Din punct de vedere biochimic,
hormonii sunt clasificati in: steriozi, proteine/ peptide, sau amine.
Natura chimica a hormonului determina modul in care acesta este transportat in sange, timpul circulator de injumatati re si mecanismul sau celular de actiune.
a. Hormonii steroizii
Steroizii sunt produsi de catre corticosuprarenala, ore, testicule si placenta. (Schema 1-l). Ei includ si meolitii activi ai vitaminei D. Steroizii sunt in general deriti din
colesterol si prezinta in centrul lor inelul ciclopentanoper-hidrofenantrenic sau un derit al acestuia. (ura 1-l). Ei au tendinta de a fi liposolubili si, de aceea, strabat membrana celulara cu usurinta.
Colesterolul, precursorul acestor hormoni, este produs din lipo
proteinele cu densitate mica (LDL), care sunt internalizate in celula secretoare si degradate de enzimele lizozomale in colesterol liber. Producerea si degradarea LDL-ului este reglata, astfel incat o cantitate mai mare de colesterol poate fi formata cind necesitatile in
hormoni steroizi sunt mai mari. in plus
colesterolul nefolosit poate fi stocat in cantitati mari in picaturile lipidice ale celulelor steroidogenice. Conversia colesterolului stocat in colesterol liber este de asemenea controlata atent de necesitatile hormonale.
Sinteza hormonilor sterolici din colesterol necesita o serie de reactii enzimatice, care modifica molecula standard de colesterol, prin pozitionari diferite ale gruparilor laterale sau prin diferente in gradul de saturare a inelului sterolic. Fiecare organ steroidogenic este capabil sa produca numai acel tip de hormon, pentru care are setul complet de enzime. De exemplu, o enzima cheie necesara producerii de cortizol se gaseste doar in corticosuprarenala si, din acest motiv, nici un alt organ nu este capabil sa-l produca. Fiecare din enzimele necesare conversiei colesterolului in hormoni steroizi este localizata in timente intracelulare specifice, ca de exemplu, mitocondrii sau reticulul endoplasmic.
Molecula steroida este transferata intre diferite timente, pana se formeaza produsul final.
Spre deosebire de hormonii peptidici, hormonii steroizi nu sunt stocati dupa modul lor de formare. Odata formati, datorita solubilitatii lor, ei difuzeaza imediat din celula steroidogenetica in sange. Numai colesterolul este stocat in aceste celule in cantitati semnificative. in consecinta, rata secretiei acestor hormoni este reglata in intregime de rata sintezei hormonului. Spre deosebire de hormonii sterolici, secretia hormonilor peptidici este controlata, in primul rand, de eliberarea hormonilor presintetizati din depozite.
In sange, anumiti hormoni sterolici suporta o interconversie in momentul cand trec in organele tinta, fiind convertiti in hormoni mai puternici.In consecinta, steroizii au receptori intracelulari.
Datorita naturii lor nepolare, hormonii sterolici nu sunt usor solubili in sange fiind transportati legati de proteine. Depozitarea glandulara a steroizilor este minima pentru ca difuzeaza usor in afara celulei. Compusii sunt absorbiti relativ prompt in tractul gastrointestinal, fapt pentru care pot fi adesea administrati oral.
b. Proteine / Peptide
Pentru ca majoritatea hormonilor protein/peptidici sunt destinati secretiei in afara celulei, ei sunt sintetizati si procesati diferit de proteinele destinate sa ramana in interiorul celulei (Schema 1-2). Hormonii sunt sintetizati pe poliribo-zomi ca preprohormoni sau prehormoni (ura 1-2). Peptidele care se nasc prezinta la capatul N-teminal un grup de 15 pana la 30 de aminoacizi, numiti peptida semnal. Un complex de recunoastere a semnalului (format din 6
proteine si un acid ribonucleic - ARN) se leaga la extremitatea N a noii peptide, dupa ce in prealabil, au fost polimerizati 70 de aminoacizi. Acest fapt opreste translatia ulterioara pana cand complexul semnalului de recunoastere se leaga de o proteina platforma (doc), localizata pe fata citosolica a reticulului endoplasmatic. Legarea elibereaza blocul translational.
Polipeptida care creste este directionata spre cisterna prin membrana reticulului endoplasmatic. Ea este eliberata sau desprinsa de peptida semnal de catre o peptidaza semnal, localizata pe suprafata cisternala a membranei. Polipeptida este apoi transportata din cisterna spre aparatul Golgi, unde este impachetata intr-o vezicula secretoare, legata de membrana, pentru ca apoi sa fie eliberata in citoplasma. Jumatatea carbohidrata a glicoproteinelor este adaugata in aparatul Golgi.
Transcrisul original de gena se numeste prehormon sau preprohormon (ura 1-3). inlaturarea peptidei semnal produce fie prohormonul, fie hormonul. Un prohormon este o polipeptida care necesita in continuare clij, inainte de producerea hormonului matur. Clijul final survine adesea, in timp ce prohormonul este in aparatul Golgi sau in granula secretoare. Insulina, de exemplu, este produsa ca preproinsulina, clita in pro
insulina in reticulul endoplasmatic si impachetata in veziculele secretorii ca proinsulina. in timp ce se gaseste in vezicula secretoare, o portiune a centrului unui singur lant (care conecteaza peptida C) este clita pentru a produce molecula de insulina ce contine doua lanturi peptide. cula secretoare matura contine cantitati echimolare de insulina si peptida C. Uneori prohormonii contin hormoni multipli, ca de exemplu compusul pro-opiomelanocortina, ce prezinta secventele aminoacide ale hormonului adrenocoticotrop (ACTH), hormonului stimulator al melanocitului (MSH), lipotropinei (LTH), endorfinei si enkefalinei.
Hormonii protein/peptida sunt depozitati in glanda sub forma de granule secretoare si sunt eliberati prin exocitoza. Acest proces necesita energie, Ca si un citoschelet intact (microtubuJi, microfilamente). Hormonii protein/peptida sunt solubili in solventi aposi si, cu exceptia factorului de crestere de tip insulinic (IGFs) si a hormonului de crestere(STH), circula in sange, in special sub forma nelegata, motiv pentru care au timp de injumatatire scurt. Multi dintre acesti hormoni proteici sunt destul de mici ca sa apara in
urina intr-o forma fiziologica acti. Hormonul care stimuleaza foliculina (FSH) si hormonul luteinizant (LH), de exemplu, sunt prezenti in urina. Urina femeilor post-menopauzale este o sursa excelenta de gonadotropine pentru ca, postmenopauzal, nivelele de gonadotropina din ser sunt ridicate. Testele de graviditate folosind urina umana se bazeaza pe prezenta in urina a gonadotropinei corionice a hormonului placentar uman (hCG).'
Proteinele/peptidele sunt usor de digerat la administrarea orala. De aceea, ele trebuie administrate prin injectie sau, in cazul peptidelor mici, printr-o mucoasa membranara (sublingual sau intranazal). Pentru ca protein/peptidele nu strabat usor membranele celulare, ele au tendinta sa interactioneze cu
receptorii mem-branari. Ipoteza celui de al doilea mesager a fost propusa tocmai pentru a face legatura intre receptorul membranar ligand si efectele intracelulare.
c. Aminele
Aminele includ hormonii toroidieni si catecolaminele, ambele derite din tirozina (Schemele 1-3 si 1-4). Hormonii tiroidieni strabat membranele celulare atat prin difuzie cat si prin sisteme de transport. Ei sunt depozitati extracelular in tiroida sub forma unei molecule glicoproteice numita tiroglobulina. Hormonii tiroidieni sunt putin solubili in sange si fluidele apoase si sunt tranportati in sange, legati (>99%) de anumite proteine plasmatice. Din aceasta cauza, timpii lor de injumatatire sunt lungi: tiroxina (T4)-7 zile, triiodotironina (T3)-24 de ore. Ei pot traversa membrana celulara iar receptorii lor sunt in primul rand intracelulari.
Hormonii tiroidieni se pot administra oral, intrucat o cantitate suficienta de hormon este absorbita intact, fapt pentru care aceasta terapie este eficienta.
Catecolaminele, pe de alta parte, sunt foarte diferite din punct de vedere biologic. Ele nu strabat cu usurinta membranele celulare si, din acest motiv, isi exercita actiunile prin receptori membranari. Ei sunt solubili in sange si circula legati sau slab legati de albumina. Timpul lor de injumatatire este scurt. Acesti hormoni sunt stocati intracelular in granule secretoare discrete.
d. Eicosanoizii
Eicosanoizii sunt compusi formati din acizi grasi polinesaturati cu 18, 20 sau 22 atomi de carbon in molecula. Acidul arahidonic este cel mai important precursor al acestui grup de compusi. Grupul include prostaglandinele, leukotrienele, tromboxanii si prostaciclinele. Acesti compusi nu sunt in mod tipic considerati hormoni, nefiind de altfel, cuprinsi in Schema 1-5. Ei sunt sintetizati in tot corpul si actiunile lor principale sunt autocrine sau paracrine. Hormonii regleaza adesea sinteza acestor compusi. Majoritatea eicosanoizilor actioneaza prin receptori ai celulei de suprafata, asemenea catecolaminelor si hormonilor protein/peptide. Cati actioneaza prin receptori nucleari.