Tratamentul pneumopatiilor acute se adreseaza unor numeroase componente. El trebuie indidualizat, imbracind uneori un caracter de urgenta.Intotdeauna este in strinsa dependenta cu rsta copilului si starea lui de dezvoltare, cu posibilitatile de aparare si capacitatea lui de mentinere a echilibrelor homeos-taziei generale, precum si cu etiologia, forma clinica si fiziopatologica a pneumopatiei, cu evolutia si gratatea sindroamelor insotitoare si eventualele complicatii.
Valoarea actului terapeutic, mai ales in formele grave, depinde in cea mai mare masura de precocitatea cu care se sileste diagnosticul complet al pneumopatiei, in ciuda dificultatilor eventuale prind posibilitatile de investigatii rapide si complete.
Conduita terapeutica trebuie intotdeauna subordonata cunoasterii unor obiective imediate si in timp.In formele grave masurile imediate zeaza redresarea in primul rind a tulburarilor fiziopatologice si a dezechilibrelor survenite si apoi combaterea factorilor infcc-tiosi, mai ales ca formele rale nu pot inca beneficia de un tratament antiinfectios specific.
Masurile terapeutice urmaresc urmatoarele obiective : sindromul respirator, tulburarile cardio-circulatorii, dezechilibrarile hidro-electrolitice si acido-bazice, sindromul toxi-infectios, precum si eventualele tulburari biologice insotitoare, andu-se in vedere totodata si asigurarea celor mai favorabile conditii dietetice si de mediu.

Sindromul respirator zeaza combaterea insuficientei respiratorii, cu intregul ei ansamblu de tulburari meolice.
Tratamentul insuficientei respiratorii in formele grave se situeaza ca prim moment terapeutic, iar caracterul ei dramatic din cursul bronsiolitelor acute sau al stafilocociei pleuro-pulmonare solicita masuri foarte urgente.In pneumopatiile cu dificultati ale ventilatiei pulmonare, atitudinea terapeutica imediata necesita folosirea metodelor prin care trebuie sa se asigure, eliberarea cailor respiratorii, usurarea actitatii respiratorii si asigurarea unei ventilatii eficace, cu aport de oxigen umidifial.
Din acest punct de vedere oxigenoterapia, intr-o proportie de sub 40%, prin sonda, sub cort, incubator sau izoleta, pentru citeva zile si apoi cu readaptare treptata, este o metoda utila, aplicata dupa realizarea permeabilizarii cailor respiratorii. Linistirea copilului cu fenobarbital, in doza de 35 mg/kg corp si in 24 ore, va contribui la reducerea consumului tisular al oxigenului. Medicatia sedativa va trebui folosita totusi cu multa grija pentru a se eta unele inconveniente legate de riscul inhibitiei centrilor respiratori.
Aeroterapia, in formele medii ca de altfel si la copin care mi accepta oxigenul, este de un real folos.
Intubatia naso-faringiana, traheostomia si ventilatia asistata sint necesare in hipoxiile severe ca si in pneumopatiile cu apnee prelungita sau in iminenta de stop respirator,In formele edematoase, hipersecretorii sint indicate drenajul postural si aspiratia
continua, cu controlul permanent al permeabilitatii cailor respiratorii superioare.
Se recomanda de asemenea folosirea medi-catiei de fluidifiere si diminuare a secretiilor, prin nebulizarea continua sub cort sau izoleta, utilizindu-se apa distilata, solutiile de CIN a 3%, sau propilenalicolul 10%, detergenti netoxici, Aleuaire, Superinone, nebulizarea antispumigena cu alcool 90A 24 ml, enzimele proleolilice de tipul alfachemo-tripsinei, triomucazei liofilizate sau a muco-liticelor Bisolvon. N-acelylcisteina etc.In pneumopatiile in care obstructia se datoreaza factorilor constructi, respectiv in formele astmatiforme, utilizarea cu grija a medica tiei bronhodilatatoare poate fi utila.
Miofilina are un efect favorabil. De asemenea cortizonicele pot combate spasmul, reducind totodata si secretiile si edemul. C.ortieotcrapia de scurta durata isi gaseste astfel indicatia si in formele edematoase, hipersecretorii.
Henusuccinatul de Iiidrocortizon, in cantitate mare, in doza de 100 mg in 24 ore, poate fi folosit cu predilectie si in formele cu colaps.
Indicatia medica tiei stimulatoare a actitatii centrilor respiratori, prin micoren (Cari-on) 10 mg/kg corp si doza, sau cofeina 8 mg/kg corp si doza, se recomanda numai in prezenta semnelor epuizarii actitatii ventilatorii.
Stafilococia plcuro-pulmonara necesita reducerea restrictiilor prin pleurotomie cu sifonaj pentru indepartarea puroiului si resilizarea totodata a presiunilor intra-toracice, evacuarea completa a puroiului si exuflarea aerului din catatea pleurala fiind de un real folos procesului de ndecare si de reducere a duratei evolutiei stafilocociei pleuropulmonare.
Combaterea acidozei solicita utilizarea in perfuzie a solutiilor bicarbonatate sau a Tham-ului, asociate de obicei cu solutiile glucozate si cloruro-sodice, folosite in cursul reechilibrarii hidro-electrolitice, intotdeauna sub supravegherea ventilatiei respiratorii.
Solutiile de bicarbonat de sodiu folosite in mod obisnuit sint cele echimolare de 8,4%, 1 ml dintr-o astfel de solutie fiind echivalent la 1 mEq de bicarbonat. In lipsa unor posibilitati de determinare a excesului de baze se vor putea administra i.v. 2 pina la 4 ml din solutia de bicarbonat 8,4% pe kg corp greutate, niciodata insa in aceasta concentratie, ci diluate cel putin in parti egale cu o solutie glucozata 5%.
Insuficienta cardiaca trebuie cercetata si urmarita atit clinic cit si prin examene repetate E.K.G. si radiologice, etindu-se administrarea de rutina a tonicardiacelor, care poate fi periculoasa in anumite conditii. Astfel, administrarea digitalei impune o anumita rezerva in formele cu ischemie coronariana, care de cele mai mul le ori este greu de precizat, hipercapnia intensa fiind o cauza si un indiciu posibil.
Tonicele cardiace de tip digitatie cum sint Lanatosidul C, Cedilanidul, Izolanidul, vor fi administrate i.v., in doze de 0.04

0,06 mg/kg corp si in 24 ore, in primele 2448 ore si eventual in cura de intretinere, apoi, in urmatoarele 34 zile, de 1/31/6 din doza de atac. Prima doza de atac poate fi 1/21/3 din doza totala pe 24 ore. Daca efectul este favorabil se poate renunta la administrarile ulterioare sau sa se treaca la dozele de intretinere.
Pentru scaderea presiunii din mica circulatie si a frinarii retentici hidrcsaline se va putea administra la nevoie un diuretic de tipul mercaptomerinei (Tldomerin) timp de 23 zile, sub controlul urinar si al ureii sanguine. Eventual se mai poate utiliza fuiosemidul, in doza de 0,51 mg/kg corp si doza, i.v., de scurta durata, deoarece in cure mai prelungite se pot produce hipokale-mii defavorabile actitatii miocardice.
Se va urmari diureza, etindu-se totodata supraincarcarile hidro-electroliticc prin limitarea aportului hidric si sodic.
Tratamentul insuficientei circulatorii periferice se instituie dupa tipul de colaps intilnit. Colapsul anhidremic, mai rar posibil in cursul pneumopatiilor acute, trebuie sa beneficieze in principal de refacerea patului vascular, prin perfuzii cu solutii macro-moleculare, hidrolizate de proteine, sub-stituenti plasmatici, microtransfuzii cu singe sau masa eritrocitara, solutii cloruro-sodice si glucozate etc. Alegerea lor, calcularea cantitatilor necesare se va face in raport
de gradul si lipul deshidratarilor eventuale si intotdeauna in corelare cu insuficienta cardiaca posibila.
Dupa refacerea patului vascular se poate administra i'oproterenolul in doza de 0,10,2 ml la 100 ml solutie de ser glucozat 5% sau ser fiziologic pentru limitarea raspunsului din partea sistemului vegetativ simpatic.
Se vor aplica de asemenea unele masuri generale prind pozitionarea copilului cu capul aplecat, incalzirea lui cu bai sau sticle calde, buiote, incubator etc, com-batindu-se si eventuala hipertermie, prin antitermice sau impachetari.
Administrarea in perfuzie a lienusuccinatului de liidrocortizon, asa cum s-a mai aratat, este foarte utila.
Tratamentul colapsului paralitic impune administrarea in perfuzie continua a unei medicatii simpaticomimetice de tipul nora-drenalinei, in doza de 1 ml solutie 2% la 250 nil lichide perfuzate, cu un ritm de 10 picaturi pe minut., sub controlul T.A., pulsului si a reluarii diurezei.In cazul asocierii sindromului de coagulo-patie diseminata intra vascular se va administra in perfuzie heparina, in doza de. peste 1 000 u/kg corp si in 24 orc, iar ca doza rTrofi-lactica, de 100200 u/kg corp greutate si in 24 ore.
Sindromul neuro-toxic, edemul cerebral se vor combate prin administrarea in perfuzie a manitolului si/sau, per os, a glicerolu-lui, dupa ce s-a realizat reechilibrarea hidro-electrolitica.
Nu se va omite terapia simptomatica, reprezentata prin antitermice, sedative etc.
Tratamcnlul antiinfectios este obligatoriu si are un caracter de specificitate in pneumopatiile bacteriene, in unele forme parazitare sau de tip ral cum sint cele prin mico-plasma, rickettsii si asa-zisele rusuri ale ornitozei sau psittacozei.
Tratamentul antiinfectios presupune o prealabila silire a cadrului etiologic al fiecareia dintre pneumopatii, prin folosirea tuturor mijloacelor, in vederea alegerii unor antibiotice cit mai eficiente, rolul lor fiind hotaritor in pneumopatiile bacteriene fi in unele din cele de tip ral.

Pneumopatiile rale pot de asemenea beneficia de o antibioterapie de acoperire, mai ales in perioada de sugar.
Includerea antibioticelor in ul terapeutic se impune asadar din primul moment, alegerea lor, dozele, caile si durata de administrare fiind conditionate de natura si gratatea formelor respective.
De cele mai multe ori prezumarea etiologica este orientata mai ales pe elementele clinice si radiologice, in raport cu rsta copilului, unele informatii epidemiologice si unele date statistice.
Se va recurge initial la o antibioterapie de acoperire, realizata la sugar si copilul mic prin administrarea de antibiotice bactericide cu sfera de actiune larga si foarte putin toxice, obisnuit realizata prin asocierea la penicilina G cristalina, in doza de 100 000 200 000 u/kg corp si in 24 ove.,a kanamicinei, in doza de 15 mg/kg corp si pe zi, sau a ampicilina, in doza de 100 mg/kg corp si in 24 ore.
Pneumopatiile acute neidentificate ale copilului mare pot beneficia de aportul tetraciclinelor in dozele respective ale fiecareia dintre ele, prin avantajul oferit de difuziunea lor electiva in tesutul pulmonar si actiunea lor extinsa si asupra microorganismelor din vecinatatea rusurilor.
Pneumopatiile pneumococice ca si cele slrep-tococice, la toate rstele, beneficiaza in cea mai mare masura de aportul penicilinei G, singura si iu doze moderate, la sugar de 25 00050 000 u/kg corp si in 24 ore si la copilul mai mare de 1 milion u in 24 ore, sau, in formele grave, in asociere cu strep-lomicina, kanamicina, ampicilina sau cu o sulfamida, la copilul mai mare.
Eritromicina poate inlocui penicilina in conditiile prezentei sensibilitatii fata de peniciline.
Foarte active sint si cefalosporinele.
Tratamentul antibiotic al pneumoniei stafilo-cocice este mult mai complex, de regula, in formele cu supuratie pleuiala asociindu-i-se tratamentului medicamentos cel chirurgical.
Aplicarea cit mai devreme a unei antibio-terapii antistafilococice are o deosebita valoare, folosindu-se pina la silirea sensibilitatii germenului, de la inceput, penicilina G in doze mari si chiar foarte mari de peste 100 000300 000 u/kg corp si !n 24 ore. Acesteia i se vor asocia unele din antibioticele de tipul meticilinei, 250300 mg/kg corp si in 24 ore, a oxacilinei, cloxa sau dicloxacilinei, nafcilinei, sau a linco-micinei si chiar a Pgopenului.
Sint foarte avantajoase asocierile dintre gentamicina cu melicilina sau pristinamicina. Se vor eta intotdeauna acele antibiotice fata de care stafilococul poate realiza rezistente rapide, cum sint rifampicina, kanamicina, streptomicina sau eritromicina.
Cind rifampicina este indicata prin anti-biograma, ea trebuie asociata cu un alt antibiotic antistafilococic. Administrarea acestui antibiotic presupune o prealabila cercetare a unei eventuale infectii tuberculoase.
Calea initiala de administrare a antibioticelor poate fi intravenoasa pentru cele admise si fara riscuri pe aceasta cale.
Antibioterapia antistafilococica solicita obligatitatea efectuarii periodice a testarilor sensibilitatii germenilor si conducerea tratamentului dupa acest criteriu.In tratamentul stafilocociilor cu empiem picurai sau pneumotorax drenajul trebuie instituit cit mai curind, prin pleurotomie a minima, in vederea realizarii scopurilor amintite.
Pneumopatiile cu flora gram negativa trebuie banuite ori de cite ori este vorba de un sugar mic cu handicapuri, in conditiile aparitiei lor dupa o spitalizare mai indelungata sau ca o manifestare sistemica, in cursul unor infectii generale foarte grave.
La copilul mai mare prezenta foarte rara a acestor pneumopatii obliga cercetarea intotdeauna a tuturor factorilor amintiti, care le pot conditiona aparitia lor.
Alegerea antibioticelor este foarte dificila, deoarece mai toti acesti germeni prezinta o sensibilitate foarte variabila si de cele mai multe ori sint rezistenti fata de marea majoritate a antibioticelor uzuale.
In aceste pneumopatii, prin investigatii bacteriologice si recolte repetate de tipul copro- si hemoculturilor, este necesara cit mai curind posibil identificarea si testarea germenilor respecti.
Initial se poate folosi ca o antibioterapie de acoperire ampicilina, in doza chiar de 150200 mg/kg corp si in 24 ore in formele grave, in asociere cu kanamicina, in doza de 15 mg/kg corp si 24 ore, sau cu genta-micina, in doza de pina la 5 mg/kg corp si in 24 ore.
Prin asocierea unei cefalosporine, mai putin insa cefaloridina, cu gentamicina sau kanamicina se pot obtine rezultate bune in mai toate infectiile grave cu germeni gram negati, chiar si in formele cu b. piocianic.
In tratamentul pneumopatiilor cu Hemo-philus influenzae antibioticul de prima alegere este ampicilina, singura sau in asociere cu oxa, cloxa, sau dicloxacilina, adminislrata initial in formele grave pe cale intravenoasa.In formele cu empiem sau cu alte diseminari septicopioemice se asociaza obligator tratamentului chirurgical.
Colimicina, polimixina B, administrate parenteral i.m., in doze de 345 mg/kg corp si in 24 ore, cu toata actiunea lor toxica mult crescuta, sint utile in infectiile cu flora gram negativa.
Pneumopatiile cu b. piocianic pot fi uneori stapinite prin tratamentul cu polimixina B. 0 actiune mai eficienta o poate prezenta carbenicilina (Pyopen), cu conditia administrarii ei in doze mari, de 500 mg/kg corp greutate si in 24 ore, dizata la 6 ore interval.
In aceste pneumopatii carbenicilinei i se poate asocia gentamicina.
Gentamicina este unul din antibioticele actuale cu cea mai buna eficienta in infectiile cu b. piocianic, stafilococ sau mico-plasma pneumoniae, in doze de la 0,8 mg pina la 5 mg/kg corp greutate si in 24 ore
Tratamentul antibiotic al pneumopatiilor cu flora gram negativa este de durata, depasind 710 zile si uneori chiar peste doua saptamini.
In formele grave, calea de electie este cea intravenoasa, pentru antibioticele permise pe aceasta cale, in perfuzie continua sau discontinua.
Pneumopatiile determinate de catre microorganismele intermediare raspund favorabil tratamentului cu tetraciclina, conditionind contraindicatele acestui antibiotic. Mico-plasma pneumoniae este sensibila si fata de eritromicina.
Pneumopatiile cu pneumocistis carinii pot beneficia de un tratament cu pentamidina isothianat (Lomidine), in doza zilnica de 50 mg si pe o durata de 10 zile ( volumul 1).
Tratamentul igieno-dielelic impune crearea unui mediu ambiant corespunzator si asigurarea in acelasi timp a unui regim alimentar prin care sa se acopere nevoile de intretinere corespunzatoare rstei si tolerantei digestive.
Vor fi acoperite si nevoile crescute in taminele C, A si D.