Termenul de "fitoterapie" provine din cuvintele grecesti "phyton" (ta) si "therapeuien" (vindecare), reprezentand metodele terapeutice care utilizeaza te sau produse obtinute din procesarea acestora (uleiuri, ceaiuri etc.) pentru obtinerea insanatosirii unor suferinzi. Aceasta tehnica terapeutica este cunoscuta din cele mai vechi timpuri. Astfel, intr-o grota a omului de Neanderthal au fost descoperite resturi vegetale vechi de 60.000 ani, identificate ca avand calitati terapeutice. in Orientul indepartat, utilizarea telor in terapie era cunoscuta din perioada anilor 3000 i.H., iar in Egipt, de la cea. 1500 i.H. Terapeutii cunosteau atat perioada si modul optim de recoltare a drogului (partii utile a tei), cat si procesarea, pastrarea, respectiv utilizarea lui.
In Europa, tehnica era cunoscuta in primul rand de samani si sacerdoti, predandu-se "urmasului" pe cale verbala in cadrul ritualurilor de initiere.
La noi in tara, arta folosirii telor de leac se pierde in negura emurilor, traditia predandu-se de obicei oral pe linie materna. in ultimele decenii, prin "grija" unor oficialitati, s-a trecut la urmarirea si persecutarea initiatilor in aceasta tehnica de terapie complementara, pierzandu-se o mare parte din cunostinte. Totusi, prin stradania unor inimosi cercetatori (medici, botanisti, biologi, etnografi etc.) s-a putut recupera o buna parte a acestei cunoasteri, ea ocupandu-si treptat locul binemeritat in cadrul tehnicilor terapeutice complementare.