Partile utilizate: radacina.
Principalii constituenti: 5 % glicirhizina, 15 % ulei rasinos, 3 % zaharoza, 30 % amidon dulce, 3 % glucoza, manita, acid glicirhizinic, aspargina, steroid analog ACTH-ului si cortizonului, principii apropiate de cele ale progesteronului [H. Costello si Lyun] si atropina.
Proprietati: antispasmodic al tubului digestiv [H, Busquet] si al bronhiilor, antihistaminic [D. Vincent], pectoral, fluidifiant al secretiilor faringiene, digestiv, diuretic, depurativ, racoritor (asociat mai ales cu pirul, in parti egale), tonic al suprarenalelor si in uz extern antiinflamator si cicatrizam.
Indicatii: Uz intern: tuse nervoasa, bronsite, traheite, enterita, constipatie, gastrite, ulcere gastrice si duodenale [Rivers], dispepsii, meteorism, aerofagie, spasme intestinale. Uz extern: spalari ale gurii in glosite si stomatite, colir in conjunctivite, inflamatii ale pleoapelor.
Modul de folosire: Uz intern:
- macerat din 50 g radacina la 1 litru de apa, se fierbe 5 minute, se lasa 12 ore la macerat si se bea la discretie;
- extract fluid: 3 - 5 g pe zi;
- extract moale: 2 - 3 g (in special ca indulcitor pentru diverse potiuni);
- potiune contra ulcerului gastric si gastritei: 100 g extract de pulbere de lemn dulce si 50 ml apa, din care se iau doua lingurite pe zi; se recomanda de asemenea o lingurita rasa de pulbere din radacina de lemn dulce inaintea meselor, pe o perioada de trei saptamani;
- potiune pectorala (contra tusei) din 2 g extract moale de lemn dulce, 50 g sirop calmant din laptuca opiacee si 150 ml infuzat din flori de portocal; se ia cate o lingura din doua in doua ore;
- pulbere compusa de lemn dulce, laxati, deoarece contine siminichie si sulf (lemnul dulce are efect asupra colicilor), precum si diuretica; se iau una, doua lingurite la sfarsitul mesei de seara;
- mixtura contra spasmelor intestinale din 50 g extract fluid de lemn dulce, 40 g extract fluid de luminita, 10 g alcoolatura de catina, din care se ia cate o lingurita inaintea celor doua mese principale. Uz extern:
- decoct concentrat din 200 g radacina la 100 ml apa, se fierbe pana scade la un sfert si se foloseste la spalari ale gurii in stomatite, glosite sau in comprese pe plagi;
- infuzie din 5 g radacina la 100 ml apa, se foloseste la comprese si bai pentru ochi in conjunctivite si blefarite.
Lemnul dulce era bine cunoscut de stramosii nostri. Pliniu il recomanda in secolul I pentru calmarea tusei, iar Dioscoride pentru limpezirea vocii si "indulcirea" dispozitiei. in secolul al IV-lea, Teofrast il considera eficient la calmarea tusei si potolirea setei. In Evul Mediu, Sfanta Hildegard il recomanda "racoritor in caz de febra" si capabil sa usureze "durerile de inima". La sfarsitul secolului al XVIII-lea, la Paris era in mare voga o bautura numita "coco", pentru ca era servita in jumatati de nuca de cocos; acea bautura nu era altce decat pulbere de radacina de lemn dulce, servita in cafenele, pe bulerde, in gradinile publice. Lemnul dulce, orzul si pirul serveau la pregatirea ceaiului din spitale, fara indicatii speciale, fiind considerat "bun la toate". O reteta pretioasa ce poate fi folosita in orice ocazie, care are multe antaje.
N.B. Abuzul de acid glicirhizinic expune la hipertensiune arteriala, cu scaderea potasiului sanguin, ducand la diminuarea fortei musculare, precum si la modificari ale electrocardiogramei. La alcoolici exista riscul aparitiei unor tulburari neuropsihice.