Afirmatia frecvent intalnita ca propolisul are aceeasi compozitie, indiferent de sursa, este astazi socotita incorecta, experimentele stiintifice prind compozitia acestui produs al stupului lansand ideea necesitatii unei detalieri prealabile a componentelor sursei de provenienta. De exemplu, exsudatul de pe mugurii de brad, carina, este bogat in pinocembrina, in timp ce in probele de propolis din Anglia ea reprezinta abia 1 %. Edent, asemenea diferente mari in
compozitia propolisului trebuie sa aiba efect asupra proprietatilor antimicrobiene (W. Greenway si colab. 1990).In propolis s-au descoperit acidul cinamic si
alcoolul cinamic, chrisina (Kustermacher, Lobert) si vanilina (Dietrich), izovanilina, acacetina, cheniferidu, hamnocitrina, cvercitina, pinostrombina, dimetiloxiflavone (4), acidul cafeinic (Popravko si colab. 25/257), cat si galangina, chrisina, isofilina si pinocembrina si chiar acidul metoxi-cinamic numit si ferulic. Acesta din urma se gaseste si in radacina de ferula foetida, in rasina de catalpa ovata si in ajugaiva sau in dahlia variabilis sau berberis amurensis si s-a afirmat ca ajunge in propolis in special din rasina de pinus laricic, din pinus cembra si din rasina de molid. De pe aceste te albinele culeg foarte intens - in special toamna - asigurand partea principala in compozitia propolisului. Albina poate sintetiza acest acid ca produs secundar al disocierii glicozidelor vegetale in care acidul ferulic este prezent ca aglicon. Nefiind inca identificat in polen, face ca prezenta sa in propolis sa na in favoarea parerii ca albinele culeg propolisul din secretiile rasinoase ale mugurilor si scoartei diferitelor te, intarind, deci, aceasta ipoteza.
Studiile grupului Popravko (25/257) au conturat ideea ca propolisul de tip "mesteacan" este constituit din doua grupe de compusi, A si B. Prima grupa cuprinde derivati metilati, hidrogenati in diferite locuri din molecula de flavonoli si flavonoide, pe langa cea de flavone, cea de a doua grupa caracterizandu-se prin prezenta combinatiilor din clasele flavonalilor si cvercitienilor.
Se pare ca albinele prefera recoltarea secretiilor de muguri de tipul A si numai in lipsa acestora, la nevoie, a secretiilor de tipul B (care detine polifenoli si sesquiterpenoide). Actitatea biologica a acestor secretii a fost cercetata prind puterea de inhibitie asupra cresterii si incoltirii graului. S-a observat ca sacuaretina, dimetoxiflavona si acetoxibetulenolul in concentratii de IO"4-!0~5 moli prezinta o capacitate edenta de inhibitie a cresterii celulare. Se pare ca substantele din grupa A de propolis sunt mai numeroase decat cele din grupa B; aceasta poate explica marea putere de atractie pentru albine a mugurilor ce contin compusi din grupa A. Prezenta compusului alfa-acetoxi-betulenolului, cu o molecula mica si volatila poate fi unul din factorii care echilibreaza cantitatea din stup, cat si factorul receptor care semnalizeaza albinelor producerea unui amestec eficient din punct de vedere biologic.
Propolisul, datorita acestor substante prezente in compozitia sa, manifesta o actitate biologica larga, desi nu foarte ridicata. Printre componentele izolate derivatii chempferonului si oxiflavonele prezinta in special actitate antimicro-biana; se considera ca aceasta actitate nu constituie cel mai valoros domeniu, o atentie deosebita retinand-o insa substantele cu actiune antirala si antimicotica, substante care asigura asemenea actiuni sporind fortele de aparare ale organismului.
Trebuie sa tinem seama de faptul ca flavonoidele si in special derivatii cvercitinei sunt purtatorii actitatii taminice P (E. Samrai, V. Fedurov, 1978), iar fractiunea terapenica este probabil raspunzatoare pentru insusirile anestezice.
Propolisul din regiunea Pisa(Tombolo) contine derivatii: anetol, alfa-pinen, beta-pinen, iar cel din regiunea Livorno: vanilina, eugenol si borneol (M. Corso, 28/407). Aceste rezultate confirma ideea dupa care variatia compozitiei
propolisului este tributara florei regionale, precum cea din Pisa al carei continut este tipic umbeliferelor si mai ales foeniculumului vulgare, in timp ce in regiunea Livorno
uleiurile volatile sunt caracteristice coniferelor si enuperului (Juniperus spp.).
Descoperirea componentelor permanente ale propolisului si ale principalelor tipuri ale acestuia a pus bazele problemei standardizarii acestui produs, problema dificila in fond. Standardul de analize compozitionale propuse de diferite centre de cercetare a oferit unele avantaje. Astfel s-a aratat ca in cazul Rusiei, cu suprafata sa imensa, sunt prezente in special 4 tipuri: cel de
mesteacan care detine 65%, de plop 15%, mesteacan-plop 15% si altele 5%. Baza metodelor de analiza o constituie reactiile de culoare cu o serie de reacti cu care propolisul formeaza complecsi.
Realizarea unui raport exhaustiv cantitativ al unor componente cu actiune farmacologica in propolis (eventual si a cantitatii) este relativ dificila din doua motive: primul il constituie faptul ca rareori sunt prezente in detaliu componentele probelor sau esantioanelor utilizate, iar al doilea motiv il reprezinta faptul, se pare, al unui sinergism in actitatea farmacologica a unor grupe de compusi reprezentati ca actitate, sau raspunzatori de aceasta.
Astfel apare surprinzator faptul ca propolisul european de la apis melifera si propolisul (cerumen) de la albinele fara ac ecuadoriene au aparent aceleasi proprietati. Propolisurile europene si ecuadoriene sunt foarte diferite, iar cele ecuadoriene nu contin nici acizi aromatici nici esterii lor, nici flavone sau flavonone, despre care se spune ca ar fi cauza actitatii antimicrobiene a propolisului european. Si un alt aspect: la persoane sensibile provoaca reactii alergice, alergenul de contact fiind identificat in cafeatul de prenil (ester al acidului cafeic). Acest compus apare in exudatele de muguri de plop in cantitati variate, pana la 20%, in functie de specia de plop. in consecinta, cantitatea de cafeat in prenil (si implicit amploarea reactiei alergice a sensibililor la el) ar trebui sa depinda de specia de plop aflata in zona vetrei stupinei de la care prone (T. Saysbrook, F. R. Whatley, 1990).
