Este, in realitate, mult mai frecventa decit se diagnostichea-za, fapt dovedit de simfizele foitelor pericardice la bolnavii decedati. Nediagnosticarea ei tine atit de forma clinica pe care o poate realiza, cit si de lipsa unui examen medical scrupulos si repetat la timp. Formele uscate, cu localizare posterioara, formele cu lichid putin sau moderat, atingerile tardive etc, contribuie in egala masura la lipsa de diagnosticare, la care se adauga faptul ca multe din ele au o simptomatologie clinica redusa. Clinic, poate fi realizata atit forma uscata, cit si cea serofibrinoasa. Cu toate ca, de fapt, prima este doar inceputul celei de a doua, care poate sa apara brusc, fara ca prima forma sa fie obserta, le vom descrie separat, cum se obisnuieste clasic, cu toate ca forma exclusi este foarte rar intilnita clinic.
Pericardita fibrinoasa uscata, acuta, este expresia clinica a unei parti din simptomatologia carditei reumatismale in cadrul caruia survine. Niciodata nu apare izolat, fiindca niciodata afectarea pericardului nu este exclusi, in reumatism. Aceasta co-afectare apare cam in 12 saptamini! de la debut, insa, cum aceasta poate fi stearsa, nu rareori ne gasim in fata primelor semne ale puseului acut, numindu-se, pentru acest motiv, pericardita reumatismala primiti. Aparitia acesteia este marcata, subiectiv, de o
durere brusca, cu localizare precordiala, retrosterna-la, vie, continua, care produce jena respiratorie reflexa, dispnee voita, neliniste, alterarea starii generale etc. Semnul major al pericarditei uscate este frecatura pericardica patognomonica. Fibrina exudata se depune pe cele doua foite epi- si pericardice. Cum inima riaza in dimensiuni, regional, in diferite faze circulatorii, cele doua foite vin in contact ritmic, facind ca exudatul, depus pe fiecare din foi, sa se frece incontinuu, dind un zgomot de du-te-vino, de locomoti, cu timbru riabil. Acestui fapt i se datoreste ritmicitatea acestor frecaturi, care pot apare ca un zgomot dublu. Unul din zgomote fiind mult mai redus, se aude mezosistolic sau mezodiastolic. Alteori, cind aceasta frecare este de mare amploare si regiunea mai accesibila auscultatoriu, se realizeaza un zgomot de locomoti; protodiastolic, presistolic si sistolic.
Diagnosticul diferential se face intotdeauna cu suflurile organice si functionale, cu zgomotul de galop, cit si cu frecatura pleuropericardica. Cu timpul, exudatul fibros se resoarbe incet, semnele generale se atenueaza si dispar, vindecarea produeindu-se rar, cu restitutio ad integrum, cel mai frecvent cu simfiza foitelor pericardice, constituind pericardita adezi. Clinic, de obicei, evolutia pericarditei uscate se face aproape intotdeauna prin cea serofibrinoasa, al carei sfirsit este.
Pericardita serofibrinoasa, exudati, poate incepe brusc, dramatic, sau incet, pe indelete, lichidul, de obicei serocitrin, cres-cind progresivA, incepind prin a depasi nivelul celui fiziologic din sacul pericardic. Ea apare cam in 10o/0 din cazuri si e asociata cu miocardita, endocardita, cardiomegalia. -Uneori, asociata cu un lichid pleural si cu semnele umorale prezentate, rele ECG cu ST supradenivelat, cu convexitatea superioara, T turtit sau negativ, complex ventricular microvoltat.
Durerea este, uneori, vie si are toate iradierile descrise in boala coronariana. Chiar la inceput, este greu de tacut un diagnostic diferential cu angina pectorala, daca nu se are in vedere virsta copilariei, care este contradictorie cu frecventa bolii coronariene. Durerea este produsa de dilatarea brusca a peretilor pericardici de catre lichidul indant. Reflexele dureroase, in aceeasi masura pot fi cauzate de iritatiile din terminatia nervului frenic, venita din partea inferioara a pericardului parietal si de la pleura din vecinatate, aproape intotdeauna coafectata.
Dispneea, cel de al doilea simptom constant, este datorita rersatului lichidian si este proportionala cu cantitatea lui. Adesea, ea imprima bolnavului atitudini caracteristice de suferinta. Acesta obser ca se usureaza prin pozitia aplecata inainte, stind cu pieptul si cu coatele asezate pe perina de pe genunchi (semnul perinei), sau pozitia genupectorala (pozitia rugaciunii mahomedane). Daca lichidul rersat este abundent, la inspectia regiunii precordiale, se obser o boltire a hemitoracelui sting. Socul se deplaseaza de la marginea inferioara a matilatii catre centrul ei. Percutoric, matitatea este marita in toate directiile si se modifica, se deplaseaza, odata cu pozitia bolnavului. Apare semnul lui Rotch, caracterizat prin obtuzitatea unghiului cardiofrenic drept, care, in mod normal, este un unghi drept; semnul lui Ewart-Pins, cauzat de semnele de falsa prezenta a ploureziei stingi, simulat de matitatea lobului inferior al pamintului sting, pe care-l comprima, masivitatea lichidului din pericard. Daca anterior s-au perceput semne de frecatura pericardica, odata cu aparitia lichidului, ele dispar, rarninind doar in pozitiile superioare, unde mai exista posibilitatea frecaturilor. Acestea se mai aud, atit in sisto-la citriala, cit si in cea ventriculara, mai ales claca bolnavul sta aplecat inainte si se aplica intim stetoscopul pe regiunea de aus-cultatie.
Uneori cind cantitatea de lichid rersata este abundenta, umplerea diastoiica a cordului este impiedicatei, raptul acesta duce la o puternica dilatare a jugularelor, la scaderea presiunii sistolice, prin lipsa masei sanguine, apare apoi dispneea si drama tam-ponamentului cardiac, daca nu se iau urgente masuri de punctie ecuatorie a lichidului. inainte ca aceasta interventie de mica chirurgie sa se administreze, este indicat a se da atit carc'ioto-nice cu actiune rapida, strofantina, cit si sedative, care cruta bolnavul de
anxietatea interventiei. Acestea suprima, in acelasi timp, si eventualele reflexe patologice care isi pot avea originea aici. Clinic, tot mai mult sint preferate punctiile ecuatoarii de cite sute de grame de lichid. Se fac dupa procedeul iui Curschmann, adica abordind cordul in spatiul VVIVII in afara liniei ma-melonare, in plina matitate, alegindu-se spatiul dupa cantitatea de lichid existenta. Trebuie stiut ca pericardita, dupa datele luate la autopsii, este mult mai frecventa decit se cunoaste clinic .
Diagnosticul diferential al pericarditei se face in primul rind cu miocardita, cu atit mai mult cu cit se stie ca, in proportii riate, ea se afla intotdeauna prezenta. Pentru acest motiv, in afara examenului clinic:, se recomanda si un examen radiologie, facut in diferite pozitii: culcat, sezind, lateral, recurgind uneori si la radiografie. Cind este vorba de pericardita se obser marirea
