Partile de plante medicinale utilizate in terapeutica: radacina, frunza, floarea

PARTILE DE PLANTE MEDICINALE UTILIZATE IN TERAPEUTICA

Componentele telor utilizate in terapeutica : frunze, flori, seminte, scoarte, radacini, rizomi, bulbi,etc. Morfologia partilor de te utilizate in terapeutica.

Componentele telor utilizate in terapeutica sunt: frunze, flori, seminte, scoarte, radacini, rizomi, bulbi,etc

RADACINA

Structura interna a radacinii variaza in functie de dezvoltarea. In functie de aceste aspecte se vor intalni la radacinile telor doua feluri de structuri : structura primara si structura secundara.

Structura primara a radacinii

Se vor distinge pornind de la periferie spre centru urmatoarele tesuturi :

Rizoderma (sau epiblemul). Este formata dintr-un singur strat de celule strans alipite intre ele. Este lipsita de cuticula pe suprafata ei, precum si de stornate. In schimb, numeroase celule ale rizodermei dau nastere la perisori absorbanti.

Scoarta (sau parenchimul cortical). Este formata din mai multe straturi de celule parenchimatice. In structura ei se distinge cutisul, paren- chimul_corticalsi endodermul.

Cutisul (sau exodermul) este tesutul imediat urmator rizodermei care intareste rolul protector al acesteia. El este format din celule mai mult sau mai putin poliedrice, strins alipite intre ele si cu membrana impregnata cu suberina.

Parenchim ul c o r t i c a 1 este format din numeroase straturi de celule parenchimatice.

E_n dodermul este ultimul strat spre interior al scoartei si el se prezinta sub forma unui inel de celule.

Cilindrul central (sau steiul) este un complex de tesuturi care alcatuiesc ca o coloana ce ocupa intreg centrul radacinii. In structura lui se disting : perinclul, fasciculele lemnoase, fasciculele liberiene si maduva. Periciclul este alcatuit dintr-un strat de celule ce captuseste fata interna a endodermului. EL este format din celule strans lipite intre ele

Din acesta vor lua nastere radicelele si radacinile adventive. Tot el este acela care da nastere la muguri adventivi.

Fasciculele lemnoase au un contur mai mult sau mai putin circular si sant formate din trahee, parenchim lemnos si fibre lemnoase.

Fasciculele liberien e au si ele un contur circular si sint formate din tuburi ciuruite, celule anexe si parenchim liberian

M a d u va (sau parenchimul medular) este tesutul care ocupa centrul radacinii si trimite prelungiri de tesut parenchimatic intre fascicolele lemnoase si cele liberiene sub forma de raze medulare primare.

Structura primara a radacinii la monocotiledonate. Un exemplu al acestei structuri prezentam aceea a radacinia de la stinjenel

Pe o sectiune transversala facuta la nivelul perisorilor absorbanti se poate vedea o rizoderma din ale carei celule iau nastere perisori absorbanti unicelulari. Dupa rizoderma urmeaza scoarta

A carei zona periferica prezinta cateva straturi de celule cu membrana suberificata, alcatuind cutisul sau exoderma, sub care se afla parenchimul cortical format din celule mari cu membrana celulozica. Ultimul strat al scoartei formeaza endodermul

Structura primara a radacinii la dicotiledonate. Ca exemplu de astfel de structura este aceea de la radacina de piciorul cocosului

Astfel, la suprafata se afla rizoderma din celulele carei iau nastere perisorii absorbanti. Sub aceasta urmeaza cutisul sau exoderma care este formata dintr-un singur strat de celule cu membrana suberificata.Dupa cutis urmeaza parenchimul cortical

Stratul cel mai intern al scoartei alcatuieste si la acest tip de radacina endoderml, care prezinta o structura speciala, si anume, celulele parenchimatice din care este alcatuit nu au ingrosari prin impregnarea membranei cu lignina, ci ingrosarile sint de natura suberoasa.

Dupa endoderm urmeaza apoi cilindrul central in structura caruia se gasesc aceleasi elemente ca si in cilindrul central de la stanjenel, adica periciclul unistratificat, fasciculele lemnoase cu protoxilemul si metaxilemul lor, care alterneaza cu fasciculele liberiene cu protofloemul si metafloemul lor. In centrul radacinii se afla maduva, formata din celule parenchimatice, care trimite raze medulare primare intre fasciculele lemnoase si liberiene.

Structura primara a radacinii la criptogramele vasculare - aceea de la radacina de feriga, cu rizoderma unistratificata, din care iau nastere perisori absorbanti, dupa care urmeaza .cutisul format din mai multe straturi de celule cu membrana suberificata si, in continuare, tesutul parenchimatic al scoartei. Penultimul strat al scoartei este format dintr-un strat de celule care au membrana lignificata, alcatuind un inel sclerenchimatic in jurul endodermului. Endodermul insusi are celulele putin alungite. Cilindrul central este format din periciclu unistratificat, pe care se sprijina doua fascicule liberiene si doua, fascicule lemnoase.

La unele te scoarta nu formeaza un tesut compact, ci in cazul radacinilor acvatice ea prezinta numeroase spatii cu aer.

contin amidon in cantitate mare, in care caz unii autori mai numesc endodermul strat amilifer.

Variatii in structura cilindrului central. De obicei. in structura primara a radacinii se afla un singur cilindru central. Sint insa cazuri de radacini c 252d38c are prezinta doua sau mai multe cilindre centrale. In primul caz: se spune ca radacinile sint monostelice, iar in al doilea caz radacinile sint, di- sau polistelice,

Structura secundara a radacinii

La un mare numar de pliante structura primara a radacinii se pastreaza tot timpul vietii lor_. Astfel este cazul la majoritatea criptogamelor vasculare, la unele monocotiledonate si chiar la unele dicotiledonate. Insa, la dicotiledonatele si gimnospermele care traiesc mai multi ani, structura primara se completeaza cu o structura secundara rezultata din aparitia si functionarea celor doua meristeme secundare caracteristice : cambiul si felogenxd.

Cambiul (sau zona generatoare libero-lemnoasa). Apare sub forma unor arcuri de celule meristematice, care se intercaleaza intre lemnul si liberul. primar Cambiul isi incepe activitatea primavara si si-o inceteaza toamna,

Felogenul (sau zona generatoare su-bero-feLodermica). Contribuie si el la formarea tesuturilor secundare din structura radacinii.

Felogenul functioneaza ca_si cambiul, bifacial si periodic, si da nastere la suber secundar, pe fata sa externa ssi la feloderm, pe fata interna, puberul secundar, impreuna cu felogenuil si felodermul, alcatuieste asa-numitul periderm (scoarta secundara).

RADACINILE SURSA DE MEDICAMENT

Se valorifica in farmacii. sub forma preparata, parti din te cunoscute sub termenul general de droguri vegetale, cane sint reprezentate fie prin_organe vegetative (radacini, tulpini sau frunze), fie prin organe de reproducere (flori, fructe sau seminte).

In cazul radacinilor drogurile provenite dela acest organ se .cunosc sub termenul general de Radix', care se plaseaza inaintea denumirii tei de la care provine. Astfel, in Farmacopeea Romana sint citate : radacina de nalba sub numele de Radix Althaeae, radacina de genti- ana Radix Gentianae, radacina de lemn-dulce Radix Glycyrrhizae (sau Radix Liquiritiae), radacina de ipeca Radix Ipecaeuanhae, rada cina de ciubotica-euculul Radix Primulae, radacina de sapunarita RaSix Saponariae.

De multe ori radacinile nu se pot recolta singure, sau principii_activi pe care ii contin se gasesc si in alte organe care se recolteaza odata cu radacinile respective. Astfel, este cazul de la valeriana unde radacinile se recolteaza odata cu rizomii. Astfel, Radix Althaeae provenita de la Althaea officinalis se utilizeaza datorita continutului ei in substante mucilaginoase. Prescriindu-se in afectiuni bronhice ca expectorant. Radir. Rp.lladnnnnp (provine de la Atropa belladonna) se intrebuinteaza datorita continutului ei alcaloizi (atropina, scopolamina, hioscitamina etc.)Radix Gen-tinae (care provine de la Gentiana luiea) se intre se intrebuinteaza datorita continutului ei in glucosizi amari care__stimuleaza pofta de_mincare. Radix GhjcjjrrJiizae (provine de la Glycyrrhiza glabra) se intrebuinteaza mai ales ca indulcitor la prepararea de siropuri Radix Primuae provine de la Primula ofjicinalis si se intrebuinteaza datorita__continutului ei in saponine care o face sa fie utilizata ca expectorant si depurativ (curata sangele).

FRUNZA

Frunza este un alt organ vegetativ specific telor superioare.Ea se caracterizeaza prin aceea ca traieste in mediul aerian prezinta o simetrie dorso -ventrala sau monosimetrica, are crestere limitata si con tine pigmenti clorofilieni cuprinsi in plastide care au rol atit pentru: viata tei cit si pentru existenta intregii vieti pe Pamint.

Orignea Frunza provine din niste formatiuni care apar in vecinatatea yirfului vegetativ al tulpinii ca niste excrescente numite primordii foliare, ce iau nastere din functionarea tunicii si numai in rare cazuri participa si primele 12 straturi ale corpusului. Din punct de vedere filogenetic, frunza apare in regnul vegetal incepand de la muschii superiori,.

Cit priveste fiziologia frunza indeplineste functia fundamentala in procesul de fotosinteza, dar in acelasi timp si functiile de transpiratie, respiratie etc.

MORFOLOGIA FRUNZEI

La tele superioare frunza este alcatuita din trei parti constitutive : limbul (sau lamina), petiolul (sau codita) si teaca (sau baza frunzei Pe linga acesasta se mai pot intilni la frunza formatiuni anexe care constituie caractere de specificitate pentru anumite te.

3.2.3.1.1. Partile componente ale frunzei

Limbul sau lamina frunzei. Este partea cea mai importanta a frunzei. Se caracterizeaza prin marea dezvoltare in suprafata pe_care_o_ prezinta, grosimea_sa fiind foarte redusa. Limbul frunzei este partea care iese usor_in__evidenta la o frunza nu numai prin_suprafata lui ci si prin aspectul morfologic pe care il prezinta .

Dupa acest_aspect distingem mai multe forme de frunze : rotunda (circulara sau orbiculara), cum este frunza de la par Pyrus sativa, de la plop Populus tremula, eliptica, asa cum este frunza de fag Fagus silvatica; ovata care are conturul unui ou, cum este, de exemplu, la unele specii de par Pyrus communis, cu partea mai latita a frunzeiorientata spre petiol. Limbul foliar este alcatuit din .mai multe elemente dintre care evidente sint : baza, yirful si marginile lui. Cit priveste marginile limbului foliar, acestea pot fi intregi sau prezinta incizii (crestaturi) ce patrund foarte putin in limbul foliar sau patrund mai profund, uneori chiar pina la mijlocul limbului foliar. In cazul frunzelor cu marginea intreaga aceasta poate fi taioasa (ca o lama de cutit bine ascutit), asa cum este la frunza de porumb si. In general, la frunza multor graminee.

In functie de aspectul marginii limbului foliar, frunzele pot fi simple atunci cind marginea lor intreaga cind prezinta margini cu incizii mici, sau chiar cu incizii ceva mai adinci, cu conditia ca limbul sa nu fie impartit in segmente. Cind insa inciziile patrund adanc in asa fel ca suprafata limbului foliar este impartita in mai multe segmente bine individualizate segmente care se numesc foliole, frunza se numeste compusa.

Consistenta limbului care este de obicei moale poate fi pieloasa. cum este cazul frunzelor asa numite coriacee care caracterizeaza mai ales tele din climatul cald, si mediteranean.

Referitor la culoarea frunzelor, in mod obisnuit acestea sint verzi.. Sint de_ asemenea cazuri cind pe suprafata aceleiasi frunze se disting alternante de mai multe culori cum este de__exemplu_cazul_frunzelor asa-numite panasate' la care culoarea verde alterneaza cu zone de culoare albicioasa (frunza de artar american ).Interesante si cultivate tocmai din acest motiv ca te_ornamentale prin apartamente, sunt frunzele_de_mireasa (Coleus), la care suprafata frunzei poate_fi colorata diferit in rosu, verde si galben.

Petiolul sau codita frunzei. Petiolul este acea__parte_ care_face__lega-tura intre limb si tulpina, jucind rol in orientarea frunzei spre lumina, in sustinerea ei cit si in amortizarea loviturilor aplicate pe limbul foliar (picaturi de ploaie, actiunea vintului etc). El nu se gaseste la toate frunz zele astfel ca din acest punct de .vedere frunzele se impart in petiolate acelea care au petiol si nepetiolatezi (sau sesile) cele care sint lipsite de petiol (pungulita Thlaspi arvense, tutunul Nicotiana acum).

Ca forma, petiolul poate fi cilindric sau are o forma comprimata, umflata, aripata, foliacee etc. Sint cazuri cind forma petiolului sufera schimbari chiar pe traiectul sau. Astfel, 1a petiolul frunzei de plop tremurator Populus tremulus, baza lui este tortita paralel cu suprafata limbului foliar, pentru ca in zona lui centrala sectiunea petrolului sa_ fie circulara iar in zona de intersectie cu limbul foliar sa fie usor turtita perpendicular pe suprafata acestuia

Baza frunzei. Este partea cu care frunza se insera pe tulpina. Insertia se face fie printr-o simpla dilatare a bazei petiolului, fie prin dezvoltarea unei formatiuni care inconjoara tulpina de la nivelul unui nod noclul de insertie) pina la nodul superior al acestuia. Formatiunea aceasta poarta numele de teaca (sau vagina) si este caracteristica gra-mineelor

Formatiuni anexe frunzelor. La unele te, in afara de limb, respectiv teaca, frunzei, se gasesc formatiuni suplimentare situate fie la baza limbului, fie la baza petiolului. Dintrecele situate la baza limbului mentionam ligula si urechiusele, iar dintre cele situate la baza petiolului stipelele si ochrea.

Ligula este o formatiune membranoasa situata la locul de contact intre limbul foliar si teaca. Ea este caracteristica pentru frunzele gramineelor si serveste adesea la identificarea lor.

Urechiusele sint situate tot la acest nivel si tot la graminee. doar ca se deosebesc de ligula prin aceea ca provin din prelungirea marginilor limbului foliar. avind o forma caracteristica pentru unele

te; constituie si ele un criteriu de determinare a unor specii.

Stjpelele sint situate la baza petiolului si se afla de obicei cite doua

dispuse simetric de o parte si de alta a lui Ochrea este o formatiune de aspectul unui _guleras care inconjoara tulpina la nivelul nodului unde se insera frunza. Ea rezulta

din concresterea stipelelor, este piperul baltii.

3.2.3.1.2. Dispunerea frunzelor pe tulpina

Dispunerea frunzelor pe tulpina, respectiv pe ramuri nu este in-timplatoare ci se supune unor reguli bine silite care poarta numele de filotaxie. Exista cazuri cand la un nod se insera o singura frunza, cind la acelasi nod se insera cite doua frunze fata in fata sau se insera mai multe frunze sau chiar smocuri de frunze

Dintre factorii de mediu un rol important in aceasta privinta il joaca lumina care, atunci cind_ vine dintr-o singura directie, orienteaza

frunzele in sensul directiei ei ; mai mult, pentru a se acoperi prin cresteri diferite ale petrolurilor de la noduri suprapuse, se ajunge ca limbul diferitelor frunze sa se dispuna la acelasi nivel fara a se acoperi__unul_de_ altul. Aoeasta dispozitie poarta numele de mozaic foliar

3.2.3.1.3. Tipuri de frunze

Se disting mai multe tipuri de frunze si anume:cotiledoanele, frunzele inferioare, frunzele mijlocii si frunzele superioare..

Cotiledoanele. Sint frunzele embrionare, ele gasindu-se in interiorul semintei si acumulind substante de rezerva. La tele cu saminta dezvelita numarul lor este variabil putind fi de la l_-15, pe cind la angiosperme numarul lor este de doua sau de unul, criteriu care sta la baza impartirii lor in cele doua clase : Dycotyledonatae si Monocotyledonatae. Sint si te, putine cazuri, la care embrionul este lipsit de cotiledoane (Viscum, Ctiscuia, unele orhidee etc.).

Frunzele inferioare. Cunoscute si sub numele__de__catafile, se_ caracterizeaza prin dezvoltare incompleta si prin situarea lor pe tulpini subterane unde indeplinesc functia de_acumulare a substantelor de rezerva, dar mai _ales de protectie (tunicile bulbilor si a 'bulbotuberculilor), dar se pot gasi_si la organe aeriene cum este cazul__solzilor__care invelesc_ mugurii.

Frunzele mijloci. Numite _si_ nomofile, sint_frunze_normale asimila- toare (croiofile). Dupa jocul de insertie, pot fi frunze bazilare, care se insera la baza__tulpinii, sau frunze cauliane, care se insera in lungul tulpinii.

Frunzele superioare. Se mai, numesc hipsofile si sint reprezentate de frunzele dispuse in regiunea florilor sau a inflorescentelor. in aceasta categorie intra bracteele situate la baza mugurilor florali sau a inflorescentelor.

3.2.3.1.4. Nervatiunea frunzei

Privind limbul foliar in suprafata sau prin transparenta se poate vedea cum el este strabatut de o impletitura de fascicule din ce in ce mai fine, cu cit ne apropiem de marginea limbului. Acestea nu reprezinta altceva decit traiectul tesutului conducator care alcatuieste asa-numitele nervuri ale frunzei. Totalitatea nervurilor din frunza constituie nervaiiunea si ea reprezinta un caracter de specificitate.

Cit priveste vizibilitatea nervurilor din frunza, aceasta difera de la caz la caz. La unele te, mai ales la acelea cu frunzele membranoase, nervurile sint bine vizibile, in, timp ce la altele, cum sint tele cu frunze coriacee, nervurile devin vizibile prin proeminarea lor pe una din fete in special pe fata inferioara iar la tele cu frunze groase, carnoase vizibilitatea nervurilor este foarte redusa.

Raportul dimensional al nervurilor in majoritatea cazurilor nu este acelasi. Se poate deosebi o nervura de dimensiuni mai mari care poarta numele de nervura principala (datorita faptului ca este situata in mijlocul frunzei se mai numeste nervura mediana). Aceasta se ramifi^ca in nervuri de ordinul I, care se ramifica la rindul lor in nervuri de ordinul II Nervurile constituie, scheletul de sustinere al limbului foliar si, in_functie__de felul lor de ramificatie se disting mai multe tipuri de nervatiuni

Frunze uninerve. Sin acelea strabatute de o singura nervura cum sint frunzele de la unii muschi, de la coada calului.

Frunze cu nervatiune dichotomica. Sint frunzele la care nervurile se ramifica_din doua in_doua.

Frunze cu nervatiune monopodiala. Sint cele mai frecvente, in special la dicotiledonate unde acest tip de ramificatie se desfasoara intr-un singur

Frunzele palmatinerve sint acelea la care nervurile sint dispuse in

Limb precum degetele de la o mina. Nervatiune arcuata. La unele te cu limbul foliar oval nervurile acestora pleaca divergent din petiol, se arcueaza si converg_din__nou. spre virful frunzei. Astfel de cazuri intilnim la arborele de scortisoara

Nervatiune paralela. Este intalnita la monocotiledonate si in special la acelea la care limbul foliar are forma liniara

3.2.3.1.5. Durata si marimea frunzelor

La tele efemere si la cele anuale frunza traieste tot atit cat tulpina, uscindu-se si murind odata cu aceasta. La tele plurianuale-insa, pot fi cazuri cind frunzele se reinnoiesc in fiecare perioada de vegetatie sau dupa un numar anumit de astfel de perioade. La acestea viata frunzei este de mai scurta durata decat aceea a tulpinii,

Plantele care isi pierd frunzele dupa fiecare perioada de vegetatie se numesc te cu frunze cazatoare {sau caduce), iar cele care isi pastreaza frunzele doua sau mai multe perioade de vegetatie se numesc te cu frunze persistente.

Caderea frunzelor. In climatul nostru acest fenomen se datoreste adaptarii telor la succesiunea anotimpurilor, caderea frunzelor petrecindu-se odata cu instalarea timpului rece. Din acest punct de vedere tele care isi pierd frunzele pe timp rece se numesc heimonofobe , iar acelea care isi pierd frunzele in anotimpul secetos se numesc xerofobe.

Plantele heimonofobe din climatul nostru se mai numesc si monoci-clice, frunzele lor formindu-se primavara_si_cazind_toarnna. Sunt unele te care nu isi pierd frunzele odata cu venirea toamnei ci acestea se-mentin pe tulpina intreg anul. Astfel de te se numesc olociclice frunzele lor formindu-se primavara si schimbindu-se abia in primavaras urmatoare cu alte frunze noi, asa cum este la pochivnic;. Durata frunzelor. La tele cu frunze persistente durate _de_ viata a_ acestora nu este aceeasi cu durate de viata a_tulpinii, ci pot_dura__mai multe cicluri de vegetatie din care_cauza se mai_numesc_frunze_pleio-ciclice. Ele cad pe rand dupa o perioada de timp variabila, de la caz la caz. Asa este cazul coniferelor

Marimea frunzelor. Variaza si ea nu numai de la ta la ta ci chiar si pe aceeasi ta. In general, frunzele inferioare (catafilele) si cele superioare (hipsofilele) sant mai mici dedit frunzele mijlocii

3.2.3.2. ANATOMIA FRUNZEI

Elementele fundamentale ale frunzei nu sant altceva decit continuarea elementelor din structura tulpinii. Ele nu prezinta_insa o simetrie radiara ca la tulpina, ci o simetrie dorso-ventrala, ca rezultat al adaptarii acestui organ la indeplinirea functiilor de fotosinteza, prin aceasta simetrie marindu-se suprafata de captare a luminii. Spre deosebire de cele descrise la structura radacinii si a tulpinii, la_ frunza nu se intilneste decit structura primara si numai in_ cazri_ exceptionale o structura. _secundara.

La o frunza normala, se deosebesc structura petiolului si structura limbului foliar.

3.2.3.2.1. Structura petiolului

Epiderma petiolului nu este altceva decit o prelungire a epidermei tulpinii, fiind acoperita de cuticula si avind stomate si peri. Sub epiderma urmeaza un tesut parenchimatic care este o continuare a parenchmului cortical din structura, tulpinii. Acest parenchim este format din celule rotunjite sau poliedrice, bogate in cloroplaste si prezentand adesea spatii intercelulare sau meaturi. In parenchimul cortical sant inglobate fasciculele conducatoare libero-lemnoase provenite si ele din fasciculele tulpinii, care se despart din cilindrul central

Numarul fasciculelor libero-lemnoase din structura petiolului, acesta variaza, fasciculele fiind in numar de unul sau mai multe. Cind sunt mai multe fascicule libero-lemnoase ele nu sint dispuse sub forma unui cerc ca in structura tulpinii, ci sub forma unui arc de cerc iar dimensiunile lor nu sint aceleasi. Cu privire la endodermul care insoteste fasciculele libero-lemnoase, fie ca acesta inconjoara fiecare fascicul in parte similar cazurilor de po-listelie, fie ca_inconjoara toate fasciculele ca un endoderm comun.

3.2.3.2.2. Structura limbului foliar

Reprezinta, la rindul ei, o continuare a structurii petiolului, cu o accentuare si mai pregnanta a simetriei dorso-ventrale si bilaterale, ca ur roare a dezvoltarii suprafetei

Epiderma se diferentiaza pe cele doua fete ale limbului (epiderma superioara si epiderma inferioara), cu anexele caracteristice acestui tesut (stomate, peri tectori, peri secretari etc).

Tesutul, parenchimatic ce se continua din petiol este cuprins intre aceste doua epiderme si alcatuieste mezofilul

In mezofil sint cuprinse si fasciculele libero-lemnoase care reprezinta o continuare a celor din petiol. Ele au liberul orientat spre fata infe-rioara_a limbului foliar si lemnul spre fata superioara a lui. Fasciculele pot fi inconjurate de un endoderm captusit cu periciclu, sau aceste tesuturi pot lipsi din structura fasciculelor libero-lemnoase

Urmarind structura anatomica a frunzei in scara filogenetica a telor, constatam ca ea prezinta diferente legate de gradul de evolutie a telor.

La briofite. La muschi se diferentiaza pentru prima data frunza. aceasta prezentind cea mai simpla organizare structurala. La pteridofite. Frunza are o structura ceva mai complexa prezentind un petiol bine dezvoltat la cere mai superioare, de asemenea si un limb foliar mai bine dezvoltat.

La gimnosperme. In special la conifere, frunza prezinta o structura caracteristica, fiind formata dintr-o epiderma cu celule mici avind membranele foarte ingrosate si prezentind din loc in foc stomate adancite sub nivelul epidermei. La suprafata epiderma este acoperita de o cuticula groasa. Sub epiderma urmeaza o zona de tesut mecanic sclerenchimatic care alcatuieste asa-numita hipoderma. Mezofilul este constituit din celule poliedrice ale caror membrane trimit prelungiri sub forma de creste perpendiculare pe membranele laterale si care se numesc septe

Tesutul conducator este format din doua fascicule libero-Iemnoase de tip colateral inchis, cu liberul orientat spre fata inferioara si lemnul spre tata superioara a frunzei.

La angiosperme. Acestea au structura cea mai evoluata, atit a pe-tiolului cit si a limbului foliar.

Variatii in structura frunzei. Ca si in cazul radacinii si al tulpinii se pot intalni variatii in toate tesuturile ce intra in alcatuirea frunzei si, mai mult decat la oricare organ vegetativ, variatiile pot fi provocate aici de_factorii de_mediu in_ care traieste ta respectiva.

Variatii in structura epidermei.- simt cazuri cand ea nu este, formata dintr-un singur strat de celule ci din doua sau chiar _mai_multe,

La frunza multor graminee se diferentiaza din epiderma niste celule cu aspect cular numite buliforme carora li se asociaza celuledin me-

Zofil. Aceste celule sant bogate in apa si joaca rol in indoirea sau rasucirea frunzei pe timp de seceta, cind aceste celule pierzand apa isi mic-soreaza volumul

Variatiile legate de stomate ^{se re}f^era si la raportul _pe care acestea il au cu suprafata,_epidermei..

Variatii in structura mezofilului. Se refera atit la grosimea lui cat si la raportul dintre parenchimul palisadic si cel lacunos .

Grosimea mezofilului variaza in functie de ecologia telor. la unele te el este foarte redus, format din unul sau doua straturi, de celule, pe cind._la, alte_te, dimpotriva, o dezvoltare ^mare jucind rol de tesut_de_depozitare de apa,_cum_este la tele din climatul.secetos,

Variatii legate de factorii de mediu. Acestea sint date de mediul acvatic Sau subteran.

La tele__cu frunzele submerse structura limbului se caracteri-

zeaza printr-o epiderma_fina. lipsita de_cuticula, stomate_si peri, prin

mezofilul redus si nediferentiat in parenchim palisadic si lacunos, dar

foarte bogat in lacune aerifere, cat si_prin_dezvoltarea slaba__a_nervurilor

care simt lipsite de tesut__mecanic de intarire

La tele cu tulpini subterane franzele sufera doua feluri de modificari: fie ca se dezvolta foarte slab sau chiar deloc, fie ca se dezvolta foarte mult, adica se hipertrofiaza. Primul caz se intilneste la frunzele de pe rizomii de rogoz (Carex), care au forma de solzi bruni, iar al doilea la frunzele ce intra in alcatuirea, bulbilor (de exemplu, la ceapa). La acestea din urma epiderma ramine subtire si lipsita de cuticula pe cind mezofilul ia o dezvoltare mare jucind rol de tesut de depozitare materii de rezerva.

Actiunea luminii asupra structurii frunzei. Se exercita atit prin durata cat si prin intensitate. Frunzele expuse la lumina continua sint mult mai groase, iar diferentierea mezofilului lor in parenchim palisadic si lacunos Frunzele sunt supuse la o alternanta de lumina si intuneric prezinta caracterele descrise la, limbul foliar.

Cit priveste intensitatea luminii, observatii facute pe frunze crescute in plin soare si frunze aflate la umbra au aratat ca frunzele dezvoltate la lumina solara au suprafata mai mare, epiderma acoperita cu o cuticula groasa, diferentiere pregnanta a mezofilului in parenchim palisadic, bogat in clorofila si parenchim lacunos, iar fasciculele libero-lemnoase bine dezvoltate, sunt incluse intre arcuri de sclerenchim ; la frunzele dezvoltate la umbra aceste caractere sant mai putin . pregnante

Influenta temperaturii. Se manifesta_in_sensul_ca_ tele din climat rece sunt in general mai mici, frunzele lor sint acoperite de o cuticula groasa, stomatele ingropare in epiderma mezofilul este gros si omogen. alcatuit mai ales din celule palisadice foarte bogate in clorofila.

3.2.3.4. Frunza sursa de medicament.

Drogurile de provenienta foliara poarta prefixul Folium': Folium _Althaeae (frunza de malba mare), Folium Bel-ladonnae (frunza de fnatraguna), Folium Boldo, Folium Cynarae (frunza de anghinare), Folium Digi-talis (frunza de degetel rosu), Folium Eucalypti (frunza de euicalipt),

Astfel, frunza de nalba mare (Folium Althaeae) contine mucilagii, ceea ce face ca ea sa fie prescrisa ca expectorant, in afectiuni bronhice etc. Frunzele de matraguna (Folium Belladonnae) contin alcaloizi din care principal este

atropina cu intrebuintari in oftalmologie, avind proprietatea de dilatare Frunza de eucalipt (Folium Eucalypti) este un produs de import cu intrebuintari datorate continutului sau in ulei volatil Frunzele se folosesc si pentru prepararea de extracte (de exemplu, Extractum Blladonnae siccum, Ex-tractum Boldi fluidum, Extractum Hamamelidis flu'.dum

FLOAREA LA ANGIOSPERME

Floarea este organul de inmultire al telor superioare. Ea apare in regaul vegetal la gimnosperme, astfel ca acest organ caracterizeaza numai ultimele doua unitati sistematice mari ale regnului vegetal : gimnospermele si angiospermele. Prezenta florii la aeeste te le-a conferit si denumirea de antofite, adica te cu flori (tanthos floare si fiton ta) De asemenea, prezenta florii a constituit un important criteriu Ea este un organ aerian si isi are originea in muguri anumiti (muguri florali sau muguri micsti).

ANATOMIA FLORII

Elementele florale apar la virful mugurilor florali sau a celor micsti sub forma de primordii asemanatoare cu primordiile foliare care dau nastere frunzelor. Ele se dezvolta acropetal intr-o anumita ordine asa cum_sint situate_ in alcatuirea florii. Astfel, primordiiIe de_la__baza mu- gurului vor da nastere_sepalelor, dupa care urmeaza primordiile din care se vor dezvolta petalele, apoi acelea ale staminelor, iar virful mu gurului va_da_nastere elementelor_.componente ale carpelelor.

Structura sepalei este foarte apropiata de structura_frunzei. Ea pre-zinta, pe o sectiune transversala, o egiderma_ superioara si o__egiderma inferioara prevazuta cu stomate. Intre cele doua epiderme este cuprins mezofilul format din parenchim asimilator bogat in_clorofila, care da culoarea verde acestor elemente florale. In mezofil sint cuprinse nervurile formate din fascicule libero-lemnoase in care lemnul este orientat spre epiderma superioara iar liberul spre cea inferioara.

Structura petalei aminteste de structura frunzei, cu unele mici abateri. Asttfel, frecventa stomatelor este mult, mai redusa, iar mezofilul nu mai prezinta papanchim asimilator si nici clorofila, culoarea_petalelor fiind data de pigmenti colorati de natura glucozidica

In afara de aceasta, structura anatomica a petalelor se mai caracterizeaza prin finetea nervurilor alcatuite din tesutul conducator, ca si prin frecventa prezenta a celulelor sau tesuturilor secretoare de nectar sau oleuri volatile acestea putind fi continute chiar in structura_epidermei.

Structura staminei. Se remarca o deosebire intre structura filamentului staminal si structura anterei.

Structura filamentului_staminal se aseamana_cu structura petiolulul de la frunza, cu deosebirea ca la filamentul staminal diferitele tesuturi sant mai putin dezvoltate decit in petiol. Vom distinge, deci, o epiderma urmata de_un_parenchim cortical, iar in centrul acestuia un fascicol libero-lemnos, avind liberul orientat spre santul longitudinal bine vizibil pe una din laturile filamentului staminal

Structura antere, la prima vedere cele doua loji separate intre ele printr-un sant care este mai profund_pe fata interna a anterei. Fiecare loja polenica este formata la rindul ei din doi saci polenici separati la suprafata anterei printr-un alt sant lateral si mult mai putin profund decat cele care delimiteaza lojile polenice. La matuiritatea anterei sacii poleniei fuzioneaza intre ei prin__resorbtia peretilor celulari despartitori dintre ei, asa_ca_in_fiecare loja ramane cate o singura lacuna mare in care se afla graunciorii de polen.

Legatura intre lojile polenice si cu filamentul staminal este_ facut prin intermediul__unui_tesut__parenchimatic care alcatuieste conectivul.

Prin mijlocul acestuia trece fasciculul libero lemnos. care se continua din filamentul staminal, terminandu-se in conectiv.

Peretele lojei polenice este alcatuit dinir-un tesut epidermal la suprafata, urmat de un tesut mecanic, ale carui celule au peretii ne- uniform ingrosati. Sub acest, strat urmeaza apoi ^o zona de celula, care, in evolutia_anterei, degenereaza si care se numeste stratul tranzitoriu sub care urmeaza stratul tapet care captuseste fata interna a sacilorpolemici si care are o existenta efemera.In interiorul sacilor polenici se gasesc graunciorii de polen. '

Graunciorii de polen au forme morfologice caracteristice (sferica, eliptica), dupa care se pot recunoaste usor. Ei au in general dimensiuni microscopice.

Un grauncior de polen este format dintr-o membrana externa groasa, cu pori, nuimita exina, care are o compozitie diferita in functie de gradul de maturizare al graunciorului de polen . Urmeaza o a doua membrana_ care este subtire, celulozica si care captuseste fata

interna_a_exinei, numita intina. Cele doua membrane invelitoare ale gra-^unciorului__de_polen nu_ au aceeasi grosime pe _toata intinderea lor_ci prezinta, zone ingrosate si zone neingrosate, aranjate_in_asa_fel_ca_zonele ingrosate ale__exinei corespund, cu. zone neingrosate ale intinei si invers.

Interiorul graunciorului de polen este ocupat de o masa abundenta de citoplasma in care se acumu1eza materii_de_rezerva. Foarte diferite din punct de vedere chimic. In masa citoplasmei sa afla incluse doua sinergide : nucleul vegetativ si nucleul generativ

St.uc.tura pist.il.ului. Se__disting structuri ale ovarului. stilului si stigmatului.

Ovarul, fiind o frunza metamorf-zata, va prezenta o structura apropiata de aceea a limbului fo-liar. Vom intilni si aici doua epiderme, dintre care spre deosebire de ceea ca cunoastem de la frunza una este externa (provenind din epiderma inferioara a frunzei metamorfozata) si una este epiderma interna care captuseste camera ovariana. Cele doua epiderme vin in contact pe linia de sutura a marginilor carpelei ce alcatuieste ovarul si unde ia nastere un tesut special, trofic, cu rol de dirijare a traiectului tubului pole-nic si care este tesut conducator.

Intre cele doua epiderme,se afli me-zofilul, format dintr-un tesut. pacenchi-miatic lipsit de_cloroflia si in__care sint adapostite fascicule libero-lemnoase cu te-sutul lemnos orientat spre epiderma interna, cel.liberian spre epiderma externa

In camera ovariana se gasesc ovulele care_se fixeaza de tesutul placentar prin intermediul unui pedicel numit funicul. Legatura intre funicul si ovul se face prin intermediul hilului..

Ovulul este invelit_ in doua in doua ivelisuri numite integumente, care se acopera unul pe altul (un integument intern si unul extern). Aceste integuinente

lasa la extremitatea ovulului un mic orificiu intre ele, orificiu numit microbii.

Integumentele cuprind intre ele un tesut parenchimatic numit nucela, iar in aceasta situat in vecinatatea micropilului se afla sacul embrionar, despartit de micropil printr-un tesut numit calota.

Sacul embrionar este partea cea mai importanta a ovulului, in el gasidu-se cuprinse 7 celule.

Stilul - Structura sa se aseamana cu structura unui petiol, astfel ca pe o sectiune transversala facuta in stil vom distinge o epiderma la suprafata in catre se pot vedea uneori stomate reduse. in lungul sti-lului se poate distinge un jgheab longitudinal care este prelungirea li-niei de sutura a carpelelor ce intra in alcatuirea ovarului. In lungul acestui jgheab se distinge un tesut trofic care se prelungeste aici tot Din regiunea_de sutura_a carpelelor si cace_este_aun tesut conducator restul stilului fiind_ocupat_de tesut parenchimatic in care este cuprins un fascicul libero-lemnos cu lemnul orientat spre tesutul trofic conducator

S t i.g matul. Structura_lui se aseamana cu aceea_ a stilului doar ca aici se diferentiaza_a__din celulele epidermice, formatiuni papiloase care_ecreta substante zaharate si lipicioase cu rol de hranire, retinere si germinare a graunciorului de polen pe suprafata acestui component al pistilului.

3.2.4.1. MORFOLOGIA FLORII

3.2.4.1.1. Elementele componente

Pedunculul si pedicelul florii. Sint_ elementele prin care floarea se insera pe ramura tei. La tele la care ramurile se termina cu mai multe flori, distinctia intre peduncul si pedicel este neta, pedunculul reprezentind_ portiunea terminala a ramurii respective, iar pedicelul suportul fiecarei fiori in parte. Adeseori delimitarea pedicelelor se poate face si dupa prezenta uneia sau mai multor frunze reduse, situate la baza lor si care se numesc bractee.

Axul floral (receptaculul). Este portiunea terminala a pedicelului.

Este foarte scurt si variaza ca aspect de la forma discoidala (Fraqaria), la forma conica (Ranunculus), forma de cupa (Rosa), forma de taler etc..

Sepalele. Reprezinta invelisul extern al florii si totalitatea lor alcatuieste caliciul. Sepalele sint frunze mici, metamorfozate, in__general de culoare verde si indeplinesc un rol protector (cind sint verzi si asimilator). Nu totdeauna sepalele sint de culoare verde. De exemplu la floarea de lalea (Tulipa), la cea de crin (Lilium) etc. sepalele sint colorate la fel cu petalele. Petalele. Alcatuiesc cel de-al doilea in- velis al florii : totalitatea lor poarta numele de corola. Si ele sint frunze metamorfozate, dar, spre deosebire de sepale, sint de obicei colorate, ceea ce le imprima vizibilitate de la distanta pentru insectele polenizatoare. Nu totdeauna insa petalele sint colorate, putind fi cazuri de flori la care petalele au culoarea verde ; in acest caz corola se numeste sepaloida.

Numarul petalelor variaza de la caz la caz (este fix la aceeasi specie) si insertia se face pe unul, doua sau mai multe cercuri (verticile), sau chiar pe o spirala continua^

Forma corolei este diferita, putind avea aspect tubulos, asa cum este la majoritatea comptozeelor, forma de clopotel, forma de pilnie cum este la multe curcubitacee si convolvulacee (dovleac, castravete, volbura etc) forma biliata cum este la labiate (urzica moarta, cimbrisor, salvie etc.). Ca si in cazul_caliciului, corola poate fi dialipetala, adica sa aiba petalele libere intre ele, sau gamopetala cu petalele unite

Cit priveste durata si chiar prezenta corolei putem avea cazuri cind corola sa dureze un timp mai indelungat, sau un timp foarte scurt asa cum este, de exemplu, la florile de in (Linum usitatissimum) sau cele de la mac (Papaver rhoeas), care se scutura foarte repede. De asemenea, pot fi cazuri in care florile sa fie lipsite de corola, in care caz se numesc apetale,.

Caliciul si corola alcatuiesc invelisul floral sau periantul. Cind insa nu se poate distinge caliciul de corola, sepalele si petalele asemanindu-se intre ele, atunci invelisul floral se numeste pengon, iar_elementele componente ale lui poarta numele de tepale. In acest caz perigonul poate fi sepaloid. cind este colorat in verde ca de exemplu, la_urzica, (Urtica dioica), la cinepa (Cannabis sativa) etc, sau este un perigon petaloid cind elementele sale sint colorate asa cum este cazul la majoritatea telor din familia Liliaceae, .

Staminele. Alcatuiesc. in totalitatea lor, androceul florii (organul masculin al florii).

O stamina (frunza modificata, fertila) este alcatuita din trei componente, si anume: filamentul staminal. conectivul si antera.

Filamentul staminal. Putem avea cazuri de flori inr care filamentele tuturor staminelor sa fie de aceeasi lungime. dupa, cum sint cazuri in care sa nu fie egale

Filamentele staminale pot fi simple sau ramificate, de asemenea libere sau concrescute, alcatuind unul, doua sau mai multe manunchiuri de stamine. Cind staminele sint unite toate intr-un singur manunchi androceul se numeste monadelf Exista cazuri cind filamentul staminal este concrescut cu corola ca, de exemplu, la ciubotica cucului (Primula officinalis), cimbrisor (Thy-mus vulgaris), zambila (Hyacinthus orientalis) etc. sau concreste cu carpelele, fenomen denumit ginadrie, ca la marul lupului (Aristolochia Cgfpho), vanilie (Vanilia plahifolia) etc.

Conectivul. Este extremitatea superioara a filamentului, avind de o

parte si alta sacii polinici ai anterei.

Antera. Este elementul fertil alcatuit din doua jumatati simetrice nu-mite loji polinice, separate prin conectiv; fiecare loje este alcatuita din cate doi saci polinici. Asa cum s-a mentionat, antera se leaga de filamentul staminal prin conectiv, care poate fi situat la baza antere 1or sau pe partea lor dorsala. Anterele pot fi libere intre ele sau concrescute (sinanterie)

Numarul staminelor variaza dupa specie si acest caracter constituie unul_din criteriile de clasificare a angiospermelor.

Dispozitia staminelor pe receptaculul floral poate fi ciclica sau spi-rociclica. In cazul dispozitiei ciclice staminele primului cerc sant dispuse in dreptul sepalelor, cele de pe al doilea cerc in dreptul petalelor, cele de pe al treilea cerc din nou in dreptul sepalelor si asa mai departe.

Pistilul (gineceul). Reprezinta partea femeiasca a florii. El este alcatuit din trei parti, si anuirie : ovarul, stilul si stigmatul! si isi are ori-nea din frunze metamorfozate.

Ovarul este partea bazala a pistilului si provine din metamorfoza lim- bului foliar, printr-o indoire pe fata superioara a .acestuia, El are forma unei butelii si inchide un spatiu intern care se numeste camera ovariana in care sint adapostite ovulele. Marginile carpelei formeaza placenta, zona__de_insertie a _ovulelor. Ovarul poate fi unilocular cind poseda_o loja sau plurilocular cind cuprinde mai multe loji (Solanaceae, Liliaceae, pflyinaeeae)

Stilul reprezinta prelungirea nervurii mediane a limbului carpelar. El variaza ca lungime de la caz la gaz, putind exista flori lonqistile (cu stilul lung) sau brahistile (cu stilul scurt Brevistile),

Stigmatul este ultima parte a stilului. El poate avea o forma globoida (solanocee), foliacee (stinjenel), stelata (mac) etc. si prezinta o suprafata papiloasa si lipicioasa care permite aderarea si germinarea polenului.

Ca pozitie ovarul ocupa extremitatea terminala a receptaculului care este in general convex, si nu concreste cu acesta. Ovarul poate fi situat in virful receptaculului (ovar superior), floarea numindu-se in acest caz hipogina, poate ti afundat pe jumatate in receptacul cu care concreste ovarul fiind perigin (ovar semiinferior) sau poate fi afundat complet in receptacul (ovar inferior) si atunci ovarul se numeste epigin

3.2.4.5. FLOAREA SURSA DE MEDICAMENT

Drogurile provenite din flori poarta prefixul ..Flores' urmat de numele tei

Sint si cazuri cind mi _se utilizeaza intreaga floare ci numai parti din ea. in special stigmatele. Astfel este cazul la Stigmata Croci de la Crocus sativus (sofranul), de la Stigmata Maydis stigmatele de Zea mays (adica matasea de la porumb) etc.

3.2.5. FRUCTUL

3.2.5.1. MORFOLOGIA FRUCTULUI

In cele mai frecvente cazuri fructul provine din transformarea peretelui carpelar sau, mai precis, a ovarului, asa ca este explicabila asema-narea generala a fructelor cu forma ovarului din care ele provin. Cum insa ovarul poate fi monocarpelar sau pluricarpelar, acest caracter se reflecta si asupra (fructelor in sensul ca ovarele monocarpelare vor da nastere la fructe simple, dupa cum, de asemenea, vor rezulta_fructe simple din ovarele pluricarpelare dar cu carpelele concrescute, pe cind ovarele(plurioarpelare cu carpelele libere (apocarpioe) vor da nastere la fructe multiple.

Putem intilni si cazuri cind la formarea fructului nu participa numai _varul ci si alte elemente ale florii. In unele cazuri ovarul este intim concrescut cu receptaculul floral, acesta luind parte la geneza fructului (de exemplu, _la__mar₁__gara etc), mai mult uneori acesta se dezvolta peste fructul propriu-zis alcatuind un inyelis al acestuia (de exemplu, ^1a maces), rezultind, in acest caz, un fruct fals. Sint cazuri cind la alcatuirea fructului iau parte si invelisurile florale (cum este la dud) sau _chiar axa inflorescentei impreuna cu invelisurile florale (cum este la ananas).

Toate acestea influenteaza mult asupra aspectului morfologic al fructelor, facindu-se pe baza lor o prima clasificare a fructelor in simple (acelea care provia, dintr-un ovar monocarpelar sau pluricarpelar cu carpelele concrescute multiple (cele care provin dintr-un ovar pluricarpelar apocarp) fructe compuse si fructe false(acelea care provin din alte elemente ale florii sau chiar ale inflorescente/).

3.2.5.2. ANATOMIA FRUCTULUI

Reflecta, in mare, structura anatomica a peretelui carpelar. In cazul fruc-tului_partea principala o reprezinta pericarpul, care se diferentiaza in epicarp, mezocarp si endocarp, dintre care epicarpul si endocarpul ramin subtiri iar mezocarpul poate lua o dezvoltare mare acumulind in el substante de rezerva, ori constituind la majoritatea fructelor comestibile, partea carnoasa a lor. Exceptie de la aceasta regula o prezinta fructele citrice (portocale, lamii, grape-fruit etc), la care celulele epidermei interne a carpelei dau nastere unor excrescente, de aspectul unor mici burdufuri, in care se acumuleaza substantele de rezerva, ele devenind carnoase si constituind partea comestibila a fructului; epicarpul (coaja) acestor fructe este groasa. Cit priveste mezocarpul de la

Fructe carnoase dehiscente. Sint fructele carnoase care se deschid

la maturitate. Exemplu este fructul de castan salbatic (Aesculus hippo-castanum), de nvc (Juglans regia),. capsula carnoasa de la slabanog (Irrnatip.ns nolli-^tangere) etc.

Fructe uscate indehiscente. Sint acele fructe la care peri- carp este uscat si care nu se deschid la maturitate. '

Fructe uscate dehiscente. Sint cele mai raspindite fructe din natura, aspectul lor morfologic si mecanismul lor de deschidere variind foarte mult

Pastaia dehiscenta. Este caracteristica majoritatii leguminoaselor. Ea provine djntr-un ovar unicarpelar cu ovulele dispuse marginal si parietal si se deschide de-a lungul a doua linii : una aceea a sudurii carpelei si alta a nervurii mediane, rezultind doua valve. Semintele sint inserate pe peretele fructului. Tipic_este fructul de la fasole (Pha-seolus vulgaris), cel de la salcimul galben (Laburnum anagyroides), de la salcam (Robinia pseudoacacia) etc.

Folicula. Este__tot un fruct care, insa, se deschide de-a lungul unei singure linii, aceea a sudurii carpelei. Ea caracterizeaza multe ranunculacee ca : nemtisorii (Delphinium consolida), omeagul (Aconitum napellus) etc.

Silicva. Este un fruct provenit din ovar bicarpelar, cu carpelele unite pe marginile lor. Cu timpul, in interiorul acestuia se formeaza un perete despartitor numit sept de care se prind semintele. Silicva este fructul. caracteristic al cruciferelor si ea se deschide de jos in sus.

Aici apartine fructul de la mustar (Sinapis alba), varza (Brasica oleracea), micsunele (Cheiranthus cheiri), micsandre (Erysimum cheiran-thoides) etc.

Capsula. Este un fruct provenit dintr-un ovar pluricarpelar sincarp. Ea are numeroase forme morfologice si variante legate de felul ei de deschidere. Fructele multiple. Toate formele de fructe amintite pina aici fac parte acestea sint grupari de mai multe fructe simple pe un acelasi receptacul '

Polidrupa. Este un fruct carnos care provine din mici drupe reunite pe acelasi receptacul conic Se care se desprind cu usurinta. De exemplu, fructul de la zmeur (Rubus idaeus), mur (Rubus caesius).

Poliachena. Este, de asemenea, un fruct multiplu dar uscat, destul de frecvent la te, mai ales la ranunculacee si rosacee. In acest caz, la formarea fructului participa si receptaculul floral, care fie ca ra- mine uscat cum este la majoritatea potentilelor (Potentilla anserina coada racului, Potennua repatans cinci degete etc), fie ca de- vine carnos transformindu-se intr-un fruct fals, cum este cazul la fragi (Fragaria vesca), capsuni (Fragaria elatior) etc.

Fructele compuse. Iau nastere din gineceu policarpic si la formarea lor participa si alte elemente ale florii sau chiar ale inflorescentei

Conul sau strobilul. Este caracteristic hameiului (Humulus Ivpulus),la constituirea caruia participa si bracteele. Fructele false. Acestea nu se dezvolta din ovar, ci din alte elemente florale.

Globula. Este fructul caracteristic la ie- nuer (juniperus communis). El provenind din. 3 solzi care se unesc intre ei si devin cainijOiSi.

Boaba falsa. Este fructul de la maces (Rosa canina) la_care receptaculul floral da nastere unui fruct fals, cao urna, ce inchide in interiorul ei fructele adevarate.

3.2.5.5. FRUCTUL SURSA DE MEDICAMENT

Drogurile de provenienta din fructe poarta prefixul. Fructus urmat de_numele_tei din care provine. Astfel : Fructus Anisi siellati este fructul dela Ilicium anisatum, Fructus Anisi vulgaris este fructul de la Pimpinella anisum (molura), Fructus Cajorici este fructul de la Capsicum annuum (ardeiul), Fructus Qarvi este fructul de la Carum carvi (chimionul), Fructus Coriandri este fructul de la Corlandrum sativum (coriandrul), Fructus Foeniculi este fructul de la Foeniculum vulgare (anasonul dulce), Fructus Juniperi (sau Baccae Juniperi) este fructul de la Juniperus vulgaris (ienuperul), Fructus Sennae (sau Foliculi Sennae) este fructul de la Cassia angustifolia si Cassia acuti-folia.

Ca si la celelalte droguri si aici avem cazuri cind nu se foloseste fructul intreg ci numai unele componente ale sale. Astfel _este__coaja de portocal Pericarpum Aurantii sau Cortex Aurant'ii Fructus cozile de cires Stipites Cerasorum pulpa unor fructe ca Pulpa Tamarindorum, prin care se intelege partea carnoasa a fructului de la Tamarindus indica etc.

3.2.6. SAMlNTA LA ANGIOSPERME

Saminta provine din transformarea ovulului dupa ce a avut loc fecundarea. Ea poate fi inchisa in fruct, asa cum este cazul la angio- sperme, sau neinchisa in fruct, asa. cum este la gimnosperme. Plantele care produc saminta in ciclul lor de dezvoltare onitogenetica poarta numele de spermatofite.

3.2.6.I. MORFOLOGIA SEMINTEI

Forma si marimea semintei variaza de la o ta la alta constituind uneori caractere de specificitate. Astfel. la mustar saminta este aproape sferica si are diametrul cuprins in jur de 1 mm. la in este ceva mai mare si de forma alungita, turtita. La fasole si la ricin saminta are o forma aproape reniforma, cu un ax longitudinal de circa 1 cm si unul transversal ceva mai mic. La mazare, in schimb, semintele sunt aproape sferice si au diametrul in jur de 0,5 cm.

Astfel, la orhidee semintele sint in numar mare in acelasi fruct (fructe polisperme) iar dimensiunea lor este extrem de mica. Acesta este si motivul pentru care orhideele se mai numesc microsperme (mieros mic si sperma saminta). In schimb, la unii palmieri cum este cel de cocos si in special lai Lodoicea,saminta ajunge pina la 8 kg in greutate. La alte pliante (graminee, composee) in fruct se afla o saminta (fructe monosperme).

3.2.6.2. ANATOMIA SEMINTEI

O saminta tipica este alcatuita din embrion, endosperm si tegument seminal

Embrionul. provine din diviziunea oului care, dupa fecundatie, se divide in doua celule suprapuse : una in imediata vecinatate a micro-pilului si alta in continuarea acesteia. Prima celula, prin diviziuni repetate, va da nastere asa-numitului suspensor; a doua celula sufera doua diviziuni succesive rezultind 4 celule care se divid din nou si rezulta un octant (opt celule) in care primele 4 celule sint situate central iar celelalte le acopera. Aceste celule continua apoi sa se divida formind un masiv celular numit proembrion. Proembrionul reprezinta primul stadiu al embrionului propriu-zis. In cazul dicotiledonatelor, la extremitatea proembrionului incepe sa se diferentieze un sant care imparte suprafata acestuia in doua proeminente simetrice ce constituie punctul de plecare in geneza celor doua cotiledoane. Sint insa cazuri in care cele doua proeminente nu se dezvolta simetric, ci una se dezvolta mai mult formind un cotiledon, pe cind cealalta ramine nedezvoltata. Este cazul monocotiledonatelor, la care embrionul

Va prezenta un singur cotiledon. Sint si cazuri in care apar nu numai. doua cotiledoane. ci mai multe, asa cum este, de exemplu, la gimno-sperme (1015 cotiledoane). In cazul dicotiledonatelor, intre cele doua proeminente se diferentiaza apoi un masiv de celule, care constituie punctul de plecare in geneza mugurasului, jntre cotiledoane si muguras formindu-se axa epicotila a embrionului, care se continua sub cotiledoane cu axa hipocotila. iar i_n__conti- nuarea acesteia va lua nastere radicala embrionului ■

Endospermul. Provine din diviziunea celulei triploide ce_s-a format in urma fecundarii nucleului secundar al sacuIui embrionar cu unul din nucleii spermatici. Aceasta celula, numita si zigot accesoriu, sufera la inceput o diviziune al carei mecanism nu este inca pe deplin elucidat jn rma careia se formeaza doua celule diploide care isi continua diviziunea, in urma acestor di-yiziuni se formeaza mai multi nuclei in_ jurul carora nu are loc formare de membrane de separatie. Nucleii nou formati se dispun in toata masa sacului embrionar care creste sti el in volum Aspectul contiinutului sacului embrionar este laptos in acest stadiu, bogat in substante de rezerva atit hidrati de carbon, cit si proteine si grasimi. El reprezinta o forma tranzitorie catre endospermul definitiv, putind fi bine sesizat, mai ales la grammee unde constituie asi numita faza de bob in lapte'. Cu timpul insa, intre nucleii endospermului laptos se formeaza membrane de separatie care progreseaza de la periferia sacului embrionar spre centrul acestuia, asa ca se diferentiaza structura celulara a endospermului care primeste o consistenta cornoasa.

Sint insa unele te la care endospermul pastreaza daca nu to- tal cel putin in parte aspectul laptos. Este cazul nucilor de cocos, la care portiunea centrala a endospermului este laptoasa constituind laptele de cocos comestibil, iar portiunea periferica este solida.

In. dezvoltarea semintei pot fi cazuri in care endospermul sa fie con-sumat complet de catre embrion m dezvoltarea sa si cazuri in care en-dospermul sa persiste. In functie de prezenta sau lipsa endospermului, semintele se impart in albuminate, acelea care contin endosperm si exalbuminate, cele care sint lipsite de endosperm.

In functie de materiile de rezerva care se acumuleaza in saminta, sint seminte cu endosperm oleaginos in care se acumuleaza mai ales substante grase(semintele de in cinepa, floarea-soarelui, dovleac etc), seminte cu endosperm amidonos in care se acumuleaza., .amidonul (semintele de la graminee )seminte cu endosperm cornos in care se acumuleaza hemiceluloza ca _substanta de rezerva (semintele de curmal, seminte cu endosperm gelatinos etc.

Tegumentul seminal. Provine din transformarea integumentelor ovulului. El este alcatuit__de obicei in_doua zone diferentiate una externa, sclerifioata si rezistenta care se numeste testa si o zona interna, moale, celulozica, numita tegmen. Testa este formata din doua feluri de celule, unele superficiale, palisadice si cu lumenul foarte ingust si altele profunde, ca niste mosorele cu lumen de asemenea ingustj prin depunerea centripeta a ligninei cariile impregneaza membrana celulara. Tegumenul, la rindul sau, este format din zone de celule al caror numar variaza, membrana celulara a acestor celule raminind subtire, celulozica. Adeseori micropilul se astupa mai mult sau mai putin si lasa o mica impresiune care poarta numele de hil. Funiculul lasa si el o impresiune a carei forma si pozitie este in functie de pozitia pe care a avut-o fata de ovul.

3.2.6.4. SAMINTA SURSA DE MEDICAMENT

Drogurile care provin din samimta poarta prefixul ..Seman' urmat de numele tei de la care ele provin.

Astfel : Semen Cotfeae sint semintele de la cafea (Coffea arabica), Semen Colchici semintele de la Colchicum autumnale (brindusa de toamna), Semen Laburni semintele de la Laburnum anagyroides (salcimul galben). Semen lini semintele de la Linum usitatissimum (mul), Semen Sinavis semintele de la Sinapis nigra (mustarul), Semen Strophanti sint semintele de la Strophanthus hispidus sau alte specii de strofant, Semen Strychni sau Nux vomica sint semintele de la Strychnos nux vomica (nuca vomiea sau turta lupului) etc.