Sarurile minerale reprezinta un grup esential de componente din hrana noastra care a fost cercetat cu un interes deosebit - dar prea putin extins

in scopul de a se descoperi unele avantaje si, mai ales, dezavantaje ce le-ar produce asupra eventualei modificari ale celulei normale spre drumul malignizarii sale.
Cea mai mare parte dintre aceste mici componente elementare, active biochimic, se deosebesc de acele macrocomponente "principale" (proteine, lipide, glucide) folosite de celulele corpului omenesc in sinteza structurilor, a producerii materialelor de intretinere si reinnoire a actitatii si functionalitatii meolismului bazai si, in general, pentru producerea energiei si a rezervelor lor ce sunt solicitate si necesare in orice moment.
Acest grup de micro al sarurilor minerale, socotit in trecut pe nedrept "secundar" ca importanta, contine si alimenteaza continuu organismul cu acele elemente ce reprezinta si contribuie, de fapt, esential la acest "tot" necesar sau "indispensabil", la acest polimorfism de actitate a "etii.
Ele nu se transforma dupa ce au fost utilizate sau nu dispar dupa ce au fost folosite, dar, uneori, isi pun "pecetea" de plecare si eliminarea din celule si tesuturi, uneori, impreuna cu alte componente reziduale sau isi reincarca, pentru o noua actitate, "bateriile" ionice descarcate.
Ca un omagiu al acestor participari, la atatea structuri moleculare, in special cele manipulate de homeostazie, organismul le "inta" sa reintre, dupa parasirea sa, in marele parc al naturii pentru "reciclare".

Necesitatea prezentei permanente a sarurilor minerale in functionalitatea edificiului etii, este ineila

In cazul anumitor elemente, care fac parte din structura chimica a sarurilor minerale obisnuite, cationii (Na, K, Ca, Mg) sau anionii (P04, SO4, NO3, CO3), a fost dificil sa se edentieze o implicare directa a lor in a favoriza aparitia sau evolutia unui proces de cancerogeneza sau, dimpotriva, de a se opune acestuia.
Influenta lor, posibil indirecta, poate fi mai usor apreciata, caci, exista acele tulburari meolice de o cauza exogena (mai ales alimentara) sau endogena, care pot avea un caracter cronic legat de schimbul canonic (NaK), extra si intra celular sau de interactiunea elementelor bivalente (Ca Mg), cu repercusiunile lor asupra unor enzime ce tin de releul receptor informativ, atat cel curent, meolic, cat si cel de contingenta negativa sau pozitiva la securitatea etarii unei erori de transcriptie sau de reparare a acestora sau a altor defecte moleculare ale celulei.
Dar exista si interferarea acestor saruri minerale cu unele procese mai particulare, cum este participarea la un nivel superior, legat de functionalitatea nucleului sau legat de reactiile meolice ale lantului de diferentiere si maturare celulara, prind, cel putin, partea ce-i rene suportului sau angrenajului complexului energetic al acestor procese.
De asemenea, se pun in discutie si unele aspecte si date legate de desfasurarea evenimentelor ce demonstreaza biodisponibilitatea acestor saruri minerale sau cauzele ce le-ar obstructiona prezenta sau absorbtia lor in cadrul nutritiei, in faza digestiei alimentelor.
Desigur, functionalitatea lor tine, in special, de compozitia alimentelor, a componentelor lor, ce pot favoriza sau nu aceasta biodisponibilitate a lor (ex.:ocidulfi tic sau oxalic, fibrele vegetale, interactiunea lor in contextul procesului de absorbtie, solubilitatea fi concentratia lor), dar si de starea fiziologica sau morfologica a aparatului digestiv cu eventualele patologii ale acestuia.
In general, aceste cauze duc la variatii prind nivelul lor in sange.

Problema este tocmai deficitul, ca si cel al excesului acestor minerale in organism, legat de aparitia, in general sau nu, a unor disfunctii sau boli, dar si a unei posibile influente asupra riscului aparitiei unei localizari in cancer.
Este mai greu de crezut ca deficitul sau excesul cronic al acestor elemente ale sarurilor minerale de baza (sodiul, potasiu], magneziu], calciul, fosforul), pot fi puncte primare de plecare ale unor influente pozitive sau negative in contextul desfasurarii unui proces de cancerogeneza sau chiar asupra evolutiei unei neoplazii aparute.

Si totusi, este posibil, ca cel putin ele, sa produca o influenta indirecta atat in cancerogeneza, cat si in neoplazia prezenta.

Datele sunt putine.

In acest sens, cele epidemiologice sunt cele mai edente, in legatura cu incidenta unora.
Astfel, se cunoaste influenta alimentatiei hipersodate, deci, surplusul de clorura de sodiu in alimentatia traditionala cu alimente sarate (peste, carne, legume) in unele localizari in cancer (ex.: stomac, colon).
Exista o atitudine medicala sau de igiena alimentara, de profilaxie sau recomandare fata de acest plus sau minus in aceste saruri minerale, special legate de cancer ?
In mod obisnuit, da (recomandarea consumului de vegetale

legume si fructe - printr-un aport mai corect predominant in potasiu, protector-benefic in cancerogeneza, raspunde acestei intrebari).
Oricum, sarurile minerale fac un obiect precis al altor specialitati in cadrul preventiei si tratamentului unor procese patologice cunoscute, in care ele sunt incluse in alimentatie.

Nu trebuie sa exageram, dar nici sa nu reflectam la aceasta posibila legatura a unui risc de influentare a aparitiei unui cancer si, mai ales, asupra lungului proces de cancerogeneza, a unei eventuale stari cronice de nivele extreme in sange (deficitare sau excesive) a acestor ioni ai sarurilor minerale.
Unele localizari ale cancerului sunt o realitate, caci regimul alimentar hipersodat, in Japonia, este asociat cu o frecventa crescuta a cancerului gastric, dar nu si al colonului, care este scazuta.
Desigur, orice deficit sau exces persistent al oricaror componente din alimentele hranei zilnice, mai ales cele care raman neal-terate structural, vor crea, precis, tulburari, uneori grave, de alterare morfo-functionala legate de boala ce corespunde consumului respectiv.In printa componentelor, "zise" de baza, din alimente - a grupelor de protide, lipide si glucide - natura, in evolutia si adaptarea fiintelor sale, in speta, a mamiferelor, inclusiv a omului, a gasit modalitatea fiziologica indicata ca, in asemenea situatii dificile de plus sau minus a acestora, sa rezolve lucrurile prin intermediu] unei molecule de rascruce biochimica, sa moduleze aceasta lipsa sau exces printr-o trecere meolica a compusilor rezultati dintr-o grupa, in alta (exceptand unii acizii aminati esentiali sau cativa acizi grasi esentiali care nu se pot sintetiza de catre organism).

Nu acelasi lucru se intampla in cazul deficitului sau a excesului acestor elemente minerale (ele trebuie aduse din exterior, pentru ca raman nealterate ca structura in procesele meolice ale organismului si, deci, vor fi, respectiv, reelirninate).
Nu numai ele, ca atare, dar nici cel putin specificitatea actiunii proprii a acestor clemente ale sarurilor minerale nu pot fi inlocuite unele cu altele (cu rare exceptii de functionalitate).
Aceasta concluzie asupra sarurilor minerale necesare din aport extern al consumului alimentar este valabila si in cazul taminelor sau a oligo-elementelor, dar, in ultima instanta, organismul sanatos, prin sistemul codificat de homeostazie, arc posibilitatea de a elimina excesul sau de a limita deficitul, cu ajutorul sistemelor fiziologice ale cailor sale de eliminare (in afara unor situatii extreme).
Aceasta rezolvare se obtine, insa, cu dificultate, in fata unui organism cu stari patologice sau in prezenta unor anumite boli concomitente, care, de cele mai multe ori, nu lipsesc in cancer (ca si aparitiei unora in urma unui tratament specific conventional anticanceros).
Instalarea unui deficit sau exces de elemente minerale, fata de nivelul normal in sange, pune organismului, celulelor, tesuturilor si organelor sale probleme fiziopatologice si functionale dintre cele mai dificile.
Pe langa ipotezele care se ridica pritor la aceasta este si aceea ca, o cantitate in exces de anumite saruri produce efectul lor iritant cu raspuns inflamator local (egal unui efect de co-cancerogen), ori modificari ale vascozitatii tesutului conjunctiv interstitial sau de sub mucoase (tulburari ale mucopolizaharidelor care au, normal, un rol protector).
Cat este de posibila extrapolarea acestui efect asupra celulei maligne sau in curs de transformarea maligna ?
Repetam ca o celula neoplazica, deja constituita, isi pierde o mare parte din functiile ce-i reveneau de la celula normala corespunzatoare din care a pornit.
Ea nu mai indeplineste unele functii si calitati ale celulei normale respective.
Ea este nefunctionala pentru organism, ea este, in acelasi timp, nociva.
Totusi, ea va beneficia sau va suferi, in anumite situatii, ca si celula normala, de stari speciale ale ambiantei fiziologice sau fiziopatologice ale acelei zone unde se dezvolta, cel putin cele legate de functiile existentei sale si, in special, cele create de materialele de nutritie, incluzand variabilitatea calitativa si cantitativa a sarurilor minerale care sunt prezente.

Consecinta unui exces sau a unei diminuari a concentratiei unui element mineral va avea repercusiuni la nivelul unei coloni neoplazice sau tumori, dificil de evaluat, insa.

Consecinta unui exces sau a unei diminuari a concentratiei unui element mineral va avea repercusiuni la nivelul unei coloni neoplazice sau tumori, dificil de evaluat, insa.

Cum le putem depista corect ?

In orice caz, sunt de remarcat cele legate mai mult de procesele meolice obisnuite, decat de cele functionale specifice care sunt edente numai in actitatea tesutului normal (trebuind, insa, edentiate si acestea).
Pana astazi, insa, nu cunoastem toate diferentele fizio-meolice dintre celula normala si cea maligna sau a celei in transformare.In ceea ce privreste procesul de cancerogeneza, interventia sarurilor minerale, ale componentelor ei, pot fi prite, cu si mai multa claritate, ori ca o posibila preventie sau ca un obstacol in realizarea actului de initiere sau promovare, ori, din contra, ca o sustinere a producerii actului de malignizarc, printr-o stare de deficit sau exces al unora din aceste elemente minerale.
Nu este greu de apreciat o asemenea stare.
Se stiu conditiile fluxului elementelor minerale dinspre si in spatiul intracelular si cel extracelular, in condip'ile fiziologice normale (sodiul este majoritar extracelular si in sange, potasiul in celula).
Ele pot interveni in diminuarea sau intensificarea prezentei sau actitatii inlra-celulare a unor structuri chimice cu rol cancerigen, cocancerigen sau promotor ? Este posibil.
Fenomenele sunt dificil de explicat, dar datele epidemiologice confirma unele fapte (prezenta crescuta a cancerului gastric in tarile unde se consuma multe alimente sarate), deci, excesul de sodiu.
Acest element superconcentrat in sare (CI Na) poate, uneori, produce si o iritatie asupra mucoasei esofago-gastrice (creand o stare hiperosmotica iritativo-inflamatoare), care va fi dublata de o reactie reparatorie cronica si care proces reparator poate fi deat de alti factori, spre stari morfologice cu risc in cancer.
Contrar acestuia, cationul potasiu pare a fi protector (existenta lui bogata in fructe si vegetale).
Implicatia in cancer a acestui fenomen de deficit si exces, poate fi mai usor de demonstrat la unele oligoelemente sau tamine.
Dezechilibrul biologic general, plecat de la un substrat punctual al organismului, poate fi o cauza indirecta de impact, in cancer (ex.: influentarea starii deficitare de imunitate sau actitatea meolica scazuta, de detoxifiere hepatica).
In afara unei stari patologice de boala, care antreneaza un deficit sau exces de elemente minerale in organism si felul sau continutul alimentatiei organismului sanatos, poate fi o cauza a acestor stari.
In deficitul sau excesul lor, ori in malnutritie, ele joaca un rol preponderent.
In afara de aceasta, o biodisponibilitate modificata provocata de prezenta unor substante antimineralizante (acid fitic, oxalic), a unor efecte antagoniste intre unele elemente in absorbtia lor digestiva (Ca, Mg) sau, chiar, a unui aport necontrolat, crescut de fibre alimentare si unele prelucrari in producerea alimentelor pot interveni in creearea unui deficit de minerale.
In acelasi timp, se poate remarca actiunea sinergica a unora, in a ajuta sau mari absorbtia altora (tamine asupra unor minerale sau oligoelemente, ori acestea intre ele).
Se cunoaste efectul prezentei ionului calciu (Ca), legat de inhibitia intercelulara normala de contact, edenta, inca si asupra cineticii celulelor spre malignizare, dar din ce in ce mai slaba odata cu schimbarile de fenotip la finalizarea cancerogenezei.
Este dovedit ca legaturile grupelor COOH ale pectinelor din fructe (fibre cunoscute hidrofile), fac punti covalente cu ionii de calciu si de magneziu, stare reversibila.
Amandoi ionii sunt cunoscuti ca diminueaza riscul unei localizari in cancer (ex.: colo-rectat).
Cu toate datele controversate, se cunoaste antagonismul, la nivelul celular, intre ionul de Ca si K sau Na.
Suplimentarea dietei alimentare cu calciu sau consumul de produse bogate in acest element, daca nu exista o contraindicatie, ar putea diminua tendinta de proliferare anormala a criptelor epiteliului intestinal (efect anti-promotor) si este un mijloc de chemopreventic la persoanele cu risc in cancerul colo-rectal, in special al celui ordin familial.
De asemenea, in printa calciului sunt observatii clinice bine silite, in care suplimentarea lui in componentele de hrana (in terapia unor maladii) este benefica, ca si in printa protectiei data de un posibil efect antipromotor, reducand riscul in unele localizari in cancer [144].
Si totusi, datele prid actiunea unor saruri de calciu asupra proliferarii epiteliului gastro-colo-rectal, a mutatiilor unor cancerigeni, a blocarii efectului unor promotori (ex.: acizi biliari), trebuie verificate in continuare.
In ceea ce priveste deficitul in alimentatie al ionului de magneziu, poate creste riscul in unele cancere sau suplimentarea cantitatii lui poate diminua frecventa cancerelor induse experimental.

Datele sunt putine si nu se poate sustine cu fermitate efectul lui de protectie.
Un lucru este sigur rolul lui exista si trebuie clarificat.In printa grupului antonilor sarurilor minerale (CI, CO3, SO4, PO4, NO12), nu se poate spune ca acestia au fost cercetati, in mod special, asupra importantei lor in posibila participare la unele etape ale cancerogenezei.In ceea ce priveste influenta nivelului pH-ului sanguin sau intracelular (a aciditatii si bazicitatii), a acestui fenomen de acido-baza, legat de sarurile minerale, ramane de clarificat rolul lui in procesul de transformare, de latenta sau de evolutie maligna.
Oare poate fi pus in discutie pH-ul alcalin ce-l detine acel timent de alimentatie vegetala ?
Totusi, aparatul digestiv detine un control magistral al acestui parametru.
Sigur ca dietc-terapia poate regla multe din deficitele si excesele create de sarurile minerale, exceptand pe cele de stare de mare gratate.In cancer, cu precadere, sunt zate starile cronice ale acestor boli concomitente.
Majoritatea cauzelor lor tin de patologia unor organe meolice sau a acelora care le tin sub control (anumite glande endocrine).
Uneori aceaste patologii sunt paralele cu aparitia unui focar de cancerogeneza si cu aceea a unei colonii neoplazice.