Notuni de anatomie a faringelui

NOTUNI DE ANATOMIE A FARINGELUI

Faringele are forma unui tub muscular cu dimensiunea de 12-l3 cm la adulti, se ingusteaza progresiv dinspre superior spre inferior si este divizat in trei etaje principale: nazofaringele, orofaringele si hipofaringele ( ura 1).Toate cele trei etaje au o comunicare a 656j91g nterioara cu structuri invecinate. Faringele are o tunica musculara compusa din doua straturi, iar interior este tapetat de mucoasa.

Nazofaringele (numit si epifaringe, cavum si rinofaringe) se intinde de la baza craniului superior pana la nivelul unui imaginar care trece prin palatul moale. Elemente anatomice importante de la nivelul acestui timent sunt: anterior orificiile coanale pe unde comunica cu fosele nazale, superior plaseul sinusului sfenoidal. La nivelul peretelui lateral se deschide orificiul faringian al tubei auditive (trompa lui Eustachio) de forma triunghiulara iar posterior acestui ostium gasim o depresiune numita fosa lui Rosenmller cu tonsila tubara. Acest reper anatomic prezinta importanta deoarece reprezinta locul de debut al neoplasmului de rinofaringe. La unirea peretelui superior cu cel posterior se afla tonsila faringiana. Mucoasa rinofaringelui este de tip respirator, cilindric-ciliata.

Orofaringele (bucofaringe sau mezofaringe) se intinde de la nivelul unui orizontal care trece prin platatul moale pana la nivelul marginei superioare a epiglotei. Raporturile anatomice ale bucofaringelui sunt: anterior cu cavitatea bucala, comunicarea fiind realizata prin istmul bucofaringian, posterior cu fascia prevertebrala si corpurile vertebrelor cervicale 2 si 3; lateral intra in raport cu spatiul laterofaringian unde se gasesc arterele carotide, vena jugulara interna, noduri limfatice si nervii cranieni IX, X, XI si XII. La nivelul peretelui lateral al orofaringelui se afla tonsila palatina continuta in loja tonsilara formata dintr-un pilier anterior si unul posterior; superior tonsilei palatine se afla fosa supratonsilara cuprinsa intre pilierul anterior si posterior. Mucoasa orofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizata.

Hipofaringele (sau laringofaringe) se intinde de la nivelul marginei superiore a epiglotei la nivelul limitei inferioare a cartilajului cricoid si comunica anterior cu laringele. Inferior, hipfaringele se continua cu esofagul, limita fiind reprezentata de sfincterul esofagian superior. Raporturile hipofaringelui sunt: anterior cu coroana laringiana si fata posterioara a laringelui, lateral cu artera carotida comuna, vena jugulara interna si nervul X, posterior cu fascia prevertebrala si corpurile vertebrelor cervicale III pana la VI. La nivelul peretelui lateral se formeza doua santuri numite sinusuri piriforme. Mucoasa hipofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizata.

Vascularizatia faringelui. Artera carotida externa prin ramurile ei asigura aportul sanguin , iar drenajul venos este realizat de vena jugulara interna. Drenajul limfatic este asigurat de nodurile limfatice ale lantului jugular grupurile jugular superior, mijlociu si inferior.

Inervatia faringelui. Motricitatea musculaturii faringiene se afla sub controlul nervilor cranieni glosofaringian (IX) si vag (X). Inervatia senzitiva este asigurata de trigemen pentru nazofaringe, de glosofaringian pentru orofaringe si vag pentru hipofaringe.