Acupunctura - paradigmele traditionale, a trata omul, nu boala

Acupunctura

1.                 Introducere

cupunctura este unul dintre cele mai vechi sisteme medicale cunoscute. Primele texte in care apar conceptele care vor forma baza teoretica a acupuncturii, apar in perioada Zhou mijlocie intre anii 772 si 480 i.e.n.[1]

In Vest, acupunctura a fost recunoscuta in texte medicale de peste un secol. Astfel putem nota Principiile si Practica Medicinii a lui Sir William Osler, publicata pentru prima oara in 1892[2], care recomanda folosirea acupuncturii pentru sciatica si lumbago. Editia din 1901 a Anatomiei lui Gray nota folosirea acupuncturii pentru sciatica[3].

Acupunctura a devenit in ultimele decenii o disciplina clinica de sine-statatoare. Peste 3000 de medici Americani au urmat cursuri post-universitare care le permit sa practice acupunctura in peste 40 de state, si peste 4000 de non-medici au urmat cursuri mult mai extinse si mai specializate care le permit sa practice acupunctura independenti sau sub supravegherea unui medic[4].

Acest sistem medical a fost si continua sa fie folosit de milenii incoace. Mecanismele prin care functioneaza acupunctura sunt neclare. Exista sisteme teoretice din Orient care incearca sa ofere o explicatie, precum si algoritmi de diagnostic si tratament, iar in ultimul secol au aparut si teorii formulate de oameni de stiinta, care vizeaza reflexe neurovegetative dermo-organice si organo-dermice[5]. Niciuna dintre aceste teorii sau modele nu explica in totalitate observatiile clinice.

In cele ce urmeaza, vom explora paradigmele traditionale asupra diagnosticului si tratamentului prin acupunctura, precum si a modului ei de functionare.

2.                 Paradigmele Traditionale

nasterii universului s-a divizat in cei doi poli, Yin si Yang. Acest principiu sta la baza filozofiei orientale" v:shapes="_x0000_s1036">Premisele de baza ale acupuncturii includ mai multe notiuni precum Qi, meridiane energetice, puncte de acupunctura, etc. Astfel se pleaca de la presupunerea ca organismul uman are si alte dimensiuni decat cea fizica, recunoscuta de stiinta, una din cele mai importante din acestea fiind energia, sau Qi. Aceasta energie curge prin meridiane non-anatomice pe care se afla puncte energetice. Acestea in teoria orientala sunt locuri de pe corp unde energia din acel meridian pe care se afla punctul, iese la suprafata si poate fi influentata.

Metodele de influentare a energiei sunt multiple. Cea mai cunoscuta si raspandita cale este prin inteparea acestor puncte cu ace foarte subtiri care se introduc in piele. Inafara de asta, punctele se pot incalzi folosind mici bilute de ta uscata, numita Moxa[6], care ard mocnit pe puncte, incalzind bland zona punctului respectiv. Exista si alte modalitati de a folosi moxa moxa pe manerul acului, pentru o incalzire mai profunda, sau moxa-bagheta care se tine deasupa pielii.

Exista 12 meridiane principale care se folosesc in tratament, ele alimentand cu energie organele principale ale organismului si diversele zone prin care circula. In viziunea Orientala boala nu apare datorita invaziei unor microorganisme, ci in primul rand slabirii energetice a unuia sau mai multe organe si functii din organism, care la randul lor permite invazia microorganismelor si in consecinta aparitia bolii. Tratamentul cu acupunctura presupune identificarea blocajelor in calea energiei si eliminarea lor astfel incat sa se minimizeze pe cat posibil blocajele din meridianele de energie.

Merita mentionat un aspect foarte important aici, si anume ca poate exista un interval de timp variabil intre aparitia dezechilibrului ca urmare a unui blocaj energetic, si aparitia bolii. De aceea, diagnosticul oriental poate scoate la iveala dezechilibre care pot genera boli dar care inca nu s-au manifestat la omul in cauza.

De aici reiese functia de o importanta enorma in acupunctura si anume profilaxia. Aceasta functie sta la baza sistemului de gandire din medicina orientala si se bazeaza pe ideea ca un sistem de medicina ar trebui sa mentina sanatatea mai mult decat sa trateze bolile. Acest ideal exista bineinteles si in MC, dar pe cand in MC profilaxia este inteleasa ca un stil de viata sanatos si efectuarea unor analize de rutina pentru depistarea precoce a bolilor sau a unor conditii predispozante (cum ar fi de exemplu o dislipidemie, sau HTA), in Orient chiar si oamenii care ar fi sanatosi din punctul de vedere al MC sunt considerati intr-o anumita masura dezechilibrati energetic. Este practic neintalnit omul care sa fie perfect echilibrat si care sa nu beneficieze de un tratament regulat cu acupunctura. In contextul mentinerii sanatatii tratamentul cu acupunctura se face cu o frecventa mai redusa decat in cazul tratarii unor boli deja declansate.

Importanta profilaxiei in Orient a fost atat de mare la un moment dat incat sistemul lor medical functiona in modul urmator: fiecare pacient era arondat la un medic care il avea in grija. Obiectivul acestuia din urma era sa mentina pacientii din grija sa sanatosi si era platit atata vreme cat ei erau sanatosi. In momentul in care un pacient se imbolnavea, acesta nu-l mai platea pe medic pana cand se insanatosea. Mai mult, daca acel pacient era cel care aducea venitul in casa, medicul era de asemenea dator sa sustina financiar familia pacientului cu echivalentul venitului sau pana cand acesta se insanatosea si devenea din nou capabil de munca[7].

In acupunctura ca de altfel si in filozofia orientala exista doua mari curente sau sisteme de principii, in functie de care se impart stilurile de acupunctura, fiecare stil recunoscand existenta ambelor sisteme dar utilizand in practica cu predominanta unul sau altul dintre ele. Unul din sisteme pune accentul pe opt principii iar celalalt pe cinci elemente. Amandoua pleaca de la teoria lui Yin si Yang, primul avand o abordare dihotomica care imparte simptomele si afectiunile in Cald/Rece, Interior/Exterior, Deficit/Exces[8] iar cel al celor cinci elemente impartind lucrurile in cinci aspecte ale lui Yin si Yang, Yin major Apa, Yin minor Metalul, Yang major Focul, Yang minor Lemnul, Echilibru Pamantul.

3.                 Abordarea Holistica

Poate una dintre cele mai importante diferente intre Est si Vest este diferenta de paradigma, abordarea fundamentala a lucrurilor.

Occidentul este caracterizat de abordarea stiintifica, abordare care se caracterizeaza prin ideea de a intelege un lucru prin a il diseca, a ii intelege partile si dupa aceea a intelege rolul partilor in intreg. Aceasta abordare subintelege ideea ca intregul este suma partilor si nimic mai mult.

Orientul porneste de la intreg si incearca sa inteleaga ce ii este specific lui. Abia dupa aceea porneste sa inteleaga partile constituente, prin rolul pe care acestea il joaca in acel intreg.

Occidentul este caracterizat de pragmatism si precizie in abordare. Avantajul acestei abordari este ca elimina din start orice presupuneri sau atitudini nefondate, pastrand ca regula a structurii de baza logica si lucrurile ce pot fi clar obiectivate si cuantificate. Dezavantajul este ca nu orice se poate obiectiva (inca). De aceea de multe ori atitudinea este una ce s-ar putea numi hiperstiintifica. Daca nu il putem obiectiva inseamna ca nu exista. Totusi in esenta abordarii stiintifice sta experienta ca intai observam un lucru si abia dupa aceea incercam sa il explicam. Faptul ca putem sau nu sa il cuantificam poate cateodata sa fie mai specific metodelor noastre de obiectivare si respectiv limitarilor lor decat caracteristicilor obiectului studiat.

Nu in ultimul rand trebuie mentionat faptul ca pana si in Vest atitudinea puternic proata in ultimul timp de Evidence-based Medicine ridica un mare semn de intrebare asupra interventiilor medicale dinaintea acestei abordari cat de stiintifice erau ele inainte daca abia acum se pune problema sa fie bazate pe do?

Avantajele abordarii orientale sunt faptul ca intelege ca fiinta umana este mai mult decat o gramada de organe. Clinic este evident daca o persoana este fericita sau nu, desi poate fi foarte greu de obiectivat. Faptul ca este greu de obiectivat nu ar trebui sa ne faca sa avem dubii asupra existentei sau importantei fericirii. Intelegerea si acceptarea unor dimensiuni care scapa deocamdata instrumentelor este unul din cele mai importante avantaje ale abordarii Orientale. Dezavantajul major al acestei abordari este ca gradul de subiectivitate poate fi foarte mare si uneori este foarte dificil de delimitat mitul pur de teoria care se bazeaza pe observarea timp de secole sau milenii a realitatii. Uneori adevarurile pot fi trunchiate, sau interpretabile.

Abordarea orientala are forma lirica, dar telul ei este de a descrie realitatea, doar ca o face dintr-o alta perspectiva decat cea occidentala, pentru a putea descrie aspecte care scapa unei descrieri de facto. Dezavantajul este ca textul respectiv trebuie interpretat intocmai unui text literar tinand cont de circumstantele istorice specifice erei in care a fost scris[9]. Cu toate acestea, dezavantajele mentionate au fost recunoscute inca din antichitate de catre orientali, si carturarii de atunci au incercat sa le elimine sau sa le minimizeze pe cat posibil.

4.                 A Trata Omul, Nu Boala

O consecinta a abordarii holistice este ca medicina orientala nu incearca sa trateze o boala specifica, ci sa trateze omul ca intreg. Pacientii vin la medic de cele mai multe ori cu niste suferinte sau probleme foarte specifice. Medicul oriental tine cont de ele, dar cauta cauza sursa[10]. Cu alte cuvinte cauta dezechilibrul cel mai apropiat de fundamentul structurii acelui om, ideea fiind ca daca identifica in mod corect acel dezechilibru si il trateaza, omul se va simti mai bine si majoritatea problemelor lui de sanatate se vor rezolva.

Cu alte cuvinte, managementul problemelor nu este unul individual ci unul holistic. Daca gasim solutia pentru intreg, beneficiaza toate partile care tin de acel intreg, asta traducandu-se atat prin rezolvarea motivului initial de prezentare la medic, cat si a altor aspecte ale sanatatii acelui individ. De exemplu o persoana se poate prezenta pentru ca a fost diagnosticat cu ulcer gastric. Abordarea normala in medicina vestica ar fi de investigat acel ulcer gastric si a i se prescrie acelui pacient pansamente gastrice si antiulceroase. Abordarea orientala ar fi de a cauta a intelege motivul pentru care acel ulcer s-a format si a trata cauza primordiala a lui. Poate ca acel om este foarte stresat de ceva specific sau nespecific, iar asta se datoreaza muncii pe care o face, structurii sale psihologice, etc. Poate ca problema de baza este la nivel psihic/emotional, iar cea fizica ulcerul este doar o consecinta fizica a acesteia. Daca suferinta psihica/emotionala in acest caz nu este tratata, ulcerul sau alte boli pe baza de stres vor continua sa apara.

Iata deci ca in medicina orientala tratamentul etiologic are un cu totul alt sens si dimensiune. Nici nu se poate vorbi de tratamentul etiologic al unei boli, caci se trateaza etiologic omul, nu boala. Nu este vorba de a stabili daca Helicobacter Pilori este cauza etiologica a ulcerului. Paradigma este cu totul diferita.

5.                 Un Medic pentru Orice Afectiune

Ca o consecinta a abordarii holistice, in medicina orientala nu exista notiunea de a trimite pacientul la specialist.

In Occident daca pacientul are o boala de inima, este trimis la cardiolog pentru ca aceste sa ii trateze boala de inima. Cardiologul la randul lui nu va trata oameni care nu au boli de inima, ci ii va trimite la randul lui la alti specialisti sau la medicul de familie pentru afectiunile din alte sfere. Acestea sunt consecintele abordarii pe segmente. Abordarea holistica, asa cum am mentionat mai devreme, inseamna ca medicul oriental cauta cauza primordiala a tuturor bolilor pacientului si apoi cauta un tratament adecvat care sa il echilibreze pe pacient astfel incat gradul mai inalt de echilibru al organismului sa insemne disparitia bolilor pacientului. Acesta este bineinteles obiectivul teoretic. In practica este cunoscut faptul ca nu exista nici un panaceu universal, iar acupunctura nu pretinde a fi o exceptie de la aceasta regula. Unele afectiuni ale bonavului vor raspunde mai bine decat altele la tratament, altele nu vor raspunde deloc. Exista insa proceduri de tratament localizat, mai apropiate ca si concept de tratamentul simptomatic. Ideea este ca pacientului sa i se trateze dezechilibrul principal sau dezechilibrul sursa. Chiar daca simptomul are nevoie dupa aceea de tratament localizat, eliminarea dezechilibrului sursa presupune ca revenirea problemei pentru care a fost necesar un tratament localizat va fi ingreunata.

Iata deci ca practicantul de acupunctura nu este un specialist in acceptiunea clasica occidentala. El nu vede si nu se axeaza pe boli, ci vede oameni si incearca sa inteleaga ce este specific fiecarui om si cum poate acel om fi tratat cat mai individualizat. La prima vedere aceasta idee poate parea foarte asemanatoare cu cea vestica ca si obiectiv terapeutic de individualizare a tratamentului, dar in esenta exista o mare diferenta. In medicina vestica individualizarea presupune de fapt un management cat mai bun al efectelor secundare la acel pacient, pe cand in acupunctura individualizarea presupune a intelege sursa tuturor problemelor mentionate de pacient si a dezechilibrelor observate de practicant si gasirea unei strategii de tratament care sa atinga dezechilibrul sursa in cazul acelui pacient.

Acestea fiind zise, exista specialisti si in Medicina Orientala, dar in aceste cazuri specializarea nu se refera pe tratarea afectiunilor unui anumit sistem sau aparat din organism, ci presupune specializarea pe o anumita metoda sau sub-metoda de tratament. Astfel, in cadrul acupuncturii ca si practica medicala, exista mai multe specializari posibile. Un tip de specializare tine de stilul de acupunctura practicat. Aici putem enumera mai multe stiluri fiecare variand in functie de radacina teoretica pe care se pune accent, la randul lor acestea variand in functie si de localizarea geografica, fiecare cultura sau regiune punandu-si amprenta pe stilul practicat acolo. Totusi exista un nucleu de baza prezent in toate stilurile din care fac parte printre altele folosirea acelorasi puncte de acupunctura de pe corp, diferenta constand in principiile preponderent folosite, modul de diagnosticare, etc.

Alt tip de specializare tine de metoda terapeutica folosita preponderent. De exemplu in Japonia exista mai multi practicanti si chiar scoli care predau moxibustia[11]

separat de acupunctura. Din punct de vedere legal in Japonia exista o licenta de moxibustionist care are alt statut legal decat licenta de acupunctor[12].

6.                 Recunoasterea Tuturor Dimensiunilor Umane

O alta paradigma important diferita de cele din Occident este faptul ca in Orient se accepta faptul ca fiinta umana are si alte dimensiuni inafara de cea fizica, cum ar fi cea mentala, emotionala si spirituala.

De exemplu daca un om este implicat intr-un accident de masina, prioritatea imediata este indiscutabil de ordin fizic. Totusi aceasta nu este neaparat singura problema, nici macar cea mai importanta, ci doar cea mai urgenta. Daca suferinta adevarata este de ordin mental, astfel incat acel om are o problema de orientare in spatiu, sau de organizare, sau de lipsa de concentrare acuta, etc, daca aceasta nu este rezolvata, este posibil ca omul respectiv sa continue sa aiba alte accidente deoarece cauza generatoare nu a fost eliminata.

In mod similar putem discuta despre nivelul emotional. Acest nivel este acceptat intr-o masura limitata de MC prin intermediul bolilor legate de stres. Aportul stresului in cauzarea sau agravarea unor boli este foarte bine cunoscut si documentat. In Acupunctura insa dimensiunea emotionala este mult mai ampla. O persoana poate din punct de vedere clinic sa fie evident fericita sau evident nefericita. Obiectivarea acestor stari este insa mult mai dificila iar impactul acestor stari asupra starii de sanatate fizica este si mai greu de estimat. Cu toate astea se cunoaste si in MC faptul ca bolnavii depresivi au o imunitate celulara mai scazuta.

Iata deci ca exista si in MC do, chiar daca disparate si fragmentate, ca dimensiunea emotionala are un rasunet asupra sanatatii. In Acupunctura insa, diferenta de paradigma prin care se pune accent pe cultivarea sanatatii si nu pe tratarea bolilor genereaza inca alte diferente. Astfel aici se cauta echilibrarea si la nivel emotional si spiritual, chiar daca acel om nu are o suferinta specifica la un astfel de nivel. Dezideratul terapeutic este de a il ajuta sa se echilibreze emotional si chiar sa ofere pacientului o noua viziune, iar in ceea ce priveste nivelul spiritual, sa il incurajeze pe pacient sa isi gaseasca si sa isi urmeze calea.

De notat ca aceste obiective terapeutice se ating prin selectia atenta si folosirea punctelor adecvate pentru conditia si structura acelui om[13], nu prin sugestia verbala directa sau incercarea de a influenta sau converti verbal omul la un sistem filozofic sau religios.

Si in Vest exista o oarecare acceptare a acestor dimensiuni desi poate mai putin medical vorbind, dar in Medicina Asiatica se merge un pas mai departe si anume se accepta un model cvadri-dimensional al sanatatii, in care fiecare nivel reprezinta o dimensiune. Daca un om are o suferinta la oricare din aceste nivele, el nu este vazut ca fiind sanatos. Mai mult, daca exista o suferinta la unul din aceste nivele, este doar o chestiune de timp pana cand celelalte dimensiuni vor fi si ele afectate.

Astfel se recunoaste interdependenta dintre aceste patru dimensiuni umane. Aceasta interdependenta nu este doar de ordin diagnostic ci si terapeutic asa cum am mentionat si mai devreme, o problema fizica poate avea cauza reala in dimensiunea emotionala, mentala sau spirituala. Aportul deosebit al unor sisteme de medicina precum acupunctura este ca exista mijloace terapeutice care sa influenteze fiinta umana si la nivel mental, emotional si spiritual. Efectul este ca omul respectiv capata o noua viziune, disparitia simptomelor fizice devenind de importanta secundara[14].

Este de inteles deci ca o parte initiala foarte importanta in faza de diagnostic este stabilirea nivelului prioritar la care pacientul are nevoie de tratament.

7.                 Omul Este Instrumentul

In acupunctura nu exista analize de sange, markeri virali sau tumorali, radiografii, EKG, ecografie, tomografie computerizata, etc. Aici practicantul este instrumentul de analiza a sanatatii bolnavului.

Spre deosebire de medicina clasica, aici cea mai mare parte a timpului dedicat antrenarii in sensul devenirii unui practicant bun este dedicata dezvoltarii capacitatilor senzoriale pentru a observa notiuni semiologice precum arta luarii pulsului[15], observarea micronuantelor de culoare a fetei, interpretarea inflexiunilor vocii, a mirosului emanat de pacient, etc. Se mai pot folosi de asemenea inspectia limbii, palparea abdomenului sau a diverselor zone de pe corp, sau a punctelor de acupunctura. Desi exista un grad de suprapunere cu notiunile de semiologie din medicina clasica, semiologia orientala a avut timp sa se rafineze de-a lungul mileniilor si s-a dezvoltat la un grad mult mai mare, fortata dealtfel si de lipsa oricarei aparaturi ajutatoare.

In consecinta datele obtinute printr-un astfel de sistem medical sunt in totalitate de natura analoaga, spre deosebire de datele in majoritate digitale obtinute de aparatura din medicina clasica.

Riscul evident este de un grad de subiectivitate foarte mare. In practica acest lucru nu se intampla la practicienii experimentati deoarece acestia isi cultiva printr-un feed-back continuu de la pacienti arta semiologica si trierea si interpretarea datelor. Astfel doi practicanti care consulta separat acelasi pacient vor cadea in general de acord asupra diagnosticului si asupra gasirii datelor semiologice principale, in ciuda subiectivitatii metodelor de diagnosticare.

pulsul in diagnosticul traditional" v:shapes="_x0000_s1032">Trebuie mentionat aici faptul ca medicina orientala desi poate parea subiectiva si eludand cuantificarea sau obiectivarea, este in esenta pragmatica. Indiferent de sistemul teoretic subiacent, cuvantul final il are feed-back-ul evolutiv de la pacient. De aceea, in practica se pot gasi mai multe explicatii pentru de ce un anumit lucru se intampla sau de ce un pacient raspunde la un anumit tratament, dar importanta teoretica a raspunsului la intrebarea de ce pacientul a avut o evolutie buna este mai putin important atata timp cat aceasta exista. Importanta teoretica a sistemelor creste in masura in care ele pot ghida practicantul in momentul in care pacientul nu raspunde la tratamentul efectuat.

Acesta este modulul la care acupunctura straluceste, deoarece dintre toate sistemele de medicina alternativa, este unul din sistemele care are o baza teoretica extensiva, testata si dovedita empiric de-a lungul mileniilor. Cu alte cuvinte experienta a dovedit ca exista anumite semne care in functie de context pot fi interpretate astfel incat sa se poate ajunge la un tratamentul eficient.