Polenul
Polenul se
gaseste sub forma unui praf foarte fin in anterele florilor. Este alcatuit din grauncioare de diferite forme si
culori caracteristice fiecarei te. Se deosebeste prin
forma suprafetei exterioare, prin continutul diferit in
substante nutritive, vitamine etc.
Polenul
poate fi obtinut prin recoltarea directa de catre om, de la tele care au cantitati mari sau cu
ajutorul albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obtinut cu ajutorul albinelor este mult mai
valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele
au mai adaugat nectar si saliva.
In medie, albina poate aduce la un zbor 12-l5 mg polen, adica aproximativ 1/10 din greutatea ei corporala.
Singurul
mijloc de a obtine polen pur in cantitati importante si in
conditii economice acceptabile este folosirea colectorului
de polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixeaza la
urdinis, avand orificii prin care albinele sunt obligate sa treaca la intrarea in stup. Datorita
frecarii de marginile acestor orificii, polenul se scutura pe un
Polenul recoltat in colector, odata uscat, este
mult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor.
Practic, albina culegatoare nu-si poate confectioneaza
ghemotoacele de polen fara a adauga polenului cules de pe antene
un liant care le da coeziunea indispensabila
pentru a se tine in cosuletele celei de a treia perechi de
picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de
miere cu saliva. Se stie ca aceasta saliva este bogata in enzime si in substante
diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs
mixt, vegetal si animal. In consecinta nu este prea usor
sa deosebesti, dintre proprietatile polenului din
ghemotoace, pe cele care provin de la ta de cele care provin de la insecta.
Compozitia
Polenul este alimentul plastic al albinelor (spre deosebire
de nectar, aliment energetic). El aduce in acelasi timp
proteinele, glucidele, lipidele, vitaminele si sarurile minerale
indispensabile albinei.
Compozitia
chimica a polenului este foarte variata in
functie de ta. Compozitia polenului a
facut obiectul a foarte numeroase studii ative. Polenul are o
compozitie variabila in functie de tele de la care provine.
Astfel continutul in proteine poate varia intre 7 si 30%, in medie este de ordinul a 20%. Cea mai mare parte a
acizilor aminati sunt prezenti fie in stare libera, fie in
proteine. Extractul eteric, adica fractia lipidica a polenului, este foarte variabila, in functie de calitatea
anemofila sau entomofila a polenului. Polenurile anemofile sunt in
general mai sarace in lipide decat polenurile entomofile, imbracate
intr-un liant gras, astfel polenul de papadie contine mai mult
de 14% lipide, in timp ce polenurile de pin deabia
depasesc 2%.
Glucidele
din polen sunt mai ales zaharuri ; o buna parte
din aceste zaharuri (glucoza, levuloza) provin din nectarul folosit de
albina pentru confectionarea ghemotoacelor de polen. Continutul
mediu in zaharuri al ghemotoacelor de polen este de 15% ;
la acesta se adauga hidratii de carbon altii decat zaharuri,
si in special amidonul si celuloza. Polenul este
relativ bogat in vitaminele din grupa B, dar in egala masura se
gaseste vitamina C si cantitati importante de caroten
si carotenoizi.
Printre
pigmenti, notam prezenta rutinei, care se stie ca
sporeste rezistenta vaselor
capilare.
Lucrarile
de biochimie referitoare la compozitia polenurilor sunt atat de abundente
incat ar trebui un intreg modul numai pentru a le
rezuma. In ciuda acestei documentatii abundente dosarul medical al
polenului ramane destul de subtire daca tinem seama numai
de lucrarile realizate cu metode stiintifice. Vom remarca
si aici ca si pentru miere : polenurile nu
reprezinta un produs cu compozitie fixa si stabila.
Rezultatele obtinute in clinica nu sunt utilizabile in mod real,
decat in masura in care polenul care a servit la experiment este perfect cunoscut din punct de vedere botanic si al
starii de conservare.
Preparare
si conservare
Continutul
in apa al polenului scos din sertarul
colectorului este ridicat mai ales pe vreme umeda. Unele modele de
colectoare prost concepute lasa chiar sa
patrunda apa de ploaie sau apa de condens din stup, ceea ce
cauzeaza deprecierea recoltei. Dar, chiar si cu colectoarele bine
construite, uscarea polenului este indispensabila
pentru a-i asigura conservarea pe perioada indelungata. Uscarea,
oricare ar fi materialul utilizat, trebuie sa respecte urmatoarele
norme : absenta luminii puternice si in special a luminii solare,
temperatura sa nu depaseasca 40-45C la nivelul polenului,
uscarea in straturi subtiri (cativa milimetri), ventilatie
usoara. Trebuie evitata utilizarea
uscatoarelor cu ventilator intr-o camera cu praf.
Polenul adunat de albine se trece astfel printr-o sita de
matase si pe urma se usuca intins pe hartie la loc uscat,
la umbra si ferit de accesul insectelor (acarieni microscopici).
Uscarea
se mai poate face si la uscatorii speciale cu raze infrarosii
sau aer conditionat, asezandu-se polenul pe banda rulanta,
sau la frig, in lazi frigorifice.
Pastrarea
polenului se poate face in borcane de sticla, cutii din material plastic
alimentar sau in saci de nylon. O alta
metoda de pastrare a polenului este in borcane, turnand deasupra un
strat gros de miere sau in amestec cu miere, deasupra caruia se
toarna ceara topita formand un strat izolator.
Polenul se poate conserva si in amestec cu zahar, prin
frecare cu o cantitate dubla de zahar tos.
Mai
poate fi pastrat si sub forma de turte, astfel: pentru fiecare
kilogram de zahar sau miere folosit la prepararea turtelor, se adauga
doua linguri cu amestec de polen conservat.
Evaluarea corecta a continutului in apa
al unui lot de polen nu este prea simpla. Exista
insa cateva criterii comode. Polenul bine uscat se comporta ca
un graunte ; daca se lasa sa
cada din mana, trebuie sa cada cu un sunet clar ;
ghemotoacele nu trebuie sa se sparga usor intre degete.
Polenul
destinat consumului uman trebuie sa fie triat cu
grija. Se trece prin site si, la nevoie, vanturarea
permite eliminarea deseurilor grosiere si a prafului. Adeseori
este necesar un examen vizual pentru a elimina
deseurile care au scapat la triere.
Conservarea
polenului in cantitati mari, de ordinul mai
multor zeci de kilograme, se face de preferinta in ambalaje bine
etanseizate si la frig. Cu cat temperatura este
mai scazuta cu atat conditiile de conservare sunt mai bune.
Frigul opreste si dezvoltarea insectelor sau a acarienilor care,
uneori, risca sa paraziteze un stoc de
polen, in ciuda unui triaj riguros. Nici un produs
insecticid, nici un produs care degajeaza vapori toxici nu trebuie pus in
contact cu polenul, bogat in materii grase care fixeaza usor acest
gen de substante.
Analiza
Practic,
in afara analizelor biochimice efectuate in scopul cercetarii, nu se
practica asupra polenului decat examene destinate determinarii
originii botanice. Pentru un diagnostic foarte sumar
si pur calitativ se ia 1 g de polen si se adauga cativa
mililitri de apa curata. Polenul se rehidrateaza si in
cateva minute se obtine o suspensie omogena din care se poate face
unul sau mai multe preparate microscopice. Identificarea la microscop
a grauncioarelor de polen necesita aceleasi cunostinte
si aceleasi documentatii de baza ca pentru analizele
polinice ale mierii si se face in laboratoare specializate.
La
probele luate la receptia polenului se determina mai ales
continutul de apa. Examenul microscopic se
face pe loc in stupina, in care scop se ia
polenul omogenizat 10-l5 g pentru fiecare kilogram de polen.
Proprietati
si intrebuintari
Evident,
consumul ghemotoacelor de polen in doze zilnice, care nu depasesc
cateva zeci de grame nu este de natura sa
acopere nevoile alimentare ale unui adult. Dar poate sa
aduca un aport de vitamine si sa completeze deficitul unei
alimentatii neechilibrate. Actiunea polenului
asa cum rezulta ea din cercetarile efectuate pe animalele de
laborator, nu se poate explica prin prezenta unui constituent sau altul.
S-a pus in evidenta o actiune foarte
importanta a polenului in crestere, o actiune certa asupra
formulei sanguine si o actiune antibiotica care se
manifesta in special asupra colibacilului.
Polenul poate fi intrebuintat in medicina, singur sau in
amestec cu miere (miere polivitaminoasa), in avitaminoze (profilactic sau
curativ) si in alimentatie ca produs dietetic si bogat in
proteine.
Exista medici care le recomanda pacientilor lor cure de polen si acestea pentru afectiuni foarte variate. Se pare ca nu exista contraindicatii majore pentru consumul regulat al polenului in mici cantitati.
Supravegherea alimentelor, privind securitatea prezervarii calitatii lor biologice (pentru consum), a progresat enorm in ultimii 20 - 30 de ani, d [...] |
Esentiale pentru obtinerea unui ceai de calitate sunt: tipul si prospetimea frunzelor de ceai, temperatura si calitatea apei, timpul de infuzare, [...] |
Atunci cand realizati preparate din orice planta, este bine sa fiti atenti la tipul ustensilelor folosite. Pentru preparatele obtinute prin fierbere, [...] |
Copyright © 2010 - 2024
: eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact
Despre polenul |
Alte sectiuni |
Ai o problema medicala? |