in Europa, nufarul {Nymphaea sp.) a fost cunoscut sub mai multe denumiri, printre care clas veneris, clava herculis si digitus; spiterii il numeau nenuphar. Uleiurile si decocturile de nufar erau folosite ca soporifice si anafrodiziace, aceste doua calitati fiind combinate pentru a suprima polutiile nocturne si sele cu caracter erotic (aceasta este, desigur, o intrebuintare a tei complet opusa fata de cea data de vechii egipteni; mai jos). Se credea ca folosirea prea frecventa a nufarului poate duce la impotenta. William Bulleyn include intr-o sectiune despre produse medicinale un paragraf despre Oleum Nimphaeatum album (adica un
ulei din nufar alb sau galben), pe care il descrie in terminologia medicala a vremii: "Acest ulei are calitati aproape asemanatoare cu ale uleiului [sic] de mac, dar intrucat nu este atat de rece, nu amorteste la fel de mult simturile". Cu alte cunte, nufarul era considerat analog cu opiul in printa efectelor, dar nu la fel de puternic. John Hartmann descrie in secolul al XVII-lea un preparat medicinal in care praful de opiu era dizolvat intr-o infuzie de nufar, combinandu-se astfel efectele psihoactive ale amandurora. Nuferii ureaza ocazional printre ingredientele din po-mezile vrajitoarelor ( Pomezile vrajitoarelor); in acelasi timp, se stie ca atat calugaritele, cat si calugarii foloseau ta pentru a suprima dorinta sexuala!
Desi exista relatari despre folosirea efectelor narcotice si seda-tive al acestui gen de nufar si ale altor genuri in alte parti ale lumii, aceste te par sa fi avut doar la maiasi si la vechii egipteni un rol cultural semnificativ. La vechiul popor maia din Lumea Noua sunt relativ obisnuite operele de arta infatisand ciuperci, amfibieni si nuferi (Nimphaea ampla). Aceste reprezentari au determinat-o pe antropologul Marlene Dobkin de Rios sa afirme ca nuferii erau atat de prezenti in iconografia maiasa datorita calitatilor psihoactive si ca erau folositi ca enteogene. S-a sugerat, de asemenea, ca ta cunoscuta la azteci sub numele quetzalxochiatl (care inseamna "floarea pretioasa de apa") este nufarul N. ampla. Apreciatul botanist William Emboden a scris mai multe articole in care a sugerat ca nu doar maiasii foloseau nufarul pentru efectele sale psihoactive, ci si vechii egipteni.
Alcaloizii extrasi din N. ampla au o structura chimica foarte apropiata de apomorfina, care este un derivat sintetic al morfinei. Aceasta confirma parerea primilor medici europeni cum ca opiul si nufarul aveau acelasi tip de efecte. Emboden a testat pe sine nufarul din Lumea Veche (N. caerulea) si a constatat ca extractele din floare provoaca halucinatii zuale si auditive. Printr-o coincidenta izbitoare, asa cum maiasii legau nufarul lor de doua alte substante psihoactive (broasca raioasa si ciupercile), iconografia egipteana antica infatiseaza nufarul in stransa legatura cu doua te psihoactive cunoscute - macul si mandragora. Se pare ca aceste trei te au fost folosite atat in scopuri medicinale, cat si magice, iar Emboden a sugerat ca ele erau baute din vase rituale, pe care egiptologii le numesc in mod curent "borcane pentru alifii". Pana cand aceste vase vor fi supuse la diferite proceduri stiintifice care sa identifice natura ramasitelor a ceea ce contineau, pe aceasta tema se pot face doar speculatii. Daca ne gandim ca in ultimii treizeci ani consumul ritual de substante psihoactive din alte parti ale lumii antice a ajuns sa fie acceptat in intreaga sa amploare (de pilda, interesul reinnoit fata de halucinogenul indo-iranian soma [haoma]; Soma; importanta diferitelor culturi ale opiului la popoarele antice din zona mediteraneana si utilizarea ciupercii halucinogene corn de
secara in Grecia; Corn de secara), e tot mai greu sa ne inchipuim ca vechii egipteni nu foloseau asemenea substante. Putini egiptologi par sa aiba interesul de a urma astfel de directii de cercetare si pare probabil ca acest aspect al etii Egiptului antic sa ramana in continuare un mister, pana cand se va realiza o colaborare intre expertii egiptologi si cei botanisti.In replica la cercetarile lui Emboden cu prire la utilizarea nufarului atat la maiasi, cat si la vechii egipteni, Thor Heyerdahl, renumit veteran al traversarii oceanelor in corabii construite exact dupa modelul celor antice, scria ca aceasta curioasa intrebuintare paralela a unei substante psihoactive ar putea fi o practica culturala ce s-a raspandit din Lumea Veche spre cea noua. Desi criticii l-au ridiculizat adesea pe Heyerdahl pentru ideile sale neconformiste, el este cu siguranta un savant autentic si erudit. Am putea banui ca spectaculoasele sale expeditii Ra si Kon-Tiki, care au demonstrat ca oceanele pot fi nagate cu succes folosindu-se capacitatile tehnologice ale lumii antice, au provocat o mare indie expertilor de birou, care au exclus din start posibilitatea ca anticii sa fi fost capabili de a intreprinde astfel de calatorii.
Surse: Bulleyn 1562, Coles 1657, Crollius 1670, Dobkin de Rios 1974, Emboden 1978, Emboden 1979, Emboden 1981, Heyerdahl 1982, Manniche 1989, Ott 1993, Ratsch 1992, Rudgley 1993, Salmon 1693.
