Aspectul radiologic al osului si articulatiei normale - anatomia radiologica a articulatiilor

ASPECTUL RADIOLOGIC AL OSULUI SI ARTICULATIEI NORMALE

Oasele sunt formate din tesut osos compact si tesut osos spongios, repartizate diferit in oasele lungi, late sau scurte. Un os proaspat este format din 50% substanta minerala, 25% substanta organica si 25% apa. Radiologic se evidentiaza numai partea minerala; periostul normal nu are corespondent pe radiografii. Macroscopic, oasele prezinta:

-          o parte centrala, canalul medular, care apare radiologic ca o banda radiotransparenta;

-          o parte periferica densa, compacta osoasa, care apare radiologic ca o banda intens opaca, net conturata mai ales spre exterior, fara 828i82i structura;

-          tesutul spongios al epifizelor oaselor lungi, in oasele scurte si late este format din lamele osoase dispuse in trabecule intretaiate care formeaza o retea. Trabeculele sunt dispuse in directia liniilor de forta, in raport cu legile biomecanice. Radiologic, tesutul spongios apare ca o retea fina de linii, dispuse in raport cu functiile pe care le indeplineste osul respectiv.

La un os lung distingem pe radiografie diafiza, epifizele, metafizele si cartilagiile de crestere ( la copii ).

Diafiza, de forma cilindrica, are in interior canalul medular iar spre periferie, compacta.

Metafiza este regiunea osului situata intre diafiza si epifiza

Oasele late sunt formate din doua compacte intre care se gaseste spongioasa.

Oasele scurte ale carpului, tarsului, etc., sunt formate din tesut osos spongios inconjurat de o corticalaformata din tesut osos compact.

Oasele lungi se dezvolta pe un model cartilaginos, oasele late rezulta din osificarea unei membrane conjunctive (de aici numele de 'oase de membrana' ). Oasele lungi ale copilului au doar diafiza care prezinta la extremitati cartilajul de crestere. Epifizele sunt formate din nucleii de osificare, care apar intr-o anumita ordine, fapt ce duce la aspectul diferit al oaselor in functie de varsta copilului. Astfel, la nastere este aparut nucleul de osificare a epifizei distale a femurului; in primul an de viata apar nucleii de osificare a osului mare si a osului cu carlig, la 3 ani, nucleii piramidalului, la 4 ani cei ai semilunarului, la 5 ani ai scafoidului si trapezului iar la 9 ani al pisiformului, etc.

Epifizele se sudeaza cu diafizele intre 15 si 20 de ani.

Cresterea osului in lungime se face prin cartilajul de crestere care persisa pana la 15 - 20 ani. Ele sunt radiotransparente pentru ca absorb mult mai putine raze fata de tesutul osos.

Cartilajele cele mai fertile sunt cele apropiate de genunchi si departate de cot; dintre cele doua fete ale cartilajelor de crestere, cele mai active sunt cele diafizare - la acest nivel se gaseste zona provizorie de calcificare, in care, prin depunere de saruri minerale, se face cresterea osului.

Cresterea osului in grosime se face prin activitatea osteogenetica a periostului.

Radiologic, forma oaselor este cea cunoscuta din osteologie, cu unele mici modificari datorate proiectiei conice si sumatiei. Structura oaselor este functionala - asezarea lamelor si trabeculelor osoase este facuta dupa liniile de forta dupa regula ' maximum de rezistenta cu minimum de material '. Aceasta arhitectura a trabeculelor osoase care variaza la fiecare os in conformitate cu sarcinile pe care le suporta, se evidentiaza pe radiografiile de calitate.

Anatomia radiologica a articulatiilor

Diartrozele sunt compuse din suprafetele articulare, capsula, meniscul, ligamentele, sinoviala, etc. In mod normal, radiografic, se evidentiaza numai suprafetele articulare, care anatomic sunt in contact, dar radiologic apare intre ele un spatiu, spatiul articular sau interlinia articulara reprezentata de cartilajul diartrodial care absoarbe o cantitate foarte mica de radiatii. Apare pe radiografii ca o zona radiotransparenta, cu latime mai mare in cazul articulatiilor mari, chiar 5 - 8 mm, si mai mici, 1 - 2 mm la articulatiile mici.

Pentru studiul spatiului articular, al capsulei si al meniscului se foloseste artrografia cu substante radioopace iodate sau cu aer.

Leziunile elementare ale macrostructurii osteo articulare sunt consecinta unei tulburari in fiziologia normala a tesutului osos fiind rezultatele ruperii echilibrului dintre procesul osteoformator si cel osteodistructiv.

a)      LEZIUNI ELEMENTARE PRIN DEFICIT DE TESUT OSOS - depunere insuficienta a sarurilor minerale fosfocalcice pe trama proteica fie din aport alimentar deficitar, absorbtie intestinala deficienta, lipsa de fixare sau mobilizarea lor excesiva din os - osteoporoza. Radiologic oasele devin radiotransparente, canalul medular este largit, compacta subtiata. Osul spongios devine mai transparent, ochiurile dintre travee mai largi, traveele sunt mai fine. Substantele minerale desprinse din os trec in circulatie, sunt eliminate prin rinichi putand da nastere calculilor renali. Osteoporoza poate fi generalizata sau localizata.

Demineralizarea osoasa generalizata este produsa de unele tulburari ale metabolismului substantelor minerale, tulburari endocrine, nervoase ( rahitism, tulburari cronice digestive, endocrinopatii infantile, osteoporoza senila, etc. )

Demineralizarea osoasa localizata limitata la unul sau mai multe oase ale aceleiasi regiuni poate fi produsa de inflamatii, traumatisme, tumori, distrofii, etc.

Lipsa atat a substantei anorganice cat si a celei organice - osteoliza -se datoreste activitatii osteoclastice intense. Radiologic apare o lipsa de tesut osos ( gaura in os ). Daca ea este periferica, de dimensiuni mici, se numeste carie osoasa; daca este centrala - caverna osoasa. Zona mica de osteoliza din epifize, bine delimitata poarta numele de geoda. Osteoliza apare in numeroase boli ale oaselor: tbc osos, tumori, osteomielita, distrofii osoase, etc.

b) LEZIUNI ELEMENTARE PRIN EXCES DE TESUT OSOS pot fi consecinta activitatii osteoblastice supranormale sau dezechilibru intre activitatea osteoblastica ( normala ) si cea osteoclastica ( redusa ) dand nastere la condensare - osteoscleroza - de grade diferite. Radiologic osul apare mai opac ( alb ), marit in dimensiuni, canalul medular ingustat, neregulat, uneori obstruat. Depunerea de minerale nu respecta arhitectura normala a osului; structura osoasa este, de cele mai multe ori, disparuta. Cand ingrosarea osului se face spre interiorul canalului medular poarta numele de endostoza. Osteoscleroza poate fi localizata ( in osteomielita cronica, calus dupa fracturi, tumori osoase, sifilis osos ) sau generalizata ( osteopetroza, osteopiochilie, metastaze osteoblastice ). Periostoza consta in formarea de os in afara compactei prin iritarea periostului. Radiologic apar depuneri osoase extern de compacta ca un manson sau ca niste lamele sau spini de diferite forme si dimensiuni dispuse perpendicular, radiar sau anarhic. Periostoza se intalneste in osteomielita, lues, rahitism, artropatia hipertrofica pneumica, etc.

A.     LEZIUNI ELEMENTARE PRIN EXCES SI DEFICIT SIMULTAN DE TESUT OSOS

Osteonecroza - septica ( osteomielita, tbc, sifilis ) sau aseptica ( necroza capului femural, a tuberozitatii anterioare a tibiei ) - determina o zona de osteoliza in jurul unui sechestru osos ( parte de os izolata circulator ), cu reactie periostala pe un fond de osteoporoza regionala. Apare, radiologic, la 3 saptamani dupa obliterarea unor vase osoase.

MODIFICARILE FORMEI EXTERIOARE A OASELOR

Din punctul de vedere a formei si dimensiunilor, oasele patologice pot fi: mai lungi sau mai scurte, mai groase sau mai subtiri, mai opace sau mai transparente. Mai frecvent intalnim:

Aplazia - lipsa de aparitie a unui os, dupa timpul normal de aparitie.

Hiperostoza - cresterea accentuata a osului in grosime.

Hipoplazia - micsorarea unui os ( poliomielita ).

Hiperplazia - dezvoltarea mai accentuata a unui os.

Scoliostoza - indoirea unui os.

Oedostoza - umflarea unui segment osos.