Prepararea dintilor pentru restaurari estetice prin placare cu fatete

PREPARAREA DINTILOR PENTRU RESTAURARI ESTETICE PRIN PLACARE CU FATETE

Primele restaurari estetice cu ajutorul fatetelor placate pe dintii naturali au fost realizate in anii 1930 de catre medicul stomatolog Charles Pincus dm Califomia. El a fost confmntat cu problema aspectului dintilor si cavitatii bucale la actorii de cinema.

Pincus a inteles foarte bine importanta unui Hollywood smile' ca parte integranta a imaginii si personalitatii individului. Astfel, avand in vedere necesitatea realizarii unei restaurari estetice temporare pentru actorii care nu au dorit sa li se slefuiasca dintii pentru coroane de invelis, Pincus a creat o altemativa. Fatete subtiri din portelan ars, care au fost mentinute provizoriu pe dinti, cu pulberi adezive, cat timp actorii erau m 646h76g fata camerei de filmare.

Aceste fatete reprezentau o varianta viabila pentru actorii la care surasul trebuia schimbat pe timpul filmarii. Rezistenta era redusa, iar tehnologia fixarii permanente la stmcturile dentare lipsea.

Arta placarii dintilor a progresat m decursul a catorva decenii pana s-a ajuns la conceptele, materialele si tehnicile actuale, care pot fi impartite in doua categorii:

1. fatete confectionate direct dm rasini compozite;

2. fatete confectionate indirect, prefabricate sau m laborator, din rasini acrilice, rasini . compozite sau din portelan.

Fatete confectionate direct

Cercetarile lui Buonocore cu privire la gravajul acid al smaltului (1955) impreuna cu cele ale lui Bowen, care au dus la realizarea rasinilor compozite, au creat tehnologia legarii directe a rasmii compozite de dintele gravat acid. naBl'io /

Abia in anii 1970 practica placarii directe a RDC a inceput sa castige m popularitate.

Introducerea RDC fotopolimerizabile, la mijlocul anilor 1970, a oferit clinicianului mai multa flexibilitate.

Rasinile compozite fotopolimerizabile au inlocuit pe cele autopolimerizabile, fiind preferate pentru restaurari estetice din zona frontala.

Placarea directa cu RDC s-a dovedit a fi avantajoasa, dar instabilitatea cromatica, rezistenta scazuta la uzura si absenta fluorescentei naturale au stimulat cercetarile pentru a gasi materiale mai bune.

Fatete confectionate indirect

Ideea restaurarii dintilor in scopuri estetice a fost din ce m ce mai acceptata de catre stomatologi, pe masura ce au aparut noi tehnici si materiale pentru restaurari estetice.

Avantajul inerent al fatetelor confectionate m laborator este acuratetea morfologica conferita de modelajul m afara cavitatii bucale, scutind clinicianul de solicitari artistice cerute de metoda directa.

Fatetele confectionate in laborator din rasini acrilice si rasini compozite, prezinta suprafete netede, capacitate buna de mascare si necesita finisare foarte redusa, daca au fost executate corect. Totusi, aspectul lor estetic, rezistenta si longevitatea sunt depasite de catre fatetele din ceramica.

Fatete din ceramica

Ceramica glazurata este de mult folosita m stomatologie, fiind unul din cele mai estetice si biocompatibile materiale. Este depasita doar de smaltul insusi.

Abraziunea si rezistenta la colorare a maselor ceramice sunt excelente, fiind bine tolerate 4e tesutul gingival.

Introducerea fatetelor din portelan ca restaurari estetice permanente a marcat progresul obtinut m urma a mai mult de 30 de ani de cercetari m domeniul gravarii acide, bonding-ului si tehnicilor estetice de restaurare.

Pe la mijlocul anilor 1980 cercetarea s-a focalizat spre dezvoltarea fatetelor de portelan si tehnica folosirii lor. Esential pentru fixarea fatetelor din portelan este capacitatea acestuia de a fi gravat acid si legat de rasina compozita. Legatura trebuie sa prezinte rezistenta mare la solicitari tensionale. ^iwmiicPtBl'

Cercetarile lui Simonsen si Calamia (1984) au relevat ca tratarea portelanului gravat acid cu un agent silanic de cuplare a avut ca rezultat o legatura chimica care a imbunatatit legatura mecanica dintre portelan si rasina compozita.

1. PREPARAREA DINTELUI IN VEDEREA RECEPTARII UNEI FATETE

Forma preparatiei depinde in mare masura de modificarile culorii si se reflecta, mai ales, in localizarea zonelor proximale si de colet.

Zona statica de vizibilitate se refera la toata suprafata vestibulara a dintelui, incluzand zona gingivala si ambrazura vestibulara. Aceasta zona este vizibila cand lumina este corespunzatoare si perspectiva clinicianului este optima. Zona statica de vizibilitate este evidenta cand pacientul se gaseste m scaun, iluminarea este corespunzatoare si buzele sunt complet retractate. Ea se deosebeste semnificativ de zona dinamica de vizibilitate din cursul functiei normale.

Zona dinamica de vizibilitate a ambrazurii vestibulare depinde m parte de perspectiva observatorului. Ea este influentata de umbrele structurilor invecinate. Buza, conturul dintilor invecinati si pozitia lor, arhitectura gingivala precum si controlul, culoarea si pozitia dintelui implicat sunt factori ce trebuie avuti m vedere.

Zona dinamica de vizibilitate a treimii gingivale depinde de pozitia buzei m timpul zambetului maxim (linia surasului).

Prepararea dintilor se face diferentiat, m functie de modificarile cromatice.

1.1. MODIFICARI CROMATICE MINORE

Slefuirea marginii incizale. Reducerea marginii incizale in mod ideal trebuie sa asigure o grosime de 1 mm ceramicii. Ca urmare, atunci cand dimensiunea verticala a restaurarii finale

va fi cu 0,5 mm mai lunga decat a dintelui, slefuirea reductionala a margimi incizale va fi doar de 0,5 mm.

Cand dintele se doreste a fi alungit cu 1 mm, se va rotunji doar marginea incizala si se va crea o linie terminala.

Forma de cap-la-cap a liniei teminale asigura grosimea suficienta ceramicii la margini, pentru a preveni fracturarea restaurarii. Linia terminala va fi usor inclinata spre gingival (la aproximativ 75 fata de suprafata vestibulara). in acest fel creste rezistenta la deplasarea vestibulara a restaurarii m urma oboselii pe termen lung a rasinii compozite.

Se realizeaza santuri de orientare la nivelul marginii incizale cu ajutorul unui instrument diamantat cilindric (. 12.82. a si b).

Santurile de orientare sunt unite folosind instmmentul diamantat cilindric pentru a stabili pozitia fmala a marginii.

Dupa o preparare ideala, conturul incizal al dintelui, privind dinspre fata vestibulara, trebuie sa fie identic cu contuml incizal al viitoarei restaurari, minus 1 mm ce s-a slefuit. Se asigura astfel o grosime egala portelanului. Muchiile incizale trebuie rotunjite pentm a reduce stress-ul intem al restaurarii.

Slefuirea reductionala vestibulara. 0 slefuire de aproximativ 0,5-0,7 mm este suficienta pentru cei mai multi dinti maxilari si 0,3 mm pentru dinti mai mici, cum ar fi incisivii mandibulari. Se impune sa existe o grosime corespunzatoare a smaltului. Grosimea insuficienta a smaltului din treimea gingivala a dintelui poate sa necesite o preparare mai conservativa a acestuia.

Uneori este necesara prepararea si in dentina. in astfel de situatii, prepararea in dentina va fi sub 50% din suprafata totala. Linia terminala, in intregime, trebuie sa se situeze in smalt, pentru a nu apare probleme la fixare.

Se traseaza la nivelul suprafetei vestibulare santuri de orientare cu ajutorul unui instmment diamantat cilindric (. 12.83.asib).

Santurile de orientare vestibulare sunt apoi unite pentru a realiza o reducere uniforma la nivelul suprafetei vestibulare.

Slefuirea la nivelul suprafetei proximale

Linia terminala proximala se prefera sa fie sub forma de chanfrein, cu exceptia situatiei de diastema, cand va avea forma de pana.

Zona de contact proximal. Cand diferenta de culoare este situata distal de preparare si restaurare este

. 12.83. Etape ale prepararii dintelui pentru realizarea unei fatete din portelan:a-santuri de orientare realizate pe suprafata vestibulara; b - aspect proximal al santurilor de orientare vestibulare

minima, linia terminala proximala in chanfrein va fi plasata usor vestibular (cca 0,2 mm) de zonele de contact ale dintilor adiacenti pentru urmatoarele ratiuni:

- controlul adaptarii marginale m faza de proba se face mai usor;

- accesul pentru fmisare este mai usor;

- accesul pentru igienizare este mai facil (marginile se gasesc in zone de autocuratire);

- evaluarea integritatii marginale, m faza de control periodic, se face cu usurinta. Dezavantajul cel mai mare al acestui design este posibilitatea unei eventuale colorari a interfetei dinte-restaurare. Tinand cont de factorii care influenteaza zona dinamica de vizibilitate, acest risc poate fi neglijabil.

Zona de sub punctul de contact. Este o zona care nu este vizibila cand dintele este privit dinspre fata vestibulara si de aceea adesea este preparata insuficient sau deloc. Din pozitia oblica devine insa vizibila si impune prepararea acestei zone. Importanta zonei se amplifica cand restaurarea finala se deosebeste cromatic de stmctura dentara nepreparata.

Slefuirea la nivelul liniei terminale gingivale. in toate cazurile se prefera terminatia in chanfrein. Liniile terminale supragingivale ofera aceleasi avantaje ca si liniile terminale proximale care se termina vestibular fata de zonele de contact. in plus, amprentarea este mai facila cand zona terminala este situata supragingival decat intr-o pozitie subgingivala. Alt avantaj al prepararii supragingivale este probabilitatea ca m zona terminala marginea restaurarii sa se gaseasca m smalt.

Dezavantajul major al terminatiei supragingivale este vizualizarea marginii restaurarii m caz de colorari ulterioare. Drept urmare, marginile supragingivale se limiteaza ca indicatie la situatiile clinice cand linia surasului este coborata.

Cand toata suprafata dentara vestibulara este vizibila in cursul surasului, marginea gingivala va fi plasata 0,1 mm m santul gingival. Cand se sconteaza pe o retractie gingivala, marginile vor fi plasate Chiar mai in profunzime, cu conditia sa nu se afecteze latimea biologica a santului gingival

1.2. MODIFICARI CROMATICE MAJORE

In linii mari, preparatia este similara cu cea prezentata pentru modificarile cromatice minore. Exista insa si unele deosebiri:

- extinderea prepararii interproximale, m zona de contact, pana la jumatate din profunzimea ambrazurii vestibulare;

- linia terminala gingivala se poate, extinde 1 mm m santul gingival, fara a prejudicia insa latimea biologica;

- se admit si terminatii supragingivale, daca linia surasului permite;

- profunzimea slefuirii suprafetei vestibulare poate fi crescuta la 0,7 mm, daca grosimea smaltului permite. Se asigura astfel o grosime mai mare portelanului sau se pot aplica lacuri de distantare obtinand astfel spatii pentru un ciment opac.

Tehnicianul dentar confectioneaza fatetele pe baza unui model de lucm. Cel mai frecvent pe un model refractar. (Exista o multitudine de alte posibilitati). El urmarestre sa reproduca indicatiile medicului, mai ales in ce priveste culoarea si individualizarea restaurarii.

Fateta de placare se adapteaza pe dinte. in cazul cand corespunde se fixeaza la dinte prin colaj.

2. PLACAREA CU FATETE INDIRECTE DIN RASINI COMPOZITE

Spre deosebire de fatetele directe, care depind de indemanarea clinicianului, fatetele indirecte sunt confectionate de catre un tehnician instmit. Adaptarea lor pe dinte se face cu usurinta.

Metoda de confectionare a fatetei fiind indirecta, m prima sedinta se prepara dintele si se amprenteaza, iar m a doua sedinta se fixeaza si finiseaza.

Tehnica de placare poate fi extraamelara sau intraamelara.

Daca se foloseste tehnica placarii la suprafata smaltului, mai putin invaziva, exista riscul ca dintele sa devina supraconturat.

Tehnica intraamelara este similara cu cea folosita la fatetele din portelan. Profunzimea prepararii este aproximativ echivalenta cu jumatate din grosimea smaltului: 0,5-0,6 mm in jumatatea incizala si 0,2-0,3 mm in zona gingivala.

La marginea prepararii se creaza un chanfrein moderat.

Interproximal prepararea depaseste fata vestibulara, dar se mentine m zona vestibulara a ariei de contact.

Marginea gingivala se mentine la nivelul crestei gingiei libere. Se evita extensia subgingivala a prepararii.

Incizal prepararea se limiteaza la fata vestibulara a marginii incizale si niciodata nu se termina in vreo zona supusa functiei ocluzale.

Amprentarea, realizarea modelului de lucru cu bont mobil, cimentarea si finisarea se aseamana cu cele de la fatete de portelan. Unele particularitati sunt legate de rasina compozita.

Rezistenta la solicitari tensionale a legaturii smalt-rasina compozita este de 2.000-2.750 psi (140-l92 kg/cm²), m timp ce la fateta indirecta din rasina compozita legatura rezista doar la 1390-l480 psi (97-l03kg/cm²).

Datele de mai sus explica o serie de esecuri. In acelasi timp limiteaza folosirea fatetelor indirecte din rasini compozite la zonele care nu sunt supuse la forte functionale semnificative, care ar putea desprinde sau fractura restaurarea.

Fatetele de portelan gravate acid si silanizate rezista la solicitari tensionale la valori apropiate de cele ale smaltului. Astfel, placarea cu fatete din portelan gravat acid asigura o retentie superioara fata de placarea cu fatete indirecte din rasini compozite.

Mecanismul de legatura a fatetei din rasma compozita se considera a fi o combinare de adeziune chimica si retentie micromecanica.

Polimerizarea in laborator este semnificativ imbunatatita fata de cea din cabinet. Implicit, potentialul de a stabili legaturi putemice intre fateta si cimentul diacrilic este diminuat. Legatura de interfata este mai mult micromecanica.

Potentialul de a stabili legaturi chimice se reduce in timp. Se indica cimentarea fatetei indirecte imediat dupa confectionarea ei.

Pretul de cost al fatetei din RDC este la jumatatea celui din portelan. Economia apare doar pe termen lung, fateta din rasina avand o viata mai scurta.

Placarile cu fatete indirecte din RDC pot fi usor reparate in cabinet cu rasini fotopolimerizabile. Ele pot fi inlocuite cu mult mai usor decat cele din ceramica.