Actitatea medicala presupune, pe linga o serioasa pregatire profesionala, informare si perfectionare continua si o corecta aplicare a cunostintelor acumulate, abnegatie, tarie, devotament, mergind pina la sacrificiul de sine pentru salvarea etii si sanatatii bolnalor. in caz de urgenta, indiferent de functia si specialitatea sa, medicul este obligat sa acorde ingrijirile medicale imediat necesare bolnavului aflat in pericol (cu exceptia fortei majore) cu impartialitate, nefacind deosebire de nationalitate, religie, opinii politice sau filosofice si netinind seama de sentimentele pe care bolnavul i le inspira.
Fata de alte sectoare de actitate, in medicina normele etice au ponderea cea mai mare ativ cu cele juridice, tehnice si administrative.
Reglementarile prind exercitarea profesiei medicale sint inca insuficiente, fiind de multe ori necesar ca relatiile dintre medic si bolnav, drepturile si obligatiile lor reciproce sa fie prite si tratate in lumina principiilor etice.Indepartarea de umanismul profesiei medicale, deformarea opticii medicului in relatiile cu bolnai, punind pe prim- satisfacerea curiozitatii stiintifice, consolidarea prestigiului profesional, sporirea profiturilor personale ori alte obiective proprii, desconsiderarea nevoilor si dorintelor organice si morale ale bolnalor, generind atitudinea cunoscuta sub numele de iatrocentrism (medicul se afla in centrul atentiei), constituie o abdicare de la principiile eticii si pot antrena inclusiv raspunderea juridica a medicului, in situatiile in care se constata culpa.Indeplinirea corecta a actului medical implica o buna cooperare (conlucrare) a medicilor in interesul bolnavului si o permanenta educare a simtului raspunderii si prudentei in decizia profesionala.
Medicii trebuie sa execute actele profesiunii medicale cu constiinta si demnitate. Ei nu pot folosi drepturile si atributiile care le sint conferite pentru a indeplini acte straine de actitatea lor profesionala.
Exercitarea medicinei, actiunile medicale angajeaza atit medicul care le exercita, in mod personal, cit si intregul corp profesional din care face parte. Greselile comise de unii medici pot avea urmari asupra prestigiului intregii tagme medicale.
Profesiunea medicala a impus inscrierea obligatiilor etice ale medicilor in coduri deontologice si organizarea de foruri profesionale, colegii sau ordine deontologice care sa proe principiile de conduita etica, sa vegheze la respectarea lor, sanctio-nind abaterea de la norma.
In anul 1948, la Geneva, Asociatia Medicala Mondiala a adoptat juramintul medical, in prezenta reprezentantilor a cincizeci de natiuni. in anul 1949, la Londra, cea de-a IlI-a Adunare Generala a AMM a adoptat Codul International de Etica Medicala, amendat la Sidney in anul 1968.
Colegiul medicilor, infiintat in tara noastra, functioneaza in baza Legii 74/1995 si a elaborat un Cod deontologic, care cuprinde norme deontologice, principii etice generale, angajind in primul rind raspunderea in fata colegiilor medicale. Regulile deontologice nu sint obligatorii decit pentru persoanele care exercita profesiunea medicala, in cazul nostru. Violarea acestor norme poate face obiectul unor masuri aplicate de Colegiul Medical, in raport cu gratatea abaterii: mustrare, avertisment, vot de blam, suspendare temporara (6-l2 luni), retragerea calitatii de membru si ridicarea dreptului de libera practica (art. 34. Legea 74/1995).In fata instantei juridice, normele de deontologie medicala nu sint obligatorii. Ele vor putea fi acceptate sau respinse de instanta, dupa caz. in masura in care nerespectarea acestor norme constituie si o olare a unor norme de drept, va fi antrenata si jurisdictia instantelor. in aprecierea responsabilitatii medicale, instantele vor consulta aceste regulamente cu valoare de uzanta profesionala, recunoscute de autoritatea medicala competenta.

Acte de reglementare - legislatie

a Legea prind exercitarea profesiunii de medic, infiintarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania

a Statutul Colegiului Medicilor

a Codul Deontologic
a Codul de procedura al Departamentului de Jurisdictie Profesionala - Comisiile de jurisdictie disciplinara si de litigii
a Legea Asigurarilor Sociale de Sanatate nr. 145/24 iulie 1997
a Ordonanta de urgenta nr. 30/29 octombrie 1998 pentru modificarea si completarea Legii asigurarilor sociale de sanatate
a Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 572/30 iunie 1997 prind reorganizarea asistentei medicale de specialitate in ambulator
a Legea prind organizarea, functionarea si finantarea spitalelor nr. 146/1999
a Ordonanta nr. 124/29 august 1998 prind organizarea si functionarea cabinetelor medicale
a Ordonanta de urgenta nr. 116/30 iunie 1999 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 124/1998
a Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 509/19 iulie 1999 prind aprobarea criteriilor de retribuire in folosinta gratuita a spatiilor necesare si a bunurilor mobile existente in dotarea acestora pentru infiintarea cabinetelor medicale.In situatia regulilor tehnice de prudenta, regulamentul are valoarea unei aprecieri competente din partea unei autoritati calificate. Cind regulamentul impune medicului o obligatie pozitiva si precisa, indeplinirea ei exacta constituie o justificare demna de a fi luata in considerare de instanta, cu exceptia cazului cind aceasta ar fi contrara unor norme juridice superioare.
Delimitarea raspunderii etice de cea juridica este destul de anevoioasa, motiv pentru care instantele apeleaza la Comisiile de Expertiza Medico-legala, alcatuite din specialisti de inalta calificare profesionala, cu inalta constiinta profesionala, capabili de a aprecia realist competenta medicului, in raport cu particularitatile cazului si cu conditiile concrete de lucru.
Analizind actitatea comisiilor de expertiza medico-legala de-a lungul a sase ani (trei ani inainte de evenimentele din 1989, anii 1982-l984 si trei ani dupa -l990-l992), am gasit o suta de cazuri de responsabilitate medicala in prima perioada, iar in a doua - cincizeci si opt de cazuri (el nr. 1).

Neindeplinirea obligatiilor profesionale de catre medici, gresita lor indeplinire sau nerespectarea dispozitiilor, legilor, regulamentelor si instructiunilor pot genera nu numai o raspundere morala pentru incalcarea normelor de deontologie, dar si una juridica.
Caracterul incriminarii a fost majoritar pe criteriul responsabilitatii penale, greselile medicale fiind considerate infractiuni. In momentul in care se sesizeaza responsabilitatea cila delictuala, deosebita de cea penala, ne aflam in fata unui progres. Desi nu exista un contract intre medic si bolnav, unele relatii medic-bolnav au avut in vedere o intelegere prealabila. Din cele o suta de cazuri din anii 1982-l984, in doua cazuri a fost vorba de incumbarea responsabilitatii contractuale, pe baza unei intelegeri prealabile fara forma scrisa. Din cele 58 de cazuri ale anilor 1990-l992, in 7 cazuri a existat intelegerea prealabila, dar urmarirea pentru responsabilitate s-a facut tot pe criteriul responsabilitatii cile delictuale (el nr. 2).

Responsabilitatea juridica a medicului poate lua forma responsabilitatii disciplinare, pentru neindeplinirea unor obligatii in cadrul serciului, dictate de legi, regulamente profesionale si instructiuni, care poate merge pina la desfacerea contractului de munca; responsabilitatii administrative, pentru incalcarea unor dispozitii de drept administrativ, inclusiv aplicarea unor sanctiuni contraventionale, ca in cazurile de neanuntare a bolilor transmisibile, a intoxicatiilor acute, profesionale, colective sau mortale; responsabilitatii penale, ca urmare a sarsirii unor infractiuni; responsabilitatii cile delictuale, ca o consecinta a sarsirii unor fapte ilicite, producatoare de prejudicii, din culpa, in exercitiul profesiunii medicale sau ca o consecinta a neexecutarii contractului medical, responsabilitatea contractuala, diferita de cea penala.