Supuratiile pulmonare, a caror incidenta s-a redus mult in prezent datorita antibioticelor, pun probleme deosebite de diagnostic, dupa cum ele se grefeaza pe un plamin normal sau patologic. Agentul lor cauzal cel mai des incriminat in prezent este stafilococul, singur sau asociat cu alti germeni piogeni. In ceea ce priveste clasica gangrena pulmonara (considerata astazi ca o forma putrida a supuratiei difuze, determinata de flora predominant anaeroba, pe un teren cu rezistenta scazuta), ea a devenit foarte rara.
Diagnosticul pozitiv al supuratiilor pulmonare acute se bazeaza pe anamneza, examenul fizic, investigatiile radiologice si bronhologioe si pe explorarile de laborator. Diagnosticul precoce are o mare importanta practica, deoarece instituirea la timp a tratamentului poate opri evolutia procesului. Debutul supuratiei pulmonare acute este de obicei brusc, in plina sanatate, ca o pneumopatie acuta sau ca un episod gripal, mai rar ca o stare infectioasa. Tabloul clinic este dominat, la inceput, de fenomenele generale septice. Semnele fizice sint in functie de sediul, dimensiunile si forma procesului supurativ si de fenomenele reactionate perifocale (de obicei se constata un sindrom de condensare). Examenul 
radiologie (scopic, grafic, eventual tomografie) permite precizarea sediului, formei anatomice si intinderii focarului supurativ. in faza initiala se constata opacitati difuze, care pot fi localizate (segmentare, lobare) in forma pneumonica sau diseminate in forma bronho-pneumonica, iar alteori opacitati circumscrise, rotunde (cu axul mare vertical), de intensitate costala sau supracostala, bine conturate, unice sau multiple. In faza de constituire a supuratiei (primele 2 saptamini), diagnosticul este destul de dificil, deoarece semnele clinice si radiolo-gioe sint necaracteristice si foarte asemanatoare cu ale celorlalte pneumopatii acute. Totusi, se va suspecta evolutia spre supuratie in fata unui lou clinic de 
pneumonie acuta, cu fenomene generale foarte accentuate, cu frisoane repetate, 
febra cu mari oscilatii, stare generala alterata, imagine radiologica rotunda, bine delimitata si leucocitoza importanta, cu neutrofilie si leucocite cu granulatii toxice. Observatia zilnica a expectoratiei din 24 de ore are o mare importanta diagnostica, cind celelalte semne nu sint concludente. Prezenta unei spute purulente, stratificate, care depaseste cantitatea obisnuita a unei bronsite, pledeaza pentru supuratie. Precizarea diagnosticului o face vomica (cind bolnavul isi ..scuipa" diagnosticul). in perioada de stare (dupa evacuarea puroiului), diagnosticul pozitiv este usor si se bazeaza pe anamneza (voinica in antecedente), pe loul clinic (expeetoratie purulenta abundenta, fetida sau nefetida, sindrom eavitar), pe aspectul radiologie (imagine hidrocavitara, cu inel marginal gros) si pe examenul citologic al sputei, care descopera numeroase leucocite alterate si 
fibre elastice. Explorarile functionale arata modificari (insuficienta restrictiva) numai cind procesul supurativ intereseaza un mare teritoriu. 
Diagnosticul  diferential in faza de debut (pina la  voinica  si  aparitia imaginii hidroaeriee) este dificil- Aceasta este faza erorilor de diagnostic,  in  supuratia  acuta,  difuza,   localizata  (de  forma  pneumonica), se vor elimina, pe baza anarnnezei, contextului clinic si paraclinic. 
pneumoniile bacteriene si   virotice, febra Q, lobita  tuberculoasa, atelectazia pulmonara,   infiltratul   Loffler   etc.   Supuratia   pulmonara   difuza   diseminata   (forma   bronhopneumonica)   trebuie   deosebita   de   bronhopncu-monia  prnpriu-zi.su.  care  se  distinge  insa   prin  intensitatea  mai   mare a   simptomelor  functionale  si   prin  evolutie.   in  supuratia  circumscrisa. localizata   (abcesul   pulmonar),   diagnosticul   diferential   trebuie   sa   elimine  (pe  baza  anarnnezei,  contextului   clinic  si   a  investigatiilor  complementare)   
pneumopatiile   care  dau   imagini   radiologice   rotunde :   leziunile   tuberculoase   (tuberciilom,   sancru   gigant  de   inoculare,   adeno-pabia   traheabronsica),    neoplasmul    bronsic,   
chistul    hidatic,   tumorile benSgne   pulmonare,   chistul   pleuropericardio.   goma   sifilitica,   infiltratul   labil,   
infarctul   localizai   si   empiemul   inchistat.   Colectia   pleurala interlobara   se   deosebeste   de   abcesul   pulmonar   prin   debutul insidios,   durerile   toracice   mai   intense,   vomica   mai   tardiva       (dupa 2  saptamini), evacuarea discontinua  a puroiului  prin  expeetoratie (cind exista   fistula  pleurobronsica),   imaginea  radiologica  cu  axul   mare  orizontal,   prin   variabilitatea   dimensiunilor   acesteia   cu   pozitia     tubului si   prin   absenta   fibrelor   elastice   in   sputa.   Diagnosticul   diferential   al supuratiei   pulmonare   dupa   vomica   si   descoperirea     imaginii     hidroaerice   trebuie  sa   excluda   cavitatile   pleiiropulmonare   de   alta   natura (caverna  tuberculoasa,  
cancer  excavat,  
chist  aerian,  bronsiectazie,  em-piem   interlobar,   fistulizat  in   bronhii),  care  se  deosebesc  prin   antece-dente,   evolutie,  context clinic si   datele  investigatiilor   complementare, precum   si   
hernia  transdiafragmatica  cu   continut  aerian   (imagine, modifica de la  zi la alta. prezinta haustre cind este vorba de o ansa colica, examenul baritat elucideaza).
Pe baza antecedentelor, a examenului fizic si a explorarilor radiologice si de laborator, se va deosebi vomica adevarata de falsele vornici (deschiderea colectiilor purulente bucofaringiene : abces dentar, flegmon amigdalian. abces retro-faringian),   voinicele   de   origine   exlrapulmonara,   date   de   alte   colectii   deschise in bronhii : parietotoracice (supuratii costale), pleurale (einpiem), mediastinule (chist supurat, abces) sau abdominale (abces subfrenic cu punct de plecare in ficat, splina, rinichi, stomac).
0   data   silit   diagnosticul   de   supuratie   pulmonara,   problema importanta  care  se  pune  din   punct   de   vedere   terapeutic   este   de   a preciza daca  este vorba  de  o supuratie  primitiva,  grefata  pe  un  pla-min  anterior  indemn,  sau  de  o supuratie  secundara   unei  leziuni   preexistente.   Lipsa   antecedentelor   pulmonare   va   sugera   supuratia   primitiva,   iar   prezenta   lor,   pe   cea   secundara.   in   supuratia   secundara vom gasi  simptomatologia  bolii  de   baza,   pe   linga   aceea  a  supuratiei adaugate,  loul  clinic variind  in  functie  de predominanta  uneia sau alteia.  Elementele  bolii  de  baza  apar  mai   pregnant,   dupa  diminuarea supuratiei   in   urma  tratamentului.   Uneori   este  foarte  dificila  diferentierea  unei  supuratii  primitive de  una secundara  (de  exemplu,  deosebirea  unei   pneumonii  sau  bronhopneumonii  supurate  de  supuratia  de tip pneumonie sau  bronhopneumonic).  Se  va  eaula   totdeauna daca   in spatele  unei  supuratii   nu  se  ascunde  un  alt proces  pe  care  ea   p sa-l mascheze. Poate fi vorba de un cancer bronsic, mai ales la virstnic (care   trebuie   cautat  totdeauna,  avind   in   vedere   incidenta   lui   actuala ridicata),  de  o  obstructie  bronsica  prin  corp strain, de o  bronsiec etc, ceea ce obliga la investigatii bronhologice. Supuratia se poate dezvolta  intr-o  cavitate  preformata   (caverna,  chist  aerian,   bula   de  emfj zem) sau  grefa  pe  o  alta  afectiune  pulmonara  preexistenta   (chist  hi-datic,   pneumonie,   bronhopneumonie,   
tumori     benigne,   
astm     bronsic, micoze,   liematam,   sifilis,   boala   Hodgkin   etc).   Examenul   sputei   poate avea o  mare  importanta  pentru  diagnosticul   unei  supuratii   pulmonare secundare,   descoperind   adesea   elementele   afectiunii   preexistente   (cir-lige  hidatice,   celule   neoplazice,   micelii).   Acest   examen   (direct,   insa-mintari  pe medii  sipeciale)  va  arata  si  agentul patogen   in  cauza  (germeni  piogeni  banali,   anaerobi,   ciuperci,  spirochete,   flora  mixta).   Prezenta B.K. (trebuie cautat totdeauna) arata fie o 
tuberculoza pulmonara supurata, fie o tuberculoza redesteptata de supuratie,  fie prinderea  unui nodul calcificat  in  procesul  supurativ  (sint cunoscute  baciloscopiile   intermitente,  care  apar   uneori   in    abcesul    pulmonar).    Flora   gasita    in sputa  (monomorfa  sau   polimorfa)   nu     corespunde     intrutotul  cu     cea aflata  in  focarul  supurativ.   Pentru  orientarea  riguroasa   a  diagnosticului etiologic si a tratamentului, este necesara prelevarea chiar din focar prin bronhoscopie sau sonda Metras. 
1  i   abcesul  amibian   (intilnlt   mai   ales  in   regiunile  tropicale),  amiba  se   ga seste  rar in  puroi   (care de obicei  se infecteaza  secundai' cu  piogeni).  ea   ruminmd in   peretele   supuratiei.   Abcesul    amibian    este   .secundar   unei    supuratii    hepatice deschise  in   bronhii.  In   antecedentele  bolnavului   se  descopera  episodul  dizenterie.
Etiologia micotica a supuratiei trebuie suspectata cind expectoratia are aspect Ki'auntos .si se gasesc traiecte t'istuloase parietotoracice. Certitudinea diagnosticului o da numai identificarea ciupercii, dupa insamintarea sputei. pe medii speciale.
Interventia germenilor anaerobi determina gangrena pulmonara, caracterizata prin alterarea importanta a starii generale (care contrar celorlalte supuratii, nu se amelioreaza dupa exteriorizarea procesului), prin caracterele expectoratiei (extrem de fetida, cu miros putrid), prin aspectele radiologice (bloc mare opac, cu lichid si sfaceluri ca niste "iceberguri") si prin datele examenului sputei (flora polimorfa, dominata de germenii anaerobi, prezenta de puroi, singe,"fragmente de tesut sfacelat).
Diagnosticul palogenic al supuratiei pulmonare se bazeaza pe anamneza, contextul clinic si investigatiile complementare, care vor arata daca este vorba de o supuratie de origine pulmonara, locala (su-puratie primitiva sau secundara unei bronhopneumopatii acute sau cronicei sau de origine extrapulmonara : aspiratie septica de mucus infectat (infectie bucodentara, faringiana, sinuzala, amigdalectomie) sau de 
varsaturi (narcoza), proare de vecinatate (supuratie suixliafragma-tica, esofagiana, mediastinala), diseminare hematogena (embolie septica de la o apendicita, colecistita, osteomielita, infectie puerperala) sau infectare pulmonara prin efractie (plaga toracopuknonara prin arma alba sau de foc). Abcesele pulmonare metastazice sint. de obicei, multiple si au sediul anai ales in segmentele posterioare alo lobului superior sau in segmentul Fowler. Aparitia unei supuratii pulmonare in cadrul unor focare septice (amigdalita purulenta, furunculoza) sau in urma unei interventii chirurgicale recente pledeaza pentru originea ei inmatogena (metastazica).
Diagnosticul formei anatomice a supuratiei pulmonare se sprijina, in primul rind, pe examenul radiologie, care arata daca este vorba de o supuratie difuza, localizata (pneumonica) sau diseminata (bronhopneu-monica) sau circumscrisa (unica sau -multipla). Delimitarea precisa a acestor forme, practic este dificila si, de altfel, fara mare importanta din punct de vedere terapeutic.
Diagnosticul formei topografice se bazeaza, de asemenea, pe examenul radiologie Abcesul poate ocupa lobul superior (adesea este de origine metastazica), lobul mijlociu (este mai rar si provoaca adesea focare cronice de pioscleroza) sau lobul inferior (se insoteste adesea de o simptomatologie toracoabdominala).In ceea ce priveste diagnosticul formei clinice, loul simptomatic si evolutia vor arata daca supuratia este benigna (de obicei este cauzata de piogeni banali), severa (B. Friedlanider) sau grava (flora anaeroba). In supuratia pleuropulmonara este vorba de prinderea concomitenta a plaminului si pleurei. Diagnosticul se bazeaza pe semnele clinice si radiologice ale supuratiei parenchimale, la care se adauga cele pleurale. in aceasta forma, 
abcesul pulmonar este mai dificil de diagnosticat, fiind mascat de exsudatul pleural.
Diagnosticul formelor evolutive se bazeaza pe anamneza si pe loul clinic si radiologie. Aceste forme variaza cu virulenta agentului patogen, cu rezistenta terenului si cu precocitatea tratamentului. In afara de forma acuta, obisnuita, supuratia poate avea o evolutie supra-acuta (foarte rara, se vede la diabetici, alcoolici si alti tarati), subacuta (este mai frecventa, datorita tratamentului antibiotic, care poate decapita" abcesul, ingreuind diagnosticul) sau torpida, cronica. Supuratia cronica poate fi difuza (pioscleroza), secundara unei supuratii acute (care evolueaza cu perioade de acalmie si acuti/.are. vindecabila numai chirurgical) sau localizata (abces cronic, cu invelis rigid, fibros, care delimiteaza o cavitate reziduala). Diagnosticul pozitiv al supuratiei cronice se bazeaza pe anamneza (episod supurativ acut in trecut, evolutia indelungata cu exacerbari si re-misiuni) si pe aspectul radiologie : retractie costala, imagini de 
scleroza mutilanta, cu opacitati difuze si in "benzi", luminozitati neuniforme, tractiunea traheii (in pioscleroza), imagine hidroaeriea persistenta, cu contur dens, ingrosat (in abcesul cronic). Explorarile functionale arata in supuratiile cronice o reducere a CV, a MS si a DRM.