In cautarea si cercetarea hranei sale reprezentand de la inceput prima sa necesitate de viati, omenirea a modificat si imbogatit, in decursul vremii, continutul alimentatiei sale spre a o face mai aproape de nevoile crescande ale evolutiei si transformarilor mediului si societatii in care traia, a o face mai atractiva, mai satisfacatoare gustului si placerii de a manca, implicand totodata, cu mai multa perserenta, supragherea sigurantei originii productiei sale, a compozitiei, a conservarii si a transportului ei.
Aceasta continua modificare si transformare a produselor alimentare s-a produs paralel cu evolutia societatii noastre moderne datorita, in ultimul timp, ti aparitiei, deseori, ca o necesitate a acestor numeroase substante organice sau anorganice naturale sau sintetice pe care le grupam sub numele de aditi ti care sunt adaugate alimentelor de consum.
Ele nu au o valoare nutritiva propriu-zisa si nu reprezinta o parte importanta din continutul alimentelor, fiind structuri nealimentare (xenobiotiee) adaugate voluntar in compozitia alimentelor propriu-zise.
Prin aditi de origine naturala se inteleg compusii extrasi din te si organisme vii sau preparate din produsele biologice sau farmacologice ale produselor naturale.
Dar sunt si aditi de origine sintetica.
Pentru toate aceste aspecte si implicari de rezolvat, responsabilii de
igiena sau din
alimentatia produselor agro-industriale trebuie sa faca fata unor serii de probleme legate de aceste substante sau produsi (aditivi), sa intretina un control regulat, o supraghere legiferata, fara greseala deoarece este in joc sanatatea omului.
Ele au fost substantele cele mai instigate din alimentatieIn prima linie se afla toxicitatea lor acuta, dar, in special, cea cronica si cea care apare dupa un timp mai indelungat.
Acest aspect este legat de implicatia aparitiei unor boli gra, unele degenerati, inclusiv a cancerului.
In plus, in acest domeniu nu se cunoaste decat foarte putin (in unele timente farmacologice) si anume, despre acel siner-gism de toxicitate a doua sau a mai multor aditi existente in alimentatie, in acel moment, la un nil admisibil sau chiar nedecelabil existand, astfel, potentialul de insumare catre un efect mutagen sau favorabil unui proces de cancerogeneza (unde este cazul).
Acest aspect este foarte serios si important, de cele mai multe ori neglijat, desi prezenta lui este cotidiana.
Suntem obligati sa facem o analogie cu un alt aspect cunoscut, efectul cancerigen, aproape mai mult decat dublat, al asocierii obiceiului fumatului cu folosirea in exces a alcoolului (insumarea efectului mutagen si cancerigen al compusilor lor).
Acesti compusi aditivi ii clasam dupa scopul folosirii lor in conservand, silizatori (emulzifianti, gelefianti, antiaglomeranti), antioxidanti, edulcorand, coloranti, aromatizanti etc.
Ei sunt folositi si adaugati in alimente in mod intentionat (contrar contaminantilor) in scopul de a imbunatatii calitatea acestor produse alimentare, spre a fi si mai competiti, din punct de dere comercial, sa fie mai ieftine, sa-si pastreze mai indelung prospetimea, pentru silitatea lor biologica, pentru conservarea lor etc.In ultimul timp, se recurge tot mai des la folosirea acelor aditi care au originea in te si al caror efect nemutagen (testat) sta la baza aprobarii de comercializare.
Aceasta aprobare se refera, de multe ori, numai la constituentul lor corespunzator principal, dar nu la produsul globaj, respectivul "aditiv" natural folosit, care, de fapt, este un "coctail" de principii secundare netestate.
Sigur ca fiecare fabrica, uzina, intreprindere, care va oferi spre comercializare aceste produse alimentare ce contin aditi, va cauta sa aiba propriul mod de preparare, ca si fabricarea sau originea aditilor preferate, ele fiind, insa, obligate sa se supuna anumitor reguli.
In ceea ce priste aceste aditi, care intra in tehnologia de fabricatie, exista obligatia de a se inscrie pe preparat (bauturi sau oricare produs alimentar), cantitatea de aditiv ce intra in compozitia sa, conform directilor consiliilor superioare nationale de igiena ale tarilor respecti, care sunt aliniate, dupa caz, celor europene, cum este Comisia de la Bruxelles (CE), Comitetul mixt FAO
OMS sau Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).
Astfel, se condiponeaza si se supragheaza nilul (concentratia) respectivului aditiv in cadrul unui aliment (ce contine un aditiv sau mai multi) si nedepasirea dozei zilnice acceptata pentru acesta la un consum cotidian maxim prevazut, teoretic.
Cantitatea de aditiv consumat nu trebuie sa depaseasca aceasta doza zilnica, silita.
Pentru acei aditivi ce vor fi consumati (cu un potential nociv tolerat) este necesara o mai mare supraghere, chiar daca intrebuintarea lor este cu mult mai limitata, caci situatia impune folosirea lor, deoarece sunt greu de inlocuit in anumite preparate (ex.: nitratii - nitritii).
Sigur ca exista, uneori si alte situatii in care un anumit aliment cu un aditiv oarecare, in cazul unui consum excesiv (in general, exista in calculul dozei sale maxime de consumat o "margine" posibila de depasire ocazionala), pune problema depasirii dozei admise pentru un anumit moment.
Fabricantii sunt pusi in fata unor numeroase probleme in care sunt implicate, in special, concurenta sau aparitia unor substante aditi pe care le folosesc si care ii obliga, in afara de institia financiara, sa "modeleze" metodele lor de preparare si prezentare a acestor produse alimentare, care, la randul lui, au si ele un cost.
Astazi, cum am mai mentionat, supragherea si controlul lor toxicologic si biologic este destul de ferm si ser.