Pericardul, va reamintesc, este sacul fibros care inconjoara inima si o separa de restul organelor din cusca toracica, ancorand-o in acelasi timp de schelet; in interiorul acestui sac, inima poate sa functioneze aparata si nestanjenita. Pericardul arc doua parti, una interioara, lipita de inima, si alta exterioara, lipita de organele din jur si de cutia toracica, astfel incat contribuie la ancorare. intre cele doua se poate dezvolta inflamatie sau poate sa se acumuleze lichid. Uneori, foarte rar, inflamatia devine cronica si incet-incet portiunea inflamatorie este inlocuita cu tesut fibros si calcificat: inima este inconjurata atunci de un fel de
coaja de ou, dar mult mai rigida, si functioneaza cu greutate in aceste conditii.
Ca si
miocarditele si cardiomiopatiile,
bolile pericardului sunt destul de rare si pot fi adeseori tratate. Atunci cand exista inflamatie fara lichid, boala se manifesta printr-o
durere in general greu de deosebit de durerile dirselor raceli si
nevralgii sau chiar de
durerea din angina de piept. Medicul este cel care poate deosebi febra, insotita de durere in piept, provocata de pericardita de
febra cauzata de o
raceala sau alta boala. Tot medicul poate recunoaste prezenta lichidului in pericard arunci cand bolnavul se ge ca nu mai are suficienta putere, are lipsa de aer si nu-si poate desfasura activitatea zilnica. Diagnosticul pus de medic se bazeaza pe mai multe mijloace de instigare, dar cel mai important in acest caz este ecocardiografia.
Infectiile care dau pericardita sunt numeroase, dar de departe cea mai frecnta este tuberculoza. Tuberculoza poate duce la ambele forme de pericardita, dar in special la cea cu lichid. Exista si alte bacterii decat bacilul
tuberculozei sau virusuri care pot sa inflameze pericardul, iar anumite boli autoimune sau de alta natura pot provoca pericardite inflamatorii neinfectioase. in sfarsit,
cancerul la plamani poate invada pericardul ducand, prin iritatia provocata, la aparitia unui lichid persistent.
Tratamentul pericarditelor depinde in primul rand de cauza. Cand microbul e cunoscut, tratamentul antimicrobian este obligatoriu. Cand cauza nu e cunoscuta, un tratament contra inflamatiei este folositor, dar, ca si in cazul miocar-ditelor, poate fi ineficient in lipsa atacarii cauzei. Daca lichidul devine abundent, el poate fi indepartat cu ajutorul unei seringi cu ac si, in cazuri avansate, prin interntie chirurgicala, practicandu-se o mica fereastra in sacul fibros din jurul inimii. De cele mai multe ori, bolile pericardului nu lasa urme, cu conditia sa existe rabdare si perserenta atat din partea medicului, cat si a pacientului pentru identificarea cauzei si apoi administrarea unui tratament sustinut, pe termen lung, chiar si in conditiile in care aceasta cauza nu este clara.
Bolile pericardului nu lasa urme, cu conditia sa existe rabdare si perserenta atat din partea medicului, cat si a pacientului pentru identificarea cauzei si apoi administrarea unui tratament sustinut, pe termen lung, chiar si in conditiile in care aceasta cauza nu este clara.
