Notiuni generale privind bolile plantelor si agentii fitopatogeni

Notiuni generale privind bolile telor

si agentii fitopatogeni

Definitia si obiectul fitopatologiei

Fitopatologia sau Patologia vegetala (Plant Pathology, Plant Disease) este stiinta care studiaza bolile telor. Termenul provine din cuvintele grecesti phyton - ta, pathos suferinta si logos stiinta. In linii mari termenul corespunde conceptului de medicina a telor.

Fitopatologia studiaza simptomatologia (patografia) bolilor, cauzele care stau la baza aparitiei lor (etiologia), modul de actiune al agentilor fitopatogeni si evolutia bolilor (patogeneza), relatiile ta gazda-agent patogen-conditii de mediu (ecologia bolilor) precum si experimentarea, elaborarea si aplicarea masurilor de combatere preventive (profilaxia) si curative (terapia). Ca urmare, fitopatologia are rolul de a dezvolta cunostintele despre bolile telor dar si de a elabora metode si strategii prin care acestea pot fi evitate sau controlate.

Fitopatologia este o stiinta complexa care interactioneaza cu alte discipline ca: botanica, microbiologia, biochimia, biologia moleculara, genetica, epidemiologie, ameliorarea telor, fiziologia vegetala, ecologia, ecotoxicologia, fitotehnia, legumicultura, floricultura, silvicultura, viticultura, agrotehnica, mecanizarea etc.

Fitopatologia reprezinta un factor major in productia vegetala. Prin cunoasterea si diagnosticarea corecta a agentilor responsabili fitopatologia se impune ca o baza de reflectie si de actiune in aplicarea strategiilor de combatere a patogenilor telor. De asemenea, fitopatologia are si o coordonata economica, impusa de aprecierea pierderilor datorate prezentei agentilor fitopatogeni, de alegerea unei strategii de combatere, fapt care se bazeaza pe o analiza economica in care intra in calcul relatiile intre costul metodelor de lupta, severitatea bolii si venitul asteptat.

Rezolvarea problemelor fitopatologice intalnite in practica agricola se bazeaza si pe contextul socio-economic in care evolueaza sistemul de productie.

Nu in ultimul rand fitopatologia are si o coordonata legata de protectia mediului inconjurator (poluarea apelor, aerului) si sanatatea consumatorilor (micotoxine, reziduuri de pesticide in recolta si produsele finite).

Definitia bolii

Prin boala se intelege, in sens larg,

orice abatere sau anomalie observate in raport cu fenotipul asteptat, sub actiunea microorganismelor. Ca urmare, conceptul de boala se refera la orice tulburare a echilibrului functional (fiziologic) si structural (anatomo-morfologic) care pune in pericol dezvoltarea normala a tei si care conduce la scaderi cantitative si calitative de recolta. Pentru fermierul horticultor acest concept este in primul rand unul operational, fiind legat de obiectivul economic asteptat si fixat.

Este greu de demarcat net starea normala a tei de starea de boala. Momentul in care apar simptomele este adesea considerat ca fiind inceputul declansarii bolii insa, in realitate, procesul patologic este initiat anterior, odata cu prima celula contaminata, prin modificari cantitative imperceptibile ale proceselor fiziologice si biochimice. Amplificarea acestor procese si acumularea lor determina dezechilibre progresive la nivel celular, exteriorizate la un moment dat prin modificari anatomo-morfologice evidente (simptome) caracteristice starii de boala. In unele cazuri, simptomele nu se manifesta sau pot fi mascate in anumite conditii (temperatura, nutritie, fenofaza tei), reaparand ulterior. De aceea, in aceste situatii determinarea unei boli face obiectul unor analize speciale, care fundamenteaza stiinta diagnosticarii.

Clasificarea bolilor telor

Bolile telor se pot grupa dupa numeroase criterii:

1. dupa agentul responsabil (clasificare etiologica) bolile telor pot fi:

a.                           boli neparazitare (abiotice, fiziologice sau neinfectioase), care definesc modificarile de metabolism, tulburarile de crestere sau anomaliile in dezvoltarea telor, netransmisibile de la o ta la alta, provocate de factori externi nefavorabili.

Principalii factori abiotici sunt factorii fizici (variatiile termice, modificarea conditiilor hidrice, lumina radiatiile), edafici (solul cu proprietatile sale: pH, structura, compozitie, salinitate, disponibilitate in elemente nutritive, aerare) si antropici: poluanti atmosferici, carente nutritive, practici culturale, prezenta conaminantilor in apa de irigare (detergenti, hidrocarburi, pesticide etc.).

b.                          boli parazitare (infectioase) produse de agenti patogeni. Din acest punct de vedere se poate vorbi de viroze (produse de virusuri), viroidoze (produse de viroizi), micoplasmoze (produse de micoplasme), bacterioze (produse de bacterii), micoze (produse de ciuperci), antofitoze (produse de antofite parazite) etc.

Acest criteriu de clasificare, bazat pe etiologia bolii are o importanta majora in practica: cunoasterea cauzei aparitiei bolii sugereaza, de asemenea, dezvoltarea probabila si rapandirea si genereaza alegerea strategiilor de combatere.

2. dupa simptome: patari, cloroze, necroze, hipertrofii, atrofii, putregaiuri, deformari, ofiliri, nanism.

Acest criteriu de clasificare a fost frecvent utilizat in perioada empirica a fitopatologiei, cand nu se cunostea etiologia bolilor. Unele boli ale telor pot fi identificate imediat pe baza simptomelor specifice: ruginile, fainarile, manarile, taciunii etc. Alteori, acest sistem de clasificare poate prezenta minusuri. Astfel, un acelasi simptom poate fi generat de cauze foarte diferite. De exemplu, ingalbenirile (clorozele) pot fi datorate atat unor cauze neparazitare (exces de apa, carenta in fier, absenta luminii, fitotoxicitate) cat si parazitare (virusuri, viroizi, micoplasme, ciuperci vasculare). O ofilire poate fi generata de lipsa apei, de alterarea radacinilor sau coletului tei, de o transpiratie excesiva sau de instalarea bacteriilor/ciupercilor in vasele conducatoare. Maturile de vrajitoare pot fi produse de bacterii, ciuperci, virusuri sau micoplasme dar si de agenti toxici si de ger. Pe de alta parte, o aceeasi cauza poate produce simptome foarte diferite, in functie de ta gazda, fenofaza acesteia, conditiile biotice sau abiotice ale mediului sau momentul observarii. Un exemplu in acest sens il poate constitui virusul mozaicului castravetilor (Cucumber mosaic virus) cu o simptomatologie variata in functie de ta gazda: mozaic foliar la castraveti, frunze filiforme la tomate, piticire si necroze foliare la ardei.

3. dupa evolutia si durata procesului parazitar: boli acute, cu evolutie rapida putregaiul tutelor (Pythium ultimum) si boli cronice, cu evolutie lenta: cxancerul bacterian al pomilor fructiferi si al vitei de vie (Agrobacterium tumefaciens), varsatul prunelor (Plum pox virus).

4. dupa viteza de raspandire si suprafata ocupata: boli epifitice (pandemice), care se raspandesc rapid pe suprafete mari, producand adevarate epidemii - ruginile, fainarile, manarile si boli endemice, care se raspandesc lent, fiind cantonate in anumite regiuni si conditionate de prezenta unor anumiti factori.

5. dupa extinderea pe ta: boli generalizate, care afecteaza intreaga ta - viroze, traheobacterioze, traheomicoze si boli localizate, care cuprind numai anumite portiuni din ta, de exemplu frunzele patarea rosie a frunzelor de prun (Polystigma rubrum).

6. dupa ta gazda: bolile artarului, bolile trandafirului, bolile garoafelor..

7. dupa familiile botanice ale telor gazda: bolile rozaceelor etc.

8. dupa grupele mari de te, privite din punct de vedere agronomic: bolile telor ornamentale, bolile coniferelor, bolile telor floricole anuale

9. dupa frecventa aparitiei si importanta economica a ubelor produse: boli cheie, principale, care apar in fiecare an in cultura si produc ube importante, care impun aplicarea masurilor de combatere si boli secundare, care exista in cultura dar care nu produc ube decat in unii ani, in anumite conditii.

Cunoasterea si clasificarea bolilor in functie de acest criteriu are importanta in elaborarea si adaptarea strategiei de protectie a culturii, care se construieste numai avand in vedere bolile cheie; in acest mod se diminueaza presiunea tratamentelor chimice asupra biocenozei.

10. dupa fenofaza tei: boli ale tutelor, puietilor, boli ale telor dezvoltate, boli de depozit