Din pamantul patriei au fost facuti si in pamantul ei s-au intors cu totii cei nascuti pe solul tarii noastre, inclusiv corifeii S.M.C. Cand le-a venit vremea, ei au trecut unul cate unul incepand cu Gheorghe Bilascu si V. Babes in 1926, I. Hatieganu in 1959,0. Fodor 1976,1. Goia in 1982 s.a.m.d..
Moartea este ineviila de aceea trebuie sa invatam a muri. Tanatologia studiaza procesul complet al mortii din punct de vedere etic, medical, religios si ne invata sa acceptam moartea si sa murim demni. Cei care au trait si muncit in demnitate merita ca si moartea sa le fie demna. intr-o conceptie mai larga am putea considera ca de moarte demna trebuie sa aiba parte orice om.
Oricat ar fi moartea de sigura si oricat de previzibila, ea aduce dupa sine durerea despartirii, greutatile ce le lasam celor ce raman, durerea unui sfarsit si apasarea raspunderii in fata Judecatii de Apoi. De aceea in sufletele noastre predomina accentul dureros. Cand este vorba de fostii nostri maestrii, durerea este mai adanca. Cu fiecare disparitie, ceva dispare si din noi, elevii si urmasii lor.
Ei, dascalii nostri clujeni, s-au mutat rand pe rand in gradina linistii eterne din Cimitirul Central clujean, unde au fost asezati fondatorii S.M.C. si de unde ne vegheaza pe noi cei inca in afara gradinii si ne indeamna - poate chiar ne ajuta - sa le continuam opera de diminuare a suferintelor celor ce ne solicita. O mica parte dintre ei odihnesc in cimitirul din Manastur, C Tataru, Gh. Chirtoc, iar altii cum au fost Rubin Popa, Gheorghe Bilascu, lacob lacobovici, Cornel Crisan s-au intors, la dorinta lor, sa se odihneasca langa stramosi, in cimitirele satelor natale.
Asadar, in cimitirul central din Cluj isi dorm somnul linistii eterne cei mai multi dintre corifeii S.M.C. Este ca si cum cei care au creat aceasta scoala, s-ar fi mutat cu totii acolo in gradina. Pe aleea principala, ajungi la cavourile familiei Hatieganu - Fodor, Ioan Goia, Leon Daniello, A. Nana si multi altii.
Vasile Parvan. La 44 de ani a parasit aceasta lume, dupa o nefericita operatie, la ena. Pe lespedea de marmura zac cuvintele: ,JRedenda terrae terra"(Reda pamantului pamant). Despre acest erudit, N. Iorga spunea: "S-a stins un om, cum poate niciodata nu vom mai avea unul. Natia noastra a pierdut o comoara. Era cel mai invatat dintre romani, un profesor fara pereche. Era in suferinta lui un sfant."
Vasile Bogrea se afla aproape de Emil Racovita, intemeietorul speologiei din lume, Popovici-Beireuth si Teodor Naum. Au sosit toti patru din Moldova in acel an al implinirilor, 1919, pentru a aprinde o luminoasa candela la templul culturii romanesti. Soarta a vrut ca numai cinci ani sa-l avem pe Vasile Bogrea, acest autentic savant in fruntea catedrei de limbi clasice a Universitatii Daciei Superioare.

Fara sa vrei, amintind de acesti mari corfei, iti vin in minte doua frumoase poezii, dar si minunata si etern valabila conferinta a lui Vasile Parvan, Datoria vietii noastre, rostita in noiembrie 1919 la deschiderea primului an universitar romanesc la Cluj.

,Mormintele de oameni mari

Sunt vetre de lumina,

Acolo ca sa fie tari,

Urmasii se inchina -

Gandim la cei ce nu mai sunt,

Ori sunt dar nu-i vedem,

Cu ochii nostri de pamant,

Sa-i gem doar puteam

Cu gandul insa-i urmarim

Si-i inviem in gand,

sam la ei cand adormim

Si ne trezim gand.

Candva i-oi intalni pe toti

Voi fi si eu ca dansii. S-or bucura de vechii soti Si bietii ochii-mi sii."

Pamant avar

Pamant avar! E asa de putin din tine-n noi

Si-asa curand ne ceri putinul inapoi.

Ti-l dam sfintit de suferinti,

Transurat de vis,

De fericiri de paradis

Si atat de amar.

Ti-l dam, caci tu mereu ni-l ceri

Pamant avar.

- Mortii stiu un singur lucru: este mai bine sa fie in viata, (din filmul despre razboiul din etnam,,,Full Metal Jackef')
- Moartea nu este sfarsitul. Mai ramane judecata pentru mostenire (scriitor Ambroise Bierce -l842-l915)
- Francois Rabelais (1494-l553) medic si scriitor francez, bine cunoscut si apreciat de medicii clujenii. Era pe patul de moarte inconjurat de prieteni care se agitau pe langa el. Ametit de boala si de vorbele lor le spuse: "Linistiti-va si resemnati-va, si voi ca si mine, si lasati-ma sa mor de moarte naturala, dragii mei!

- Se spune ca ultimele cuvinte rostite de Rabelais pe patul de moarte ar fi fost: "Sa cada cortina, s-a sfarsit farsa! Acum ma duc sa aflu adevarul asupra unor mari indoieli!'

O splendida monografie a lui Fr. Rabelais a scris recent profesorul Ovidiu Drimba de la Bucuresti format in scoala clujeana.
- Cand Schiller era pe patul de moarte a fost intrebat cum se simte. El a raspuns: ,,Din ce in ce mai linistit. Abia acum mi se clarifica atatea lucruri care-mi pareau obscure"
Din gandirea profesorului Dumitru Dumitrascu privitoare la interrelafia dintre boala - sanatate si moarte.(Ve>z\ bibliografia de la finele modulului.)
Ca fiin{e vii avem un final natural: moartea omului ar trebui sa se produca, dupa estimarile recente ale geneticienilor, la varsta de 120-l50 ani. Suntem inca departe cu speranta de viata, desi ea a crescut rapid in ultimul secol. Care ar fi secretul lui Matusalem? El este destul de bine cunoscut, nici nu mai este in prezent un secret. Facem, insa, noi totdeauna tot ce s-ar cuveni spre a ne inscrie intr-un program de viata pentru longevitate?
Suferim mult din cauza bolilor care ne greveaza existenta, asa restransa cata este. Aici s-au adunat date extraordinare privind "stilul de viata sanatos", exista strategii perfect puse la punct pe profilaxie primara a multor imbolnaviri, cu eficienta si economicitate. Cati le aplica? Cine le acopera costul? Cum sa silesti cu anticipare limita dintre toleranta si nocivitate, cand intra in joc o motivatie omeneasca atat de puternica, placerea? Suntem dependenti de traditii, de resurse economice, de cultura. Inegalitatea este dureroasa. Cateva miliarde din populatia globului cauta sa manance mai bine si !/2 miliard se chinuie sa manance mai putin.
S-au inregistrat succese extraordinare in combaterea multor boli. Unele au fost pe deplin eradicate pe Terra, cazul variolei, operatie care a costat 83 milioane de dolari, in curs de 10 ani; razboiul Malvinelor a consumat trei miliarde, timp de 10 saptamani. Au proliferat altele noi si cunoastem de ce. Putem admite ca civiliza-tia(pe care toti o dorim) sa devina un Moloh distrugator? Am ajuns sa cream boli noi insine: man made diseases. Cunoastem bine gravitatea toxicomaniilor, si ce s-a putut face? Fumatul creste de 10 ori riscul de cancer bronhopulmonar, iar fumatorii dau in judecata fabricile de tigarete pentru ca ele le produc. Alcoolismul creste de 9 ori riscul de ciroza hepatica, obezitatea creste de 3-5 ori riscul cardiovascular etc. Uniunea Europeana raporteaza anual 44 mii de morti si 600 mii de raniti pe autostrazile ei, la varsta dominanta de 15-24 ani. Mai putem invoca "Mana destinului"? Desigur, a merge cu masina poate fi un risc in sine, dar el creste cu viteza, cu lipsa de atentie, oboseala, vizibilitatea proasta, defectiunile tehnice, calitatea soselelor, partenerii s.a.. Stilul prudent de conducere ar avea, deci, destule resurse de perfectionare, si ajungem la holocaustul generat de noi toti prin degradarea mediului, in aceasta perioada de explozie tehnologica, printr-o inconstienta agresivitate.

La cumpana fragila dintre sanatate si boala omul a inregistrat fantastice progrese, care i-au ingaduit sa-si modifice efectiv destinul. A crescut progresiv durata vietii medii. Au disparut uriasele epidemii care depopulau continentele. Se pot transta organe sau substitui cele bolnave cu organe artificiale. Se controleaza pe termen lung dezechilibre ale homeostazei prin corectarea cantitativa a unor mediatori vitali, si totusi: noi stim mult mai mult decat aplicam efectiv in practica. Nu este de ajuns cunoasterea in sine, este nevoie de responsabilitate. Aceasta trebuie asumata de fiecare pentru propria lui viata dar, in acelasi timp, trebuie asumata si pentru cei de care raspundem. Ne izbim insa aici de mult dezbatuta problema a datoriei. E prea mare ispita dezertarii. Calculul probabilitatii nu mai opereaza corect, ci este viciat de subiectivitate: "mie nu mi se poate intampla" sau, dupa caz, "de ceilalti nu-mi pasa ".
- Dincolo de destinul biologic, omul are si unul cultural. Pana unde am avansat pe aceasta scara si cati au izbutit s-o faca? Dezamagirea nu e deloc mai mica. Datoram fiecare culturii multe din solutiile problemelor noastre.
- multi au vazut "implinirea destinului" in viata sociala: destin istoric, politic, eroic, mesianic etc. Abordarea restrictiva, valabila, pentru marile personab'tati! Privita din exterior, problema destinului individual are pentru fiecare numeroase valente: libertatea grupului din care faci parte, conditia economica, succesul, faima, demnitatea etc.
- intr-un punct final, ajungem la esenta destinului: fericirea. Este suprema valoare, singura care atunci cand este atinsa te poate face sa ceri oprirea timpului. Dar ea nu-i decat clipa de echilibru, momentul impacarii dintre dorinta si realizare. Ineviil, ea trece, incat lupta pentru fiecare trebuie reluata ca ascensiunea alpinistului dupa oprirea pentru respiratie. Si, mai ales, fericirea nu-i decat o traire subiectiva, o reflectare emotionala, al carei prag de perceptie este extrem de inegal. N-as indrazni sa confirm fericirea celor "saraci cu duhul", pe care un ganditor o punea pe seama saraciei de probleme, a perceptiei simpliste a realitatii mai aproape de instinctele naturale, cand "se poate trai si asa". As pleda in schimb pentru intelepciune, de care depinde arta armonizarii psihosociale, ineviil marcata de amenintarea stresului. Ori s-a subliniat, in mod justificat, prioritatea reactiei individuale la stres fata de insusi actiunea agentului stresor in desfasurarea sindromului de adaptare. Trandafirul este o floare cu spini sau un spin cu flori? Poti afla clipa de ragaz intre doua amenintari, asa cum intr-o veche poveste indiana, taranul alungat de tigru cauta scaparea lunecand pe o liana, dar vazand jos un sarpe amenintator, se opreste si se multumeste sa guste o fraguta aromata de care da?
- Starea aceasta de gratie reclama, iesind din parabola, un minimum de securitate exterioara si de confort. Este absolut legitim. Dar cere sigur o anumita educatie, si experienta, cum ne spune Emil Cioran: Nu exista alt paradis decat cel din strafundul fiintei noastre []; dar pentru a-l gasi acolo, mai trebuie sa fi cutreierat majoritatea paradisurilor revolute si posibile, sa le fi iubit si urat cu orbirea fanatismului, sa le fi cercetat si respins mai apoi cu competenta deceptiei (Istorie si utopie).

- Istoria noastra de pana acum ne indreptateste la optimism. Drumul nostru este insa lung, este tara sfarsit. Mereu vom fi atrasi de orizonturi care se departeaza cand am crezut ca le atingem. Fara ideal nu exista destin, cum nici vanturi prielnice pentru navigatorul fara directie de mers. Dar pentru faurirea destinului nu exista nici o stiinta. Ra-dulescu-Motru admitea ca dispunem in schimb de o arta, numai o arta. Ceea ce se traduce in acceptarea riscurilor. Este si constientizarea limitelor noastre decizionale, care reflecta limitele cunoasterii. Realismul acestei observatii este menit sa ne exacerbeze responsabilitatea. Este singura noastra sansa.
- Ne-o spune si laureatul Nobel, geneticianul Jacques Monod: Omul stie in sfarsit, ca este singur in imensitatea indiferenta a universului din care a aparut datorita hazardului ca si destinul sau, datoria lui nu este scrisa nicaieri. El singur trebuie sa aleaga intre imparatie si tenebre. Cursul vietii nu poate fi dinainte cunoscut fiindca, asa cum spunea si Oscar Wilde, destinul nu ne trimite profeti din intelepciune, prudenta sau cruzime?!
Sa ramanem la convingerea ca omul merita sa fie iubit mai mult pentru ce ar putea sa devina, decat pentru tot ce a dovedit pana acum. Dar ce este, pana la urma, el? Un splendid potential! Heidegger ne propune urmatoarea definitie: Omul este un poem pe care Fiinta la inceput. Drumul catre o stea, atat si nimic mai mult. (Prof. univ. dr. doc. D. Dumitrascu Omul intre libertate si destin, Forum 1998 p. 5-9.)
"Moartea ca fenomen ce se incadreaza in legile firii, nu ar trebui sa deprime pe nimeni. Mai ales cand soseste dupa o batranete bogata in impliniri ca o toamna calda si cand se asterne definitiv ca zapada imaculata a primei zile de frumoasa iamaSi cand o urma a existentei noastre ne face sa nu fi murit "de tot"."(George Petrescu)
Datele esentiale ale biologiei vietii si mortii dupa I. Biberi - (ata si Moartea in evolutia universului. Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1971).
a). Moartea se dezvolta din viata, e conditionata de viata si reprezinta o faza necesara a evolutiei;
b). Nu exista in organismul viu separare biologica intre viata si moarte; c). ata reprezinta o continuare a ritmului cosmic, formele vitale sunt insa prioritare, fie prin diviziune, la fiinte unicelulare, fie prin moarte la metazoare; d). Moartea reprezinta disocierea ciclului vital si reintegrarea acestuia intr-un ciclu cosmic mai cuprinzator;
e). ata e un permanent echilibru intre tendinta de reintoarcere in materia anorganica, reprezentata prin moarte si tendinta de reintoarcere in materia organica - tendinta de continuitate reprezentata prin sexualitate si ereditate.