Miscarile articulatiilor si clasificarea functionala a articulatiilor

MISCARILE ARTICULATIILOR SI CLASIFICAREA FUNCTIONALA A ARTICULATIILOR

1 MISCARILE ARTICULATIILOR SINOVIALE

Functiunea articulatiilor consta in a permite miscarile oaselor care intra in alcatuirea lor. Felul miscarilor si forma suprafetelor articulare sunt in stransa interdependenta.

Deplasarea diferitelor elemente ale aparatului locomotor poate fi analizata analitic si global. Un punct de vedere ar fi cel al deplasarii elementelor osoase ale unei articulatii unele fata de celelalte, in cadrul articulatiei (analitic). Alt punct de vedere este cel al examinarii 'pe viu' a deplasarii segmentului unui membru fata de alte segmente (analitic), unui membru intreg sau a corpului in intregime (global). Aceasta analiza va duce la concluzii diferite pentru ca reperele fata de care s-a analizat 'miscarea' au fost diferite. Putem spune ca o analiza poate prevala fata de cealalta? Nu! In realitate ambele sunt foarte importante pentru ca ne permit intelegerea miscarii din punct de vedere biomecanic dar si din punct de vedere clinic.

Intre oasele care intra in alcatuirea unei articulatii sinoviale se pot efectua trei feluri de miscari elementare: alunecarea, invartirea (rostogolirea), rotatia.

Alunecarea consta in deplasarea suprafetelor articulare puse in contact, insotita de frecare, adica fara indepartarea lor. Miscarea se poate a cu deplasarea unei sanii pe zapada. Exemple de acest fel de miscari gasim in articulatiile e.

Invartirea sau rostogolirea este caracterizata prin deplasarea circulara a suprafetelor articulare, astfel ca la fiecare noua faza a miscarii, alte portiuni ale acestora vin in contact. O asemenea miscare este abila cu aceea a unei roti care se rostogoleste pe pamant. Exemple de invartire avem la articulatia temporomandibulara, articulatia genunchiului, articulatia cotului.

Rotatia este o miscare circulara, caracterizata prin rasucirea, deplasarea osului mobil imprejurul axului sau longitudinal. Axul poate fi situat in afara osului- in acest caz, rotatia este insotita de deplasare, ca in supinatia si pronatia mainii. Alteori, axul trece chiar prin punctele de contact ale suprafetelor articulare- rotatia este pura, fara deplasare, ca in miscarea cupei radiale pe capitulul humerusului. Aceste miscari se combina, in realitate , intre ele.

Pentru analiza functionalitatii unei articulatii, este necesar sa definim o serie de notiuni, precum:

axul articular - linie teoretica imprejurul careia se executa miscarile unei articulatii. O articulatie poate avea unul sau mai multe axe. De exemplu: articulatia cotului prezinta un singur ax, articulatia gatului mainii are doua axe, iar articulatia umarului, trei. Intotdeauna intr-o articulatie cu mai multe axe vor fi posibile miscari mai ample si mai variate decat intr-una cu un singur ax.

miscarea de flexie este miscarea prin care doua segmente ale unui membru se apropie intre ele sau un membru intreg se deplaseaza, fata de ul frontal al corpului, in sagital anterior (caz in care se mai numeste si antepulsie sau anteductie );

miscarea de extensie este miscarea contrarie, prin care segmentele respective se indeparteaza, respectiv, prin care un membru se deplaseaza fata de ul frontal al corpului, in sagital posterior (caz in care se numeste retropulsie sau retroductie);

miscarea de adductie este miscarea prin care un segment de membru sau un membru, se apropie de ul sagital al corpului, in frontal;

miscarea de abductie este miscarea in sens contrariu, de indepartare de ul sagital al corpului;

circumductia rezulta din executarea succesiva a celor patru miscari precedente: abductia, extensia, adductia, flexia. Segmentul de membru sau membrul intreg executa o miscare rotativa, care ar descrie in spatiu un con, cu varful in articulatie (circumductia bratului, mainii, coapsei etc);

miscarea de rotatie este rasucirea in jurul axului unui segment sau membru, in raport cu segmentul proximal, care nu se misca. Rotatia poate fi externa (laterala)- cand capatul osos care se rasuceste are tendinta de 'a iesi' din articulatie si interna (mediala), cand capatul osos are tendinta de 'a intra' in articulatie;

pronatia este miscarea de rasucire a antebratului cu ducerea palmei in jos;

supinatia este miscarea de rasucire a antebratului cu ducerea palmei in sus.

Miscarile de pronosupinatie sunt intalnite si la nivelul gambei cu ducerea tei (talpii) spre exterior (eversie), respectiv spre interior (inversie)

CLASIFICAREA FUNCTIONALA A ARTICULA-TIILOR SINOVIALE.

Tine cont de:

numarul suprafetelor articulare;

forma suprafetelor articulare;

numarul axelor articulare;

modalitatea de conducere a miscarilor;

modalitatea de functionare.

A) DUPA NUMAR:

articulatii simple- formate din unirea a doua oase;

articulatii compuse- formate din unirea mai multor oase.

B) DUPA FORMA SUPRAFETELOR ARTICULARE :

e

trohleene

trohoide

condiliene

in sa

elipsoidale

sferoidal

Articulatiile e au suprafetele e si permit numai miscari de alunecare (deplasarea suprafetelor articulare fara indepartarea lor, cu frecare, precum deplasarea unei sanii pe zapada). Exemple: a. dintre oasele carpului, tarsului, a. acromioclaviculara.

Articulatiile trohleene, in balama sau ginglymul au suprafetele articulare constituite astfel: unul din capete are forma de scripete sau trohlee, iar celalalt, forma unei creste care corespunde santului scripetelui si doua povarnisuri laterale, care corespund partilor laterale ale scripetelui. Permit miscari de flexie-extensie si foarte reduse de lateralitate: a. humero-ulnara, a. interfalangiene.

Articulatiile trohoide sau in pivot au suprafetele formate dintr-un cilindru osos (pivotul central osos), continut intr-un inel osteofibros. Poseda doar miscari de rotatie: cilindrul se rasuceste in jurul axului sau, in interiorul inelului. Exemple: a. radioulnare proximala si distala.

Miscarile de rotatie se pot executa in doua variante:

pivotul se roteaza in interiorul inelului care ramane fix- articulatia radioulnara proximala (capul radiusului este pivotul);

pivotul ramane fix, iar inelul (suprafata concava), se roteste in jurul lui ca o roata fata de ax- articulatia atlanto-axoidiana mediana, unde dintele joaca rolul pivotului fix, iar arcul anterior al atlasului, impreuna cu ligamentul transvers formeaza inelul osteoligamentar care executa rotatia.

Articulatiile condiliene . Sunt formate astfel: unul din oase prezinta doua suprafete articulare rotunjite (segmente de cilindru plin- ex. Condilii femurali).iar celalalt os le primeste in doua depresiuni corespunzatoare (fosele sau cavitatile glenoide tibiale). Axele celor doua perechi de suprafete articulare sunt paralele intre ele, din aceasta cauza miscarile permise se vor petrece intr-un singur . In mod secundar sunt posibile si miscari limitate in alte uri. Ex.: articulatia genunchiului.

Articulatiile in sa sau prin imbucatura reciproca au suprafetele articulare opozite concave intr-un sens si convexe in celalalt, care isi corespund. Permit miscari de: flexie-extensie, abductie-adductie si circumductie. Ex.: a carpometacarpiana a policelui (trapezometacarpiana), a. sternoclaviculara.

Articulatiile elipsoidale. Cele doua suprafete sunt conformate astfel: una este de forma unui elipsoid mai mult sau mai putin alungit, iar cealalta de forma unei depresiuni corespunzatoare, putin adancita. Ex.: a. radiocarpiana, a. metacarpofalangiana. Permit miscari de flexie-extensie, abductie-adductie, circumductie.

Articulatiile sferoidale sau cotilice se mai numesc si enartroze. Au suprafetele opozite formate dintr-un cap (segment de sfera) ce patrunde intr-o cavitate in forma de cupa. Au o mare mobilitate, permitand: flexia-extensia, abductia-adductia, circumductia si rotatia. Ex.: articulatiile umarului si soldului.

C) DUPA NUMARUL AXELOR iN JURUL CARORA SE EXECUTA MIACARILE

(ax articular: linie imaginara, teoretica, imprejurul careia se executa miscarile unei articulatii), deosebim:

uniaxiale;

biaxiale;

cu trei axe;

Articulatiile uniaxiale permit miscari opuse intr-un singur : flexia-extensia (ex. Ginglimul), sau rotatia (ex. a. Trohoide). Inrudite cu ele sunt articulatiile condiliene ale caror miscari principale se efectueaza in jurul unui singur ax.

Articulatiile biaxiale : axele sunt perpendiculare unul pe altul. Ex.: a. elipsoidale, a. in sa.

Articulatiile cu trei axe permit miscari in toate urile spatiului. Ex.: a. sferoidale.

D) DUPAMODALITATEA DE CONDUCERE A MISCARILOR iN ARTICULATII

Articulatiile sinoviale pot forma trei grupe imprecis delimitate, din cauza interferentei unor factori multipli de conducere a miscarilor in articulatie. Termenul de conducere articulara se refera la directia si sensul miscarii, precum si la factorii restrictivi ai miscarii executate.

E) DUPA MODALITATEA DE FUNCTIONARE

Articulatiile pot lucra independent sau in combinatii.

Prima forma de activitate este caracteristica functionarii in lanturi cinematice deschise, iar a doua, pentru lanturile cinematice inchise.

La randul lor, articulatiile combinate se impart in:

articulatii combinate prin cuplaj osos care leaga doua piese osoase la nivele diferite ca in cazul articulatiilor radio-ulnare proximala si distala. Cele doua articulatii cupleaza radiusul si ulna, atat proximal cat si distal, transformand scheletul antebratului intr-un paralelogram osos.

articulatii combinate prin cuplaj muscular in care acelasi agent motor mobilizeaza prin contractie doua sau mai multe articulatii concomitent. La nivelul piciorului, muschii flexori lungi realizeaza flexia tara in articulatiile tibiotarsiana, mediotarsiana si metatarsofalangiana.

.3 FACTORII IMPLICATI IN CONDUCEREA ARTICULARA

Factorii implicati in conducerea articulara se grupeaza in doua categorii:

a) factori pasivi:

forma suprafetelor articulare;

sistemul capsular ligamentar si tensiunile din el;

forta gravitationala;

presiunea atmosferica;

adeziunea dintre suprafetele articulare;

contactul partilor moi adiacente.

b) factori activi:

contractia tonica a grupelor musculare;

contractia fazica a grupelor musculare periarticulare agoniste si antagoniste.

Forta realizata de contractia musculara influienteaza conducerea articulara prin actiunea celor trei vectori in care se descompune:

vectorul balans determina acceleratia unghiulara a miscarii de rotatie din articulatie;

vectorul transarticular se manifesta ca o forta centripeta, cu efect de comprimare asupra suprafetelor articulare, producand stabilizarea articulatiilor in timpul miscarilor rapide;

vectorul de rotatie produce rotatia unei suprafete articulare in jurul axului lung al osului respectiv, determinand o anumita postura a elementelor care realizeaza miscarea.

In functie de factorii care predomina in determinarea sensului unei miscari intr-o articulatie, articulatiile se pot reuni in urmatoarele grupe:

a) Grupa articulatiilor cu conducere osoasa: cuprinde articulatii uniaxiale, in care directia si amplitudinea de miscare sunt determinate in cea mai mare parte de forma suprafetelor articulare. Profilul articular are un agrenaj puternic, la care participa si doua ligamente colaterale ca doua 'haturi', pentru a limita miscarile 'parazite', in alte uri. Un exemplu tipic este articulatia cotului: limitarea miscarii de extensie se realizeaza prin blocarea olecranului; geometria interliniei articulare determina directia de miscare, dar limitarea miscarii de flexie se face prin contactul partilor moi din loja anterioara a bratului si antebratului.

b) Grupa articulatiilor cu conducere ligamentara - cuprinde articulatii multiaxiale in care directia si limitarea miscarilor este dictata de actiunea restrictiva a tensiunilor din ligamentele articulare. Exemplu: in articulatia soldului, miscarile de abductie si extensie sunt limitate de punerea in tensiune a ligamentelor ilio si pubofemural, in timp ce miscarea de flexie este limitata prin contactul musculaturii anterioare a coapsei cu peretele abdominal anterior, cand genunchiul este flectat sau de tensiunea muschilor ischiogambieri, cand genunchiul este in extensie.

c) Grupa articulatiilor cu conducere musculara - cuprinde articulatii multiaxiale, dependente de actiunea muschilor periarticulari in directionarea si amplitudinea miscarii. Exemplu: articulatia umarului, in care muschii scapulo-humerali determina directia si controleaza amplitudinea miscarilor. Desi controlul muscular este preponderent, restrictia miscarii de abductie se face prin conflictul dintre tuberculul mare humeral si acromion, ceea ce ar insemna, de fapt, un mecanism de tip conducere osoasa.