Sunt cunoscute inca de demult efectele favorabile ale asupra irigatiei sanguine. Aceasta actiune a aplicarii veninului natural sau conditionat farmaceutic, se datoreste atat efectelor ganglioplegice, cat si celor directe asupra creierului.
Din punct de vedere clinic aceasta actiune a fost considerata in raport cu afectiunile reumatismale, precum si cu maladia hipertonica (experimental si clinic).
Privitor la maladiile vasculare degenerative obliterante, primele observatii clinice ale actiunii veninului au fost mentionate de-abia la inceputul deceniului '60, privind efectele circulatorii si unele ameliorari functionale nervoase de ordin clinic. S-a pus in evidenta relatii de tip nevrotic existente atat in afectiunile reumatismale, cat si in sindromul de ischemie periferica, caracterizarea acestor relatii fiind efectuata pe baza examenelor corelate ale loului EEG si ale indicatorului pentru reactivitatea neurovegetativa cerebrala reprezentat de cele doua modalitati electro-fiziologice de investigare, complementare: reflexul electrodermal (RED) si reflexul cerebral de impendanta (RC1), explorate cu aceeasi tehnica corelativ integrata (Partheniu, Demetrescu, Neacsu).
In legatura cu mecanismele actiunii veninului de albine asupra sistemului nervos la nivel cerebral, la om, s-au putut contura modelele de clasificare, dupa criterii specifice (Demetrescu, Partheniu, Neacsu, 1960, 1980), la cazurile la care era prezenta numai starea de nevroza, formele: nevroza de inhibitie sau de creier visceral, efectul blocant acut al veninului asupra componentei neurovegetative, efect acut al asupra componentei neurovegetative exprimat atat in dinamica RED, cat si in dinamica RCI (Partheniu, Neacsu -24/417).
Putem admite ca mecanismul efectului blocant acut include si modificarea reactivitatii formatiunii reticulate, tinand seama de relatiile dinamicii RED si RCI cu aceasta reactivitate si de influenta inhibanta a veninului de albina observata experimental la animale. De subliniat, dupa parerea noastra, acest aspect in legatura cu implicatia majora a dereglarilor nevrotice in patogenia afectiunilor vasculare degenerative periferice si coronariene si cu mecanismele actiunii .In contextul considerarii organismului ca un sistem integral (Neacsu, 1980) devine necesara cercetarea dereglarilor neuro-endocrino-meolice in patologie in general si in afectiunile degenerative sistemice, in care cele degenerative vasculare, detin - acum, o pondere alarmanta.

Abordarea pragmatica ar cuprinde aspectele urmatoare:

- caracterizarea parametrilor corelativi neuro-endocrino-meolici la organismele cu aceste afectiuni, in vederea monitorizarii influentelor acute si cronice ale asupra acestor relatii;
- necesitatea aprofundarii unor mecanisme atat in domeniul etiopatogeniccat si profilactic in raport cu acest gen de apiterapie.In realizarea acestui model de terapie corelativ-complexa a maladiilor vasculare degenerative am studiat unele entitati specifice, precum maladia Biirger si arterita arterosclerotica a membrelor inferioare, precum si cazuri de infarct miocardic la barbati (in total peste 90 cazuri) prin aspectele functionale nervoase cerebrale. S-a evidentiat proportia de 100% a prezentei unui lou EEG care atesta, dupa criteriile noastre, prezenta unei nevroze. in speta este vorba de predominanta, in electroencefalograma, a formei de nevroza "de inhibitie", respectiv cu hiperreac-tivitate a sistemului facilitator ascendent al formatiei reticulate din trunchiul cerebral. Aceste caracteristici electrofiziologice se traduc printr-o incidenta alfa medie pentru derivatiile postrolandice longitudinale mai mica de 30% (loul fiind reactiv la hiperpnee), o dezorganizare evidenta a trenurilor alfa, atat ca modulatie fuziforma, cat si ca regularitate in raport cu infasuratoarea trenurilor de oscilatii, precum si o frecventa mare a cazurilor cu incidenta mare - peste 50% - a modulatiei in faza a activitatii alfa.Insa, fata de nevroza de iritatie in alte conditii, unde reactivitatile RED si RCI prezinta un profil normal, in cazurile noastre cu arterita, atat periferica, cat si coronariana, apare a fi caracteristice si aspecte de "precocitate" (de luni si chiar de ani inainte de fazele clinice acute), o scadere a reactivitatii neurovegetative cerebrale cu caracter nevrotic, exprimata prin aceea ca activarile RED si RCI sunt diminuate ca amplitudine si evident mai inerte ca dinamica. Asemenea caracteristici au fost decelate si in cazul altor entitati nosologice, considerate de unii dintre noi tot ca sistemice precum mastopatiile(Neacsu, 1980).
In plus, dupa observatiile noastre, acest aspect nevrotic neurovegetativ surprins la organismele cu maladii arteriale degenerative este mai pronuntat si mai precoce chiar in cazurile cu afectiuni reumatismale evolutive ca poliartrita cronica evolutiva si spondilita anchilopoetica ativ cu expresia RED la omul sanatos clinic si la afectiuni reumatismale evolutive.
Aspectele endocrino-meolice investigate la aceste cazuri (cu entitatile nosologice mentionate) au cuprins:
- functia glandei suprarenale urmarita prin determinarea eliminarii renale a 17-cetosteroiziIor; s-a putut observa ca la majoritatea cazurilor valoarea de eliminare a acestor hormoni se gaseste sub pragul minim al normalului (sub 7 mg/24 h);
- functia tiroidiana, urmarita prin determinarea PB1 a relevat tendinta spre un nivel de hipofunctionalitate (sub 4 ug%) la majoritatea cazurilor;
- loul seric al proteinelor totale si complexe (glicoproteine, acid sialic si seromucoid) a relevat urmatorul aspect: valori moderat crescute ale glicoproteinelor numai la un numar redus de cazuri; valori in limite normale ale acidului sialic; valori crescute semnificativ ale seromucoidului la toate cazurile studiate, cresterile ajungind pana la 85% din limita fiziologica superioara admisa (de retinut cresteri ale acidului sialic mai frecvente in cazul prezentei afectiunilor reumatismale, fata de grupul afectiunilor vasculare);
-loul lipidelor serice, care releva valori crescute ale lipidelor totale si colesterolului atat la afectiunile vasculare periferice, cat si la cele coronariene, de ordinul de marime citat in literatura; la grupul cu cardiopatii, cresterea lipidelor a fost premergatoare instalarii clinice a infarctului.
Raporturile dintre cele trei categorii de parametri (nervosi, endocrini si meolici) observate releva aspectul de interrelatie de tip corelativ-complex integrat, privind disfunctia atat a axei hipofizo-suprarenale, cat si a celei hipofizo-tiroidiene, in conditii de nevroza, interrelatii cunoscute in literatura. Aspectul corelativ este evidentiat si prin relatia hormoni suprarenali - meolismul proteinelor, prin modificarile glicoproteinelor implicate in patologia biochimica a acestor afectiuni sistemice de care ne-am ocupat, privitor la efectul in terapia specifica acestora.
Tratamentul asupra cazurilor cu afectiuni vasculare degenerative de ambele sexe cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani a fost realizat cu nativ, prin intepaturi de albine (fiecare intepatura fiind considerata ca o doza de venin), conform tehnicii preconizate de Al. Partheniu - relatata anterior- intepaturile fiind aplicate peste papule intradermice realizate pentru anestezie cu cate 0,2-0,3 ml solutie procaina hidroclorica 12 %.
Primele doua serii, administrate in perioada aprilie-octombrie, au cuprins fiecare cate 180-200 doze, aplicate progresiv pana la plafonul de 12-l5 doze, la cate 5-8 zile interval. In anii urmatori (3-l1 ani) s-au efectuat serii estivale de intretinere cu cate 80-l00 doze pe serie (nefiind asociata alta medicatie specifica).
Prezenta diabetului ca maladie asociata a determinat intoleranta fata de chiar la 5-6 doze, manifestata prin reactii neurovegetative exagerate, care au impus intreruperea tratamentului, la restul bolnavilor tratamentul fiind bine tolerat.
In ceea ce priveste efectele acute se pot mentiona (dupa aproximativ 100 doze) la majoritatea cazurilor o ameliorare sistematica a impotentei functionale a membrelor inferioare, cu reducerea acuzelor de claudicatie intermitenta, cu evolutie favorabila spre silizare, paralel si cu o ameliorare si a oscilometriei arteriale a gambelor, bilateral.
De asemenea s-a manifestat si o ameliorare a loului electrofiziologic cerebral (indexul alfa, dinamica RED si RCI, precum si ameliorarea functiei hipnice, relevata si in literatura.
Efectele functionale observate de noi inca din faza acuta a tratamentului au fost durabile, conturand astfel efectele cronice, incluzand si etapele de intretinere (7-l1 ani in experimentul nostru).In ceea ce priveste loul meolic, acesta nu a prezentat modificari evidente nici pe lipidic sau protidic, atestand caracterul corelativ cu specificul energo-informational al subsistemelor integratoare neuro-endocrino meolica. Neinter-ferarea tratamentului cu prin asocieri hormonale sau biochimice propriu-zise (enzimatice sau prin diete alimentare) au atestat ideea monitorizarii diferentiate atat pe endocrino-meolic, cat si neuro-fiziologic sub influenta tratamentului apiterapie.
Astfel, efectele pe neurodinamic si al functiei circulatorii pot fi considerate in legatura cu afectiunile arteriale degenerative periferice in primul rand, iar in principiu si in legatura cu cele coronariene, atat pe curativ, cat si pe cel profilactic.
Pe curativ se impune o terapie de reglaj endocrino-meolic, compatibil cu actiunea veninului de albine, atat in sens sinergie, cat si in sensul de a corecta efectele negative pe care le poate avea asupra glandelor endocrine (tiroida, ovar, hipofiza etc), cat si in problema asocierii in patologia vasculara degenerativa a diabetului (pancreatic sau de alta sorginte hormonala).In cadrul paradigmei biologice corelativ-sistemice a organismului uman, mai ales, in care subsistemele integratoare sunt antrenate disfunctional in mecanismele patogenice, se impune aprecierea eficacitatii tratamentului cu asupra sistemului neuro-endocrin ca prioritara, asocierile cu alte posibilitati farmacologice devenind o atitudine mai mult decat necesara rezolvarii patogeniei maladiilor degenerative vasculare, care a constituit modelul nostru de cercetare expus anterior. Se impune, de asemenea, ca necesara atribuirea importantei deosebite pe care o prezinta stadia-litatea patogenica, etapa care este etichetata ca precoce, putand fi, dupa modelul nostru de indicatori, evidentiata cat mai obiectiv si real biologic la organismele purtatoare sau candidate la asemenea diagnostice (in speta sindromul arteritic degenerativ).
Prin efectele pe care le are asupra echilibrului neurodinamic cerebral la organismul uman, se poate lua in considerare utilizarea in acest sens a acestuia la organismele care se pot gasi intr-un stadiu preclinic sau clinic de nevroza de diferite forme. De retinut ca tratamentul cu necesita o individualizare atenta, pe neuro-endocrino-meolic, pe toata durata tratamentului, asigurandu-se astfel buna toleranta si eficacitatea dorita.

In privinta topografiei aplicarii intepaturilor la pacientii studiati s-au folosit doua modalitati. In prima intepaturile au fost aplicate intr-o modalitate dispersa pe jumatatea superioara a trunchiului (cu evitarea capului si gatului), acestea fiind localizate nedispers pana la inceputul unei imunizari locale, cu diminuarea evidenta a reactiei congestive, totalizand in mod obisnuit 3040 de intepaturi.
A doua modalitate de aplicare a fost aceea ca toate intepaturile au fost concentrate pe tegumentul regiunii lombare, unilateral sau bilateral.
Diferentierile acestor modalitati terapeutice au fost silite raportat la raspunsurile biochimice (meolice) cat si la cele functionale (fiziologice). In privinta celei de a doua modalitati de tratament examenele biochimice curente, efectuate repetat, nu au relevat modificari, in cazul studiat cu diabet constatandu-se chir o ameliorare a acestei afectiuni.
De remarcat faptul ca pe functional ameliorarile oscilante sunt asemanatoare la cele doua grupe de tratament. Tratamentul aplicat topografic si secvential deosebit a evidentiat insa o diferentiere neta privind incidenta cazurilor ce au manifestat o crestere semnificativa si persistenta a capacitatii de efort fizic. Astfel, la grupa cu o distributie dispersa a intepaturilor pe jumatatea superioara a corpului s-a obtinut cresterea distantei parcursa de bolnavi fara claudicatie intermitenta la 50% din efectiv.
La grupa de bolnavi la care s-a concentrat aria intepaturilor in regiunea lombara s-a obtinut cresterea distantei parcurse fara claudicatie la toti pacientii, deci in proportie de 100%. Asemenea efecte benefice au fost relatate in literatura (Guseva, 1971) dar cu o densitate mult mai mare de aplicatii si cu o inoculare zilnica.
Prezenta distorsiuni lor nervoase cerebrale sistemice la pacientii cu arteriopatie aterosclerotica periferica (determinabila printr-o interpretare specifica a componentelor alfa din EEG, a RCI, a RED si a reflexogramei clino-ortostatice descrise) impune, dupa parerea noastra, optiunea pentru o terapie patogenica cu . Caracteristicile actiunii biologice si farmacologice specifice acestui parametru farmacologic complex reprezentat de include: actiunea sa neuroplegica interesand ortosimpaticul, interesat in reglajul nespecific neurovegetativ; utilizarea din ce in ce mai completa a efectelor reflexogene ale imunizarii prin (inclusiv aparatele legate de modificarile reactivitatii algice cutanate prin procesul "imunizarii locale").
Trebuie subliniat si urmatorul fapt: la oamenii sanatosi se poate intotdeauna obtine imunizarea la , inclusiv la cei inoculati prin intepatura directa. Este necesara o ritmare adecvata a inocularilor, cu cresterea progresiva a cantitatii de venin in mod individualizat sub control medical.
Pe statistici internationale globale, in Europa si America procentul persoanelor alergice la veninul de albine este de ordinul a 0,5%, la majoritatea acestor cazuri alergia putand fi combatuta cu succes.
Efectele imunizarii la venin - atat cele generale, cat si cele locale - se obtin mai repede si mai bine nu prin inoculari de solutie de venin, conservata si in mod necesar diluata, ci prin intepaturi de albine. Folosind o experienta personala de peste trei decenii, Al. Partheniu a recurs la o tehnica originala indolora si practica: se aplica intepatura de albina dupa o anestezie prealabila a tegumentului cu putina solutie de procaina; intepatura albinei este astfel absolut nedureroasa. Dupa ce in locul respectiv s-a obtinut imunizarea locala renuntam la anestezie, intepatura albinei fiind acum foarte bine suportata.

Pentru scopuri terapeutice obtinem astfel efecte "reflexogene" considerabile, cu cresterea cu circa 50% a randamentului in tratamentul arteritelor obliterante si al afectiunilor reumatismale, de exemplu in raport cu procentele din literatura de profil (aproximativ 85% fata de 60-65%).
Metoda amintita, prin aplicarea albinelor este foarte practica intrucat insectele sunt imobilizate in prealabil prin narcotizare cu cloroform-eter (actiune ce provoaca si scoaterea acului de catre insecta).
Eficacitatea mai marcanta a acestui tratament a reiesit la persoanele cu arterio-patii obliterante, boala care se manifesta din ce in ce mai pregnant. Aceste observatii sustin argumentele pentru o utilizare de venin in scopul unei imunizari profilactice, mai ales ca o atare imunizare poate folosi si pentru a favoriza cresterea capacitatii de efort fizic, cu efecte reglatoare pentru organism, altfel spus, pentru promovarea sanatatii. in literatura internationala sunt publicate cercetari asupra bunei tolerante a organismului uman tanar adult (de ambele sexe) a veninului de albine in doze ce induc asemenea efecte tonice si reglatoare. Ca indicatii asupra eficacitatii la sportivi este de notat ca la un grup de halterofili juniori s-a obtinut (Al. Partheniu) o crestere cu 8 kg a greutatii ridicate (ativ cu Iotul martor), la atleti si patinatori realizandu-se ameliorarea unor recorduri personale.
Imunizarea generala si locala cu a organismului, in raport cu cibernetica umana si interdependenta troficitate, meolism, exciilitate este prezentata sinoptic in elul 50. Utilizarea acestui procedeu este apreciata prin finalitatea: stenica, profilactica si terapeutica (dupa Al. Partheniu si N. Dragulescu).

De notat ca in afectiunile reumatismale sunt prezente mecanismele patogenice I, II si III, a si b; in arteriopatii cronice sunt manifeste toate mecanismele mentionate, in diferite grade si extensii.
Dintre indicatiile actuale ale terapiei cu , cele asupra sclerozei multiple se situeaza in topul multor centre medicale cu preocupari apiterapice. In ultimii 10 ani, aceasta noua indicatie terapeutica a penetrat interesul si metodele terapeutice in multe tari, in SUA - de exemplu - peste 4000 de pacienti suferind de aceasta maladie, primind aceste gen de tratament (1998). Daca in Brazilia indicatiile terapiei cu in astm sunt frecvente, in China-cu traditie in apiterapie - s-a amplificat lista afectiunilor tratate cu , precum tumorile pielii si unele afectiuni endocrine.
Interesul pentru apiterapia sclerozei multiple mai ales in SUA se poate atribui nu numai deschiderii in gasirea unor solutii eficiente si specifice in unele terapii "neconventionale" (denumite astfel paradoxal), dar si pentru faptul ca statusul medicinii respective din acea zona a Terrei este orientala in mod sustinut catre entitati nosologice care cuprind prin prezenta lor populatia la un moment dat.
De aceea interesul stiintific si profesional contureaza "preocuparile" cercetarii biomedicale la un moment dat. Scleroza multipla- considerata, in viziunea noastra corelativ-complexa

ca o expresie a patologiei integrative asupra sistemului uman (organism), capata expresii semeiotice de tip sindrom, in care mecanismele sunt "antrenate" in aceasta modalitate corelativa, realizand un lou al manifestarilor de tip global, caracteristice sindromului.
Cum unele produse ale stupului, prin compozitia lor in substante cu actiune farmacologica, determina mecanismele la nivelul unor sisteme (organe) cu functii integratoare (sistemul neuro-endocrin, imunitar, circulator etc), rezultatele acestora devin de interes pentru fiziologia si fiziopatologia umana. Pe acest fapt de realitate biologica se explica "eficienta" produselor apicole ce asigura ramura naturista a apiterapiei.
Scleroza multipla reprezinta acum o entitate nosologica din ce in ce mai prezenta in ansamblul patologiei contemporane, care detine amprenta de patologie informationala (Restian, Neacsu, Sahleanu, Partheniu). , prin unele componente cu actiune biologica, s-a dovedit a oferi o eficienta evidenta in terapia acestei entitati, retinand interesul medical din ce in ce mai mult, cu toate retinerile manifestate inca de unii reprezentanti ai corpului medical (A. Miller, H. McFarland s.a.).
Studii experimentale ce cuprind modele de scleroza multipla la animal (ca cel de encefalomielita alergica) au oferit raspunsuri la actiunea , raspunsul organismului uman fiind inca necertificat ca identic, dupa alti autori (J. Santili, J. Rosenberg, P. Damiri, 1996).