lui de contractie, aspectul supapelor, daca acestea sunt ingustate sau, din contra, prea largi, prezenta unor infectii capabile sa distruga aceste supape (sau chiar a unor infectii mai generale, care afecteaza muschiul cardiac sau invelisurile inimii), prezenta lichidului din jurul inimii - lichidul pericardic -, prezenta unor cheaguri, prezenta unor defecte congenitale ale structurilor inimii si asa mai departe.


Nici ecocardiografia nu este perfecta. Sunt cate lucruri care ii scapa, printre care modul in care circula curentul electric al inimii si meolismul intim al celulelor cardiace. Ramane totusi o metoda extraordinara, o forma de explorare a inimii indispensabila in prezent. intr-o masura mai mare decat prin orice alta metoda, prin ecocardiografie se decide astazi daca inima este bolna sau nu - si cat de bolna este.