Un argument frecvent al sustinatorilor comertului cu opiu era ca acest drog nu provoaca daune insemnate deoarece majoritatea fumatorilor chinezi isi puteau limita consumul la un nivel moderat. Adesea se apela la atia cu consumul de alcool in societatile occidentale: problema nu era reprezentata de alcool prin el insusi, ci doar de abuzul sau ocazional, iar in ziunea lor situatia opiului in Orient era aceeasi.
lata expunerea acestui argument facuta de domnul Winchester, fostul consul britanic in Shanghai, intr-o sesiune de intrebari si raspunsuri din cadrul unei anchete parlamentare din anii 1870:
Domnul R. Fowler:
Presupun ca ati resimtit efectele opiului asupra chinezilor care il consuma,
nu?
Am observat aceste efecte. Personal, nu am fumat niciodata opiu.
Dar sunteti de parere ca acest drog are un efect foarte daunator asupra sanata-

tii oamenilor?

In general, ar trebui sa spun ca da. Insa exista doua niveluri ale fumatului opi-
ului; exista ceea ce s-ar putea numi un fumat moderat si exista acel nivel pe care eu l-as numi opiamism, ca echivalent al fenomenului ce poarta numele de alcoolism. Cred ca cele doua niveluri trebuie considerate complet diferite atunci cand studiem efectul opiului asupra oamenilor.
Sir Rutherford Alcock si-a exprimat indoiala ca oamenii pot ramane la un nivel
moderat de fumat. Care este parerea dumneavoastra in aceasta printa?
Parerea mea este mai degraba in favoarea opiniei ca pot ramane; iar aceasta
parere este derivata din observarea actitatii si energiei generale a chinezilor, atat in apropierea porturilor, cat si in Stramtori, si in California, din faptul ca sunt, in general, un popor util si o populatie muncitoare si harnica.
Atunci sunteti de parere ca un om poate continua sa consume opiu la fel cum
noi consumam n, iar clasele inferioare consuma bere in aceasta tara, fara a fi inclinat sa-l consume excesiv?
Da, sunt conns. Am cunoscut oameni care mi-au spus ca au fumat opiu toata
ata, si care erau perfect capabili sa-si indeplineasca indatoririle.
Insa reverendul Griffith John de la Societatea Misionara Londoneza din Hankow, citat de F.S. Turner in anul 1876, avea o parere exact opusa in printa consumului controlat:
"Tutunul, berea si nul pot fi consumate cu moderatie si sunt in general considerate inofensive in aceste conditii, insa pana si consumul moderat de opiu este daunator, iar faptul si mai grav este ca nu poate fi consumat cu moderatie. Fumatorul nu este niciodata multumit pana cand drogul nu-i provoaca o stare de euforie Daca timpul si posibilitatile i-o permit, el zace intr-o stare de transa extatica sau de intoxicare din care nu mai doreste sa fie trezit. Fumatul opiului nu poate fi at cu bautul moderat, ci cu insasi betia. Acest obicei este mai perfid decat cel al bauturii, si isi prinde ctima cu mult mai multa putere.*
Asadar, avem doi martori care au avut suficiente ocazii sa constate daca fumatul moderat de opiu este un fapt comun, dar care au ajuns la concluzii complet diferite. De asemenea, pot fi gasiti cu usurinta si alti observatori, care sustin cu tarie fiecare dintre aceste doua opinii.
Cum poate fi solutionat acest conflict al dolor? Atunci cand opiul este ieftin, iar fumatul se generalizeaza, este oare posibil ca majoritatea utilizatorilor sa alunece catre dependenta sau fumarea opiului va fi doar o forma de consum recreativ controlata de catre consumator? Martorii nostri nu s-au contrazis partial, ci radical. Nimeni nu se poate intoarce pe strazile Cantonului din secolul al XlX-lea cu o mapa si un chestionar epidemiologie precis pentru a dezlega dilema, insa exista o serie de studii moderne ale consumului de opiu, facute in tari precum Thailanda, Laos si India, ce se apleaca asupra acestei intrebari. Fumarea opiului in aceste tari pare sa nu conduca inexorabil la dependenta, insa riscul sporeste odata cu facilitarea accesului la drog si cu scaderea pretului. Astfel, consumul mai intens implica riscuri mai pronuntate; procentul consumatorilor ce dobandesc dependenta nu are o valoare fixa, ci variaza in functie de conditiile de procurare. Pare posibil ca uneori, in China, fumatul opiului sa nu fi provocat dependenta celor mai multi consumatori, insa este rezonabil sa presupunem ca cel putin 10-20% dintre consumatori au luat-o destul de repede in aceasta directie.

Razboiul retoricii

lata un exemplu al retoricii antiopiu manifestate in plina forta, regasit in sectiunea lui Thelwall din 1839. El cita un doctor misionar."La etaj am gasit o femeie care fuma opiu de trei ani Am vazut-o apasand la pieptul uscat si lipsit de vlaga un copil ce tipa, chipul subtiat si ingalbenit si bratele uscate ale acestuia indicand cat de putine resurse putea obtine de acolo. Tipetele ascutite si membrele convulsive ale pruncului pareau acum sa atraga atentia mamei, care in tot acest rastimp isi savura pipa, astfel ca, spre uimirea si groaza mea, ea a trecut de la buzele sale catre cele ale copilului fumul de opiu proaspat inhalat, pe care pruncul l-a inspirat. Aceasta manevra s-a repetat de doua ori, apoi micutul si-a dat capul pe spate, devenind o masa nesimtitoare in bratele mamei sale si permitandu-i acesteia sa-si continue distractia pacatoasa. O otrava adusa [acum] de la AMaiestatea Sa Regina VictoriaA, ai carei supusi o prepara pe gustul acelei mame si se straduiesc sa slujeasca un ciu ce a facut-o sa decada nemasurat sub nivelul de bruta!"
Intr-o epoca in care melodrama era forma artistica preferata, nu trebuie sa ne mire ca atat cei care atacau comertul cu opiu, cat si cei ce-l aparau isi impinsesera argumentatiile pe culmile retoricii, lata un pasaj ce exemplifica retorica procomert si antichinezeasca a vremii, preluata din cotidianul lllustrated London News din data de 2 mai 1857, in perioada in care Parlamentul dezbatea implicarea Marii Britanii in Al Doilea Razboi al Opiului:
"Ignoranta cea mai grava, trufia cea mai nesuferita si o ferocitate animalica - prin atie cu care, cele ale africanilor si ale altor popoare salbatice de pe fata pamantului sunt demne si barbatesti - se reunesc in acest popor extraordinar [chinezii], cu o rautate si clenie fara egal in rasa umana. Este regreil faptul ca Marea Britanie se afla in conflict cu o asemenea natiune; insa trebuie sa fie deja edent pentru majoritatea englezilor ca, in situatie de razboi, trebuie sa-i pedepsim cat mai dur; si ca nimic in afara de o pedeapsa meritata nu-i va invata sa ne respecte. Acceptarea insolentei nu ar face decat sa-i incurajeze pe acesti fanatici sangerosi sa dea dovada de o insolenta si mai mare."
Tot in acest cotidian, se afirma ca opiul nu este atat de nociv pe cat se spune, iar proandistii antiopiu si parlamentarii care-i sustin nu sunt decat niste "excentrici".
Provocarea de catre toata aceasta dezbatere din jurul drogurilor a unei luari de pozitii cat mai polarizate, in care adevarul dene ignorat, constituie poate mai mereu regula decat exceptia. Aceste atitudini ferme din secolul al XlX-lea sugereaza in mod cert faptul ca drogurile au stimulat reactii melodramatice cu mult inaintea titlurilor din ziarele moderne.