Mentinerea si stabilirea fortelor protezelor totale - adeziunea, deglutitia, tonicitatea

MENTINEREA SI STABILIREA FORTELOR PROTEZELOR TOTALE

AcTiunile fortelor

Proteza totala are cerinte de ordin fiziologic (restaurarea functiilor ADM), cerinte de ordin biologic ce vizeaza profilaxia campului protetic precum si mentinere si stabilitate.

Mentinerea si stabilitatea trebuie asigurata din momentul concep 818h78i erii bazei protezei.

Prin mentinere intelegem impiedicarea desprinderii protezei de pe camp mobilizare spre vertical se realizeaza integral spre baza protezei.

Prin stabilitate intelegem impiedicarea mobilizarii orizontale in timpul solicitarilor. Se asigura partial prin baza protezei. Rolul esential in stabilitate il au arcadele dentare si rapoartele de ocluzie.

Mentinerea si stabilitatea sunt influentate de forte ce actioneaza in 2 sensuri:

unele de mentinere si altele de dislocare.

Fortele dislocante:

sunt forte verticale si orizontale de natura, intensitate si durata diferita care se pot combina rezultand forte oblice.

Forte verticale:

sunt gravitatia, presiunile ocluzale, formatiunile mobile periferice, alimentele lipicioase.

Gravitatia:

are actiune verticala, continua, tinzand sa desprinda proteza maxilara;

este dislocanta la maxilar si stabilizatoare la mandibula;

intensitatea fortei de dislocare depinde de greutatea protezei (aprox. 15g astfel incat gravitatia nu are un rol important)

Presiunile ocluzale:

apar in masticatie, avand componente verticale si au un caracter intermitent.;

actioneaza dislocant cand cuspizii vin in contact cu versantele;

componenta verticala a fortei are efect basculant, desprinderea intalnindu-se la hemiarcada opusa.

daca forta actioneaza frontal, desprinderea se face distal.

Formatiuni mobile periferice:

muschii, ligamentele, bridele, pot mobiliza in sens vertical daca actioneaza perpendicular pe periferia campului protetic, iar marginea protezei nu le ocoleste.

Alimente lipicioase:

actiunea prin interpunerea lor intre arcade disloca protezele in momentul deschiderii gurii prin aderenta concomitenta la suprafata maxilarului si a mandibulei.

Forte orizontale:

sunt presiunile ocluzale si fortele maxilare.

Presiunile ocluzale:

forta verticala se descompune pe ul inclinat al cuspidului intr-o serie de componente, intre care si cea orizontala;

valoarea fortei orizontale este direct proportionala cu inclinarea pantei cuspidiene si cu intensitatea fortei aplicate;

la nivelul ocluziei apar forte pur orizontale la indivizi cu stereotip dinamic trecator.

Forte musculare:

musculatura periprotetica (buze, obraji, limba) prezinta o forta cu dominanta orizontala;

muschii actioneaza dislocant cand spatiul ocupat de proteza nu se situeaza in zona de echilibru dintre muschii limbii pe de-o parte si buze, respectiv obraji pe de alta parte;

respectarea zonei neutrale este mult mai importanta la mandibula unde marginile sunt de 2 x mai intinse, iar musculatura periprotetica este mai puternica si mai activa.

FORTE CARE CONTRIBUIE LA MENTINEREA SI

STABILITATEA PROTEZELOR TOTALE

1. Mentinerea protezei respectiv contracararea fortelor verticale dislocatoare se realizeaza prin mijloace fizice:

- adeziunea,

- succiunea,

- presiunea atmosferica

si fiziologice

- deglutitia,

- tonicitatea musculara (Ene).

a). Adeziunea

- prin adeziune intelegem atractia intre doua suprafete aflate in contact foarte strans datorita fortelor intermoleculare, care actioneaza la distante relativ mici.

- adeziunea propriu-zisa reprezinta atractia ce apare intre moleculele de tip diferit (ale placii si ale mucoasei), puse in contact foarte strans si constituie un factor de mentinere a protezelor chiar si in absenta salivei.

- prin interpunerea unei pelicule subtiri de lichid (saliva), adeziunea creste in intensitate direct proportional cu marimea suprafetelor in contact si cu cat stratul de saliva este mai subtire.

- fenomenele fizice moleculare care contribuie la cresterea adeziunii si care au loc la acest nivel sunt: - aderenta,

- coeziunea,

- tensiunea superficiala

capilaritatea.

Concluzie:

- adeziunea pretinde existenta unor suprafete orizontale cat mai intinse, un paralelism perfect intre placa protetica si suprafata de sprijin, si prezenta unui film salivar subtire - consistenta salivei trebuind sa fie nici prea fluida, dar nici prea vascoasa.

- intinderea suprafetelor de contact determina gradul adeziunii, motiv pentru care o proteza totala maxilara, prezinta o adeziune mai buna decat una mandibulara.

adeziunea este mai buna in cazul suprafetelor ce tind spre orizontalizare (cu retentivitati sterse) si dimpotriva, scade in cazul unor creste alveolare pronuntate, cu bolti palatine adanci, la care, desi suprafata totala de sprijin este mai mare, adeziunea nu este favorizata. Totusi, in mentinerea protezei prin adeziune este oportun sa intervina si obstacole, cum sunt aclea oferite de relieful crestelor edentate, care se opun alunecarii protezei. in absenta lor, tendinta de glisare a placii creste, trebuind sa intervina musculatura periprotetica pentru a limita deplasarile orizontale ale protezei.

- eficienta adeziunii este determinata de precizia amprentarii.

b). Succiunea si presiunea atmosferica

- intervine in mentinerea protezelor totale numai atunci cand conturul lor perifieric se transforma in inchidere ermetica si cand, in cursul usoarelor deplasari functionale, se produce o scadere a presiunii din interiorul filmului salivar, prezent intre suprafata mucozala a protezei si mucoasa de sprijin.

- marginile protezei trebuie sa se situeze pana la limita maxima a campul protetic, la zona de trecere intre mucoasa fixa si cea mobila (pe mucoasa pasiv mobila).

- marginea protezei trebuie sa ocoleasca si sa permita jocul formatiunilor mobile de la periferia campul protetic, pentru ca aceste formatiuni sa nu actioneze in sens dislocant. in acest fel se realizeaza succiunea interna.

- marginile protezelor si versantele acestora trebuie astfel modelate, incat tesuturile moi periprotetice ale buzelor, obrajilor si limbii sa se aplice intim si sa le inveleasca, astfel se realizeaza si succiunea externa.

Mijloace fiziologice:

c). Deglutitia

Deglutitia intervine intermitent dar frecvent (150 ori pe ora dupa Ene), in mentinerea protezelor pe campul protetic. Asupra protezei maxilare actioneaza eficient impotriva fortei de gravitatie, prin aplicarea si presarea limbii pe jumatatea anterioara palatului.

Realizandu-se in RC are actiune stabilizatoare numai cand PIM coincide cu RC. Daca nu coincide, avem factor dislocant.

d). Tonicitatea musculara

Musculatura este un important factor de mentinere si stabilitate a protezelor, ce intervine eficient pe masura purtarii si acomodarii cu protezele si pe masura ce valoarea factorilor fizici scade din eficienta ca urmare a modificarilor structurale ale tesuturilor de sprijin.

Tonicitatea musculara poate fi utilizata in mentinerea protezelor totale, cu conditia sa se cunoasca exact insertia si functia muschilor implicati.

2. Stabilitatea protezei.

Stabilitatea protezei, respectiv contracararea fortelor cu tendinta de deplasare orizontala a protezei, se poate asigura prin mai multe mijloace. Unele tin de modul de realizare al bazei protezei iar altele de modul de realizare al arcadelor dentare artificiale si a ocluziei. in mod succint, acestea sunt:

- retentivitatile anatomice,

- tonicitatea musculara,

- rapoartele de ocluzie.

a). Retentivitatile anatomice

- sunt reprezentate de toate reliefurile osoase ale zonei de sprijin : creste edentate, tuberozitati maxilare, tuberculi piriformi, bolta palatina. Aceste formatiuni osoase se opun tendintelor de deplasare orizontala a protezelor atunci cand sunt bine reprezentate : creste edentate cu versante vestibulare si orale inalte si verticale (neutre), bolta palatina adanca, tuberozitati bine conturate, tuberculi piriformi bine reprezentati, cu suprafata relativ mare.

Datorita resorbtiei si atrofiei campului protetic, se ajunge la diminuarea treptata a acestor retentivitati si uneori chiar la disparitia lor.

In conditiile disparitiei retentivitatilor anatomice, putem conta pe tonicitatea musculara.

b). Tonicitatea musculara

- actioneaza atat in sensul mentinerii, dar si al stabilitatii protezelor pe camp.

- stabilitatea care se obtine in timpul efectuarii actelor functionale prin plasarea fibrelor musculare contractate in depresiuni ale versantelor protezei, este o stabilitate activa.

- cand tesuturile moi periprotetice relaxate se sprijina in repaus pe fetele externe ale protezelor se obtine o stabilitate pasiva.

c). Rapoartele de ocluzie corect stabilite la nivelul arcadelor artificiale actioneaza ca factor de stabilitate.

- cel mai important factor de stabilitate il reprezinta coincidenta intre relatia centrica si intercuspidare maxima. Prin realizarea contactelor cuspid - fosa se evita descompunerea fortelor verticale in componente orizontale dislocante pentru proteza.

- prin aplicarea si reaplicarea protezelor in aceeasi pozitie este favorizata si actiunea celorlalti factori de mentinere si stabilitate.

- existenta unor contacte premature determina raspunsuri musculare si mucoase neadecvate, instabilitatea protezelor, leziuni traumatice si decubitusuri.