La toate popoarele, notiunea de frumusete este asociata cu notiunea de curatenie, inca din cele mai vechi timpuri, grasimile si uleiurile au servit la curatirea si netezirea pielii. Alifiile din ulei de palmier, ricin, untura, unt, te si pulberi metalice serveau la apararea pielii de insolatii, frig, vant si intepaturi de insecte. Se cunosc de asemenea preocupari pentru infrumusetare, cum ar fi vopsirea parului cu henne (utilizata si astazi), intensificarea culorii negre a parului prin tratarea cu o fiertura obtinut din scoarta arborelui mesguita, decolorarea lui de catre papuasii malaezieni cu ajutorul varului sau lesiei care-i da o nuanta rosiatica sau galbuie, se cunosc ca vechi tratamente cosmetice.
In Egiptul antic gasim preocupari pentru utilizarea produselor cosmetice in toaleta egiptencelor care au ajuns la un rafinament complicat; dupa spalari parfumate, corpul era uns cu farduri, fata era meticulos machiata cu amestecuri foarte complicate, intre care cu renumitul "kohol de Ispahan" pentru inviorarea ochilor. in timpul dinastiei Ptolemeilor se utilizau in lumea intreaga "fardurile de Alexandria".In timpul reginei Cleopatra, apare primul formular de cosmetica "Cleopatra gynoeciarum libri", in care sunt indicate retetele preparatelor utilizate de ea pentru a-si pastra frumusetea, distrus in incendiul renumitei biblioteci din Alexandria. Ovidiu in "Ars amandi" a descris utilizarea unor preparate cosmetice publicand si un cod al cochetariei. "Cosmeticele lui Ovidiu" considerat al doilea formular de preparate cosmetice se alatura publicarii de formule cosmetice ale lui Pliniu cel Batran. Galenus a reprodus partile principale din formularul de cosmetica al lui Grypton care reda retetele reginei Cleopatra.In secolele XIV - XV medicina oficiala, in special cea franceza separa tratamentul cosmetic de practica legala a medicinii.
Conturandu-se peste secole ca o ramura aparte cosmetologia, denumita in mod obisnuit cosmetica (din grecescul kosmeticus - podoaba, arta de a-ti face toaleta; logos - stiinta) este o ramura a dermatologiei, care se ocupa cu mentinerea si asigurarea frumusetii maxime a corpului omenesc, in special a epidermei.
Cosmetologia are doua parti distincte: cosmetica integrala si cosmetica decorativa, ambele ocupandu-se de intretinerea sanatatii pielii. Cosmetica integrala cuprinde regulile generale care privesc mentinerea in stare corespunzatoare a sanatatii corpului si pielii (se realizeaza prin igiena, alimentatie rationala, utilizarea mijloacelor naturale, aer, soare, apa, procedee ca: bai, dusuri, masaje, gimnastica etc.) Cosmetica decorativa utilizeaza tratamente cosmetice, de produsele cosmetice si de produsele de miere (farduri, rujuri, pudra).
Materiile prime folosite in cosmetica sunt de o larga diversitate, periodic aparand noutati legate de ce este modern, original, unicat, printre toate acestea continuand a ramane preocuparea omului contemporan pentru tainele naturii - rezerva uriasa de energie si substante necunoscute.
Folosirea produselor stupului la prepararea cosmeticelor dateaza din timpuri foarte vechi. Beck (1938) aminteste de cateva femei celebre despre care istoria confirma cu au folosit mierea. Sotia lui Nero, Pompeea, de a carei frumusete se ingrijeau 100 de sclave, folosea mierea si lapte de magarita ca lotiune pentru fata, patricienele romane urmandu-i exemplul timp de mai multe secole. Multe femei din Franta au folosit mierea in preparatele lor de infrumusetare: in secolul XV Agnes Sorel, iubita lui Carol al VH-lea, in sec. XVI - Margareta, sotia lui Henric al IV-lea de Navara, in sec. XVII - M-me de Savigne s.a.
Acum cosmetologia (cosmiatria) este o disciplina, ca parte integranta a medicinii, fara de care masurile de igiena si sanatate ar fi incomplete. Structura cosmia-triei moderne ca stiinta aplicativa este fundamentata, in principal, pe cunoasterea anatomiei si fiziologiei umane, pe mecanismul complicat al tuturor organelor care-l compun, pe interferenta si aportul echilibrat al substantelor angajate in procesul biologic de nutritie, asimilare, sintetizare si meolizare, care sta la baza activitatilor proprii ale vietii umane. Frumusetea si sanatatea, desi prezinta aspecte diferite, se intrepatrund, cosmetologia reprezentand arta ingrijirii, a mentinerii unor valori biologice date, in timp ce dermatologia se ocupa de ingrij irea pielii in conditia relatiilor sale endo si exocorporale vitale.
Perfectionarea aspectului estetic al omului, tendinta acestuia de a se apropia de un ideal de frumusete au determinat cosmetologia sa patrunda in procesele vitale interne ale organismului, identificand functiile sale biologice si legatura acestora cu pielea (deci acceptarea pozitiei integratoare).
Pielea, organ conjunctivo-epitelial care imbraca corpul in intregime nu este un simplu invelis al corpului, ci un organ cu o activitate vitala. Functiile pielii sunt acceptate a fi: protectia (mecanica si chimica), termoreglarea, respiratia si permeabilitatea cutanata. Pielea reprezinta o cale de introducere a medicamentelor si cosmeticelor. Absorbtia diferitelor substante se poate face prin orificiile pilo-sebacee si sudoripare. In general, solutiile apoase patrund mai repede decat grasimile. Pielea este permeabila pentru grasimi si aceasta cu atat mai mult cu cat ele sunt mai fluide. Cea mai mare putere de patrundere o au uleiurile. Exista 2 mecanisme de patrundere: prin aplicare si imbibare lenta (2-3 h), mecanism prin care penetratia este cu atat mai mare cu cat vehiculul este mai fluid: apa, vaselina, ceara, lanolina si prin frictiune (5-l0 min). In acest caz absorbtia este conditionata de vascozitatea substantei (lanolina fiind cea mai vascoasa, patrunde mai mult).
In practica zilnica, in dermatologie sau in cosmetologie, adaugarea lanolinei in unguente face ca absorbtia sa fie maxima si odata cu ea se absoarbe substanta (medicamentul) activa.
Explicatia acestui fenomen este urmatoarea: colesterolul continut in lanolina se combina cu proteinele din celulele epidemice, formand un complex lipoproteic, numit cenapsa. Aceasta modifica proprietatile fizice ale celulelor epidermice, facandu-le capabile sa absoarba substantele active.
Dermul, prin componentele sale celulare, are un rol important in procesele de aparare. Astfel, histocitele se pot transforma in macrofage, care inglobeaza particulele straine patrunse in acest nivel. Limfocitele prezente in piele au capacitatea de a forma anticorpi impotriva diferitelor substante nocive (antigeni); mastocitele au capacitatea de a elibera histamina si heparina, ca urmare a ciocnirii dintre antigeni si anticorpi.
Pielea are un rol si in protectia mecanica.
Protectia mecanica se datoreste atat keratinei si grasimii din stratul cornos al epidermului, care formeaza o lama cornoasa elastica si rezistenta la agresiunea factorilor din mediul extern, cat si fibrelor elastice si colagene din derm. Protectia chimica se datoreste continutului in grasimi al stratului cornos, care asigura astfel impermeabilitatea pielii fata de apa si fata de substantele acide si slab alcaline. Reactia acida (pH = 5,5) a pielii ii confera acesteia o rezistenta fata de microorganisme (bariera biologica).
Protectia fata de razele U. se datoreste stratului cornos (bariera fizico-optica) si mai ales melaninei (fotoprotector biochimic).