Etimologic, cuvintul reabilitare" provine de la latinescul habilitas, -atis", care inseamna abilitate, dexteritate. Abilitatea reprezinta o calitate psiho-somatica indispensabila, care permite individului sa se adapteze la conditiile mediului in care traieste, sa devina util societatii din care face parte si sa obtina un minimum necesar de confort si de satisfactii.
Cum o serie variata de factori nocivi pot actiona in sens nefarabil, producind pierderea partiala sau totala a acestei calitati, a aparut necesitatea de a se organiza un tip complex de asistenta medico-sociala, capabila sa recupereze social individul afectat. Acestui tip de asistenta medico-sociala i se acorda, pe drept cuvint, termenul de reabilitare.
Reabilitarea se adreseaza deci unei anumite categorii sociale, in care sint inglobati deficientii, sub denumirile cele mai diverse (handicapati, infirmi, diformi, invalizi etc). Cum aceste denumiri pot genera confuzii, este necesar ca, inainte de a formula definitia, continutul, scopurile si mijloacele reabilitarii, sa elucidam pe cit posibil diferentele de nuante dintre denumirile care-i desemneaza pe insisi beneficiarii acestui proces.
Nu este desigur cazul ca in lucrarea de fata, cu scopuri bine delimitate, sa aprofundam aceste probleme de terminologie, dar citeva precizari se impun.
Termenul de deficient ni se pare cel mai adecvat, avind sfera cea mai larga. Initial, deficientul a fost definit ca o persoana diminuata fizic in urma unei leziuni senzoriale sau motorii. Dar continutul definitiei ,s-a extins si asupra leziunilor psihice si socio-profesionale. N. Robanescu clasifica astfel deficienta in :
Lucrarea noastra se refera numai la primele doua categorii de deficienti, si anume numai la aceia care au suferit interventii chirurgicale asupra aparatului locomotor.
Continutul termenului de handicapat este identic cu al celui precedent si este folosit in special in tarile de limba an-glo-saxona, unde dealtfel se mai intilneste si termenul dis-ability", care are aceeasi sfera.
Asa cum recunoaste insa insusi autorul clasifieatiei de mai sus, aceasta are un caracter pur didactic, deoarece in practica deficientele se intrepatrund cel mai adesea. Un sechelar encefalopatie poate fi in acelasi timp si un deficient fizic, senzorial, psihic si educational, dupa cum in aceeasi situatie se poate afla un scoliotic cu
tulburari neurologice prin compresiune, sau un sechelar al unei
fracturi mielice de < oloana vertebrala, sau chiar un sechelar al unei simple leziuni de tesuturi moi care a interesat pachete vasculo-nerrr-e mai importante.
Termenul infirm, fata de acela de deficient sau handicapat, contine o nuanta in plus, nu atit de gravitate, cit de permanenta. Infirmul este un deficient definitiv, un deficient care nu a putut fi integral recuperat.
Termenul diform defineste forma sau atitudinea anormala, permanenta si necontrolabila luntar a unei parti a organismului". Spre deosebire de infirmitate, care se refera cu precadere la permanenta deficientei, diformitatea ramine co-recila daca tratamentul se incepe in timp util, de unde aspectul obligatoriu al preocuparilor preventive, pentru a se evita transformarea diformului intr-un infirm.
Termenul invalid se aplica infirmului a carui capacitate diminuata nu-i mai permite prestarea unei munci remunerate. Invaliditatea reprezinta deci aspectul medieo-legal al infirmitatii, in tara noastra, incapacitatea de munca sub forma invaliditatii este apreciata in trei grade, si anume :
gradul III invalidul poate presta o munca usoara sau o alta munca decit aceea pentru care este calificat, sau o munca cu program redus ;
gradul II invalidul este inapt de a presta o munca remunerata, dar se poate autoservi ;
gradul I invalidul nu se poate autoservi si are neie de o al I a persoana care sa-l ingrijeasca permanent.