Hrana este indespensabila omului, dar compozitia ei poate fi neechilibrata sau sa contina elemente nocive ce pot juca un rol determinant in patogeneza multora din bolile sale, mai ales cele cronice.
Este, de asemenea, sigur ca hrana are un rol important, daca nu principal si in cancer, in aparitia lui (30 - 35 % de origine alimentara), dar si invers, in impiedicarea producerii multora din cauzele localizarile sale.
Acest rol este de aspect direct in cancerele aparatului digestiv (al esofagului, stomacului, intestinului - cu precadere cel gros - si ale organelor anexe, al ficatului si al pancreasului) si de alura, aparent indirecta, a glandei mamare si a organelor genitale la femei si chiar a multora din localizarile sale din corpul omenesc.
Panoplia prezentei si localizarilor lui este mult mai intinsa, caci aceasta maladie nefasta are o posibila diversitate, prin existenta celor aproximativ 300 de feluri de celule principale pe care le are organismul uman, in compozitia sa, iar fiecare din aceste celule poate avea paternitatea pe care se bazeaza structura polpulatiei (a felului de cancer respectiv) ce apare.
Este aderat si, deseori, dovedit experimental si in studii clinice ca un exces de hrana este incriminat ca un factor cu potential de risc in cancer.
Acea dieta hipercalorica globala este incriminata, dar si eventualele cazuri individuale ale unui abuz din componentele de baza proteica, glucidica si, in primul rand, lipidica.
Intr-o analiza mai profunda, un deficit sau, contrar, o crestere egala unui abuz din celelalte elemente naturale ce compun alimentele din hrana (sarurile minerale, oligoelementele, vitaminele sau alte structuri bioactive, mai ales din vegetale) pot fi factori potentiali de risc ce vor participa sau favoriza procesul de transformare a celulei normale intr-o alta celula, cea maligna.dar, acelasi deficit sau acelasi abuz poate fi, insa, uneori, defavorabili aparitiei si cresterii tumorale.

Acesta este un paradox de care am mai amintit.
Este dovedit faptul ca, in afara acestor elemente naturale, obisnuite, de hrana, in care participarea lor in contexte exceptionale de cantitate (de + sau -) le-ar califica ca ar putea reprezenta o suspiciune de un potential de risc in cancer, se pune, cu precadere, problema existentei grupului imens de substante xenobiotice (substante din afara structurilor noastre biologic normale, organice sau anorganice, deci, straine de organism).

Acestea cuprind si acele substante cancerigene, care pot determina (prin acea leziune biochimica a ADN) primul pas (initierea) in procesul de cancerogeneza, la care se aduga cele co-cancerigene, care sunt factori ce pot ajuta concomitent concretizarea sau amplificarea efectului acestor cancerigeni si , in plus, substantele promotoare ce ajuta ca aceste celule care au fost initiate spre transformare sa continue drumul spre celula finala, maligna.
Iata ca in fata acestei alanse de factori nocivi, posibili efectori ai unui risc cu potential in cancer, ii stau la dispozitie, la un moment dat, pentru a fi agresate aproximativ 70.000 miliarde de celule ale corpului omenesc in plina activitate.
Fara sa se creada ca se doreste a se complica lucrurile, amintim de cele aproximativ 30.000 de gene din fiecare ADN ce-l contine fiecare celula si care ar putea fi tinta unor leziuni biochimice ale genoagresorilor.
Acest numar colosal, poate este numai teoretic, caci, practic, in fata acestui imens numar de agresori stau numai celulele care sunt in plina activitate meolica sau de inmultire (deci, celulele suse si umratoarele generatii ale lor cu potential de multiplicare, aspect legat de tipul de tesut).
Rezumand: fata in fata, stau mii de agenti agresori, cu potentialul lor de a provoca si a declansa, la un moment dat, o modificare transformanta a uneia sau a mai multor celule (miliarde) ale organismului, ce ii sunt la dispozitie.
Daca (teoretic), in urma acestei alanse ce contine un numar enorm de factori de agresiune, cu un divers potential de risc in cancer, ar trebui sa asistam la o frecventa asa de mare de viitoare focare de inipere sau de cancerogeneza (a bolii), orice concluzii s-ar trage, ar fi departe de orice logica ce poate fi acceptata.
Daca asa vor sta lucrurile, imbolnavirile si mortalitatea prin cancer ar fi primordiale fata de toate celelalte boli, iar incidenta bolii ar fi crescuta in primii zeci de ani de existenta a omului, incat probabil acesta nu ar fi ajuns, nici pe departe, peste 50 de ani de viata.
Dar, sla lui Dumnezeu, media de viata a crescut si creste mereu pe tot mapamondul si se pare ca aceasta este datorata progresului in medicina, in profilaxia si tratamentul bolilor, dar si cu o mica participare a progresului realizat in cancer (depistare, diagnostic precoce, tehnici si medicamente noi), caruia ii atribuim un maxim de 10 - 15 % din efectul scaderii mortalitatii acestei boli.
Aceasta crestere a mediei de viata este, in marc parte, datorata progresului facut si in celelalte discipline cu o rata evident crescuta a mortalitatii, la unele fiind o frecventa dintre cele mai mari (cardiosculare, infectocontagioase etc).
Revenind la cancer, ne punem intrebarea

Unde sau care este aderul ?
Cu toate aceste agresiuni multiple si de un volum colosal (suportul genezei lui), totusi cancerul apare majoritar de la 45

60 de ani, cu o frecventa ce creste cu rsta si in anumite localizari (paralel cu inmultirea si diversitatea agresiunii care determina aceasta localizare ?)

Daca ne referim la ideea ca hrana este o cauza majora in aparitia cancerului la om, atunci ar trebui, matematic, ca mortalitatea sa se produca paralel cu crestere numarului acestor factori agresori continuti in hrana cea de toate zilele.
Doar ne hranim de la biberon (sau din pantecul mamei), pana la moarte!

Si totusi ?!

Majoritatea mortalitatii prin cancer, la copii si adolescenti si chiar pana la 30

40 de ani este data de frecventa unor anumite tipuri de localizari care au alte cauze ca initiatori principali, aparent fiind altele decat cele de hrana.
Posibil ca agresorii din hrana devin numai initiatori secundari sau promotori ai acestei cancerogeneze deja prezente.
In general, patogeneza cancerului in aceasta perioada este pusa pe seama % cauzelor genetice, fizice (radiatii ionizate), microbiologice (in special, asocieri de

boli virale).

Se cunoaste sensibilitatea organismului tanar la efectul agentilor virali sau fizici (radiatiile ionizante asupra organelor sau sistemelor ce le receptioneaza, in special, sistemul hematoformator, limfatic, osos, nervos) fiind cele ce vor face in primul rand cancerul.
Daca hrana, cu volumul ci enorm de factori agresori (contaminantii, aditivele etc), legati de aparitia cancerului, ar fi singura sursa de initiere, in acest timp de viata ce ne este dat, desigur, ar trebui sa acceptam ca acea mica populatie de la cate sute de celule, la cate mii, acel clon malign aparut (ingloband si timpul de canecrogeneza) ar trebui sa evolueze peste 30 de ani si mai mult, pana ar avea o prezenta clinica.
Nu este chiar imposibil (dar foarte putin probabil), ca acest timp de aparitie sa explice frecventa marita a acestora dupa 40

45 de ani.
(Dupa tratamentul chirurgical, aparitia clinica a celulelor ce ar putea fi, deja, metastazate, rar depaseste 15

20 de ani).
Dar cel mai sigur este ca in aceasta perioada de viata, "ce" este activ, superactiv, in combaterea acestor numeroase procese de canecrogeneza, cu posibila prezenta in toate aceste frecvente focare raspandite pe intreg teritoriul organismului, focare ce apar si se sting permanent, de-a lungul vietii, chiar si impotri primelor celule premaligne si maligne ce apar.
Acesta este ansamblul mijloacelor de aparare a sistemului meolic, din care, de neinlocuit este cel de reparare de la nivelul ADN, ca si cel imunologic al organismului.
Iata ca acest dispozitiv de aparare este, in aceasta prima perioada de viata, la potentialul sau maxim de actiune, iar acest potential de actiune este posibil eficient, mai ales impoti celulei transformate malign (posibil efect al mijloacelor imunologice), iar celei care se gaseste in procesul etapelor de transformare, de cancerogeneza (efectul totdeauna prezent al mijloacelor meolice), in special, acelea care au fost determinate de factorii de risc cancerigen din alimentatie.

Dar de ce acest formidabil dispozitiv de aparare nu ar fi cu aceeasi eficienta si pentru localizarile din cancerul de origine genetica, virala sau fizica ?

Cand aceste modificari au substrat genetic (ereditar), ele sunt cantonate in anumite gene, dar acestea exista in toate celulele organismului fiind modificari tolerate imunologic mult timp, iar leziunea maligna apare in organul si el presilit genetic, iar cand transformarea se produce nu este bogat multicelulara.
Pe de alta parte, celulele cu componenta genetica dobandita in cursul vietii au un suport numeric celular mai mic, mai restrins teriotrial, mai punctual.
Modificarile celulare vor scapa, astfel, in prima situatie, de efectul apararii imunologice si poate numai in parte si de cel meolic.
Aceasta din urma, apararea meolica ar putea interveni, din contra, prin mijloacele ei, la indepartarea sau anihilarea factorilor ce s-ar ivi, provocand aceasta declansare de incepere a evolutiei maligne sau chiar a o stagna complet (adica pe perioada de viata).
Care sunt acele interventii de ordin meolic ce folosesc structural, molecular agentii bioactivi de origine endogena si exogena, acestia fiind , in cea mai mare parte, din domeniul alimentatiei, reproducand prin analogic (structurala si de activitate) efectele enuntate, la care se adauga unele vita-mine, oligoelemente si alte molecule active de origine naturala (de protectie si anti-cancerogeneza sau anti-neoplazica, dintre care cele "hormon-like").
Din grupa endogena fac parte o serie mare de molecule lipido-glico-proteice active si cnzime si produsi hormonali si neurohormonali, iar din marea grupa exogena un minim de factori cu efect meolic amintiti mai sus si multi altii ce se vor interfera in sistemul imunologic endogen.
"Acesta este formidabilul dispozitiv de aparare a organismului, atat cel meolic, cat si, in special, cel imunologic cu etapele si sinergismul lor de actiune. "
Este o speranta sfanta si obligatorie, responsabila, gasirea mijloacelor de intarire si marire a eficientei acestui sistem, singurul care (in afara mijloacelor de preventie care elimina "per primam", totul), ar putea radia de pe loul "bolilor nefaste" aceasta boala si ar aseza-o in vesnicul muzeu istoric al maladiilor considerate incurabile.
Multi dintre noi, din pacate, uitam cand vorbim, mai ales de cancer, de acel complex bioactiv, de fapt ancestral, aparut inaintea celui imunologic (de la unicelulare), acea inimaginabila aparare meolica amintita, care si ea a evoluat, s-a "perfectionat", odata cu evolutia pluricelularelor si ramasa la nivel celular, dar organizata si in sistem tisular si organic (ex.ficatu/) care, astazi, la om, devine acea extraordinara uzina biochimica enzimatica ce intervine, printre multe altele, in apararea lui fata de agresiunea factorilor legati de boala canceroasa.
(Nu trebuie sa fim nedrepti, pentru ca, de fapt, si sistemul imunologic a aparut, ancestral, odata cu prima celula cu acea calitate de fagocitoza, in care se amestecau cele doua legi fundamentale de hrana si aparare)

De abia in ultimii patruzeci de ani preocuparile stiintifice medicale privind relatia dintre cancer si alimentatie au fost mai intens evidentiate prin numeroase comunicari, publicatii, conferinte nationale si internationale etc.
In acelasi timp securitatea alimentatiei legata de hrana omului a fost, de asemenea, alertata de numeroasele posibilitati de deteriorare a calitatii ei, prin excesi crestere a numarului de contaminand, aditivi si a tot felul de poluanti, paralel cu dezvoltarea diversificata a agriculturii, comertului si industriei mondiale moderne.
Aceste informatii au scos la iveala suspiciuni si au incitat multiplicarea lor, a ipotezelor ca si a rezultatelor asupra faptului ca, in nutritia omului, s-ar afla numeroase substante si elemente, componente nutritive si nenutritive, din care unele pot contribui la aparitia cancerului, iar altele se pot impotrivi acesteia.
Sezizate de aceste afirmatii stiintifice importante, ce cantaresc ca realitati responsabile asupra conducerii societatii noastre,majoritatea tarilor cu o frecventa si mortalitate crescuta prin cancer, in special tarile ansate, industrializate si cu o economie ridicata (cancerul fiind a doua cauza de moarte in aceste tari), au inceput sa organizeze si sa antreneze, prin formele lor competente de sanatate, desfasurarea unor campanii de anchete in elucidarea acestei surprinzatoare, naturale si reale constatari a relatiei dintre hrana omului de toate zilele si frecventa unor localizari ale cancerului.

Care sunt cauzele, care este ponderea lor, ce este deficut ?
Astfel, ministerele de resort, academiile de stiinte, institutele si centrele acestora, ligile si asociatiile, alte organisme ale societatii civile, ce se ocupa de acest domeniu, au fost antrenate in aceasta batalie de lunga durata.In acelasi timp, procesele reglatoare ale legilor de protectie a sanatatii publice, bine conturate, se intaresc si mai mult (FDA

Food and Dreg Administration), dat fiind ca in alimentatia moderna au aparut si apar continuu fel de fel de substante si produse, in special, nenutritive, de multe ori nocive, uneori scapand de un control complet in prima lor perioada de aparitie si consum.
Recomandarile nu intarzie sa apara.
Profesorul Hegsted (Harrd School), un distins nutritionist, spunea ca o nutritie (dieta) optima in cancer, nu poate fi definita in acea perioada si ca dupa urmatorii zece ani de cercetare in acest domeniu, in care rezultatele si obsetiile medicale vor ansa, cunostintele acumulate vor putea contura, ce mai clar, o asemenea posibilitate de definire [68].
Daca in bolile cardiosculare, hipertensiune, diabet, obezitate s-a clarifi-cat, in cea mai mare parte, o dieta corespunzatoare, in cancer, in fata complexitatii bolii, a mecanismului ei patogen inca incomplet elucidat si cu multiplele sale localizari, nu se poate oferi, pentru moment, decat un drum de studiu si cercetare spre o asemenea realizare, destul de complicat de strabatut.
El cere, ca si in alte boli, o participare multidisciplinara.
In 6 iunie 1982 a aparut un raport cu privire la "Dieta, Nutritia si Cancerul" al comitetului stiintific al Consiliului National de Cercetare al Academiei Nationale de Stiinta (SUA) (National Researcb council- NationalAcademy of Sciences).
Conlucrand cu Adunarea Stiintelor Vietii (Assembly of Life Sciences) se completeaza o analiza asupra literaturii mondiale in materie, privind rolul nutritiei in etiologia si preventia in cancer.
Acest raport, ce evidentiaza stadiul stiintific si prezenta factorilor nutritivi si ncnutritivi din alimentatia noastra si rolul lor in cancerogeneza, ca si unele recomandari privind reducerea acestui risc in cancer, au fost cuprinse ulterior intr-o publicatie a lui Palmer si Bakshi, in 1983 (JNCI, ml. 70, 5, 1153 - 1169).
Autorii citeaza concluzia globala a acestui raport: "diferentele de frecventa care se intalnesc in riatele localizari ale cancerului in diferitele populatii de pe glob sunt adesea corelate cu diferentele dietei (a felului de hrana)".
Aceasta corelatie este evidentiata ferm si prin datele de laborator care arata aceeasi legatura intre diferitele componente din alimentatie si unele cancere la animale .In tarile occidentale (Franta, Anglia, Italia, Germania, Spania, etc), ca si in Japonia, Australia si in majoritatea tarilor care se preocupa de legatura dintre hrana si cancer in ultimii zeci de ani, dar si in unele tari din Europa de Est (Romania) a existat, de asemenea, o febrila activitate stiintifica mai recenta in acest domeniu.
Numeroase ipoteze au stat la baza executarii unor studii randomizate privind, mai ales, preventia; dar si asupra cancerogenezei bolii neoplazice.
Europa nu ramane in urma.In cadrul comunitatii Uniunii Europene (UE), o comisie medicala alcatuita din specialisti ai tuturor tarilor uniunii, insarcinata sa elaboreze un program de lupta contra cancerului, a elaborat, inca din 1982, un Cod European al Cancerului, ce contine 10 recomandari, in special privitoare la preventia in cancer, Cod ce este revizuit (pentru eficacitate si completare a lui), din 4 in 4 ani.
Raspunderea apararii sanatatii oamenilor din societatea noastra de astazi (Europa avea peste 360 de milioane de oameni) consta, in primul rand, in gasirea resurselor de sustinere, informatie si intelegere in stapanirea, organizarea si imbunatatirea acestui imens rezervor de factori ai mediului inconjurator ce determina, in mare parte, starea de sanatate a omului.
Daca administrarea, organizarea si sustinerea acestei responsabile datorii revine serviciilor publice, in schimb, cei care se ocupa sa descifreze caile de lupta si de rezolre a atator domenii de patologie umana sunt obligati a cinsti aceasta nobila sarcina cu exigenta si daruire profesionala.
In cadrul acestei patologii generale un loc important il ocupa cancerul (a doua cauza de mortalitate prin imbolnaviri, din lume, in unele tari tinzand a fi pe primul loc).
In angajamentul de diminuare a frecventei lui pana la limita inferioara sunt implicate o serie de mijloace, din cele mai sofisdcate pe care le-a imaginat inteligenta umana: chirurgia, radioterapia, chimioterapia, hormonoterapia, imunoterapia si, in ultimul timp, terapia genica, alaturi de o aparatura ajutatoare de inalta tehnologie.
Dar, langa aceste impresionante mijloace de tratament in cancer, sta, cu importanta si speranta ei reala, ignorata, uneori, de oamneni: alimentatia.
Hrana, cu miile ei de componente, detine competenta fara egal de a sustine o aderata terapie ajutatoare impotri acestui flagel.
Cei ce se ocupa de conturarea acestei complicate nutritii trebuie sa se simta obligati si onorati de a furniza oamenilor rezultatele muncii lor, atat de sustinute si atat de nobile.