Consideram ca este aderata afirmatia lui Ackroyd (2) ca faptul cel mai important in diagnosticul alergiei medicamentoase este acela ca medicul sa fie avizat asupra largii rietati de sindroame clinice, care pot rezulta din sensibilizarea medicamentoasa; de asemenea, socotim ca aderata obsertia ca nu orice pare a fi sensibilizare medicamentoasa se si confirma ca atare. Febra neexplicata, de exemplu, poate fi un prim semn de sensibilizare, dar daca nu cedeaza dupa intreruperea tratamentului ea este un semn de boala. Toti autorii sint unanimi in a sublinia ca anamneza este de cea mai mare utilitate in diagnosticul alergiei medicamentoase; de indata ce a aparut o reactie, trebuie sa se adopte o atitudine rezerta fata de toate medicamentele. Adeseori bolnavul nu stie ca orice medicament poate fi cauza unei reactii adverse, de aceea trebuie insistat asupra: laxativelor (fenolftaleina etc), antinevralgicelor (piramidon, aspirina, fenacetina), asupra medicamentelor din unele alimente, bauturi (chinina etc), in picaturi pentru ochi, aerosoli, creme etc. Este necesar a sili daca medicamentul a fost administrat cu mai mult de 47 zile inainte, daca se prezenta sub forma "depozit"; uneori este necesar a opri toata medicatia pentru 24 zile. in cazurile dubioase, atunci cind bolnavul este in afara de orice pericol si numai sub obsertie atenta si prelungita, se putea lua in considerare si un test de provocare (dar nu pentru medicamentele iodate de contrast).
Testarea cutanata. Aceasta are, in general, o loare redusa pentru diagnosticul alergiei medicamentoase. Ea se efectua numai cu dilu-tii care sa nu fie iritante (se tine seama de faptul ca unele medicamente au solubilitate mica in apa). De la inceput trebuie avut in vedere ca testarea cutanata poate ocupa pe medic si asistenta cite ore, deoarece se incepe cu cea mai mica dilutie (care produce putine reactii pozitive), ca arata doar o modificare imuna (nu obligatoriu una clinica) si ca bolnavul a prezentat sau putea prezenta o reactie sistemica.
O reactie negati poate fi intilnita si la bolnavi sigur sensibilizati. Testarea cutanata (scarificare, intepatura, intradermica) a dus uneori la decese, de aceea este necesar sa existe o medicatie antisoc. Testarea cutanata prin patch este mai putin periculoasa, totusi au fost obserte reactii generalizate dupa
penicilina si piramidon, cresterea fragilitatii capilare si scaderea plachetelor dupa sulfatiazol. Totusi testarea cutanata cu alergeni de penicilina (inclusiv P.P.L.) este loroasa in peste jumatate din cazurile de reactii imediate, reactii accelerate si urticariene.
Testul de hemaglutinare pasi, efectuat cu medicamente co-lente la eritrocite, pune in evidenta anticorpii de tip IgG si IgM (testul arata numai raspunsul imun, nu reactia clinica). Imunodifuzia si imun-electroforeza nu se dovedesc a fi prea importante, intrucit medicamentul utilizat aici este numai unilent. Miiller si colab. au cercetat IgE prin teste active la 102 bolnavi cu riate reactii la medicamente si au constatat ca la 33% din bolnavii cu tipul I (soc anafilactic, urticarie, edem angioneurotic) testul este pozitiv (peste 200 I.U./ml IgE), iar la cei cu tipul II la 29%.
Reactivitatea limfocitara (testul de "transformare blastica") a suscitat cele mai multe discutii; intr-ader, din comunicarile facute, rezultatele riaza intre 100% (transformare blastica peste 7%) si maximum 20%. Autorii francezi (Halpern in principal
35) considera ca testul are o mare loare diagnostica, ca si Badanoiu si colab., cei americani fiind mai sceptici. Sain (citat de 92), efectuind transformarea blastica la 32 de bolnavi cu sindroame alergice postmedicamente (penicilina, ampicilina etc), a obtinut teste pozitive la 69% din cazuri, ceea ce este semnificativ.
Testul migrarii macrocitare nu pare suficient de exploatat, pentru a avea concluzii ferme. In concluzie, se poate spune ca rezultatele pozitive ale testelor de laborator pot fi de mare folos in diagnostic, daca sint in acord cu anamneza si examenul fizic.
Testul de provocare cu medicamente are indicatie la bolnavii sensibilizati medicamentos, numai daca este absolut necesar. La un bolnav cu purpura trombocitopenica administrarea a 65 mg chinina a dus la declansarea unei
hemoragii cerebrale. Doza administrata trebuie sa fie mica. dar suficienta pentru a produce reactii mici-moderate, tinindu-se seama de faptul ca exista ,.reactie cumulati" la medicament (anta-zolin, iod, seruri imune terapeutice etc).
Fixarea complementului, cercetarea celulelor lupice (cu toate metodele) etc. sint utile in sindroamele de tip
lupus eritematos sistemic; inhibitia retractiei cheagului, reactia Coombs sint de asemenea folositoare in tulburarile hemoragice.
Unii autori (Mayron si colab.
50) considera ca cercetarea eozino-filelor este utila atit in reactiile alergice propriu-zise, cit si in ,.abuzul" de medicamente, in sensul ca numarul de peste 400 de eozinofile/ml este de luat in consideratie.