Cel mai interesant grup dintre aditivele alimentare si destul de numeros, dar si cel mai complicat in descifrarea efectului biologic, se pare a fi cel al colorantilor.

Spiritul comercial si de concurenta in alimentatie apeleaza la modul de a atrage clientela adresandu-se lor zual, prin aspectul produsului alimentar, primul act al perceptiei prezentarii acestuia.
La prima vedere, culoarea data unui produs alimentar, in mod artificial sau natural, prin intarirea celei proprii cu diferite substante sintetice sau de origine naturala, nu ar crea clientului o reactie de suspiciune prind toxicitatea sau legatura cu riscul in cancer (la un consum pe termen lung), mai ales cand exista asigurarea unei supravegheri in igiena produselor.
In plus, poate fi falsa ideea ca pentru obtinerea unei asemenea culori se apeleaza doar la cantitati care nu ar putea fi suportul unei asemenea suspiciuni (toxicitate, cancer etc).
Si totusi, toxicitatea nivelului de concentratie al colorantului respectiv poate fi legata chiar si de o cantitate infima, mai ales ca efectul cumulativ este unul dintre aspectele cele mai complexe care nu intra in calcul, atat in ceea ce priveste o toxicitate asupra unor anumite tesuturi si organe, cat si in ceea ce priveste cancerizarea.
Problema cumularii efectului repetitiv al unui agent toxic este de mare importanta.
Aceast aspect este legat de posibilitatea, mai ales cantitativa, a capacitatii fortei de regularizare a sistemului de homeostazie a unor tulburari ale "masinariei" celulare (receptori, enzime, material bioactiv intrinsec, etc), caci epuizarea potentialului defensiv de reparare celulara, in acest caz, de asemenea, repetitiva, nu poate trece peste pragul obisnuit de eficacitate.

Este cert ca unii dintre coloranti pot fi toxici si cancerigeni, fapt dovedit atat pe animale (experimental), cat si la om (epidemiologie si, uneori, clinic).
"Campul" imens de preparate alimentare de tot felul si, mai ales, a celor ce abunda in cofetarii, patiserii, mezelarii sau fabrici de bomboane si ciocolata, ca si a unor preparate de carne, branzeturi, pescarie etc, a dezvoltat inventarea a tot felul de coloranti "de toate nuantele curcubeului", dar, mai mult chiar, si a celor ce lipseau, aparent (olet, argintiu, negru ).

Dar, sa admitem ca nu acest aspect este cel mai grav.

Lumea nu este "deranjata" de acest interes de a o atrage si de a i se prezenta marfa pe care. trebuie sa o cumpere, dar ea nu stie ca in acest noian de coloranti (sute si chiar mii, in unele tari mai active comarcial, dar, mai ales, industrial-alimentar) se afla sau, mai bine zis, se ascund substante toxice si chiar cu risc mutageno-cancerigen.

Sunt doua motive de ingrijorare :

In primul rand, rapiditatea cu care ele pot apare pe piata, uneori cu o aprobare prozorie, datorata unei analogii de structura sau de folosinta cu un alt colorant, deja in uz sau, mai ales, a unor dese fraude in acest domeniu. ,In al doilea rand, efectul cumulativ (tardiv) al colorantilor care au primit aprobarea de folosire, apare, uneori dupa un timp indelungat si este, de cele mai multe ori neglijat in primul moment (aspectul epidemiologie).
Acest fenomen este foarte important si demonstrat in nenumarate situatii.

Era o perioada cand se folosea, in experiment, "galbenul de unt" (paradimetil-azobenzen) cu care se producea la animale cancerul ficatului (hepatomul malign) *'.
Acest colorant era intrebuintat, cu mult timp in urma, la colorarea untului in tarile Asiei de Sud-Est, desi i s-a determinat experimental proprietatea cancerigena inca de acum peste o jumatate de secol (Fischer, 1906).
Acest fapt a declansat o atenta triere a colorantilor existenti la acea epoca, cand, multi din cei folosiri au fost gasiri cancerigeni.
Din acest grup de derivati azoici a fost demonstrat experimental, ulterior, ca multi au putere mutagena si cancerigena.
Acest efect a fost legat de existenta in structura chimica a lor a gruparii amino (NH2), dar si a altor grupari din structura lor chimica.
Majoritatea tumorilor experimentale care au fostA provocate sunt cele hepatice (hepatoame) - locul lor preferential de meolizare - dar si ca urinara (epiteloame)

locul preferat de eliminare

sau prin injectii subcutanate

locul lor de injectare (carcinoame)

asta demonstrand efectul, in general, legat de locul de aplicare si de concentrare a colorantilor respecti (spre a indeplini doza "critica").
Chiar si unii meoliti ai acestor coloranti azoici (rezultati din meolizarea lor), pot deveni potential cancerigeni (ei neavand, initial, acest efect), aspect cunoscut in mecanismul de cancerogeneza.
Multi dintre colorantii folositi un timp au fost eliminati din consumul alimentar, ulterior fiind constatati cu potential de risc cancerigen.
In afara de aceasta mare grupa de coloranti azoici, mai sunt si alti coloranti cunoscuti, ca derivatii de trifenilmetan

care cuprind compusi cancerigeni

unii din ei fiind folositi in unele tari numai pe criteriul ca structura lor chimica cuprinde grupe sulfonate si ca sunt hidrosolubili, fapt (aspect fals) ce-i poate face fara risc cancerigen (de altfel, criterii infirmate experimental).
Un colorant interesant este cel al eritrozinei (derivat din grupa ftaleinei).

Acestui tetra-iodo-fluorescein, care a fost gasit cancerigen numai la doza mare (el fiind folosit limitat, astazi, in doza foarte mici) i s-a demonstrat actiunea lui cancerigena (tumora de tiroida) numai prin impactul lui in sinteza hormonilor tiroidieni (efect indirect).
Daca acesti coloranti, aditi de sinteza (adevarati xenobiorici) sunt mult mai suspectati ca efect al lor, in schimb, colorantii de origine naturala, extrasi din corespondentii lor alimentari naturali, prezinta, de la inceput, destula siguranta (citrice si alte numeroase fructe, legume, clorofila, carbune medicinal vegetal, caroteni, xantofili, antociani, curcumina, caramel, rosu de sfecla si alti pigmenti de origine vegetala).
Cu toate acestea, unii pigmenti naturali prezinta "un voal" de suspiciune, mai ales cand se pune in discutie potentialul lor cumulativ.
Oare dota sau timpul de observatie al acestuia inca nu si-a spus cuvantul?
Vigilenta si probitatea stiintifica trebuie sa fie concentrate, pe primul , asupra acestui enorm volum de produsi (aditii), aparent "inocenti" .