Dintre proprietatile biologice ale mierii cele care asigura efecte farmaceutice constituie un argument decisiv in asigurarea celor "terapeutice". in prezentarea anterioara am focalizat interesul asupra aspectelor de activitate antibacteriana, bacte-riostatica sau bactericida.
Se pare ca printre componentele obisnuite ale mierii, cele care apartin clasei fenolilor prezinta interes in primul rand in explicarea unor efecte de tip farmacologic (pe langa cele de arome sau odorizare).
Evidentiati prin cercetari sustinute si tehnologii analitice adecvate (Campus si colab. -l983, Amiot si colab. -l989), acesti compusi prezenti in miere au fost repartizati dupa caracteristicile structurale in trei familii sau grupe: acizi benzoici (C6-C1), acizi cinamici (C6-C3) si flanoide (C6-C3-C6) (Amiot-l989).

Daca aceste structuri sunt in general prezente in vegetale sub forme combinate (esteri, glicozide) mai putin toxice pentru te (Pridham -l965) ele se regasesc sub forma libera in exudatele acestora (Greenaway si colab. - 1987 si 1988, Wollenweber si colab. - 1988) precum si in produsele stupului (Gisalberti - 1979, Vanhallen-Fastre-l979, Walker si Crane-l987) inclusiv in miere (Aminot si colab. -l989).
Compusii fenolici au facut obiectul a numeroase cercetari privitoare la activitatile biologice diferite: antioxidante, antimicrobiene, antiinflamatoare (Wagner-l985, Adzet - 1987). Aceste aspecte, pe parcursul timpului, au interesat in mod deosebit pe dieteticieni si toxicologi, precum si pe purtatorii naturali ai substantelor toxice.
Numeroase "treceri in revista" privitor la rolul polifenolilor (S. Sabatier, H. J. Amiot si colab.32/530) in mod special al flanoidelorau cuprins mai ales aspectele implicarii in alimentatie (Kuhnan-l976, Despande si colab.-l984, Pierpoint-l986). Separarea si identificarea flanoidelor a fost, de exemplu, realizate din mierea de turnesol (Wollenweber si colab. - 1988).
S-au identificat trei grupe principale: acizi benzoici, acizi cinamici, flanoizi. Esterii acizilor fenolici liberi sunt asemanatori structurilor obtinute din propolis si exsudatele din mugurii de plop (Wollenweber si colab. - 1986, Greenaway si colab. - 1988).In privinta flanoizilor au fost evidentiate 4 structuri principale in miere. Acestea pot proveni din exsudat dar si din polen. in miere, detectarea lor a detinut caracteristica de a fi glicozide (Thomas-Lorente si colab.-l986, Zerback si colab. -l989), ceea ce sugereaza actiunea glucozidazelor albinei (Arnold si colab. -l 978).
Continutul fenolic al sortimentelor de miere poate varia considerabil dupa originile florale. Acizii benzoici variaza in diferite sortimente de la mai putin de 5% pana la 78%; acizii cinamici de la 15% (mierea cozla) la 92%, iar flanoidele sub 1% la 50% (turnesol). Astfel mierea cea mai bogata in fenoli se distinge prin proportia mare de acizi benzoici in primul sortiment, respectiv in acizi cinamici in al doilea. Pentru alte sortimente de miere, repartitia este foarte regulata. Mierea florala, in particular cea de turnesol si de cozla se caracterizeaza prin continutul foarte mare in flanoizi. in elul 22 se da continutul de diferite substante organice in mierea de diferite proveniente.

La flan s-au identificat: quercitina, apigenina, kempferolul, chrysina, galan-gina, tectochisina. Continutul maxim de uleiuri latile a fost de 0,16% in mierea poliflora, 0,30% in cea monoflora, 0,24% in cea de tei, 0,17% in cea de acacia, 0,12% in cea de solidago (G. Y. Tatu si colab.-31/544).
Componentele organice complexe in miere cu sorgintea nectarifera sau altele provegetale confera acesteia numeroase activitati biologice de tip farmacologic, deci potente curative evidente. Printre aspectele farmacologice importante specifice pentru mierea diferitelor surse este si activitatea antimicrobiana, bacteriostatica sau bacteriolitica.
Influenta antimicrobiana a acestor uleiuri latile existente in miere a fost evidentiata experimental, in cazul stafilococilor aureus, esterichia coli, klebsiella, pseudomonas, ca pozitiva, pe cand activitatea asupra stafilococului fecalis s-a dovedit a fi nula.
Rezultatele in vitro au permis de asemenea recomandarea aplicarii suplimentare a unor sortimente de miere bogate in compusi aromatici (terpenoide) in tratamentul unor afectiuni acute ale cailor respiratorii superioare. Activitatea antimicrobiana difera dupa sortimentele de miere (elul 23).

Sortimentele de miere de culoare inchisa au o actiune antimicrobiana foarte pronuntata. Mielatul de conifere si foioase au o actiune evidenta procistociclica asupra protozoarului tripanosoma equip. Proprietatile antibiotice ale mierii se pune pe seama sistemului glucozoxidaza - catalaza prin reactiile probabile.
Glucozoxidaza cu actiune specifica asupra glucozei in prezenta de oxigen atmosferic trece in peroxid de hidrogen (H2O2), iar pe de alta parte: cataliza actioneaza asupra H202ducand la 02 si H20 (N. Cucu, E. Constantinescu -28/446).
Observatii empirice ca si unele studii clinice sau de nutritie au aratat proprietatile mierii de a mentine enbioza intestinului, probabil prin limitarea dezltarii florei bacteriene de putrefactie (A. Greceanu si colab. -24/543). Cercetari sistematice asupra proprietatilor antibacteriene si antivirale au fost concentrate mai ales asupra propolisului. Cercetarile experimentale ale grupului Greceanu si colaboratorii in perioada '77 - '78 au inclus diferite sortimente de miere: tei, acacia, turnesol, visin, mielat din diverse zone forestiere ale Moldovei. S-au testat 12 suse de agenti patogeni gram pozitivi si gram negativi. S-a putut observa ca activitatea antibac-teriana a mierii din zona Moldovei difera intre diferite surse (tei, acacia, turnesol, visin, mielat) si fata de propolis ca martor (elul 24).

De retinut ca pseudomonas pyoc. si esterichia coli s-au dovedit cele mai sensibile, in timp ce pasteureila a fost mai putin sensibila. Mierea cea mai activa s-a dovedit a fi cea de tei si de mielat, in timp ce mierea de acacia si turnesol au un efect inhibitor redus asupra speciilor bacteriene investigate. De remarcat totusi ca asupra unor suse (esterichia coli si pseudomonas pyoc.) mierea este mult mai activa decat penicilina (4UI) utilizata ca termen de atie.
Asupra speciilor bacteriene gram +, mierea a avut o actiune in general slaba (exceptie facand susele de Staphylococcus si Corynebacterium sensibile la mierea de Tei si Mielat). Mierea forestiera de Tei si Mielat au prezentat o actiune antibiotica marcata asupra bacteriilor gram negative.
Se presupune ca activitatea antibacteriana s-ar datora, probabil, acizilor organici componenti si mai ales acidului formic si gluconic a caror activitate antibacteriana si conservanta este bine cunoscuta. De asemenea s-ar parea ca diferentele de sensibilitate a suselor gram + si gram - fata de actiunea mierii sunt legate de diferentele de compozitie biochimica a peretelui celular bacterian. Rezistenta bacteriilor gram + explica de ce flora normala a mierii este constituita selectiv numai din specii apartinand acestui grup.
Alte studii (D. S. Popescovic si colab. -29/437) in Yugoslavia, privind activitatile antimicrobiene ale mierii au cuprins suse microbiologice care sunt investigate in laboratoarele de igiena carnii (baccillus cereus, staphil. aureus, pseudo-monas, achromobacter, sathyphirium, baccillus coli, micoides, staphyl. faecalis). S-a constatat doua suse de miere monoflora din Yugoslavia, de exemplu de cerisium arvense si pirius domesticus, care au un efect inhibitor de doua ori mai mare asupra staphil. aureus decat mierea de pere si de opt ori mai mare asupra staphil. fecalis. Pe de alta parte mierea de pere are un efect inhibitor mult mai mare asupra coloniilor de pseudomonas (de 2 ori) si achromobacter (de 2 ori) decat alte suse.
Studiul activitatii antimicrobiene a diferitelor suse de miere romaneasca a fost efectuat dupa o metoda originala (M. Ialomiteanu, V. Daghie-21/438), ceaadilu-tiilor succesive. Sortimentele testate au cuprins: miere poliflora, acacia, tei, salcam, turnesol.
Analiza spectrala in ifrarosu a evidentiat modificari structurale ce traduc sau sustin comportamentul activitatii biologice antimicrobiene. Particularitatile antimicrobiene par a fi oarecum diferite de cele ale antibioticelor terapeutice din punctul de vedere al spectrului de actiune. Astfel, afara de sensibilitatea in bloc prezentata de 7 suse microbiene pentru unele varietati de miere, germenul cel mai sensibil la actiunea antibiotica este shigella somei., iar cel mai rezistent s-a dovedit a fi shigella flexneri, dupa cum privitor la miere in general (varietatile romanesti) maximum de sensibilitate apartine staphylococului lysotipe si minimul lui esterichia coli.
Referitor la modificarile spectrale observate la mierea inactivata (incalzita la 80AC) s-a avansat ipoteza obtinerii, in aceste conditii, a unor zaharuri cu greutate moleculara redusa prin desfacerea legaturilor de H intra si intermoleculare, proces atestat prin lipsa absorbtiei spectrale intre benzile 3100 si 2000 cm"', zona ce cuprinde prezenta puntilor de hidrogen, imagine caracteristica vibratiilor gruparilor OH asociate.
Cercetarile privitoare la actiunea bacteriostatic/bactericida a mierii efectuate de grupul Corlateanu si colab. (27/549) printr-o tehnica speciala au fost realizate cu diferite surse de miere (tei, acacia, turnesol, cires, mielat) relevandu-se diferenta de activitate fata de germenii gram pozitivi si cei gram negativi. Speciile gram negative pseudomonas pyoc, esterichia coli raspund la mierea de tei si mielat si moderat la acacia, turnesol, cires.
O activitate redusa a mierii de diferite origini a fost observata fata de speciile gram pozitive (exceptand staphiloc. si corynebacterium). Observatia confirma cele relatate in literatura si de alti autori, in plus relatandu-se si diferente evidente intre mierea de padure si cea de campie in ceea ce priveste aceasta activitate, evident prin sursele de care dispun albinele, printre care continutul in flanoide al mierii produsa de aceste minunate insecte (S. Salatier si colab. -32/530), sau a altor compusi latili (G. Toth si colab. -31/554, J. Dustman si colab. -31/516).
Ialomiteanu si colab. (20/438) propune chiar o ierarhizare - dupa experimentele efectuate - in ceea ce priveste "puterea antibiotica" a diferitelor surse de miere (elul 25).
Inca din 1906 G. F. White a aratat ca mierea este un produs steril, negasind nici o forma vegetativa de bacterie. Mai tarziu in 1936, Gabbert confirma rezultatele prin analize bacteriologice fine, relevand doar forme sporulate apartinand germenilor banali de tipul subtilis si diplococ nepatogeni, sustinand concluzia ca mierea este antiseptica.
De altfel, proprietatile antibacteriene ale mierii sunt cunoscute si atestate empiric din antichitate, fiind mentionate "calitatile" sale de vindecare a plagilor si arsurilor, cat si realizarea unei regenerari rapide a tesuturilor, pansamentele cu miere intrand in farmacopeea populara. Factorii presupusi a realiza aceasta calitate au fost studiati de diferite scoli. In prima jumatate a secolului nostru, Heiduska si Kaufman (1916), din scoala germana, atribuie actiunea antibacteriana a mierii zaharurilor si acizilor organici continuti. Gundel si Blattner( 1934) sustin o ipoteza cu un continut asemanator: actiunea zaharurilor si a unor fermenti. Bucheister (1935) descrie o versiune biologica atribuind mierii o putere leucotropa, in timp ce Gozenbach si Hoffman (1936) credeau intr-o actiune fizico-chimica a mierii care ar proca un flux de limfa in interiorul tesutului. Zeiss (1934) este primul care atrage atentia asupra posibilitatii unei actiuni antibacteriene specifice a mierii procata de catre principiile prezente in produsul natural. Abia in 1937, Bold si colaboratorii au demonstrat in vi activitatea antibacteriana a mierii, denumind "inhibina" factorul raspunzator, definitie foarte vaga, prin analogie cu inhibina din lapte sau secretia salivara, care erau in studiul efectuat. Dold si colab. arata ca aceasta inhibina este termo- si fotolabila, o miere incalzita la 80AC, timp de 5 min sau expusa la lumina solara timp de o ora pierzand in totalitate puterea sa antibiotica, aratand totodata ca mierea artificiala este lipsita de inhibina.
Prica (193 8) si Placy (1944) si apoi Dold si Knapp (1949) au aratat ca mierea naturala neincalzita inhiba puternic cresterea bacilului difteric, ca apoi Dold si Witzenhausen (1955) sa puna la punct o metoda de masurare a inhibinei in miere. Warneke si Duisberg (1958) au experimentat pe 600 probe de miere de diferite origini, utilizand susa bacteriana de referinta staphylococcus aureus, gasind o corelatie intre inhibina si zaharoza, relatia fiind directa, adica un continut de zaharoza ridicat determina ca activitatea inhibinei sa fie mai mare.
Shade si colab. (1958) arata ca factorul antibacterian rezista tot atat de bine la incalzire (desi considerat sensibil) sau chiar mai bine decat amilaza (diastaza) din miere. De retinut insa faptul ca aceste cercetari au fost facute pe miere nediluata.

Gonnet si Lavie (1980) studiaza acest factor "antibiotic" alias inhibina in special in privinta comportarii la incalzire, prin tehnica incalzirii probelor inaintea diluarii lor, dupa Dodt. Autorii gasesc ca factorul antibiotic prezent in diferite surse de miere este mai putin vulnerabil la ridicarea temperaturii. Fragilitatea la incalzire a principalelor sisteme enzimatice cunoscute in miere (zaharaza si amilaza) este -dupa acesti autori - mai mare decat aceea a inhibinei, pH-ul jucand totusi un rol important. Lucrarile grupului White si colab. (1963) au relevat faptul ca efectul inhibitor este datorat degajarii in miere a peroxidului de hidrogen (H2O2), proces lent, dar cu dezltare rapida daca produsul este trecut in solutie. S-a elaborat procesul:

Glucoza + O2-------as Gluconolactona + H2O2

Acid gluconic

Masurarea degajarii de apa oxigenata in solutie de miere a permis o corelare precisa intre activitatea antibacteriana a mierii si cantitatea de apa oxigenata (u.g/g miereora).
Cercetatorii americani au studiat de asemenea incidenta incalzirii si a luminii asupra glucozoxidazei (White si colab. 1964), observand foarte mari variatiuni a termo si fotosensibilitatii enzimei in functie de originea surselor de miere, de continutul initial in glucozoxidaza si de intensitatea tratamentului aplicat, ajungand la concluzia ca cercetarea inhibinei nu poate servi la controlul incalzirii sau imbatranirii mierii.
Schepartz si Subers (1966) completeaza lucrarile de cercetare prin studiul asupra catalazei, demonstrand ca mierea naturala si proaspata, bogata in catalaza, elibereaza in solutie putina apa oxigenata, avand in acest mod o activitatea anti-microbiana redusa. Catalaza, denumita si peroxidaza, se opune in acumularea de peroxidaze, presupunere intuita de Adcock in 1962, in experientele sale aratand (pe 25 esantioane de miere) ca toate aceste esantioane produc in solutie peroxid de hidrogen si putem distruge aceasta dinamica adaugand catalaza purificata; in acest caz activitatea bacteriostatica asupra staphyloccocus aureus - luat ca test - dispare sau se reduce considerabil.In 1960 Lavie arata ca extractele acetonice de miere la rece sunt foarte active, inhiband bacillus subtilis ca si proteus vulgaris, principiul activ fiind perfect termosil. Extractele alcoolice, eterice si acetonice (Gonnet, Lavie, 1963) inhiba bacillus subtilis, neputand fi ecata prezenta glucozoxidazei. Aceste experiente au demonstrat ca exista in miere un factor antibacterian termosil complet diferit de inhibina, studiata de scoala germana, autorii acceptand doua principii antimicrobiene nu de aceeasi origine.

Argumentele scolii franceze considera activitatea glucozoxidazica a mierii a fi de origine animala, fiind secretata de glandele faringiene ale albinei (Gauthe, 1941), enzima fiind amestecata cu nectar, cu zaharoza si amilaza in timpul elaborarii mierii in gusa insectei.
In experientele scolii franceze s-a aratat ca extractele eterice de miere poseda efecte inhibitoare puternice (Gonnet, 1968), ca un extract de nectar de lavanda-de exemplu - este la fel de activ ca extractul de miere de aceeasi origine, pe cand un extract de "miere artificiala" (produsa prin alimentarea albinelor cu solutie de zaharoza) s-a dovedit inactiv (Gonnet, 1969). Experientele paralele (Lavie, 1962) au aratat si efectul antigerminativ, pe langa cel antibiotic, al extractelor de miere, confirmand ideea ca acest produs apicol principal contine substante inhibitoare provenind de la tele vizitate de albine in cursul colectarii nectarului pentru miere, fiind incriminate substantele de tip auxinic sau flanoidele.