Noi virusuri au fost recent implicate in etiologia unor hepatite posttransfuzionale. Putine lucruri sunt precizate in legatura cu caile lor de transmitere si cu modul de rezolutie al infectiei acute.
Virusurile sunt asemanatoare flavivirusurilor si au fost etichetate ca agentii hepatitei GB (dupa initialele unui chirurg de la care primul agent a fost izolat). Sunt trei virusuri distincte: GB-A, GB-B, GB-C. Ultimul ASte asemanator virusului hepatitei C insa este suficient de diferit pentru a nu fi considerat ca un genotip C distinct (a mai fost numit virusul hepatitei G). Cea mai frapanta diferenta intre C si G este absenta genei pentru proteina core.
Aceste virusuri au fost izolate de la bolnavi cu transfuzii multiple in antecedente sau de la hcmodializati. Transmisia parenterala a G a condus la studii retrospective privind contaminarea unor produse derivate din sange cu acest virus. Intre 7 - 40% din poolurile de plasma (in special cele americane - 33%, in medie, comparativ cu numai 10% din cele europene) au fost gasite ca fiind contaminate. De asemenea, loturi de imunoglobuline pentru administrare intravenoasa au fost contaminate. Desi infectiile acute au o evolutie blanda, persistenta viremiei este frecventa, ceea ce semnaleaza riscul extinderii acestor hepatite in viitor. ativ cu hepatita C acuta, hepatita nonA-nonE este de multe ori anicterica, pacientii au nivele moderat crescute ale transamina-zelor iar cronicizarea este rara (sub 25%). Hepatitele cronice post infectie G sunt urmarea unor infectii succesive cu diferite virusuri hepatilice (. 26 G.l); rolul etiologic individual al G in patologia ficatului fiind inca discuil.