Indo-iranienii au fost un popor antic a caror patrie se afla undeva in Asia Centrala. Cu aproximativ 4 000 de ani in urma, ei s-au impartit in doua grupuri distincte. Unul dintre ele, indo-arienii, s-au deplasat catre sud, spre valea Indului; celalalt a devenit vechiul poporul iranian. Ambele grupuri au pastrat o mare cantitate de literatura religioase orala, care a fost consemnata in scris abia mai tarziu. Aceste scrieri sfinte sunt Rig-Veda la indieni si Avesta la iranieni. Ambele descriu ritualuri in care se consuma o ta cu proprietati halucinogene. Indienii numeau aceasta ta soma, iar iranienii, haoma. Desi unii din urmasii acestor popoare le mai practica ritualurile, identitatea tei enteogene sacre s-a pierdut, iar acum sunt folositi inlocuitori fara efecte psihoactive in locul misterioasei soma/haoma. Pe langa diferitele te nepsihoactive folosite ca substitute pentru soma, atat in traditia hindusa, cat si in cea zoroastriana, cercetatorii occidentali au avansat un mare numar de candidate pentru soma in ultimele doua secole. Printre candidatele mai mult sau mai putin convingatoare se numara canabisul, Efedra, o bautura alcoolica fermentata, iarba tatarasca, rubarba, ginsengul, opiul si cicoarea salbatica.
Multe dintre aceste ipoteze au fost respinse imediat, din motive asupra carora nu i insista aici. Savantii s-au cam plictisit de intreaga chestiune, pentru ca multora le parea insolvabila. Totusi, dezbaterea fost reactualizata de R. Gordon Wasson la inceputul anilor '60, cand a propus un nou candidat pentru soma: ciuperca palaria-sarpelui ( Palaria-sarpelui). Argumentele pe care Ie-a prezentat sunt complexe si cum le-am discutat pe larg intr-o sectiune anterioara, The Alchemy of Culture: Intoxicants in Society [Alchimia culturii: substantele intoxicante si societatea] (1993), publicata in Statele Unite sub titlul Essential Substances: A Cultural History of Intoxicants in Society [Substante esentiale: O istorie culturala a substantelor intoxicante in societate] (1994), ajunge sa spun ca multi orientalisti de renume si alti oameni de stiinta i-au acceptat teza. La sfarsitul anilor '80, David Flattery si Martin Schwartz au propus alt candidat foarte plauzibil. Spre deosebire de Wasson, pe care l-au preocupat cu deosebire sursele indiene, cei doi s-au concentrat asupra dolor iraniene. Ei au sugerat ca iarba tatarasca (Peganum harmala; Peganum Harmala) este un candidat mult mai plauzibil, intrucat efectele sale halucinogene sunt bine cunoscute chiar si astazi pe teritoriul indo-iranian originar. Argumentele lor sunt extrem convingatoare.
Totusi, exact cand iarba tatarasca parea sa ia locul ciupercii palaria-sarpelui drept candidatul cel mai plauzibil pentru soma, dole arheologice aparute in urma sapaturilor rusesti in desertul Kara Kum din Turkmenistan au redeschis polemica. in aceasta zona, numita in vechime Margiana, rusii au descoperit mai multe asezari cu arhitectura monumentala, datand din mileniul al doilea I.Hr. Una dintre aceste asezari, Conurul de Sud, consta dintr-un complex de cladiri fortificat, mai multe locuinte particulare si un fort. in acest complex exista si un locas de cult de mari dimensiuni (despre care se stie ca a fost folosit ca templu al focului sacru), alcatuit din doua parti: una destinata evident publicului credincios, iar cealalta, ascunsa de ochii multimii, sanctuarul interior al preotilor. intr-una din aceste incaperi ascunse au fost gasite trei vase din ceramica. Analizele facute de profesorul Mayer-Melikian pe mostrele gasite in aceste vase au pus in evidenta urme de canabis si Ephedra. in mod evident, aceste substante psihoactive au fost folosite impreuna pentru prepararea bauturilor halucinogene, in camera alaturata a aceluiasi sanctuar interior au fost gasite zece suporturi de vase din ceramica, folosite, pe cat se pare, impreuna cu niste site menite sa separe seva de ramurile, tulpinile si frunzele telor. intr-o alta incapere aflata la celalalt capat al altarului s-a descoperit un vas mai mare, continand ramasitele unei cantitati considerabile de canabis, impreuna cu mai multe site si suporturi pentru vase, asociate si ele cu prepararea bauturilor psihoactive.
Arheologii cred ca este foarte posibil, data fiind marimea considerabila a fortaretei, ca acest locas de cult sa fi distribuit bautura enteogena credinciosilor din toata regiunea Margiana in prima jumatate a mileniului al doilea I.Hr. Locasul de cult de la Togoluk 1 (asezare datand probabil de la jumatatea mileniului al doilea) pare sa fi fost folosit si el la prepararea bauturilor halucinogene, intrucat s-a descoperit si aici o sita asemanatoare, desi nu au fost gasite urme de te psihoactive. Locasul de cult din cea de-a treia asezare, Togoluk 21, datand din ultima parte a mileniului al doilea, continea vase in care s-au gasit din nou ramasite de Ephedra, de aceasta data amestecata cu polen de mac. Un tub din os gravat, gasit in acelasi locas, continea si el polen de mac.
Aceste situri arheologice au mai scos la lumina o serie de ar-tefacte care confera indicii incitante privind ritualurile care se desfasurau in aceste locasuri de cult din epoca bronzului. Desenele de pe un sigiliu cilindric infatiseaza un tobosar, un acrobat si doi oameni cu cap de maimuta. Pe cat se pare, ritualurile care aveau loc sub influenta bauturilor psihoactive cereau ca participantii sa poarte masti de animale. Descoperirea acestor asezari in arealul de cultura est-iranian le permite arheologilor sa ajunga la anumite concluzii. in primul rand, aceste temple, avand dimensiunile celor din Mesopotamia din aceeasi perioada, arata ca regiunea est-iraniana avea propriile traditii arhitecturale marete si ca nu era deloc o zona inapoiata din punct de vedere cultural. in al doilea rand, asezarile din Margiana preced (in unele cazuri cu un mileniu intreg) templele focului, descoperite mai inainte si apartinand unei traditii iraniene ulterioare, astfel ca ele trebuie privite drept prototipuri ale acestora. in al treilea rand, descoperirea in temple a ramasitelor de opiu, canabis si Ephedra in vase rituale datand din perioada 2000 - 1000 I.Hr. demonstreaza ca soma, in varianta sa iraniana, haoma, poate fi considerata ca fiind o substanta psihoactiva compusa, continand canabis si Ephedra intr-un caz, iar in celalalt caz, opiu si Ephedra. Aceasta identificare a haoma are un sprijin arheologic de care nu beneficiaza nici ciuperca palaria-sarpelui si nici iarba tatarasca, decat daca nu apar la lumina do similare. in ciuda eforturilor considerabile facute pentru descoperirea identitatii botanice a soma, ea poate fi unul dintre misterele care nu r fi dezlegate niciodata in mod satisfacator.

Surse: Flattery si Schwartz 1989, Rudgley 1993, Sarianidi 1994, Wasson 1968.