Clasificarea structurala a articulatiilor - sinartrozele, diartrozele

STRUCTURA SI CLASIFICAREA STRUCTURALA A ARTICULATIILOR

Syndesmologia (syndesmos= ligament, logos= stiinta) este partea anatomiei care are ca obiect studiul articulatiilor. Articulatiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele. Aceste elemente sunt reprezentate prin formatiuni conjunctive si muschi. Artrologia trateaza formatiunile conjunctive.

Articulatiile se clasifica dupa gradul de mobilitate si dupa structura lor.

Clasificarea dupa gradul de mobilitate deosebeste:

Sinartroze articulatii in care capetele osoase se gasesc in oarecare continuitate datorita formatiunilor conjunctive de legatura, au o mobilitate redusa (articulatii semimobile sau amfirtroze), foarte redusa sau nula (articulatii fixe) .

Diartroze : articulatii cu structura tipica, capete osoase gasind-o in contiguitate si avand mobilitatea importanta.

SINARTROZELE

Se clasifica, dupa structura elementelor de legatura :

1.1.1. Syndesmoze - juncturae fibrosae

Oasele se afla strans legate prin tesut fibros dens- fibre de colagen sau fibre elastice. Nu permit miscari sau permit miscari foarte reduse.

Varietati :

Membrana interosoasa este formata din manunchiuri de fibre de colagen, divers orientate, intinse intre oasele antebratului sau gambei. Prin pozitia ei, membrana separa timente la nivelul segmentelor respective si este implicata in diferitele tipuri de miscari dintre cele doua oase, asupra carora are actiune stabilizatoare.

Ligamentele galbene sunt structuri dreptunghiulare formate din tesut elastic, intercalate intre lamele vertebrale. Ele inchid peretele posterior al canalului vertebral conectand doua lame adiacente si formeaza un sir de sindesmoze cu rol important in statica coloanei vertebrale.

Suturile reprezinta o varietate speciala a syndesmozelor. Ele constituie articulatiile fixe dintre oasele craniului. tesutul fibros interpus intre oasele craniene se numeste ligament sutural. El are o structura complexa. Realizeaza legatura interosoasa prin straturile periostice si ofera spatiu pentru functia de crestere craniana. In jurul varstei de 20 ani, ligamentul sutural incepe sa fie in- locuit cu tesut osos, determinand transformarea suturilor in synostoze. Forma interliniei suturale joaca un rol important, alaturi de ligament, in blocarea miscarilor dintre oase. In functie de geometria acesteia se descriu urmatoarele varietati de suturi:

sutura serrata are forma de zig-zag, cu 'dinti' care se intrepatrund - ex. sutura sagitala;

sutura denticulata este o varietate de sutura dintata mai complexa, cu dinti mici suprapusi peste conturul in zig-zag- ex. sutura lambdoida;

sutura squamosa in forma de solz- ex. sutura temporoparietala, in care scuama temporala acopera marginea inferioara tesita a parietalului;

sutura a, de forma liniara- ex. sutura internazala

Gomfozele reprezinta o varietate diferentiata de syndesmoza, prin care este asigurata fixarea dintilor in procesul alveolar. Radcina dintelui este fixata in cavitatea alveolara printr-un ligament periodontal (alveolo-dentar).

In practica medicala, de foarte multe ori, termenul de syndesmoza este utilizat intr-un domeniu mult mai restrans: el se aplica pentru jonctiunile osoase prevazute cu ligamente scurte, situate in vecinatatea unei articulatii sinoviale- ex. articulatia tibio-fibulara distala.

1.1.2. Syncondroze- juncturae cartilagineae

Sunt articulatii temporare sau permanente, realizate intre doua piese osoase formate prin osificare endocondrala, unite prin tesut cartilaginos hialin sau tesut fibrocartilaginos.

Cele mai numeroase syncondroze se intalnesc spre extremitatile oaselor lungi in perioada de crestere, reprezentate de cartilajele de crestere. Cunoscute si sub denumirea de fize (physis), ele realizeaza jonctiunea cartilaginoasa dintre epifize si metafize, asigurand, in acelasi timp, dezvoltarea in lungime a oaselor. Prin pozitia lor transversala fata de diafiza ele sunt solicitate de forte de compresiune, dar exista si cartilaje de crestere asociate cu tuberozitatile sau procesele osoase, solicitate prin forte de tractiune. Syncondrozele sunt structuri in continua schimbare, cu existenta temporara, care se transforma in synostoze la sfarsitul perioadei de crestere. Exemplu: syncondroza sfenoocipitala care asigura legatura dintre corpul sfenoidului si occipital, controland, prin cresterea ei, diametrul anteroposterior al craniului.

Syncondrozele dintre coastele 1-7 si stern, sunt considerate jonctiuni cartilaginoase implicate in realizarea mecanicii respiratorA Ele nu mai sunt implicate in procesul de crestere osoasa. Au, astfel, o functie si o existenta permanenta.

Simfiza constiutie o varietate de articulatie cartilaginoasa, situata de obicei pe linia mediana a corpului, in care legatura dintre cele doua piese osoase se realizeaza prin tesut fibrocartilaginos. Ea este o articulatie permanenta, cu mobilitate variabila, rezultata din deformarea tesutului de legatura, fiind considerata, din punct de vedere functional, o articulatie semimobila. Simfiza pubiana este considerata un exemplu tipic, dar si articulatia dintre doua corpuri vertebrale cu discul intervertebral fibrocartilaginos este tot o simfiza.

1.1.3. Synostozele- juncturae osseae

Pot fi considerate stadiul de evolutie finala a syncondrozelor si suturilor, dupa terminarea perioadei de crestere. Prin inlocuirea tesutului fibros sau cartilaginos cu tesut osos, se realizeaza cea mai ferma legatura intre doua piese osoase. tesutul osos care inlocuieste syncondroza cartilajului in 'Y' din acetabul, asigura fuziunea ileonului, ischionului si pubisului, avand valoarea unei synostoze. Transformarea suturilor in synostoze incepe dupa varsta de 45 ani, cu evolutie lenta, dinspre interior spre exterior si dinspre median spre lateral.

1.2 DIARTROZELE

1.2.1 Structura articulatiilor sinoviale.

Cele mai multe articulatii ale corpului sunt sinoviale. Se caracterizeaza prin complexitate, miscari multiple si variate.

Componentele unei articulatii sinoviale sunt (. 72):

suprafetele articulare

cartilajul articular

formatiuni care asigura concordanta dintre suprafetele articulare (fibrocartilaje de marire, discuri, meniscuri)

mijloace de unire (capsula articulara, ligamentele)

	.77 Articua]ia scapulo-humeral\ (suprafe]e articulare)

a. Suprafetele articulare

Dupa forma pot fi:

sferice

eliptice

cilindrice

e.

In general, aceste suprafete pot fi incadrate geometric in doua forme principale: a si curba. In articulatiile e miscarile sunt reduse. In cele cu suprafete curbe, miscarile sunt mai complexe. Pentru o functionare normala, este necesara o adaptare perfecta a suprafetelor articulare, o concordanta sau cum se mai spune in limbaj clinic, o congruenta articulara. Lipsa acestei concordante articulare face posibila producerea unor leziuni ulcero-necrotice si, in final, instalarea proceselor artrozice prin alterarea cartilajului si a tesutului osos subjacent.

b. Cartilajul articular

Este numit si cartilaj de incrustare si acopera suprafetele articulare ale oaselor. Este un cartilaj hialin de culoare alb-stralucitoare, cu reflexe albastrui. Prezinta doua suprafete:

una aderenta de suprafata osului;

una libera ce corespunde cavitatii articulare.

Marginea cartilajului se continua cu periostul. La nivelul acestei margini se termina si membrana sinoviala. Intinderea cartilajului este proportionala cu intinderea miscarilor articulare. Grosimea lui este variabila (1-l2 mm), in raport cu presiunea exercitata pe suprafetele articulare. Pe masura inaintarii in varsta, are tendinta subtierA

Cartilajul nu prezinta terminatii nervoase si nici vase de sange.

Are doua proprietati importante:

compresibilitatea (rol de amortizor)

elasticitatea (condroplastele ocupate de condrocite joaca rol de pneuri).

Contine apa in proportie de 50-60%. Deshidratarea tesutului cartilaginos duce la micsorarea elasticitatii si constituie alt factor favorizant pentru aparitia artrozelor. Nutritia cartilajului se face prin imbibitie, respectiv prin trecerea substantelor din vasele tesutului osos subjacent si din arterele capsulo-sinoviale, precum si din lichidul sinovial. El este considerat un tesut cu metabolism redus.

Daca tesutul cartilaginos este invadat de vase sanguine, ca in cazul imobilizarilor prelungite, acestea vor aduce odata cu sangele, elemente celulare care vor forma tesut osos in locul cartilajului articular care se va resorbi, determinand anchiloza articulara.

c. Formatiuni care asigura concordanta dintre suprafetele articulare

(fibrocartilaje de marire, discuri, meniscuri)

Fibrocartilaje de marire: labrul articular sau cadrul articular

Se intalnesc in cazul articulatiilor la care o suprafata articulara sferica - cap articular- trebuie 'sa se potriveasca' cu o cavitate articulara mai putin adanca.

Exemple: articulatia umarului (. 72), articulatia soldului.

Uneori, labrul constituie in acelasi timp si un mijloc de unire.

Fibrocartilaje intraartticulare: discurile si meniscurile-sunt formatiuni anatomice ce se gasesc intre suprafetele articulare si au, de asemenea rolul sa asigure o concordanta cat mai buna. Ele difera mult ca forma si dimensiuni.

Uneori ocupa toata articulatia, formand un disc. Exista fibrocartilaje de forma unor semilune, denumite meniscuri. Acestea au pe sectiune o forma triunghiulara aderand cu baza pe una din suprafetele articulare, de obicei de cea mai mobila si o insotesc in toate miscarile. La articulatia genunchiului (. 73) ele adera de tibie.

d. Mijloace de unire: capsula articulara si ligamentele

Capsula articulara este o formatiune constituita din doua straturi: unul extern- stratul fibros si altul intern.- membrana sinoviala.

Stratul fibros are o forma abila cu cea a unui manson. Se insera prin cele doua extremitati ale sale la periferia cartilajelor articulare. El reprezinta o continuare a periostului oaselor. Suprafata exterioara vine in raport cu muschii si tendoanele periarticulare. Suprafata interna este acoperita de membrana sinoviala. Grosimea stratului fibros difera: in unele articulatii cu mobilitate mare, este mai redusa si mai putin rezistenta. De regula, la aceste articulatii, membrana prezinta o mare laxitate. Nu este si cazul articulatiei soldului, care are o membrana fibroasa foarte ingrosata, datorita tractiunilor puternice si a greutatilor foarte mari de suportat. In articulatiile cu miscari limitate, grosimea este apreciabila. In unele traumatisme, membrana fibroasa laxa poate fi prinsa intre suprafetele articulare si traumatizata. In conditii normale, aceasta eventualitate este exclusa prin actiunea unor fascicule musculare cu insertie capsulara.

In general, o membrana fibroasa este formata din fibre conjunctive si putine fibre elastice, cu orientari diferite.

Vascularizatia arteriala a capsulei este asigurata din ramuri provenite din arterele musculare. Ele trimit prelungiri pana la membrana sinoviala. Vasele limfatice, putine la numar, se gasesc atat in stratul fibros al capsulei cat si la nivelul membranei sinoviale.

Inervatia este asigurata de filete nervoase care insotesc vasele sanguine. Ele se impletesc, formeaza plexuri intinse din care vor rezulta atat terminatii libere (receptori durerosi) cit si cele care vin in legatura cu corpusculii Vater-Pacini si Golgi- Mazzoni, incapsulati si lamelari.

Rolul capsulei : protejeaza articulatia de procese patologice periarticulare si impiedica raspandirea revarsatelor articulare in tesuturile din jur.

Membrana sinoviala este stratul profund al capsulei articulare. Se prezinta ca o foita subtire, neteda si lucioasa, care adera intim de suprafata interioara a stratului fibros al capsulei articulare. Ea secreta un lichid galbui, vascos, unsuros- lichidul sinovial, cu rol important in biomecanica articulara.. Se opreste la periferia cartilajelor articulare, la limita dintre cartilajul articular si os. Membrana sinoviala acopera portiunile de os intracapsulare, si unele formatiuni intracapsulare: tendoanele, ligamentele, discurile intraarticulare. Exceptie: discul articulatiei temporo-mandibulare si meniscurile genunchiului nu sunt acoperite. Din cauza abundentei vaselor sanguine, sinoviala se inflameaza prima dintre formatiunile articulatiei. Sinoviala este o membrana continua, spre deosebire de membrana fibroasa care poate fi perforata de vase, nervi.

Membrana sinoviala prezinta adeseori o serie de prelungiri, externe sau interne.

Prelungirile externe sunt reprezentate de funduri de sac si cripte. Fundurile de sac se gasesc sub tendoanele unor muschi, usurandu-le alunecarea. Ele nu comunica cu cavitatea articulara decat printr-un orificiu foarte mic. Sunt considerate drept burse seroase musculare unite cu sinoviala (ex.: fundul de sac din jurul tendonului lungii portiuni a bicepsului brahial, sau bursa suprapatelara de sub muschiul cvadriceps.Criptele sau foliculii sinoviali se prezinta ca mici funduri de sac ale membranei sinoviale, situate intre fibrele ligamentelor. Ele comunica cu cavitatea articulara.

Prelungirile interne sunt reprezentate de ciucuri sau plicile sinoviale si vilozitati.

Ciucurii sau plicile sinoviale sunt formatiuni ce plutesc libere in interiorul cavitatii articulare, avand aspectul unor prelungiri, uneori mai mari si dispuse in grupe sau ramificate. Contin vase de sange sau mase adipoase. Vilozitatile sinoviale apar ca prelungiri filiforme.

Rolul prelungirilor interne este acela de a umple anumite portiuni ale cavitatii articulare.

Membrana sinoviala este bogat vascularizata si inervata. Arterele provin din stratul fibros al capsulei. Venele au traiect varicos, formand spirale. Limfaticele sunt superficiale si profunde. Nervii formeaza plexuri mielinice puternice.

Lichidul sinovial are aspectul unui lichid galbui, vascos, are rol lubrifiant asupra elementelor articulare, producand, in acelasi timp si o oarecare adeziune intre suprafetele articulare. In timpul miscarilor, lichidul este impins din prelungiri si funduri de sac, pe suprafetele articulare. El rezulta dintr-un proces de transsudare a lichidului plasmatic care trece in cavitatea articulara prin peretii capilarelor perisinoviale, permeabili in ambele sensuri.

Rolul lichidului: nutritie, lubrifiere, curatire.

Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se insera pe oasele articulare, contribuind la mentinerea contactului dintre suprafetele articulare.

Dupa structura lor, ligamentele au fost impartite in:

ligamente capsulare

ligamente tendinoase

ligamente musculare

ligamente fibrozate

Ligamentele capsulare sunt diferentieri ale capsulei cu rolul de a frana o serie de miscari: ligamentul pubo-femural al articulatiei soldului.

Ligamentele tendinoase rezulta prin transformarea unor tendoane: ligamentul patelar al genunchiului.

Ligamentele musculare provin din atrofierea unor fascicule musculare: ligamentul acromiocoracoidian.

Ligamentele fibrozate: ligamentul stilohioidian.

Dupa pozitia pe care o au fata de capsula se deosebesc lig. intracapsulare si extracapsulare.

Toate ligamentele sunt rezistente si inextensibile. In acelasi timp sunt suficient de flexibile incat sa nu impiedice executarea miscarilor. Au si rolul de a preveni depasirea unor limite normale ale miscarilor. In cazul solicitarilor prelungite, aceste formatiuni semnaleaza situatia prin durerea resimtita la nivelul lor.

In afara de elementele articulatiei, care sunt considerate pasive, in mentinerea suprafetelor articulare intervin si alti factori: muschii- elemente active- si presiunea atmosferica.

Muschii, prin contractia lor, trag de capsula, impiedicand prinderea eventualelor plice intre suprafetele articulare. Pe de alta parte, forta musculara se descompune, dupa paralelogramul fortelor intr-o componenta de miscare si alta articulara. Componenta de miscare mobilizeaza oasele si implicit capetele lor articulare, iar componenta articulara are rolul de a mentine suprafetele articulare in contact.

Cavitatea articulara este un spatiu virtual, ocupat de lichidul sinovial, delimitat intre cartilajul articular si membrana sinoviala. Ea devine reala cand in interiorul ei se produc revarsate sau colectii lichidiene (lichid purulent, sanguinolent sau simpla serozitate).

Linia sau interliniul articular este linia de contact dintre suprafetele articulare.