Metodele de determinare a unor caracteristici ale mierii expuse in paragraful 4.2.2 au constituit preocupari ale apiculturii, ca ramura ce a depasit cadrul empirismului. Aceasta a devenit un domeniu profesional-stiintific, cu o problematica elaborata si cu scopuri de optimizare, atat a domeniului biologiei albinei, cat si a cunoasterii unor calitati bioterapeutice ale produselor stupului, alaturat fiind, fara indoiala, si domeniul preocuparilor economice si de marketing privind aceste produse.
Exemplificarile au drept scop tocmai sustinerea acestor asertiuni (ce constituie si normative de calitate). Caracteristicile unei mieri sunt standardizate prin lorile unor parametri fizico-chimici, care asigura si "cotarea" sa pe piata economica. Din punctul nostru de vedere acestea includ "lori" ce sustin eficiente specifice biologice ale celor doua caractere proprii acestui produs major al stupului (cel de aliment si cel de eficienta farmaco-terapeutica), ce asigura pozitia sa in arsenalul apiterapiei.
1) Culoarea (apreciata dupa scara Pfund) (elul 14).
Culoarea rosie sau rozacee a mierii provine, dupa K. Drehnan (27/620), din faptul ca albinele, in conditiile unor surse melifere insuficiente, recolteaza se de la fructe ca de exemplu rubus idaeus, mergand pana la recoltarea de substante colorate de la fabricile de bomboane. Astfel, in jurul anului 1970 culoarea rosie a multor sortimente de miere din R.F.Germana s-a pus pe seama unor conditii precare de hrana in perioada de iarna, hrana constituind-o aproape in exclusivitate zaharul colorat in rosu de catre oxidul de fier continut in exces.
Culoarea rosie a unor sortimente s-a datorat si unei levuri (drojdie) din genul rhodotorula cu structura clasica a torulei. Levurile din specia torula contin secretii cu % evident de caroten. Ciupercile torula si rhodotorula se gasesc frecvent in butoaiele de vin si in crame. In miere ciupercile nu se dezvolta, probabilitatea introducerii lor datoranduse albinelor.

2) Continutul de apa (determinat prin refractometrie). Mierea obisnuita, conform standardelor contine 20. ..23% apa. O miere de calitate superioara contine mai putin de 17-l8% apa (elul 15).
Tabelul 15 Continutul de apa al diferitelor calitati de miere
Miere de acacia, tei, turnesol, menta, mielat Romania 27/616 19,23 Miere rosmarin Pirinei, Rhone Sub 17,5%

Miere cozla Miere acacia robiniaceae Sub 18%

Franta 35/75 18,0%
Miere landa Franta de Sud Sub 17,5% Miere trifolium, fagopyrum, acacia Polonia 15-20%

3) Aciditatea si PH-ul (PH-metria, mEq/kg). Aciditatea este determinata de continutul acizilor organici normali in miere (acizii tartric, citric, oxalic, acetic etc), care provin fie din nectar, fie din secretiile albinei. Masurarea potentiometrica-pH-metrica este exprimata fata de etalonul NaOH. O miere comerciala de buna calitate nu poate avea o aciditate libera mai mare 4 mEq pentru 100 g.Imbatranirea mierii ridica aciditatea prin extractie de propolis sau fermentatie. Mierea falsificata cu zahar invertit industrial are o aciditate crescuta, pe cand siropul scade aciditatea la loarea 1 apH-uIui.
Paralel cu determinarea prezentata, aciditatea se mai masoara si prin "forta" de aciditate (exprimata tot prin pH), permitand diferentierea unor rietati de miere si de mielat cu lori superioare lui 4, nectarul oferind mierii lori sub acest plafon.
O caracterizare completa a unei mieri din punctul de vedere al aciditatii include caracteristicile (elul 16):
a-pH-ul(media),

b-pH-ul echilent.

c - aciditatea libera, d - aciditatea totala, e - aciditatea combinata (lactone).

4) Continutul de glucide. inaintea dezvoltarii tehnicilor de analiza, mierea era
considerata ca o substanta saturata de glucoza si fructoza, cu mici cantitati de zaharoza. Dupa 1952 studiile americane si germane au aratat ca problema este mai complexa, in 1962 J. White utilizand cromatografia pe coloana a studiat 500 surse de miere americana, ajungand la concluzia ca fructoza si glucoza sunt elementele constitutive cele mai importante (80-90%) din glucidele totale, zaharoza fiind putin prezenta, iar maltoza - ignorata mult timp -este prezenta in cantitati neglijabile.
In 1955, Goldschmidt si Bruckert au izolat din miere 5 noi zaharuri: dextroza, *\ erloza, kestoza, melitioza, rafinoza, iar in 1959, White si Hoban au identificat: %. isomaltoza, turanoza, maltuloza, nigeroza. in 1960, Watanabe si Aso identifica cozlizioza si leucroza.
Originea acestor glucide a indus considerarea ca mierea ar putea contine en-zime secretate de glandele hipofaringiene ale albinelor lucratoare si de insectele producatoare de miere, capabile de sinteza oligozaharidelor. Ipoteza este confirmata de descoperirea erlozei, alfa-maltozil-fructozidului ca element intermediar al reactiei enzimatice de transglucozidare. Evidentierea ulterioara a noi dizaharide si trizaha-ride (Siddiqui si FurgoIa-l967) a completat spectrul glucidic care cuprinde 2 monozaharide, 11 dizaharide si 12 trizaharide (elul 17).
Glucidele se gasesc in diferite proportii in compozitia diferitelor sortimente de miere (media procentelor din substanta uscata) (elul 18).

5) Substantele minerale. Substantele minerale continute. in miere sunt
eluate prin cantarirea reziduurilor de la calcinarca probelor la temperaturi inalte. Mierea cu o compozitie normala nu contine mai mult de 0,6% cenusa, in timp ce rnielatul poate ajunge la 1 %. Mierea supusa conditionarii poate ajunge la un continut mai mare.
Determinarea cenusii poate fi utila in depistarea falsificarii cu zahar obisnuit (adaugare directa sau hranirea fortata cu acesta a albinelor). In aceste sortimente nu sunt decelabile decat urme de siliciu. Mineralele, dar mai ales raportul unora dintre ele, constituie factori pe baza carora se poate identifica originea surselor de miere. Astfel raportul Rb/Zn diferentiaza o miere de acacia provenind din Ungaria de sortimentele diferitelor regiuni ale Frantei, in sensul ca loarea acestuia este mai mic (0,04) fata de 0,2-0,7 pentru acacia franceza.In privinta elementelor minerale^continute de catre diferitele sortimente de miere s-au identificat (Ghilezan si colab. 23/618) in_mjgrea romaneasca 14 elemente: d|_Si, Al, Fe, Cu, NaJCsMgu H? C, CI, PJLMn.
Mierea de acacia, de padure, turnesol, tei, menta, coriandru au prezentat la analiza: Ca, Mg, Si, Mn, Ti, Al, Va, K, Ag, As, B, Ba, Cd, Cr, Ge, Hg, Mo, Ni, Pb, Sb, Sn, V, W, Zn.

6) Enzimele (diastazele). Toate sarjele de miere naturala, in conditii bune de conserre, contine un numar de enzime-catalizatori biochimici - dintre care principalele sunt carbohidrazele: invertaza si amilaza. Invertazasau zaharaza este fermentul cel mai important din grupa oligazelor, ea actionand asuprazaharozei pe careo scindeaza in doua zaharuri (glucide) simple: fructoza si glucoza. Invertaza din miere are o dubla origine: o cantitate mica, din nectarul telor, iar partea cea mai importanta fiind elaborata de sistemul glandular al albinei.
Amilaza sau diastaza este un ferment pretios nu atat prin loarea sa intrinseca, cat prin importanta pe care o are in controlul mierii. Amilazele sunt enzime care catalizeaza reactia de scindare a amidonului sj a altor ozide pana la stadiul de maltoza. Enzima se gaseste in mod normal in toate sortimentele de miere si are de asemenea o dubla origine: animala si vegetala.
Din punct de vedere cantitativ amilaza este proportionala cu alte enzime conti nute in miere. Metodele de eluare fiind mult mai accesibile decat cele ale altor enzime, aceasta enzima s-a ales drept criteriu de apreciere a bogatiei enzimatice a unei mieri. Pe de alta parte diastaza fiind factorul cel mai rezistent in atie cu alti fermenti din miere, absenta sau prezenta sa in cantitati infime indica faptul ca si alti fermenti pot fi de asemenea in cantitati neglijabile sau absenti.
Indicele diastazic este exprimat prin cantitatea de amidon (1%) hidrolizat intr-o ora de un gram de miere. Mierea normala prezinta un indice diastazic sub 8. Exista insa si sortimente de miere care in mod natural au un indicator scazut, la care un indicator cu loarea minima de 4 este acceptat ca normalitate.
Diastaza este relativ sensibila la caldura, putandu-se considera ca distrugerea sau scaderea sa intr-o proportie importanta ar putea fi considerata drept consecinta unei incalziri exagerate, prelungite in conditii necorespunzatoare de temperatura. Pe de alta parte, falsificarea mierii prin adaugarea de substante straine, poate fi atestata printr-un continut scazut de diastaza.
Unele enzime, de exemplu colinesteraza, sunt afectate si ele, ca si diastaza, de unele toxine. Absenta amilazei din mierea cu un continut normal de hidroximetil-furfurol, duce la ideea posibilei prezente a unor reziduuri toxice.
Cercetarile au aratat ca la nivelul tesuturilor glandelor nectarifere exista o activitate enzimatica de hidroliza si sinteza. Activitatea modifica specific compozitia sevei florenice ca "materie prima" din nectar. S-a aratat capacitatea nectarului de a face sinteza zaharozei, fructozei si glucozei sau de a scinda zaharoza.
Absorbtia de catre te a mineralelor ca urmare a fertilizarii solului duce la modificari in compozitia nectarului atat calitati, cat si cantitati in privinta zaharurilor. Toate sortimentele de miere naturala, in conditii bune de conserre, contin un anumit numar de enzime, inclusiv invertaza.
Invertaza sau zaharaza este fermentul cel mai important din grupa oligazelor. Ea actioneaza asupra zaharozei scindand-o in doua zaharuri simple: fructoza si glucoza. Invertaza din miere are si ea o dubla origine: o foarte mica cantitate provine din nectarul telor, partea cea mai importanta fiind secretata de sistemele glandulare ale albinelor.
Colinesterazele, si ele prezente in miere, au adesea o capacitate toxica inhiband amilazele. Astfel mierea clin Australia (IX F. Langride -22/485) raportata la standardele europene, prezinta indicatorul enzimatic (exprimat prin diastaza) intre lorile 6,5 si 38,5 mU/kg. Mierea de cozla, de exemplu, are o loare sub 10, cea de landa sub 8, iar cea de brad peste 20. Exemplificarea poate continua cu mierea de rosmarin (Franta) sub 10, iar mierea de acacia de asemenea cu aceeasi loare medie, desi riatiile acestora se intind intre benzile lorice 10 si 20 ale determinarilor pe diferite sortimente.In privinta altor enzime {invertaza) mierea florala din Polonia (H. R. Churialewska -31 /491) prezinta, spre exemplu, o activitate enzimatica de 26,8-41,1 Ui/g sucroza/ora/l 00 g greutate, ca si cea de trifoi, mielat si poliflora, sortimentele cozla si acacia prezentand cea mai mare activitate.
Alt grup de enzime importante - prin continut, cat si prin rolul bio-chimic-meolic - il constituie cel al fosfatazelor (mai ales cea acida). W. Zalewski (20/765) studiind mierea poloneza rele diferente in continutul enzimei la diferitele surse cercetate (elul 19).

Experimentul efectuat prin alimentarea albinelor cu zaharoza a aratat ca in aceste conditii albinele produc o miere saraca in fosfataza, de 16 ori mai putin decat in conditii naturale. Privitor la comportarea acestei enzime in timpul prelucrarii mierii se relateaza ca la temperatura de 60AC timp de 60 min activitatea enzimatica se modifica putin (max. 33%); la 70AC scaderea activitatii enzimatice este de 35-80%, iar la 85AC scaderea este pana la zero. La intuneric si temperatura obisnuita scaderea-dupa 6-8 luni -este intre 48-82%. Ionii de magneziu maresc activitatea fosfatazei acide cu peste 50%. In ceea ce priveste clasa de inhibitori, aceasta cuprinde: florura de Na, solutia de iod in 1K, arseniatul de Na. Quercitina opreste total actiunea fosfatazei acide, rutinul neand influenta. Se presupune ca mai exista in miere si enzima fosforilaza, fosforul gasit in acest produs apicol fiind intre 3470-8020 micrograme per gram, nefiind corelat cu activitatea acestei enzime.

7) Conductibilitatea electrica. Reprezinta o caracteristica fizica a mierii determinata de compozitia minerala in primul rand,aceasta proprietate fiind utilizata mai ales la detectarea falsificarilor, adaosul deingrediente modificand lorile comportamentului electric. Diferitele surse de miere naturala difera in ceea ce privestejlQrile acestei proprietati fizice, putand fi considerata si ca un parametru caracteristic. intre diferitele surse nectarifere ce constituie "zestrea minerala a fiecareia". Astfel mierea de cozla (25/75) prezinta conductivitatii cuprinse intre 1,0-2,5-l0~4S-cm"'; mierea de landa 2,5-4-IO"4 Scm'; mierea poloneza intre 1,66 11,9-l0~ Scm" , in care sortimentul de mielat a prezentat loarea cea mai mare, cel de poliflora mai redusa, iar cea mai scazuta loare prezentand-o cea de tei. Conductivitatea mierii de acacia prezinta lori scazute, cuprinse intre 1,3-3,0- IO4 Scm"1. Conductivitatea mierii de rosmarin oscileaza intre lorile 1-2-l0"4 Scm"1.
8) Spectrul polenic. Constituie un parametru important in structura. compozitionala ajjms|mieri, polenul fiind una din sursele principale de producere a mierii - ca materie prima - interferarea sa biologica constituind un coeficient important - daca nu fundamental - imprumutat produsului prelucrat de albina. Continutul in polen al unei mieri identifica, pe langa caracterul de natural al acesteia, si pe cel de identificare a zonei sau timpului de recoltare (anotimpul). Exemplificam prin prezentarea cator caracteristici ai acestui parametru ce intra in caracterizarea unei mieri; astfel mierea de cozla detine polen in proportie mare (peste 95%), mierea de landa un continut normal sau slab in care se identifica polenul de centaureea, cristas, heliantum, oleo, saturnea.
Mierea de brad este saraca in polen de te nectarifere, detine frecvent anemofite (pantaya, runex), frecvente micelii, alge verzi; mierea de rosmarin (Pirinei, Rhone) contine polen de rosmarin peste 10%, frecvent de salix, thyrcus, (rhamnacee, erica arboreea, landa, cristacee), in secundar lotus, vicia, taraxacum, olea, ruescus, pinus. Mierea de acacia este saraca in polen, in secundar gasindu-se polen de arbori fructiferi, conifere s.a.
Mierea de citrice and surse specifice precum speciile de citrice, rosmarin offic, de padure, quercus (J. Serra, Bromechi -29/436) mai ales din regiunea Castelia si Valencia prezinta procentul de 15, cea de rosmarin 20 iar mierea de portocal si rosmarin este saraca in polen.

9) Nectarul. Productia de nectar, element de baza pentru albine in producerea mierii, este influentata de o serie de factori externi (bioiici si abioiiei) si interni (genetici) si de conditiile pedociimatice^udijje lui Kresak M (27/420) au relet faptul ca o serie de oligoelemente stimuleaza cresterea secretiei de nectar, o influenta poziti andro borul si molibdenul. impreuna cu alte elemente de baza, cuprul, cobaltul, manganul asigura secretia florii de trifoi rosu (trifolium protense), vicia favo, pisum arvense, precum si a celei de heliantus annus (la care se adauga si magneziul, fierul, manganul, cuprul, zincul, molibdenul, bismutul si cobaltul).
Concentratia zaliaruri lor de limfa in nectar a albinelor culegatoare (vizitatoare) este riabila, cele ce culeg polen neand decat trehaloza si glucoza, iar culegatoarele de nectar fructoza si glucoza.
Efectul participarii cernoziomului cu elemente minerale: K, N, P in nectarul de turnesol si cozla a fost evidentiat de unii cercetatori. Nectarul de turnesol are 22-28% glucoza, 19-25% fructoza, 25-39% zaharoza, 8-l0% xiloza, 7-8% rafi-noza, 4-6% zaliaruri. Fertilizarea nu a produs schimbari esentiale in compozitia glucidica a nectarului. Exista insa modificari intre glucidele componente, respectiv scaderea monoglucidelor si cresterea oligoglucidelor (mai ales in conditiile cresterii K, raportul P/K and rol in cresterea continutului in zahar al nectarului).
Nectarul de cozla contine 35-45% glucoza, 15-l8% fructoza, 21-31% zaharoza si 9-l0% maltoza, iar manoza este prezenta in proportie de 7-8%. Nectarul de turnesol contine rafinoza, care este absenta in cel de cozla ce contine in schimb maltoza. Exista un raport direct intre continutul zaharozei din nectar si doza de K administrat, la fel ca si continutul zaharozei si raportul P/K.

10) Continutul in lipide. M. Savorie (28/435) arata ca exista o constanta relati a cantitatii de lipide totale in miere de diferite origini florale si ca fractiunile ester- colesterolice sunt predominante (16^14%), trigliceridele cuprinzand 22,7%, AGL 17,6%. Continutul total de esteri de colesterol (colesterol liber) arata ca sterolii reprezinta compusii cei mai importanti ai lipidelor neutre (peste 50%). in nectarul din Yugoslavia (D. Popescovic si colab. -27/588) s-au identificat trigliceride, AGL, esteri metilici ai acizilor grasi liberi si colesterol.

Cantitatea de acizi grasi in conditiile de stocare a mierii (Egipt- M.A. Tallale) suferajnodjficari.s.p.ecififce, dupa un an acesta scazand, iar dupa 3 ani ajungand la 25%, o data cu pierderea acizilor volatili si a celor sili.
Cromatografia acizilor grasi din miere (castan, acacia, salvie, passiflora) a aratat ca numai mierea de castan contine acidul arahidonic care reprezinta scheletul chimic al sintezei prostaglandinelor la om si vertebrate (rol important in fiziologie si patologie: afectiuni cardiosculare, tromboze, artrite, ginecologie, boli infectioase) (Popescovic D. si colab. -21/436).

11) Continutul in proteine. Cantitatea si calitatea substantelor apartinand clasei proteinelor pe care le detine mierea reprezinta o caracteristica pentru acest produs al stupului. S-au izolat aminoacizi liberi (H. Hahn -22/438) din mierea poloneza de malus sp. si prunus sp., din mierea de cozla (brassica sp.), din cea de tei (tillia g.), de pynum sp., callurea vulgaris, mielat, trifolium pr.
Concentratia de proteine in mierea de sarasin s-a putut determina a fi de 30,2-49,8 (media 40,6) mEq/kg, in cea poliflora, tei, trifoi si mielat de 30 mEq/kg, in cea de mielat de primara 13,9, iar in mierea de Cozla 14,5 si, in sfarsit, in cea de acacia de 18,8 mEq/kg.
Un alt mod de apreciere a unui continut de substante proteinice dintr-o susa de miere este cu calificative, de ex. cantitate foarte mica (mierea de landa si acacia, de ex.), sau cu greutati moleculare (mierea de cozla cu greutate foarte mica).

12) Continutul de hidroximetilfurfurol (HMF). Daca mierea este supusa unei incalziri excesive, fructozaeste partial transformata in hidroximetilfurfurol. De asemenea, daca mierea este conserta timp indelungat la temperatura obisnuita se produce o degradare. Degradarea prin incalzire se produce in proportii mult mai importante in momentul inversiunii chimice a zaharozei in fabricarea zaharului invertit industrial. Din contra, mierea proaspat recoltata si nesupusa nici unei incalziri este practic lipsita de HMF.
Continutul in HMF este deci un criteriu de calitate si de loialitate foarte important. Altadata, aceasta determinare se facea calitativ prin actiunea unei solutii clorhidrice de rezorcina care produce cu HMF o coloratie rosie. Cele mai multe sortimente de miere dau in aceste conditii o reactie poziti, nepermitand o concluzie sigura asupra calitatii sortimentului analizat.In prezent HMF este dozat cantitativ printr-o metoda colorimetrica utilizand p-toluidina in prezenta acidului barbituric. Dupa diverse norme, o miere nu poate fi comercializata decat cand continutul sau in HMF este sub 4 mg %, cantitati superioare de 10 mg % neputand aparea decat in conditii de frauda.
13) Continutul de materii insolubile. Impuritatile pot fi de natura organica (resturi de ceara, resturi din corpurile de albine, resturi de larve,particule lignifiante, poieii etc.) sau minerala (praf, pamant etc). Cantitatea lor depinde de modalitatile de recoltare, decantare, conditionare a mierii. Recoltarea plecand de la fagurii continand larve sau polen, o decantare rau condusa, o filtrare prin sita cu ochiuri mari, manipulare in se prafuite, depozitarea in recipiente fara acoperire etc. Calitatea standard acceptata impune un continut de materii insolubile sub 0,1%, absenta totala putand fi insa si semnul unei falsificari sau nu mai putin al unei filtrari prin filtru din pamant de infuzorii.
14) Continutul de apa. Continutul de apa trebuie sa fie redus, pentru o buna calitate si conserre. Refractometric trebuie ca determinarile sa nu deceleze un continut mai mare de 20% pentru mierea obisnuita. Mierea superioara nu contine mai mult de 17-l8%, peste aceasta limita existand riscul de proliferare a ciupercilor si mucegaiurilor si de fermentatie certa a mierii.
15) Aromele. Prezenta aromelor cele mai volatile permite confirmarea cu siguranta a originii florale a unei mieri si constituie un argument evident in criteriile de caracterizare, control, cuantificare si apreciere a mierii de albine. Alte metode aduc un plus de certitudine precum analiza polenica, ele trebuind sa concorde cu metodele fizico-chimice complementare.
16) Factori toxici si diverse. Substante de diferite origini cu caracter adesea toxic pentru organismul uman au determinat alcatuirea unui arsenal analitic corespunzator atit pentru diferite categorii de substante, cat si pentru gradul de sensibilitate al tehnologiei in raport de caracteristica de toxicitate a fiecarui grup de substante sau substante in parte. Metodele fizico-chimice, mai ales, sunt aplicate dupa natura toxica a substantelor posibil ca prezente intr-o miere, alaturandu-se si metodele biologice specifice scopului sau categoriei de substante.
In prezent un loc deosebit il au substantele chimice utilizate ca ierbicide, fungicide, insecticide ale culturilor pe suprafetele Terrei viziile de catre albine sau posibil de a fi vizitate, sijjosibil de a fi prezente in nectarul floral, dar mai ales izotopii radioactivi care, este stiut, contamineaza mari suprafete ale mapamondului, si care ajung in miere fie prin nectar direct (sau alte produse culese de albine), fie prin contaminarea directa - prin contact - a albinei insasi, care la randul ei poate introduce factorii radioactivi prin procesul normal de producere a mierii.
Preocuparea determinarii acestor izotopi atat in sol, din care tele pot prelua izotopii prin procesele naturale ale vegetatiei lor, sau la nivelul florilor si al nectarului care poate prelua de la ta izotopii sau pot fi poluati prin factorii naturali (nt, ploi etc), constituie astazi un modul de studiu si cercetare extrem de important si sustinut, in diferite tari.
Dupa al doilea razboi mondial, distributia substantelor radioactive in biosfera a fost mult modificata, aici gasindu-se o mare cantitate de produse de dezintegrare (J. Karolczyksi colab. -24/353). Dupa 1964 investigarea asupra ecologiei radioactive a albinelor s-a efectuat prin masurarea betaactivitatii generale (GbA) in cenusa din hrana albinelor si produse apicole. Radioactivitatea fiind realizata de mai multi izotopi nu se poate calcula perioada de injumatatire. S-a silit prezenta izotopilor naturali radioactivi (K.30, U235, Th etc.) ca si a celor artificiali (Sr 90, Cs 137).
In 1964, de exemplu, GbA a unei albine care lucreaza in camp era de aproximativ 0,3-0,6 pCu, care corespunde la 2,2-9,7 pCu/g masa proaspata; de notat ca aproximativ 20-30% din activitatea obserta sedatoreste unei contaminari radioactive (CR). Restul de 70-80% de GbA este conditionat de o radioactivitate naturala determinata de K continut in organismul albinei (radioactivitatea medie a K unei albine corespunde la 3,1 pCu per gram masa).
Obsertiile realizate asupra unui stup (Polonia) au silit ca CR si GbA se micsoreaza in fiecare an (de ex. 29,9% in 1964; 15,6% in 1969), datorita interdictiei armelor si experientelor nucleare.
Contaminarea radioacti (CR) a unei albine lucratoare se produce odata cu iesirea din stup prin contact cu praful radioactiv (si de asemenea cu precipitatele asa-zise radioactive). La albinele tinere incapabile de a zbura, la fel ca si la doici, aceasta CR este mult scazuta (2,1 pCu/g masa deci 8% din CR). Referitor la hrana albinelor este de notat (J. Karolczyk si colab. -24/353) ca procesul de contaminare este provocat numai de polenul floral, GbA fiind de 5,6 pCu/g masa proaspata a carei CR este de 22%.
Procentajul CR si GbA la mierea florala este foarte scazut (media la GbA = 0,9 pCu/g miere, care corespunde la aproximativ 13%) din CR). Este de notat de asemenea ca deviatia unor lori medii la masurarea radioactivitatii este foarte importanta.
Celulele fagurelui analizate se caracterizeaza printr-un continut crescut in substante minerale si lori ridicate ale GbA si CR, ceea ce face de retinut ideea considerarii acestei stari cand se studiaza influenta radiatiilor asupra viabilitatii si stadiului biologic al albinei, asupra imunitatii la infectii si probabil, influenta asupra rezultatelor economice ale apiculturii.

Masurarea radioactivitatii a 2000 esantioane de miere in alte zone ale Europei dupa dezastrul de laCernobal privitor la contaminarea cu Cs 137 (H. Horn si colab. 32/287) s-a at cu activitatea din perioada anterioara din mai 1986 (care era practic nula) constatandu-se ca la esantioanele in sud-estul Germaniei era in medie de 50 Bq/kg (intre 0-356 Bq/kg). in perioada 1987-l988 contaminarea s-a redus, mierea florala a fost curatata de Cs 137, desi in esantioanele din sud (regiunea Donau de exemplu) s-a mai putut evidentia unele activitati in mielat, fapt care pune problema provenientei din atmosfera sau din absorbtie prin radacini.

S-au efectuat studii asupra acestei probleme a radioactivitatii si in Cehoslocia (Svoboda si colab. -l986), in Romania (Racoveanu si colab., -l976, Popa si colab. -l978), in Rusia (Nikolaiciuk-l981), in Ungaria (Barabas si colab. -l969), in Germania (Hermann -l 970), in Anglia (Hakonson si colab. -l 976, Morse si colab. -l 980) si Italia (Albertazzio si colab. -l986), procentajul de radioactivitate fiind intre 3-l26 Bq.kg"1 (K40 ca izotop). La noi, Popa si colab. -l978 au aratat ca izotopul K40 aduce o contributie majora la radioactivitatea totala in cazul mierii de mielat si menta. O introducere artificiala de saruri radioactive cu Co A la radacinile de acacia a produs o crestere mai mare a proportiei izotopului in polen decat in miere. Activitatea radioacti terestra a determinat activitatea mierii (Bunze si colab.-l981, Morse si colab. -l980, Hakanson si Bostiek-l976,Gilbert si colab. -l978). Mierea poate fi considerata ca un bioindicatoral poluarii radioactive a mediului sau al nivelului contaminarii hranei (Popa si colab. -l978).
Un alt aspect pe care-I consideram demn de retinut in cunoasterea mierii il reprezinta "activitatea" sa antibiotica. Cercetarile efectuate (H. Galuska si colab. -23/476) au_evidentiat printre alte aspecte si acela al influentei antibioticelor adaugate la sirorjul de zahar din alimentatia albinelor, in sensul pastrarii activitatii in miere, pe langa prezenta lor in acest produs apicol.
Oxitetraciclina si streptomicina restanta in miere timp de 5 saptamani sunt active asupra stafilococus aureus, ceea ce ofera concluzia administrarii acestor antibiotice odata la 5 saptamani pentru evitarea acumularii. Clortetraciclina si oxitetraciclina in organismul albinei si larvelor, ca si in continutul mierii constituie un parametru de retinut ca util de a fi determinat, tinand seama de faptul ca aceste antibiotice sunt astazi utilizate sustinut pentru combaterea bolilor sau profilaxia albinelor (de exemplu loca).
S-a obsert ca administrarea antibioticelor de 5-6 ori pe zi in hrana albinelor face ca acestea sa treaca in marca cantitate de miere, si sa se conserve mult timp (de ex. streptomicina 360 zile, neomicina peste 210 zile, monomicina peste 60 zile (G. A. Chakaryan si colab. -23/477).
Studii aprofundate privitoare la soarta antibioticelor in miere au inchis utilizarea antibioticelor marcate (S35). Astfel streptomicina in doza inofensj (500.000 U/l sirop la 2 zile) poate penetra in corp, apare in miere si se conser mult timp. Introdusa in miere streptomicina este inactita in 1,5 luni (92%), ajungand la 7,2 U/ml dupa 10 luni, iar dupa 15 luni sub 3,2 U/ml sau chiar urme.
Tratamentul cu antibiotice al albinelor face posibila prezenta acestora in mierea produsa de acestea (reziduuri de antibiotice) in proportie potential periculoasa pentru om. Acestea pot determina rezistenta la agentii patogeni fata de medicamente. De aceea in multe tari se cere certificate de analiza pe acest subiect.

17) Mierea de mielat. Acest sortiment este cerut progresiv mai mult pe piata interna (C. Spataru si colab. -25/533). Aceasta miere (mielatul) este excretata de unele insecte sau este produsa de secretia unor te (Carnu -l971, Manolache si colab. -l969, Mladenov -l972). Studiul mierii de mielat de conifere si de arbori foiosi ofera posibilitatea de atie cu diferite alte sortimente (elul 21).

18) Hidromelul. Hidromelul este o bautura rezultata din fermentatia mustului de miere de albine. Cunoscut din antichitate, grecii, romanii si celtii il consumau ca pe o bautura aleasa, datorita gustului sau placut si aromat, precum si a efectelor benefice pentru cei care sufereau de unele afectiuni ale aparatului digestiv.
Hidromelul este o bautura usor suporila, tonica, and multe din proprietatile terapeutice ale mierii din care provine. In tara noastra este cunoscut de mult, insa apicultorii il prepara dupa metode proprii, fara o baza suficient fundamentata din punct de vedere stiintific.
In atie cu celelalte bauturi, ca vinul sau cidrui, fermentatia mustului de miere este capricioasa; mustul de fructe in general contine in mod natural elementele necesare procesului de fermentatie alcoolica iar mustul de miere constituie un mediu ce dezvolta bacterii daunatoare ce se gasesc in mediu! inconjurator si in miere. Drojdiile - din grupa saccharomyces - producatoare de alcool necesita unele substante minerale si azotoase, care lipsesc in miere.Indreptarea acestor "deficiente" ale mierii se face prin: distrugerea prin sterilizare a fermentilor nedoriti; insamantarea mustului de miere cu fermenti selectionati; asigurarea mediului de dezvoltare necesar acestor fermenti, prin corectarea mustului cu unii ingredienti. Dupa proportia de miere si apa avuta in vederea prepararii mustului de miere, se poate obtine o gama riata de hidromel: sec, demi-sec, dulce, licoros. Hidromelul poate fi clasificat si dupa tele din care albinele culeg nectar, dupa culoare si dupa procesul tehnologic de fabricatie.