Legatura dintre mama si copil este una dintre cele mai trainice, privite din punct de vedere biologic si social. Se bazeaza pe sentimentul matern, la care se adauga interferente sociale, psihologice, educationale, culturale, traditionale. in sistemul biosocial al familiei moderne, ambii parinti sunt implicati in cresterea si educarea copilului, dar mama ramane factorul determinant, care supravegheaza si indruma implinirea biologica si sociala a fiintei umane.
Calitatea interactiunii parinti-copii depinde de o multime de factori:
- constitutia genetica si temperamentala, atat a copilului cat si a parintilor, care directioneaza stilul de raspuns si capacitatea de adaptare a cuplului;
- factori culturali, contextul istoric si geografic, suportul social (actiunile prosociale oferite de comunitate), conditiile economice ale familiei (familiile dezantajate economic si cultural neputand oferi conditii optime);
- tipul de relatie (interactiune) al parintilor copilului cu proprii lor parinti, element cu loare predicti asupra calitatii relatiei cu propriul copil;
- tipul de relatii familiale si capacitatea de adaptare sociala a cuplului parental;
- patologie psihiatrica a unuia dintre parinti;
- dimensiunea familiei;
Dragostea parinteasca si relatia biologica parinti-copii nu sunt elemente care sa explice si sa determine in masura suficienta un comportament adect si interactiunea optima parinti-copii.In existenta duplexului mama-copil exista o perioada privilegiata, cand se realizeaza cele mai trainice legaturi si acestea sunt situate imediat post-natal. Atasamentul brusc, care se instaleaza intre mama si copil este cunoscut in literatura de specialitate cu un termen anglo-saxon consacrat:"bonding" (introdus in anul 1972). in urma acestui proces, parintii devin brusc extrem de atrasi de noul nascut. Favorizarea acestei legaturi se realizeaza prin privitul indelungat al copilului si contactul intre tegumentele acestuia si tegumentele mamei. Mama este foarte sensibila, pentru realizarea acestui atasament existand motitii psihologice si hormonale. Copilul raspunde la dragostea parintilor manifestandu-si atasamentul fata de ei si acest atasament devine evident in jurul rstei de un an. Calitatea atasamentului copilului reflecta in fond, calitatea relatiei mama-copil. Se pare ca acest bonding precoce isi exercita influenta pentru tot restul vietii.
Sentimentul matern are la baza instinctul matern mult amplificat de motitii sociale si culturale, ceea ce face ca in prima perioada de viata duplexul mama-copil sa fie inseparabil. Ambii parteneri au nevoie de prezenta celuilalt si relatia mama-copil exemplifica una dintre cele mai trainice legaturi umane. Mama este elementul esential al cuplului, care stimuleaza si induce comportamentul social al copilului, acesta fiind o fiinta sociala, calitate pe care o dovedeste de la cea mai frageda rsta. Copilul este un membru cu drepturi depline in celula speciala a familiei, careia ii aduce modificari de comportament si adapilitate, care permite cuplului sa includa nou | nascutul in structura familiei.
Pentru a stimula comportamentul social al copilului trebuie cunoscut conceptul de dialog; ambii parteneri inteleg ca dialogul presupune doi parteneri in interactiune, ca ambele roluri sunt reciproce si interschimbabile (actor-spectator, vorbitor-ascultator). Dialogul nu poate avea loc daca
sugarul nu intelege notiunea de reciprocitate, daca nu-si asuma un rol activ in aceasta interactiune. Chiar in perioada de nou nascut mama se comporta fata de copil ca si
cura acesta ar fi un interlocutor aderat si i se adreseaza vorbindu-i. Sugarul dispune de capacitati senzoriale si perceptive, astfel ca el este capabil sa raspunda la intentiile de comunicare ansate de adulti din anturaj. La rsta de doua luni sugarul zambeste social. Sub rsta de doua luni, sugarul nu are intentii de comunicare, dar percepe bine si repede initiativele partenerului activ (mama). Dupa rsta de doua luni este usor de obtinut un zambet prietenos, de catre orice adult care se apropie cu caldura de sugar. Dupa rsta de doua luni sugarul zambeste provocat, dar nediscriminatoriu. Abia dupa rsta de sase luni el devine selectiv, cauta si ii rasplateste numai pe cei din anturaj cu un zambet. Sugarul dispune de mijloace care sa-i permita comportamente de comunicare interumana, initial comunicarea fiind neverbala. Comunicarea verbala se instaleaza in jurul rstei de un an. inainte sa poata rosti cuvintele, copilul le intelege sensul. Rolul mamei este corsitor pentru deprinderea de catre copil a limbajului verbal (de unde si denumirea de "limba materna").
A fost surprinzatoare pentru cercetatori constatarea ca mamele, atat de diferite privind comportamentul (temperamentul), nivelul intelectual si educational, utilizeaza acelasi tip de comunicare cu sugarul, iar acesta dispune de mecanisme innascute privind cooperarea cu adultul, fiind o fiinta sociala prin excelenta.
Mama si sugarul trebuie considerati un sistem complex, in care fiecare membru al acestui duplex interactioneaza si se influenteaza reciproc, fiecare cuplu mama-copil and un mod particular de armonizare a interactiunilor lor, copilul directionand si modeland comportamentul mamei, iar mama adaptandu-se succesiv gradului de dezvoltare a sugarului, in functie de rsta si rietatea lui temperamentala.
Exista diferente intre conceptia mamelor referitoare la ceea ce trebuie sa stie sa faca un copil considerat normal si ceea ce poate sa indeplineasca copilul real. Un numar relativ mare de mame sunt deceptionate de tipul de comportament si performantele
sugarului lor, de satisfactia pe care le-o procura ingrijirea acestuia.
Deceptia mamelor (se vor avea aici in vedere si mamele copiilor handicapati fizic sau motor) poate fi justificata sau nu, dar este sigur ca aceste mame nu au reusit sa se adapteze nivelului de comunicare la care face fata copilul si nici necesitatilor emotionale ale acestuia, ceea ce le creaza un sentiment de insatisfactie. Daca copilul nu corespunde celor asteptate de parinti, exista riscul ca acestia sa fie dezamagiti. Acest tip de insatisfactie influenteaza in mod activ comunicarea mama-copil.
Diferentele temperamentale dintre parinte si copil afecteaza armonizarea comunicarii si legatura optima dintre ei. in fata diversitatii temperamentale susceptibile a fi intalnite in randul mamelor, dar si al copiilor, exista probabilitatea ca armonizarea lor si comunicarea sa nu se faca la nivelul dorit. Discordanta dintre ceea ce mama asteapta de la copilul ei si ceea ce acesta ii ofera in cadrul duplexului mama-copil face ca sa nu aiba loc o comunicare la parametri optimi. Parintii trebuie sa-si adapteze expectanta la resursele copilului si sa-i recunoasca limitele posibilitatilor lui.
In acelasi timp, au datoria de a-l schimba, incuraja si educa astfel incat acesta sa aiba incredere in el.
Contactul ochi in ochi este cea mai buna doda ca intre cei doi s-a silit comunicarea. inca din perioada de nou nascut mama este preocupata sa capteze atentia vizuala a copilului si reuseste acest lucru cu destula usurinta, daca se plaseaza in campul vizual al acestuia, la distanta de 20-25 cm (respectand capacitatea de fixare si convergenta a sugarului de rsta mica).
Contactul vizual al copilului cu mama sa are rol de feed-back pozitiv, confirmand sau infirmand armonia cuplului. Durata atentiei vizuale este in directa legatura cu mecanismul cunoasterii si calitatea interactiunii mama-copil. Privirea reciproca tradeaza intelegerea mutuala a celor doi parteneri ai duplexului si exprima si atasamentul lor reciproc. In perioada prelingvisitica, privirea ochi in ochi tinea loc de conversatie. Comunicarea non-verbala se sileste nu numai cu privirea, ci si prin gesturi.
Un moment deosebit al comunicarii mama-copil il constituie ora de masa,
alimentarea copilului fiind un moment optim de interactiune. Sugarul apreciaza ora de masa (si se bucura la sosirea ei) nu atat pentru ca astfel isi potoleste senzatia de foame, ci si pentru ca momentul mesei constituie un prilej de comunicare cu mama sa. Alaptarea la san este un moment tipic de interactiune mama-copil, superioritatea alimentatiei cu
lapte matern constand nu numai din antaje nutritionale evidente, ci si din momente unice de comunicare optima a duplexului mama-copil. Privind o mama care isi alapteaza copilul, impresia care se degaja privitorului este aceea de cuplu inseparabil, care actioneaza coordonat, ambii parteneri fiind implicati in actiune.In timpul orelor de masa se obtine contact vizual, dar si zambet, vocalize, iar sugarul mare incepe explorarea lumii materiale din jur cu ocazia orelor de masa. Primele manifestari de autonomie ale copilului de un an (cand acesta doreste sa manance singur) se exprima tot cu ocazia orelor de masa. Scoala americana de psihologie recomanda ca aceaste manifestari si initiative sa nu-i fie curmate. Pentru copilul de 11 luni masa poate deveni un moment de educare si intatura si la orice rsta orele de masa trebuie sa constituie un prilej de interactiune intre membrii familiei. Cu toate rigorile vietii modeme este recomandabil ca cel putin o data pe zi, intreaga familie sa poata fi reunita in jurul mesei.
Se stie ca interactiunea dintre doua persoane se schimba in prezenta celei de a treia, chiar daca este vorba de duplex mama-copil si persoana care se interpune este tatal copilului.
Familiile dezorganizate au afectat tiparul de comunicare in mod caracteristic si echilibrul familiei este sever influentat de existenta conflictelor dintre cei doi parteneri.
Modificari ale relatiei parinte-copil au loc in mod tipic in adolescenta, tanarul dand doda de dorinta de independenta (inclusiv economica). Se considera ca rsta de 18 ani este rsta cand tanarul se desprinde psihologic de tutela familiei si apreciaza mai mult relatii de prietenie in afara ei. Curand legatura psihologica dominanta o constituie o relatie cu un tanar de sex opus. Ruptura cu familia nu intervine, de cele mai multe ori, in ciuda acestor tendinte, deoarece adolescentul nu are resurse financiare proprii.
O alta cauza care altereaza interactiunea parinti-copii este boala cronica a copilului, dintre care cea mai precoce si mai putin asteptata este
nasterea unui copil cu malformatie congenitala. Aceasta realitate este resimtita adesea ca un stress de catre cuplul parental. Impactul negativ este cu atat mai sever, cu cat malformatia modifica aspectul fizic si in special integritatea cranio-faciala. Exista o mare rietate de reactii parentale in fata unei astfel de situatii. Unii se adapteaza si accepta copilul cu malformatie, altii il abandoneaza psihic (si fizic), iar alti parinti dezvolta depresiune. Exista destul de frecvent o tendinta de a hiperproteja copilul deficient, supraprotectiaimpiedi-candu-l sa experimenteze realitatea. Supraprotectia se manifesta prin excesi permisivitate si supra-gratificatie. Rupt de realitatea imediata copilul devine inadapil, nu-si mai poate elua corect propriile capacitati.
Bolile cronice ale copilului (astm, diabet, epilepsie,
artrita reumatoida juvenila) interfereaza in alt mod legatura copilului cu mediul si nu raman fara efect asupra atasamentului parinti-copii.
S-a remarcat ca nu exista o relatie directa intre severitatea bolii, din punct de vedere medical si impactul psihologic al bolii asupra familiei si copilului,In sfirsit, separarea mama-copil (parinti-copii) in special la rstele mici (rsta unei maxime dependente a cuplului mama-copil), realizeaza o aderata drama psiho-sociala. Ea poate surveni pe perioade scurte (exemplu: internarea copilului in spital) si este de obicei fara consecinte psihologice de durata, sau pentru perioade lungi (abandonarea copilului in spital, internarea lui in institutii socio-medicale pentru protectia minorului). Divortul parental sau decesul unuia dintre parinti, urmat de recasatorirea parintelui restant, constituie tot atatea drame care isi pun amprenta asupra relatiei parinte-copil.
Exista o patologie psihosomatica extrem de riata intalnita la copin care sufera separarea de parinti. Situatia se reproduce aproape in conditii experimentale in leaganele sau casele de copii, daca nu se iau masuri active de asigurare a nevoii de afectiune a fiintei umane, prin atitudinea adecta a personalului de ingrijire. Sugarul lipsit de afectiunea mamei are
tulburari de crestere si dezvoltare si acestea imbraca loul clinic al malnutritiei nenutritionale, probleme digestive (anorexie, rsaturi, ruminatie) si semne grave de deprire emotionala care se exprima ca depresiune (incepand de la rstele cele mai fragede).
Acesti copii nu mai manifesta reciprocitate sociala, sunt apatici si inactivi, nu zambesc si nu se bucura de nimic. Depresiunea copilului este un sindrom plurietiologic, in care neglijarea afecti constituie eventualitatea cea mai pregnanta.In concluzie, sugarul este o fiinta sociala, care intra in relatie sociala cu mama sa inca din perioada de nou nascut. Interactiunea parinti-copii este in fond, un dialog social, schimbul fiind initiat de ambii parinti, incepand cu rsta de doua luni.