Experienta cancerului este intotdeauna dezorganizanta pentru copil, chiar daca doi copii din trei in prezent se pot vindeca.
Experienta copiluluiIn cadrul acestei suferinte, experienta copilului are anumite caracteristici comune, fundamentale. Ea este in acelasi timp adaptata rstei, sexului, istoriei personale si familiale. Experienta este, de asemenea, adaptata formei de
cancer de care sufera copilul: dezvoltarii lente sau brutale, dispersate sau concentrate intr-o parte a corpului, atingand o parte accesibila privirii (cum ar fi piciorul) sau o parte inaccesibila privirii (glanda suprarenala sau creierul etc). in functie de tratamentele prescrise (chimioterapie, radioterapie, chirurgie), experienta copilului are o anumita evolutie. Daca luam, de exemplu, copin care trebuie sa faca o grefa a unui anumit organ, se poate obser cortegiul de intrebari care insoteste transferul de identitate in ceea ce priveste donatorul potential, ca si pozitia de atotputernicie pseudoparentala care se acorda acestui donator. Sunt o serie de alti factori, cum ar 11 gravitatea situatiei medicale, timpul de spitalizare, izolarea intr-o camera sterila care influenteaza experienta copilului.
Experienta cancerului la copil trebuie considerata sub toate aspectele si nu numai din punct de vedere al unui singur element constitutiv.
Perspecti copilului
Pot exista o serie de sechele fizice sau psihice in urma acestei suferinte de lunga durata. Vindecarea medicala nu implica neaparat si vindecarea subiecti: copilul si familia sa pot ramane afectati de aceasta suferinta si dupa 20 de ani de la terminarea tratamentelor. De asemenea, sechele fizice importante pot deranja copilul, dar nu pot impiedica evolutia unei dinamici existentiale autentice, ca si a unui sentiment de loare si fericire. Invers, viata unui copil care a suferit de cancer poale sa fie un infern, chiar si in absenta unei sechele fizice.
Sechelele psihice cele mai frecvente sunt perpetuarea unei fragilitati narcisice, pierderea increderii in propriul corp, in calitatile sale (mai ales atunci cand copilul a avut sentimentul de a 11 fost pasiv, de a nu fi participai la exigentele care ii erau cerule de catre corpul medical si de catre familie, de exemplu, de a fi "curajos"), pierderea increderii care ii poate viza pe parinti, perceputi ca fiind lipsiti de curaj si parasindu-si anumite responsabilitati in ceea ce priveste pozitia de ingrijire parinteasca.
Copilul poate II afectat pe termen lung de temeri psihosomatice permanente, de dificultatea de a se separa de mediul medical, manifestand o dependenta excesi fala de personalul de ingrijire, care, prin transfer, a devenit un fel de "parinte secundar".
Un copil care a suferit de cancer poate sa dezvolte si sentimentul ca prin
cancerul sau si mai ales prin vindecarea acestuia a scapat de toate pericolele posibile si ca a platit o data pentru totdeauna pentru vinotiile sale.
Relatiile sale afective pot fi marcate prin teama de a avea o legatura intima si durabila cu celalalt, incitarea de a cauta un altul asemanator (marcat de handicapuri diverse) sau multiplicarea intalnirilor de scurta durata (afective sau profesionale). Ideea de paternitate-maternitate este dificil de asumat, chiar si in situatia absentei sechelelor fizice (inducandu-se pozitia fobica sau dorinta obstinata de a avea un copil ca proba a normalitatii).
Experienta subiecti a copilului canceros este bogata si complexa si nu se reduce la problema mortii posibile. O interventie psihoterapeutica preventi si terapeutica este posibila si de dorit in cea mai mare parte dintre cazuri pentru a ajuta copilul sa depaseasca modificarile, uneori grave, durabile, inlidante, ale acestei experiente existentiale.
