In faza actuala se tinde sa se renunte la ceea ce Seyfried denumeste "kinetoterapeutul orchestra", bun la toate formele de recuperare prin miscare. El nu poate aplica cu aceeasi eficacitate programe de
gimnastica medicala si la cardiaci, si la pulmonari, si la reumatici, si la neurologici, si la traumatizati.
Specificul bolilor, ca si conditiile de munca dintr-un spital sau centru axat pe tratamentul unor anumite boli impun o supraspecializare in domenii din ce in ce mai restrinse. Kinetoterapeutul trebuie sa se dedice numai anumitor programe, fiind greu de presupus ca el putea fi la fel de bine pregatit si pentru a aplica jocurile la copin deficienti, gimnastica selecti la adulti, reeducarea mersului la amputatii protezati, programele de recuperare locomotorie postoperatorie, antrenamentele sportive ale marilor deficienti motori, programele de ergoterapie. Supraspecializarea kinetoterapeutului se inlantuie firesc cu supraspecializarea medicala si reprezinta un element de real progres in cadrul reabilitarii. Kinetoterapeutul nu actioneaza in cadrul programului de reabilitare ca un terapeut izolat, ci in strinsa legatura si colaborare cu o serie intreaga de diversi specialisti, aflati cu totii sub o conducere unica. Nu trebuie niciodata uitat ca reabilitarea reprezinta o munca in echipa.
Dupa interventiile asupra aparatului locomotor, cel care de drept urmeaza sa dirijeze intregul program de reabilitare ramine chirurgul ortopedist sau traumatolog care a efectuat interventia si care este direct responsabil de rezultat. Trecerile de la o etapa de recuperare la cealalta nu se fac decit cu avizul chirurgului ortopedist. Orice complicatie care survine in timpul aplicarii diferitelor manevre de recuperare trebuie de asemenea imediat semnalata acestuia pentru a se putea decide asupra atitudinilor ulterioare. Chiar in afara oricaror complicatii, chirurgul ortopedist are obligatia de a controla periodic bolnavii, cantitatea si calitatea eventualelor progrese si de a cauta cauzele stagnarilor sau eventualelor regrese si de a le inlatura.
Un alt specialist cu care kinetotcrapeutul trebuie sa colaboreze strins e-te psihologul. Deficientii moluri prezinta o psihologie aparte si datele examenelor psihice periodice sitit de mare utilitate in corectarea programului de recuperare.
Colaborarea cu fizioterapcutii este deseori utila, deoarece programele de
kinetoterapie trebuie completate, precedate sau succedate de diverse aplicatii fizioterapice (hidroterapie, bai de parafina, curenti de joasa frecventa, ionizari, raze infra-rosii si ultrascurte, galnizari, curenti diadinamici, dielec-trolize, vibratii infrasonore, ultrasunete etc). Intr-o serie larga de afectiuni ale aparatului locomotor (nevrite posttraumatice, hemo-hidartroze, algii, cauzalgii, entezite etc), mijloacele fiizioterapeutice reprezinta un adjunt pretios al kinetoterapiei.
Kinetoterapeutul trebuie sa colaboreze spre finalul etapei de recuperare cu antrenorul sau instructorul de educatie fizica si sport, tare preia deficientul sau fostul deficient pentru a-l reincadra in activitatea sporti.
O colaborare pretioasa este de asemenea aceea cu ergote-rapeutul, care lucreaza cu deficientul pe linia kinetoterapiei prelungite sub forma ergoterapiei.
Numai o munca unitara in echipa, prin colaborare strinsa cu ceilalti specialisti, si sub o conducere unica, se poate solda cu rezultate satisfacatoare.
