Planta cunoscuta din timpul lui Hipocrate. Partile utilizate: frunzele si varfurile inflorite.
Principalii constituenti: ulei esential (esenta de pelin) si principiu amar (absintona), rasini, tanin, potasa.
Proprietati: tonic, stimulent al apetitului, favorizant al menstruatiei, rmifug, diuretic, febrifug.^

Indicatii: Uz intern:

atonie digestiva (stomac, intestin), gastrite, spasme stomacale, tulburari hepatice, flatulente, inapetenta si astenie la anemici, convalescenti, neurastenici, anemie, intarziere sau insuficienta menstruala, pierderi albe, limbrici, oxiuri, tenie, friguri intermitente [Trousseau], ceruza (elimina ceru/a pictorilor prin administrarea a 1 - 2 linguri de vin de

pelin zilnic).

Uz extern:

plagi atone, ulcere, pecingini, intepaturi de insecte.

Modul de folosire: Uz intern:
- infuzie aperitiva (foarte amara) din 5 - 15 g la 1 litru de apa, se infuzeaza 10 minute si se beau doua cani pe zi, inaintea meselor; in numeroase cazuri, la copii, se recomanda o doza de doua linguri din jumatate in jumatate de ora sau din ora in ora;
- pulbere rmifuga din 2 - 3 g pulbere din frunze de pelin, 2 g pulbere de lemn dulce si 0,50 g pulbere de anason rde; la doza administrata dimineata, pe nemancate, se recomanda introducerea, timp de cinci zile succesiv, a pulpei de pruna uscata;
- ceai rmifug din 20 g frunze la 1 litru de apa fiarta, se lasa 10 minute sa infuzeze si se bea cate un pahar dimineata si seara, caldut si indulcit;
- casete absorbante din 6 g pulbere din frunze de pelin, 6 g pulbere din coada-calului si 3 picaturi de esenta de anason rde, se fac 20 de casete si se ia cate una dupa fiecare masa (piroze, fermentatii gastrice);
- vin din 30 g varfuri inflorite de pelin la 1 litru de vin alb, se lasa patru zile la macerat, se filtreaza si se bea astfel: 1 paharel de lichior inainte de masa, aperitiv si tonic; 1 paharel de lichior dupa masa, digestiv; 1 paharel de lichior dimineata, rmifug;
- pulbere de pelin administrata astfel: 1 - 5 g intr-un lichid oarecare, febrifug; I - 2 g, tonic; 4 - 10 g, rmifug;
- sirop digestiv si rmifug de pelin obtinut prin infuzarea, timp de cinci ore, a 150 g varfuri inflorite sau frunze intr-un litru de apa fiarta, se fierbe apoi pana scade o treime, se filtreaza si se stoarce, se adauga 500 g de miere, se fierbe cu spuma pana la consistenta siropului;
- tinclura-mama: 15-20 picaturi intr-o infuzie de menta, de trei ori pe zi, cu o jumatate de ora inaintea meselor sau la o ora dupa mese.
De notat ca pelinul facea parte din chile mixturi aromatice si antelmintice (contra viermilor). Poate inlocui chinina. Esenta este o otrava convulsiva. Abuzul de pelin duce la numeroase tulburari ca: afectiuni gastrice, hepatice, renale, convulsii, dementa, halucinatii. Cronicizarea duce la tulburari mintale, tremuraluri, epuizare. Pelinul favorizeaza tuberculoza. Se stie ca absintul ca alcool este interzis in Franta inca din 1915.
Contraindicatii: in timpul alaptarii; celor cu tendinta spre congestie cerebrala, temperamentelor irascibile si sanguine, celor cu iritatii gastrice si intestinale.
Incompatibilitati: saruri de fier, de zinc, de plumb (din cauza taninului). Uz extern:
- decoct dintr-o mana de ta la 1 litru de apa, se fierbe 5 minute, antiseptic si cicatrizam al plagilor atone, ulcerelor, contra intepaturilor;
- cataplasme din frunze de pelin fierte in lapte impreuna cu cativa catei de usturoi, se aplica pe abdomenul copiilor purtatori de viermi;
- ulei de pelin care se obtine punand 20 g de ta intr-un pahar cu ulei, se fierbe o ora pe bain-marie si se pun comprese pe abdomenul copiilor purtatori de viermi.
N.B. Scoala din Salerno recomanda pelinul contra raului de mare. Pus prin dulapuri, alunga moliile si furnicile, iar frictionarea animalelor cu un decoct de pelin le apara de muste si de tauni. Pelinul are proprietati rmifuge asemanatoare cu ale tei numite trice.