Sinonime: ghimpe-paduret, merisor, merisor-ghimpos.
Planta a fost studiata in Franta de F. Caujolle si colaboratorii sai in 1952, de H. Leclerc, J.-M.Verne si colaboratorii, precum si de R. Paris.
Partile utilizate: rizomul.
Principalii constituenti: ulei esential, saponozida, rasina, saruri de potasa si de calciu, heteroziti sterolici.
Proprietati: vasoconstrictor al sistemului nos (este probabil cel mai puternic vasoconstrictor natural cunoscut), contra hemoroizilor, dezinfiltrant, antiedematos, diuretic, uric.
Indicatii: boli ale nelor si capilarelor, varice, sechele ale flebitei, picioare greoaie, edeme ale picioarelor, crampe ale picioarelor, iritatii sau stari nervoase nocturne, hemoroizi cronici, tulburari ale menopauzei, dureri premenstruale, menstruatii dureroase, litiaze urinare, icter, oligurie, uremie, guta, adenite, prenirea emboliilor postoperatorii.
Modul de folosire:
- infuzie din o mana de rizomi la 1 litru de apa, se fierbe in clocot 2 minute, se lasa 10 minute sa infuzeze si se bea la discretie;
- decoct din 60 g rizomi la 1 litru de apa, se fierbe 10 minute, se lasa 20 minute sa infuzeze si se beau trei cani pe zi, intre mese;
-intract: 30 - 50 picaturi intr-o solutie hidroalcoolica 10 %;
- extract apos: 1 - 4 g pe zi;
- sirop din cinci radacini ( ta sparanghel): 60 - 100 g pe zi;
- supozitoare din 0,10 g de intract. N.B. Dioscoride aprecia deja din antichitate virtutile diuretice ale tei. Mai
tarziu, Pitton de Tournefort sublinia capacitatea acestei te de a invinge obstructiile viscerelor si de a asigura trecerea urinei. Cu douazeci de ani in urma, doua laboratoare franceze au pus la punct o serie de produse foarte acti, pe baza de ghimpe, pentru contractibilitatea si tonusul nelor.