in anul 1896 a aparut o polemica scrisa de un anume Frank Ballard, cu titlul Mania fumatului: o acuzatie motivata si un apel la crestini. Aceasta era unul dintre numeroasele pamflete impotriva fumatului publicate in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, si este interesanta din perspectiva faptului ca ne prezinta genul de material folosit in campaniile antifumat ale emii. Sustinatorii acestor campanii considerau ca fumatul distruge sanatatea fizica a individului, insa cand se punea problema sustinerii acestei afirmatii cu do palpabile, acestea erau greu de produs, exceptand un sir de declaratii alarmante, dar nefondate venite din partea unor medici eminenti ai emii, lata cateva dintre opiniile medicale folosite de Ballard pentru a-si sustine argumentatia:
Dr. Trask spune: "Pot specifica, cu maxima competenta medicala, cel putin cincizeci de boli ce sunt fie provocate de acest narcotic detesil, fie amplificate semnificativ de consumul sau".
Dr. Spoor, din New York, un medic eminent, spune Ca este gata sa demonstreze ca delirium trcmens era o afectiune necunoscuta anterior consumului de tutun si se datoreaza intr-o masura mult mai mare acestuia decat consumului de alcool.
Se spune ca in cadrul unora dintre examenele medicale la care au fost supusi soldatii voluntari (americani ce s-au oferit voluntar sa lupte in Razboiul Hispano-American) cel putin 30% dintre ei au fost respinsi datorita tulburarilor cardiace provocate de fumat.
Potrivit martorilor lui Ballard, tutunul nu numai ca provoca aproape ineviil ruinarea fizica, dar constituia si una dintre cauzele principale ale degenerarii morale si crimei: "Statisticile inchisorilor arata ca aproape toti infractorii fumeaza; peste 97% dintre condamnatii de sex masculin si-au inceput astfel carierele nelegiuite". Un domn, Horace Greely, sustinea cu tarie aceasta argumentatie: "Aratati-mi un ticalos adevarat care nu consuma tutun sub o forma sau alta, iar eu va voi gasi doua mierle albe".
Un secol mai tarziu, este usor sa radem de absurditatea afirmatiilor lui Ballard si de incapacitatea lui de a distinge intre asociere si cauzalitate, amestecata cu o doza consistenta de moralitate ce inlocuia existenta unor do concrete ale caracterului nociv al tutunului. Adevarul este insa ca in acele emuri nu existau tehnicile de cercetare necesare pentru examinarea obiectiva a acestui gen de intrebari, astfel ca golul era umplut cu retorica. De-a lungul istoriei contactului pe care l-a avut societatea cu drogurile, constatam ca mai mereu, inclusiv in prezent, retorica umple golurile lasate de stiinta.In primele decenii ale secolului XX, lumea medicala a devenit din ce in ce mai convinsa de faptul ca fumatul poate provoca aparitia cancerului cavitatii bucale si al laringelui. Se considera, de asemenea, ca fumatul intensiv poate provoca un tip rar de orbire, ambliopia agica, precum si ca poate exacerba ulcerele gastrice sau le poate intarzia vindecarea. Cu toate acestea, insisi doctorii fumau in numar mare, iar unii dintre ei recomandau acest obicei pacientilor lor mai iriili; unele publicatii medicale, precum British Medical Journal sau The Lancet, nu vedeau nimic gresit in a publica reclame la tigari si alte produse asociate. Din punct de vedere stiintific, este greu de silit o asociere cauzala intre un drog si consecintele sale atunci cand asocierea nu este implicita, cand aceasta poate fi influentata de numerosi alti factori si cand intre contactul cu respectivul drog si aparitia afectiunilor se pot scurge mai multi ani.
Dole cruciale ce asociau fumatul unor tulburari grave au inceput sa apara abia la inceputul anilor 1950. Cercetarile au fost stimulate de o ingrijorare in privinta sanatatii publice datorita cresterii uimitoare a numarului de decese ca urmare a cancerului pulmonar. in Marea Britanie, pana in anii 1930, numarul anual de decese provocate de cancer bronsic la suta de mii de locuitori era mai mic de cinci. Apoi s-a inregistrat o crestere brusca, iar in perioada 1946-l950 mortalitatea medie anuala datorita acestei cauze a ajuns la peste o suta. Cinci ani mai tarziu fusese atins pragul de 150. Tendinte similare se inregistrau si in SUA, precum si in multe alte tari. in nici un alt moment al istoriei nu se mai inregistrase o epidemie de cancer de asemenea proportii si atat de subita.
Pentru explicarea acestei cresteri puternice a numarului de decese provocate de cancerul pulmonar au fost inaintate multe ipoteze. S-a presupus, de exemplu, ca motivul ar fi asfaltarea drumurilor sau poluarea atmosferica, sau poate ca valorile crescute se datorau unei certificari mai corecte a deceselor. Pe ambele maluri ale Atlanticului s-au alocat fonduri pentru cercetarea acestor posibilitati, dar si pentru studierea variantei considerate de multi improbabila, cea a implicarii fumatului.
Tehnica folosita de catre cercetatorii americani si britanici a fost asa-numita "metoda a controlului de caz", ce devenise pe atunci un instrument consacrat de cercetare medicala. in esenta, aceasta presupunea intervievarea pe o perioada determinata a pacientilor internati consecutiv cu diagnosticul de cancer pulmonar in spitalele vizate de cercetatori si investigarea obiceiului acestora de a fuma, precum si a altor presupusi factori cauzali. in acelasi timp, pentru fiecare victima a cancerului pulmonar era recrutata o persoana sanatoasa, factorii de risc ai acesteia fiind inregistrati in paralel. Dupa obtinerea tuturor datelor, cercetatorii puteau determina mai apoi daca suferinzii de cancer pulmonar erau persoane care, in medie, fusesera expuse eunuia dintre factorii de risc presupusi intr-o masura mai mare decat persoanele sanatoase. Concluziile celor doua grupuri de cercetatori au fost foarte apropiate. Riscul contractarii cancerului pulmonar era puternic asociat fumatului, nici unul dintre ceilalti factori neavand eo influenta semnificativa.
Cercetatorii americani E.L. Wynder si E.A. Graham si-au publicat rezultatele in anul 1950, iar cercetatorii britanici Richard Doll si Austin Bradford Hill si-au publicat concluziile in acelasi an, dar cateva luni mai tarziu. Importanta istorica a acestor rapoarte nu poate fi accentuata suficient. Investigatiile lor nu sileau in mod incontesil faptul ca fumatul duce la aparitia cancerului pulmonar, insisi cercetatorii fiind constienti ca nici macar o asociere statistica evidenta nu poate dovedi prin ea insasi cauzalitatea. Totusi, faptul ca fumatul este o cauza a cancerului pulmonar era o explicatie plauzibila a rezultatelor obtinute. Multi ani mai tarziu, discutand retrospectiv despre acel proiect, Doll a dezvaluit ca se intampla ocazional ca in cazul unui pacient incadrat in grupa suferinzilor de cancer pulmonar sa se descopere mai tarziu ca nu sufera de aceasta boala, el fiind exclus din studiu. Doll a inceput sa observe ca acesti pacienti erau mai mereu nefumatori. In fazele initiale ale proiectului, el nu crezuse ca tigarile ar putea constitui o cauza a cancerului, insa curand sub ochii lui au inceput sa se petreaca unele lucruri ce l-au facut sa se razgandeasca.
Acceptarea de catre guvernul britanic a semnificatiei acestor cercetari a venit cu greutate. Potrivit lui Charles Webster, care a consemnat istoria reactiei guvernului britanic la raportul din 1950 al lui Doll si Hill, concluziile celor doi cercetatori au fost sustinute in Camera Comunelor de catre un purtator de cuvant al Ministerului Sanatatii abia in luna iunie a anului 1957. in acea zi, autoritatile locale au fost insarcinate pentru prima data de catre minister sa informeze publicul asupra pericolului reprezentat de fumat.
Stimulat de acel proiect initial asupra fumatului si cancerului pulmonar, incepand din anii 1950 a fost publicat un numar considerabil de cercetari internationale de calitate ce confirmau faptul ca fumatul este principala cauza a cancerului pulmonar, in scurt timp cercetatorii incepand sa studieze contributia sa la manifestarea altor tipuri de afectiuni, in prezent, in Marea Britanie fumatul este considerat responsabil pentru 84% din totalul deceselor in urma cancerului pulmonar, pentru 84% din totalul deceselor datorate emfizemului si pentru 17% din totalul mortilor in urma atacurilor de cord. Adevarata dimensiune umana a problemei este prezentata intr-un raport recent al Colegiului Regal al Medicilor, ce concluzioneaza ca fumatul este responsabil anual in Marea Britanie pentru 117 400 de decese: "Aceasta mortalitate anuala se traduce printr-o medie de 2300 de persoane ucise de fumat saptamanal, 320 zilnic sau 13 in fiecare ora".

Substanta din fumul de tigara cu cel mai nociv efect asupra sanatatii fumatorului este gudronul. Acesta contine o varietate de substante chimice cancerigene care, la fiecare inhalare, sunt pulverizate pe tesuturile ce captusesc caile respiratorii. Modul de preparare si maturare al tutunului, temperatura inalta de ardere si contactul indelungat cu aceste substante periculoase se combina pentru a face din tigari cel mai periculos mod de administrare a nicotinei. Gudronul nu este insa singurul produs toxic al combustiei tutunului: insasi nicotina prezinta anumite riscuri pentru sanatatea umana, in special pentru inima si vasele de sange, iar monoxidul de carbon inhalat are un potential distructiv.
Mai mult, in prezent este binecunoscut faptul ca fumatul poate avea efecte adverse si asupra sanatatii altor oameni in afara fumatorului. O persoana nefumatoare casatorita cu una fumatoare se supune unui risc redus, dar considerabil mai mare de a se imbolnavi de cancer pulmonar decat cineva al carui partener de viata nu fumeaza. O persoana ce-si desfasoara activitatea intr-un mediu plin de fum de tigara este supusa unor riscuri similare. Copin ai caror parinti sunt fumatori au un risc sporit de a suferi infectii pulmonare, iar riscul unui copil cu parinti fumatori este aproape dublu fata de cel al unui copil ce are un singur parinte fumator. Fatul nenascut va fi dezavantajat de obiceiul mamei de a fuma, existand probabilitatea de a avea o greutate scazuta la nastere.In privinta costurilor de sanatate asociate tratamentului afectiunilor induse de fumat, aceasta povara financiara este in prezent in Marea Britanie de circa 1500 milioane lire anual. Un raport recent sugera ca, in total, fumatul poate scoate din bugetul acestei tari 100 de milioane lire saptamanal, daca se tine cont de timpul pierdut in pauzele de fumat, cautand o bricheta sau cerand o tigara de la un amic, pe langa perioada totala a concediilor medicale pentru tratarea afectiunilor induse de fumat. Singura forma de economie ar fi neplata pensiilor de stat in cazurile deceselor premature, insa pana si un public deprins sa priveasca costurile de sanatate din perspectiva bilantului financiar este incapabil sa accepte moartea si suferinta la nivelul la care le provoaca in prezent tutunul pe tot globul ca pe o problema strict conila.

Moduri de consum
Importanta modului de consum, ca factor ce influenteaza si poate chiar desiliza ecologia consumului de droguri, este o tema care va reaparea periodic in aceasta sectiune, raportata la diferite droguri. De-a lungul secolelor, nicotina a furnizat un exemplu semnificativ al actiunii acestui factor.In Londra secolului al XVII-lea, suverana era pipa de lut. Aceasta a fost imaginea observata in anul 1618 de catre un calator, Horatio Busino (citatul este preluat din sectiunea lui Jordan Goodman, Tobacco in History, pe care o voi folosi intensiv ca sursa a descrierii istorice care urmeaza):
"II consuma atat de des, incat nu doar la orice ora din zi, dar si in timpul noptii ei isi tin pipa si amnarul la capul patului si isi satura pofta. Cand se strang mai multi, au obiceiul de a-si transmite pipa de la unul la celalalt cu multa eleganta mai mult, femeile nobile si virtuoase s-au obisnuit sa-l foloseasca ca pe un leac, dar in secret"
La inceputul secolului al XVII-lea, Anglia importa anual cam 110 tone de tutun din coloniile spaniole din America, insa spre sfarsitul secolului valoarea crescuse la peste 17 000 de tone. Astfel, in jurul anului 1700, englezii aveau suficient tutun pentru pipele lor, iar englezoaicele pentru placerea lor secreta si deghizata sub un pretext medical.
Totusi, ca tehnologie de introducere a nicotinei in organism si catre creier, pipa avea atat avantaje cat si limitari. in privinta avantajelor, observatia lui Busino ca viciul putea fi atat de intens incat pipa putea fi fumata nu doar "la orice ora din zi", ci si pastrata pe noptiera sugereaza faptul ca acest mod de a fuma putea furniza o doza de nicotina suficient de mare pentru a produce dependenta. Este posibil ca fumatorii acelor emuri sa fi invatat sa inhaleze fumul pipei fara a tusi sau a se ineca prea mult, in ciuda faptului ca tutunul disponibil pe atunci era un produs destul de brut. Pipa putea fi asociata si unui ritual social, dupa cum relateaza Busino. Partea dezavantajoasa a acestui mod de consum era ca pregatirea, aprinderea si fumarea unei pipe de lut impunea o serie de mici eforturi, ceea ce inseamna ca fumatul pipei nu putea fi un obicei complet neprotocolar. Mai mult, valurile de fum degajate din pipa erau suficient de neplacute pentru cei din preajma fumatorului pentru a nu fi acceptate in cercurile elevate: fumatul pipei era intalnit mai degraba intr-o carciuma decat intr-un salon. in sfarsit, numarul de bucati de cozi sparte de pipa ce sunt descoperite in continuare in multe gradini din zonele rurale indica faptul ca utilitatea acelor cozi lungi si elegante de pipa ce aveau rolul racirii fumului era umbrita de fragilitatea lor considerabila. Desi in emea lor s-au bucurat de o anumita popularitate, pipele nu au luat lumea cu asalt.In timpul secolului al XVIII-lea, mestecarea tutunului a reprezentat o alternativa la fumat, dar se pare ca nu s-a bucurat niciodata de prea multa popularitate, cel putin in randul britanicilor. in cazul acestei metode, nicotina este absorbita prin mucoasa cavitatii bucale. Pentru un transfer optim, saliva trebuie sa fie alcalina. Se pare insa ca europenilor nu Ie-a venit ideea sa adauge un agent alcalin in ghemotocul lor de tutun, asa cum procedeaza mestecatorii de coca din America de Sud. Tutunul mestecat nu poate induce acelasi impact instantaneu si satisfacator asupra creierului ca cel fumat. Mestecarea provoaca salivare, iar scuipatul rezultat trebuie sa fi fost chiar mai respingator pentru societatea distinsa decat pipa. Totusi, marinarii emii preferau mestecatul: pe corabiile de lemn, aceasta metoda prevenea riscul izbucnirii unui incendiu si era compatibila cu munca pe punte sau sus, pe catarg, in largul marii. Astfel, pana in secolul al XVIII-lea, cine dorea sa consume tutun avea de ales intre doua alternative nu tocmai satisfacatoare.In secolul al XVII-lea, faptul ca preotii spanioli se obisnuisera sa prizeze in timpul slujbelor devenise o sursa de scandal. insa in secolul urmator, prizarea a avut un impact considerabil asupra modului de consum al tutunului in multe tari europene, fiind o cale foarte populara de a transmite nicotina catre creier. Pulberea de tutun era prizata pe nas (cu un deget apasat cu delicatete pe cealalta nara); acest mod de consum permitea absorbirea rapida a nicotinei prin mucoasa nazala, atingan-du-se niveluri crescute de nicotina in sange. Pulberea de tutun era amestecata adesea cu petale de trandafir sau alte adaosuri cu un miros placut. Un mic stranut era considerat politicos si bun pentru sanatate. Astfel disparuse necesitatea unei pipe sau a unei surse de foc, la fel cum disparusera si fumul toxic si scuipatul, iar tutunul putea fi prizat intr-un salon.
lata cum, in anul 1 773, dr. Samuel Johnson se gea de efectul pe care aparitia tutunului de prizat il avea asupra gradului de acceptare al pipei.
"Fumatul a disparut. Este cu siguranta un lucru socant sa suflam pe gura fum in gurile, ochii si nasurile altor oameni sau sa patim acelasi lucru. Oricum, nu-mi pol explica de ce un lucru ce necesita atat de putina straduinta si care, totusi, nu goleste mintea pe deplin ar disparea."
Iar fumatul disparuse fara indoiala ca rezultat direct al aparitiei tutunului de prizat. Ritualul social se transformase din impartirea unei pipe in oferirea unui prieten a unei prize din achera personala. Tabacherele au devenit un simbol al statutului social si, potrivit lui Goodman, Lordul Petersham sustinea ca are cate o achera pentru fiecare zi din an. Tutunul de prizat nu a reusit insa niciodata sa elimine complet pipa, iar modurile de consum au variat de-a lungul timpului, precum si in functie de tara si de nivelul social, insa prizarea tutunului nu era un obicei exclusiv al aristocratiei.
Apoi a survenit o noua tranzitie. Documentele ne arata ca, la debutul secolului al XlX-lea, mai bine de jumatate din cantitatea totala de tutun consumat era destinata prizarii, insa spre sfarsitul secolului tutunul de prizat reprezenta doar un procent din piata tutunului. Motivul era aparitia tigarii, ce reusise sa elimine aproape complet tutunul de prizat. Ca dispozitiv de dozare a nicotinei, tigara era o inventie ce depasea prin eficienta toate metodele anterioare. Este usor sa inhalezi in plamani fumul relativ slab al tigarii. Un fumator va pufai de zece sau mai multe ori dintr-o tigara si, de fiecare data, va absorbi prin plamani o doza de nicotina ce-i va ajunge la creier prin vasele de sange in numai cincisprezece secunde, avand un impact puternic. Consumatorul de heroina isi va injecta o doza de opiaceu si va astepta cateva ore pana la urmatorul "val" de placere, insa tehnologia tigarii ofera val dupa val dupa val. Un farma-colog, care ar cauta un sistem de dozare a unui drog care sa asigure faptul ca un consumator va dobandi rapid si aproape ineviil dependenta fata de nicotina, ar considera foarte probabil tigara drept raspunsul ideal la aceasta problema. Desigur, fumatorul nu va primi zece sau mai multe doze prin fumarea unei tigari, dar va avea in buzunar un pachet pentru numeroasele doze necesare de-a lungul zilei. Daca vom combina un drog cu o capacitate intrinseca sporita de a provoca dependenta cu aceasta inventie a tehnicii, vom putea cuceri lumea.Insa transformarea acestui potential intr-o realitate a marketingului a necesitat mult mai mult decat simpla descoperire a faptului ca tutunul putea fi rulat intr-o bucata subtire de hartie. Tigarile din prima jumatate a secolului al XlX-lea s-au bucurat de ceva succes in Europa si in America, insa pana spre sfarsitul anilor 1870 ele au trebuit rulate manual, eventual cu ajutorul unui suport individual din bambus. Ulterior, prin reunirea mai multor inovatii tehnologice si strategii de marketing, potentialul acestui mod de dozare a devenit realitate, iar tigarile au devenit suverane.
La modulul tehnic, printre inovatiile ce i-au conferit tigarii suprematia de care se bucura s-a numarat folosirea tutunului slab de Virginia, derivat din ta Nicotiana rustica, nu din traditionala Nicotiana acum. Importante au fost si imbunatatirea modurilor de recoltare, introducerea pesticidelor si noile metode de maturare si preparare a frunzelor culese: tigarile necesitau un produs mult mai rafinat decat cel din pipa starostelui sau din ghemotocul marinarului. O alta inovatie cu adevarat revolutionara si de o importanta covarsitoare a fost introducerea in anul 1885 a unui dispozitiv de rulat tigari, asa-numita masina Bonsack. Potrivit lui Jordan Goodman, caruia ii raman profund indatorat, productia totala anuala de tigari in Statele Unite era in 1870 de 16 milioane de bucati, insa pana in 1895 urcase la 42 de miliarde.
Au existat multe alte mici inovatii tehnice care au jucat un rol in amplificarea succesului de care se bucura tigara, printre care merita mentionata inventia chibriturilor si a pachetului cu capac rabail ca ambalaj al productiei masinii Bonsack. insa indiferent de aceste inventii ingenioase, produsul trebuia in primul rand vandut, iar aceasta este povestea inovatiei in marketing. Faptul ca secolul XX a devenit, din punctul de vedere al consumului de tutun, secolul tigarii, s-a datorat in mare masura faptului ca a devenit in acelasi timp si secolul marketingului, al publicitatii, al fidelitatii fata de marcile producatoare si al ascensiunii corporatiilor multinationale. Tigarile nu doar au evoluat datorita acestor forte, ci le-au ajutat ele insele sa evolueze la randul lor. Totusi, ritmul in care tigarile si-au castigat dominatia in fata altor produse din tutun a variat de la o tara la alta, iar americanii si-au pastrat multa eme pasiunea de a mesteca tutun.