Organismul uman foloseste cei douazeci de aminoacizi in diferitele actitati ale functiilor sale, la nivel celular, tisular si organic, in mod singular, in diferitele sisteme fiziologice (aminoacidul fiind unitatea proteica fundamentala), dar, mai ales, la asamblarea celor zeci de mii de proteine necesare etii, fabricate dupa o regula celular-codificata.
Cea mai mare parte din acesti aminoacizi sunt sintetizati de catre organism, dar un grup de 8 dintre acestia (plus inca 2 legati de varsta copilariei) nu pot fi fabricati, ei trebuind sa fie adusi, obligatoriu, prin consum alimentar, numindu-se, din aceasta cauza, acizi-aminati esentiali.
Proteinele care pron din mediului natural, legate de alimente, cu o origine diferita (animala sau vegetala) si care trebuie sa ajunga la stadiul de aminoacizi prin digestia enzimatica suferita la nivelele aparatului digestiv al organismului (stomac si intestin), nu au, ativ, aceeasi valoare nutritiva, din cauza continutului cantitativ si calitativ diferit al acestor aminoacizi (proportia si preponderenta), astfel incat si repercusiunile biologice respective pot fi puse in discutie.
De cx.-.exista o diferenta intre diferitele proteine din cereale prind continutul lor calitativ in aminoacizi {grau, porumb), la fel intre proteinele din vegetale sau a proteinelor de origine animala, care face, totusi, posibila o departajare a valorii lor nutritive.
La prepararea proteinelor pentru consum (a alimentelor respective), prin fierbere, piroliza, adaugare de aditi etc, se pot produce, uneori, modificari in structura lor sau blocarea eliberarii lor in timpul digestiei.
Aceste observatii au o mare importanta cand le raportam la cancer, unde alimentatia echilibrata sta la baza preventiei lui.
Pentru grupele cu risc in cancer, nivelul si proportia respectiva a proteinelor trebuie sa fie modelate si corectate, in relatie cu specificitatea meolica a tesutului sau organului tinta a acestui risc.
Intr-o alimentatie hipercalorica, predominant proteica, eventualul surplus de proteine neutilizat, pe de o parte este eliminat, pe de alta parte este transformat in grasime si depus ca rezerva (in adipocite), fenomen ce se poate produce, mai ales, dupa masa de seara si, mai putin, dupa cea de dimineata, dar si mai putin, dupa masa de pranz, caci nevoia organismului in proteine este maxima in timpul zilei.
ha fel, am putea lega de "orarul meselor" fi protejarea, in parte, a solicitarii ficatului pentru transformarea surplusului de fainoase si zaharoase in glicogen, care ar fi benefica prin consumul alimentar de la masa de dimineata

glucoza fiind prima care se consuma pentru nevoia termo-energetica.
Hiperalimentatia cu nutrimente predominant bogate in proteine, poate fi un suport biologic de mare "avantaj" intr-un eventualul risc al genezei si transformarii maligne sau, din contra, poate fi cu efect contrar daca aportul lor este mult diminuat
Unele date epidemiologice si experimentale confirma aceasta supozitie, altele sunt contradictorii.
La populatia cu o nutritie deficitara si defectuoasa (malnutritia), dar mai ales la cea cu carenta proteica (Asia, Africa), se cunoaste o frecventa crescuta de tumori (aparute, probabil, prin alte mecanisme).
In schimb, daca aceasta deficienta globala de nutritie (in cazul restrictiilor alimentare) este sub o forma proportionata prind componentii de baza din consumul respectiv, atunci se constata o diminuare a aparipei cancerelor.
O alimentatie hiperproteica poate duce la o frecventa crescuta a unor localizari ale cancerului, in special a limfoamelor maligne (antigenele proteice sunt prezente constant la marii consumatori de carne sau cu leziuni intestinale ce incita sistemul imunologic, acesta fiind, astfel, permanent solicitat

hiperexpresie, hiperactivare genica).
In experiment, folosirea unei alimentatii fara unii acizi aminati esentiali (ce s-a incercat si la om, dar nu s-a ajuns la o finalizare a concluziilor) s-a constatat ca deficienta hranei in anumiti aminoacizi esentiali poate avea un efect de inhibitie a unor tumori fara repercusiuni asupra greutatii animalelor de experienta.
Totusi, deficienta globala a aminoacizilor esentiali sau a altora, are repecusiuni edente asupra starii biologice generale a organismulu
In schimb, corectarea obligatorie, intr-o dieta, a hipoproteinemiei sau a subnutitiei predominant proteica este legata de necesitatea de a mari lupta impotriva infectiilor, capacitatea de ndecare a plagilor, de echilibrare a apararii imunologice, de a rezista la tratamentele anticanceroase, uneori dificile si agresive, sau a altor stari patofiziologice care pot produce deficiente proteice temporare la nivelul unor tesuturi si organe ce trebuie protejate si corectate nutritional.
Consumul constant, crescut sau scazut, de proteine are, ca efect, rezultate contradictorii asupra riscului in cancer.

Este o relatie de doza ?

In experiment, aparitia de tumori induse chimic scade odata cu diminuarea sub ratia normala a consumului de proteine, dar frecventa lor creste, daca ratia este marita de cateva ori si pare sa scada din nou, daca aceasta ratie este foarte mare.

Putem extrapola acest aspect la om ?

Dificil de a sustine un model, in acest sens.

In schimb, se poate sugera ca in nutritia unor forme de cancer sau deprecancer, sa se tina seama de felul proteinelor speciale pe care le contin alimentele consumate silnic ?
Ele ar trebui sa fie diferite, cel putin cantitativ, de compozitia specifica a proteinelor pe care le-ar putea contine celula maligna.
Aceasta ramane o sarcina de mare interes in alegerea componentelor recomandate in chemopreventie.In general, ignorand enigma unor ipoteze este recomandabil sa se foloseasca proteinele (alimentele) de alta origine decat cea animala (cereale, legume, fructe), deci, cat mai departe de acest lant al "filiatiei" speciilor: om

mamifer- peste

vegetale.
Caci, la om, celula maligna, fata de cea normala este intr-o dificultate meolica prind folosirea si transformarea acestor componente proteice, cat mai departe ca origine a lor de filiatia amintita.In cercetare nu s-a ridicat, inca, total "cortina" pentru a deveni transparenta fiabilitatea acestor recomandari care, totusi, se fac.
Este cazul sa amintim si despre acizii nucleici, care sunt suportul biochimic principal (ADN) al diziunii celulare si pe care ii gasim in consumul zilnic de alimente bogate, in primul rand, in structura celulara (stim ca celula poate sintetiza acizii nucleici, in special prin bazele sale purinice si pirimidinice).

Si, totusi, in acest sens, unde este cazul, pentru micsorarea volumului de materie prima direct legata de diziunea celulara (calitate principala tala de inmultire a celulei maligne), ar fi necesara si alegerea unor anumite alimente de consum (ex.: alimente acelulare, cum sunt cele integral proteice, ca branca, albus ui de ou, gelatina naturala).
Este edent ca cercetarea si discutia asupra rolului si importantei proteinelor, a acizilor nucleici si a acizilor aminati in preventia aparitiei cancerului si in cancerogeneza este departe de a fi epuizata.
Daca amintim numai efectul acidului folinic [ioi] sau a glutaminei (unul dintre cei mai anumerosi aminoacizi din corp) [183], acti in diferentierea si maturarea celulelor unor organe, in special ale aparatului digestiv, si daca ne gandim ca pot fi utilizati impotriva aparitiei cancerului sau, contrar, pot contribui la aparitia lui, avem senzatia ca descoperirile si cercetarile in acest domeniu sunt inca la inceput.
Ceea ce este sigur este ca un consum hipercaloric crescut in alimente bogate in proteine (carne, oua sau alte produse proteice) poate avea un aport marit de substante direct necesare reproducerii si inmultirii celulare (de diziune, de proliferare), aspecte legate, in principal, de functiile majore ale celulei canceroase - progresia malignitatii si a metastazarii.