Notiuni despre edentatia partiala - clasificarea edentatiei partiale

Notiuni despre edentatia partiala

1. Definitie

Edentatia partiala este o stare patologica marcata de absenta uneia sau mai multor unitati dento-parodontale, de pe una sau ambele arcade, din perioada posteruptiva a dintilor. Nerezolvata, aceasta entitate clinica determina o disfunctie temporo-mandibulara severa cu afectarea tuturor componentelor aparatului dento-maxilar, chiar si in cazul bresei unidentare. Apar migrari orizontale si rotatii ale dintilor restanti, egresii, extruzii, pierderi ale punctelor de contact interdentare modificari ale structurii parodontiului marginal, abrazii patologice diverse, pierderi ale reliefurilor ocluzale si dizarmonii ocluzale, devieri patologice ale miscarilor mandibulare.

Edentatia partiala determina si o serie de tulburari functionale: scaderi ale eficientei masticatorii, deficiente fizionomice si fonetice.

Etiologia edentatiei partiale

Orice edentatie partiala necesita tratament protetic si prin aceasta o reechilibrare orala complexa. Edentatia partiala care necesita tratament protetic cu ajutorul protezelor mobilizabile se intalneste mai frecvent dupa varsta de 40 ani.

Etiologia edentatiei partiale tratata adjunct este legata de acele afectiuni ale aparatului dento-maxilar care fac necesara extractia mai multor dinti care nu mai pot fi salvati.

In ordinea frecventei cauzelor se pot aminti:

- parodontopatiile marginale cronice progresive;

- caria complicata netratata sau incorect tratata;

etiologia mixta - carie si parodontopatie;

- distructiile coronare masive, insotite de leziuni radiculare - migrarile dentare multiple, atat verticale cat si orizontale;

- tratamentele stomatologice si protetice incorecte care nu respecta principiile biomecanice, biofunctionale si creeaza conditii pentru aparitia dizarmoniilor ocluzale si instalarea sindromului de disfunctie a aparatului dento-maxilar (iatrogeniile);

- traumatismele care intereseaza mai ales regiunea frontala;

- interventiile chirurgicale dupa diferite tumori;

- neglijenta sau indiferenta pacientului fata de tratamentele

stomatologice.

3. Clasificarea edentatiei partiale

Multitudinea de aspecte pe care le pot prezenta mijloacele de tratament ale edentatiei partiale privind numarul dintilor lipsa, topografia spatiilor edentate, a facut necesara o clasificare a edentatiilor partiale. Au fost propuse, de-a lungul anilor, mai multe clasificari, dar nici una nu este perfecta.

Dintre clasificarile realizate pana in prezent mentionam:

Clasificarea lui W.E.Cummer care are meritul de a fi realizat pe prima si care distinge patru clase de edentatie partiala. La baza acestora sta pozitia liniei care uneste crosetele.(. 1)

. 1 Clasificarea edentatiei dupa W.E. Cummer

Cele patru clase sunt urmatoarele:

- clasa I-a - linia crosetelor e diagonala;

- clasa a II-a - linia crosetelor e transversala;

- clasa a III-a - linia crosetelor e unilaterala;

- clasa a IV-a - linia crosetelor e poligonala.

Clasificarea lui E.Kennedy realizata in 1923 este pana in prezent cea mai utilizata, fiind didactica, usor de retinut si utilizata de cele mai multe scoli de stomatologie din lume. La baza clasificarii lui Kennedy sta topografia spatiilor edentate raportate la dintii restanti si posibilitatile de tratament adecvate.(. 2)

. 2 Clasificarea lui E. Kennedy

Cele patru clase sunt urmatoarele:

- clasa I-a - cuprinde edentatiile din ambele regiuni

laterale ale arcadei,bresele fiind delimitate

numai anterior de dintii restanti.

- clasa a II-a - cuprinde edentatiile dintr-o singura

regiune laterala a arcadei, cu bresa

delimitata de dinti numai anterior, cealalta

hemiarcada fiind integra;

- clasa a III-a - cuprinde edentatiile delimitate de dintii

restanti atat anterior cat si posterior;

- clasa a IV-a - cuprinde edentatiile din zona frontala.

Modificarile la clasificarea lui Kennedy sunt denumiri generice pentru toate tipurile de brese aditionale ale claselor I-III:

- modificarea I va cuprinde o singura bresa aditionala

intercalata;

- modificarea a-II-a va cuprinde doua brese aditionale,

are nu au conexiuni;

- modificarea a-III-a va cuprinde trei brese aditionale

distribuite independent una de cealalta in cadrul clasei

principale.

Acest principiu se aplica edentatiilor de clasa I, a-II-a, a-III-a Kennedy. Clasa a-IV-a nu admite modificari, orice spatiu edentat aditional necesita incadrarea in clasa inferioara, determinanta fiind edentatia cu topografia cea mai posterioara.

Profesorul E.Costa propune vizualizarea edentatiei partiale dupa topografia edentatiei si enumerarea zonelor edentate in sensul acelor de ceasornic. Dupa acest autor roman sunt cunoscute urmatoarele variante de edentatii: frontala, laterala, terminala mixta, extinsa si subtotala. Enuntarea diagnosticului de edentatie incepe intotdeauna la maxilar din partea dreapta si se termina la mandibula in partea dreapta. Precizarea in scris a breselor de pe aceeasi hemiarcada se face despartind denumirea lor prin virgula, iar trecerea de la o hemiarcada la cealalta se face printr-o linie orizontala (-).

4. Campul protetic in edentatia partiala

Campul protetic in edentatia partiala este alcatuit din totalitatea elementelor anatomice care intra in contact mijlocit sau nemijlocit cu protezele partiale mobilizabile. Elementele componente ale acestuia la maxilar si mandibula sunt: dintii restanti, crestele alveolare, mucoasa orala, zonele biostatice (bolta palatina, tuberozitatile maxilare si tuberculii piriformi). Aceste elemente anatomice sunt grupate mai succint in: suportul dento-parodontal si suportul muco-osos.

Campurile protetice, morfologic si fiziopatologic, prezinta variatii individuale. La examenul clinic se pot decela campuri protetice favorabile sau nefavorabile protezarii.

Conceperea ului de tratament prin proteza partiala mobilizabila este de maxima importanta. Campul protetic poate fi divizat, atat la maxilar cat si la mandibula in doua zone distincte: zone protetice pozitive si zone protetice negative.

4.1. Zonele protetice pozitive

Zonele protetice pozitive sunt reprezentate de acele elemente ale campului protetic care vin in contact intim cu proteza, asigurandu-i sprijinul, mentinerea si stabilitatea.

La maxilar, zonele protetice pozitive sunt reprezentate de: dintii restanti, crestele alveolare, tuberozitatile maxilare si bolta palatina.

La mandibula, zonele protetice pozitive sunt reprezentate de dintii restanti, crestele alveolare si tuberculii piriformi.

Perimetrul suprafetei de sprijin la maxilar, datorita prezentei boltii palatine este mult mai intinsa decat la mandibula, in raport de 2/1.

Dintii restanti asigura:

- sprijinul dento-parodontal al protezei, permitand retentia protezei partiale prin intermediul crosetelor;

- mentinerea directa si indirecta;

- stabilizarea orizontala a protezei.

Crestele alveolare asigura:

- sprijinul muco-osos al seilor, in special in edentatiile

terminale si frontale intinse;

- stabilizarea orizontala relativa a protezei;

- un oarecare grad de mentinere a protezei prin

adeziune, la maxilar.

Bolta palatina asigura:
- sprijinul muco-osos al protezei;

- stabilizarea orizontala a protezei;

- mentinerea partiala prin adeziune, mai ales cand

bolta este plata.

Tuberozitatile maxilare asigura:

- sprijinul muco-osos pentru seile terminale;

- mentinerea, numai atunci cand tuberozitatile sunt

retentive;

- stabilizarea orizontala a protezei.

Tuberculul piriform asigura:

- sprijinul muco-osos al seilor terminale, mai ales cand

rezilienta mucoasei la acest nivel este minima;

- stabilizarea in sens mezio-distal cand tuberculul este

oblic.

4. Zonele protetice negative

Zonele protetice negative sunt acele zone ale campului protetic care trebuie evitate de proteza sau despovarate de presiuni.

La maxilar, zonele protetice negative sunt reprezentate de:

- parodontiul marginal, care trebuie sa fie distantat de

proteza la aproximativ 5 mm;

- papila incisiva acopera pachetul vasculo-nervos subiacent, care sub presiunea aplicata prin intermediul protezei ce o acopera devine dureros si din acest motiv va fi ocolita sau despovarata prin foliere de 0,20-0,30 mm;

- rugile palatine intervin in fonatie si in senzatia gustativa si sunt sensibile la presiunile date de proteza. Daca un conector principal ajunge in aceasta zona, el trebuie sa se termine in depresiunea dintre doua rugi si nu pe coama rugii. Acoperirea rugilor palatine de catre conectorul principal impune despovararea prin foliere in grosime de 0,20-0,30 mm;

- rafeul median maxilar, cand este sensibil la palpare, trebuie despovarat prin foliere in grosime de 0,30-0,40 mm;

- torus-ul palatin, cand este de marime mica sau medie, va fi despovarat de presiuni prin foliere de 0,50 1 mm. Un torus mare trebuie distantat de conectorul principal. Lipsa de foliere sau folierea insuficienta va duce la basculari laterale ale protezei si leziuni de decubit;

- zonele glandulare Schroder, situate pe bolta palatina posterior paramedian, au o mare rezilienta;

bridele laterale, insertiile musculare si ligamentare vor

fi ocolite de proteza prin adaptarea corecta a lingurii individuale si apoi prin modelarea si extinderea functionala a amprentei definitive

La mandibula, zonele protetice negative sunt reprezentate de:

- parodontiul marginal, care va fi protejat la fel ca la maxilar;

- frenul limbii si insertia seului bucal in zona linguala centrala conditioneaza alegerea conectorului principal;

- mucoasa procesului alveolar in zona linguala, in dreptul conectorului principal va fi despovarata de presiuni prin foliere cuprinsa intre 0,30-2 mm;

- linia milohioidiana este limita la care ajunge proteza partiala in zona linguala.

- torus-ul mandibular, cand este mic sau mijlociu, trebuie foliat in grosime de 0,50-l mm, fiind astfel ferit de presiunile bazei protezei. Existenta unui torus foarte mare necesita o interventie plastica chirurgicala, care insa nu este agreata de majoritatea pacientilor.

Zone protetice negative trebuie considerate toate exostozele dureroase la presiuni digitale. De asemenea, zone protetice negative vor fi considerate:

- mucoasa procesului alveolar, parodontiul marginal si zona dentara subecuatoriala din dreptul conectorului secundar al bratelor retentive ale crosetelor divizate;

- papila interdentara si mucoasa procesului alveolar in dreptul conectorilor secundari interdentari, care vor fi foliate in grosime de 0,20 mm.

- papila interdentara proximala din dreptul conectorilor secundari proximali va fi foliata cu folie de 0,10 mm.

- zonele muco-osoase vestibulare retentive care interfereaza cu marginile seilor si care trebuie deretentivizate prin foliere;

- mucoasa procesului alveolar, parodontiul marginal din dreptul conectorului de intarire al pintenului distal la crosetele cu patru brate (inelare), precum si zona dentara pana la unirea acestui conector secundar cu bratul opozant, va fi foliata cu folie de 0,20-2,30 mm.