Cele patru module anterioare au relevat multe aspecte ale contactului omenirii cu drogurile opiacee. Am povestit intreaga istorie, de la teci-le de mac descoperite in morminte datand din epoca de piatra si pana la epidemiile contemporane de consum de heroina injectata. China a fost vizitata via Bengal, fiind, de asemenea, relatat modul in care imperialismul a stimulat consumul de opiu in China. Experienta britanica si cea americana au fost ate de-a lungul a doua sute de ani de elutie a opiaceelor. in mod paradoxal, Vietnamul ofera imaginea unei armate demoralizate a unui imperiu contemporan, destramata de o epidemie de consum de opiacee. De-a lungul timpului si al spatiului, am observat si diferite tipuri de reactii guvernamentale la consumul acestor droguri, opiul fiind o vreme ceva firesc si tolerat in Occident, insa chinezii devenind atat de ingrijorati de fumatul opiului incat sa incerce represalii draconice. Apoi isi face aparitia consumul drogurilor injecile, la care reactiile variaza de la a-l considera un act infractional sau o boala pana la a-l intampina cu prescrierea de opiacee.
Aceste aspecte puse laolalta ofera o imagine generala a experientelor diferitor societati cu o grupa farmaceutica in care se regasesc medicamente benefice, substante chimice administrabile pe cai multiple, droguri capabile sa induca dependenta si sa proace distrugere si moarte, substante ce dau nastere cu usurinta unor epidemii virulente, ce se pot inradacina adanc in populatia afectata si ce pot proca reactii extrem de variate. Totusi, aceasta imagine este doar o mica parte a experientei totale a lumii in privinta opiaceelor. Exista cateva tari ce nu au apucat sa-si spuna povestea contactului cu opiaceele.In acest modul nu i incerca sa fac un lou complet, insa cateva imagini suplimentare ale contactului diferitor tari cu opiaceele pot sustine afirmatia ca omenirea a strans un bagaj extraordinar de luminos de experiente cu aceste droguri.

Thailanda

Dr. Vichai Poshyachinda ne ofera o imagine remarcabila asupra naturii consumului de opiacee in randul triburilor din zona deluroasa de nord a Thailandei, prin informatiile culese in urma cercetarilor efectuate in acea regiune. Oamenii de acolo cultiva de multa vreme macul opia-ceu pentru a-l vinde, insa accesul direct a facut ca multi dintre ei sa dobandeasca o dependenta de propriul produs. in anul 1995, medicul scria urmatoarele:
"Experienta echipei noastre de cercetare in comunitatile triburilor din nordul Thailandei a dat nastere in cele din urma unei dileme privind atitudinea comunitatii fata de consumul de opiu. Dependentii de opiu fumau fatis acest drog in propriile case, insa noii consumatori faceau tot ce le statea in putinta pentru a pastra secret acest obicei. La ceremoniile de casatorie, inmormantare si altele, opiul le era oferit invitatilor asemenea mancarii si bauturii. Totodata, el era oferit si sub forma de dar, samanilor, capilor de familie si batranilor. In acelasi timp insa, parintii isi preveneau fin si fiicele sa nu se imprieteneasca cu fumatorii de opiu si adesea se opuneau autoritar casatoriei copiilor lor. Fumatorii de opiu de ambele sexe care erau necasatoriti se confruntau cu mari probleme in a-si gasi parteneri de viata, ei fiind considerati in general drept neproductivi din punct de vedere economic."
Fumatorii de opiu, scria Poshyachinda, amintind de situatia din China secolului al XlX-lea, "isi vindeau tot avutul pentru a-si procura drogul iar in final ajungeau zilieri". El descria cazul tragic al unei tinere care s-a omorat atunci cand a descoperit ca sotul ei era fumator de opiu.
Atitudinea acestor triburi in privinta consumului de opiu este, asadar, un amestec de permisivitate si dezaprobare. in aceasta zona nordica a Thailandei nu exista o forta de politie care sa impuna legile antidrog, in schimb, controlul este exercitat de forta oprobriului social, manifestat in primul rand prin interdictia casatoriilor. insa opiul este considerat totodata si un dar de pret pentru persoanele influente si pentru invitatii la nunti, producand astfel o imagine de ansamblu de o ambiguitate stanjenitoare.

Opiul intr-o zona desertica din India

Rajasthanul este un stat din nord-vestul Indiei; cea mai mare parte a suprafetei acestei tari este acoperita de desert. Populatia este majoritar hindusa, existand insa si o minoritate de musulmani. in lunile ploioase, agricultura ofera mijloacele unui trai modest, insa in lunile secetoase oamenii nu prea au altceva de facut decat sa stea si sa astepte venirea ploilor.
In randul populatiei zonei aride din vestul statului, opiul detine statutul de drog recreativ. Macul opiaceu este cultivat in regiunile mai fertile ale statului, iar drogul este adus in satele din desert de catre traficanti. Aceasta prezentare a consumului de opiu in Rajasthan este preluata dintr-un raport al dr. K.K. Ganguly, care a colaborat cu Centrul de Cercetari Medicale din Jodhpur. El a descoperit ca opiul circula pe local sub doua forme diferite. Mici bulgari de amal sunt dizolvati in apa, iar lichidul obtinut este impartit in cadrul adunarilor sociale ca bautura. in schimb, doda, un praf de opiu, este amestecat cu balegar de vaca sau de camila si fumat dintr-o pipa trecuta din mana in mana in cadrul grupului. Doda este adesea contrafacut, putand fi uneori amestecat cu latex faramitat.
Ganguly a relatat ca opiul este consumat exclusiv de catre barbati. Acestia se aduna la umbra unui copac sau in casa cuiva. in anotimpurile secetoase, aceste adunari deveneau deosebit de populare: "Populatia este confruntata cu multe greutati in timpul anotimpurilor secetoase. in aceasta perioada oamenii consuma opiu in mod deliberat, pentru a scapa (desi doar temporar) de grijile si nelinistile datorate secetei". Pe langa acest consum social, opiul este folosit atat de barbati, cat si de femei, ca leac traditional pentru multe afectiuni, fiind administrat inclusiv copiilor. Consumul are in general un caracter controlat, nevicios. insa Ganguly estima ca circa 10% dintre cei doua sute de indivizi care au constituit obiectul studiului sau erau consumatori inraiti, fara nici o alta activitate: cand simteau neia de drog, ei il cautau cu disperare in tot satul.
Ganguly concluziona ca, in aceste comunitati, consumul de opiu "nu este cu siguranta benign in toate privintele". El facea totusi un apel impotriva aplicarii severe a legii penale: "Considerarea consumatorilor de amal sau doda drept un grup de infractori sau de narcomani ar fi extrem de daunatoare".

Experienta turkmenaIn 1881, Turkmenistanul a fost anexat de Rusia. Noii suverani ai teritoriului ce urma sa fie redenumit de Rusia "Districtul Transcaspic" au descoperit ca aceasta tara era populata de crescatori nomazi de vite si de mici comunitati sile de tarani. Standardul de viata era scazut, iar populatia era analfabeta. Dupa cum se exprima un observator contemporan, "distractia si amuzamentul turkmenului sunt extrem de simple".Potrivit unui raport istoric publicat in anul 2000 de catre dr. Nina Kerimi, o psihiatra turkmena, atunci cand au ocupat Turkmenistanul rusii au descoperit ca opiul era de secole o parte a modului local de viata. Drogul era furnizat in special de catre persi, insa afganii aveau, la randul lor, o contributie.
lata un extras oferit de dr. Kerimi dintr-o misiva trimisa de un functionar local guvernatorului provinciei in anul 1890, dovedind faptul ca insisi turkmenii ii stigmatizau pe cei ce devenisera dependenti de opiu, excluzandu-i din structurile sociale traditionale:
"Fumatorii de opiu sunt confruntati spontan cu o pedeapsa morala Lor nu li se permite sa ia parte la intrunirile comunitatii, nu au drept de t si nu pot fi citati ca martori la tribunal."
La scurt timp dupa venirea rusilor, comunitatea a trimis guvernului o petitie prin care cerea ca fumatorii si traficantii de opiu sa poata fi condamnati in cadrul sistemului judiciar recent introdus de catre rusi.
lata, asadar, un caz in care opiul este un drog popular din vremuri imemoriale, dar in care legea este invitata sa actioneze odata cu aparitia unui sistem juridic modern. Presupunerea ca acceptarea populara a acestui tip de consum de opiu implica in mod obligatoriu o coexistenta idilica, lipsita de complicatii si de orice fel de nemultumire publica, duce la interpretarea eronata a dolor istorice.

Parcul acelor din Ziirich

Ce s-ar intampla daca un parc dintr-un oras occidental modern este izolat sub forma unei enclave in care consumul flagrant de heroina injecila este absolut tolerat si considerat la fel de accepil ca un picnic? Christian Huber raspundea la aceasta intrebare intr-un articol publicat in anul 1994, printr-o descriere vibranta a "Parcului acelor" din Ziirich.Inainte ca acest parc sa-si castige supranumele, el era cunoscut ca Platzspitz, parcul alaturat unui muzeu national, si la fel de bine intretinut ca orice alt spatiu public dintr-o tara renumita pentru decenta sa. incepand din anul 1986, parcul a fost invadat si practic preluat de heroino-mani. Aparitia lor a fost urmata rapid de o serie de oferte de asistenta, facute de la o multime de organizatii. Huber lasa impresia unui loc de distractii: prezervative impartite aici, seringi dincolo, instalarea de bucatarii de campanie, de dusuri si toalete mobile. De-a lungul parcului se plimbau echipe de resuscitare cu tuburi de oxigen. Vanzarea drogurilor in parc era libera, la fel si consumul lor. Curand, parcul a inceput sa atraga vizitatori sau veniti din toata Elvetia si chiar din alte tari, astfel ca numai o mica parte dintre cei aflati acolo erau localnici.
Huber descrie atmosfera care domnea in "Parcul acelor" in vara anului 1991:
"Infractionalitatea si violentele au ajuns la un nivel inaccepil pentru public. AParcul acelorA a devenit o zona in care era recomandabil sa nu te aventurezi neinsotit de reprezentantii legii; multi oameni au fost impuscati, injunghiati si aruncati in rau. Traficul avea loc sub ochii tuturor, inclusiv ai politistilor; obiectele furate se vindeau ca intr-o piata publica. Utilizarea armelor a devenit ceva aproape obisnuit."
Cetatenii orasului se simteau terorizati, subliniind faptul ca nu mai pot tolera acest haos. Scandalul a capatat asemenea proportii incat a pus sub semnul intrebarii realegerea consiliului local. in luna februarie a anului 1992, "Parcul acelor" a fost inchis accesului tuturor vizitatorilor, cu garduri de protectie. A fost neie de multi ani pentru a fi retransfor-mat intr-un spatiu public linistit, dedicat delectarii tacute a cetatenilor orasului.
Ce concluzii pot fi trase? Platzspitz a fost un experiment de inlaturare a tuturor formelor de control al consumului de heroina si de alte droguri, si apoi de solutionare a problemei prin tot felul de variante temporare. Desi intentiile au fost laudabile, rezultatul a fost catastrofal. Consumul absolut liber al opiaceelor injectate are o capacitate distructiva colosala. Cu siguranta, acesta este mesajul ce se poate desprinde dintr-un experiment intentionat benign care, in acest caz, a dat nastere unei scene demne de Hieronymus Bosch.

Dependenta de heroina, un statut social
Datorita stigmatului atasat acestui drog, consumul de heroina poate conferi intr-un mod pervers un anumit statut social consumatorului captiv intr-o subcultura defarizata. Fara indoiala ca acest lucru se poate intampla si in cazul altor tipuri de drog, insa heroina devine principalul simbol al statutului social (in prezent, un rival important poate fi considerata cocaina crack). Dependenta de heroina este o ocupatie, ceva ce poate fi facut bine si cu care te poti mandri. in ghetourile americane infestate de heroinadin anii 1960, consumatorul de heroina era considerat "un tip tare". Dependenta de heroina este o stare psihofiziologica, o "boala cerebrala" dupa parerea unora. insa din perspectiva dependentului, obtinerea statutului de consumator poate fi considerata o realizare pozitiva, o distinctie.
La inceputul anilor 1970 am colaborat cu un tanar psihiatru german, dr. Rolf Wille. El a inregistrat interviuri cu o serie de dependenti de heroina recrutati din randul noului val de heroinomani britanici. Unul dintre cei intervievati a fost David, un tanar crescut in cartierul sarac East End din Londra, care incepuse sa consume heroina la varsta de paisprezece ani. "imi placea sa ma consider un dependent, era o chestie desteapta", i-a declarat el lui Wille. Dupa cinci ani, in care a savurat rolul de narco-man ca pe singurul statut pe care viata parea capabila sa i-l ofere, si dupa ce se bucurase de ceva succes si ca traficant, a venit sfarsitul. El a fost dus de la spital direct la tribunal, unde a avut norocul sa scape de o pedeapsa cu inchisoarea. insa intelesese ca, daca nu renunta la aceasta cariera, gheara sistemului penal avea sa se inchida cat de curand in jurul sau. El s-a intors la spital cu trenul, insotit de un asistent medical. La gandul abandonarii stilului sau de viata dominat de heroina si a scenei drogurilor, ce reprezenta intregul domeniu al existentei sale, el a fost cuprins de o senzatie de spaima.
"Totul a inceput in timp ce ma intorceam de la tribunal la spital. Stateam pe bancheta trenului si ma gandeam ca stiu ca am fost pus intr-o situatie in care trebuie sa renunt la droguri sau sa ma sinucid. Gandul ca-mi r lua singurul lucru pe care-l stiu m-a adus la disperare, asa ca i-am spus asistentului ca ar putea la fel de bine sa-mi taie o mana, ca n-am de gand sa ma las. Apoi m-am repezit sa deschid usa trenului ca sa sar, insa el m-a oprit."
Recuperarea s-a declansat in urma acelei experiente, in care a fost la un pas de moarte. insa aceasta poveste demonstreaza ca recuperarea trebuia sa se produca nu doar fata de dependenta fizica de drog, ci si fata de felul in care heroina ajunsese sa-i defineasca intreaga viata.

Povestiri personale: o relatare din Scotia contemporana
O sectiune recenta, Beating the Dragon: The Recovery horn Dependent Drug Use, a fost scrisa pornindu-se de la interviuri inregistrate cu saptezeci de fosti narcomani scotieni care au reusit sa renunte la droguri. Autorii sectiunilor sunt doi sociologi, prof. James Mclntosh si prof. Neil McKeganey. Textul transmite o senzatie de realitate imediata in ceea ce priveste insemnatatea dependentei de droguri pentru o persoana. intr-un modul numit "Cum este sa devii un consumator regulat", Helen descrie ce i-a oferit ei consumul de heroina: "Cand consumi heroina dispare senzatia de singuratate. E ca si cum ai avea un iubit Daca ai obiceiul acesta. Cel putin eu nu m-am simtit singura". Un alt modul, numit "Recunoasterea dependentei", descrie felul in care diverse persoane si-au dat seama ca au trecut granita dintre consum si dependenta, lata ce spune Debbie:
"Ma trezeam dimineata cu crampe stomacale si dureri musculare, si e o senzatie groaznica atunci cand te trezesti dimineata si simti neia sa iei neaparat nitica marfa, stii la ce ma refer, e pur si simplu groaznic. Atunci stii ca esti dependent de ea, ca ai neie de ea."
Astfel de microrelatari dau dimensiunea umana din marele joc al macroexperientei lumii cu opiaceele. Heroina, ca statut social si ca iubit, sunt doua tipuri de realitati, insa la fel sunt si dependenta si senzatia groaznica de dimineata.

Experientele directe cu opiaceele

Tanara thailandeza care a preferat sa se sinucida decat sa ramana casatorita cu un fumator de opiu, consumul opiului in anotimpul secetos in Rajahstan, consumatorul de opiu ce nu are drept de t in Turkmenistan, iadul drogurilor injecile dintr-un parc, consumul de heroina ca sens al vietii pentru David, baiatul care se gandea sa sara din tren, tinerii narcomani scotieni ce-si spun povestile: iata doar cateva situatii diverse ale experientei cu opiaceele. Doar un observator deosebit de marginit ar putea sa nu fie miscat, deranjat sau uimit de aceste declaratii puse laolalta. Daca adaugam si experienta din China, cea ativa a celor doua natiuni si cea din Vietnam, ideea ca opiaceele au multe de povestit nici nu mai trebuie subliniata.
Care a fost tema acestui modul? Realitatea fenomenelor de dependenta este un fir ce iese la iveala indiferent de cultura. Opiaceele sunt, intr-adevar, droguri cu un potential sporit de inducere a dependentei, nu simple bombonele pe care, daca vrei, sa le poti arunca fara nici o problema, iar acest fapt se confirma pretutindeni, de la consumatorul dependent ce cauta cu disperare opiu prin tot satul pana la Debbie care descoperea dimineata ca are neie de "nitica marfa". Un alt fir este cel al ambiguitatii: opiaceele sunt bune si apreciate, dar, in acelasi timp, temute si distructive. Ambiguitatea nu este demonstrata nicaieri mai clar decat in situatia oferirii de opiu in dar persoanelor stimate, in acelasi timp in care tinerii sunt avertizati sa nu se imprieteneasca cu fumatori de opiu. Exista si firul numeroaselor motive pentru care aceste droguri sunt consumate - opiul ca forma de calmare in asteptarea ploii, ca leac traditional, ca iubit-surogat pentru Helen. Si mai exista firul dilemei privind abordarea problemei drogurilor. Acceptarea controlului cultural neoficial al consumului de opiu in Thailanda si Rajahstan poate fi o metoda feza-bila, nu insa si pentru heroinomanii din Ziirich.
Desi o parte considerabila a acestei carti se refera la experientele globale, prin care au trecut populatii intregi din cauza drogurillor, la cautarea unor cai de intelegere a motivelor pentru care izbucnesc epidemii de consum si sunt distruse echilibrele, prezentand o serie intreaga de procentaje si cifre, trebuie stiut ca in spatele valorilor mari ale acestora se ascunde o masa de oameni, fiecare unic in felul lui, care r resimti efectele consumului de droguri intr-o multitudine de feluri, variind intre cele doua extreme: fie r descoperi in drog lucruri extrem de placute, fie se r lasa distrusi de el.