Cu totii am fost influentati de catre pacienti, dar este probabil gresit sa Incurajam in noi o asemenea hotarare de caracter si inflexibilitate a mintii astfel ca toate incercarile pacientilor de a ne influenta sa esueze ineviil. Cu toate acestea, comportamentul profitor al pacientului este adesea contra-productiv si practic rele
tulburarile de comportament ale acestuia.
Silirea limitelor Un mod de a evita sa fii prins in plasa comportamentului mal-adaptativ este de a sili limite de indata ce acest comportament se manifesta1. La un grup mic de pacienti terapeutul poate recunoaste ca nevoile lor de timp, atentie, sedare si protectie nu sunt, in ciuda tuturor rezultatelor, satisfacute. Indiferent de ceea ce ofera terapeutul, acesti pacienti revin pentru din ce in ce mai mult, dar in ciuda tuturor acestor "oferte" ei nu par sa evolueze catusi de putin in mai bine. Urmatorul pas il reprezinta intelegerea faptului ca neindeplinirea cerintelor necorespunzatoare sau nerezolbile nu determina evolutia nefavorabila a pacientului (desi s-ar putea sa existe proteste zgomotoase).
Aceasta realizare faciliteaza silirea limitelor in comportamentul pacientului, specificand exact ceea ce este si ceea ce nu este accepil.
Ia drept exemplu pacientul care solicita sedarea, amenintand "sa-si piarda controlul" daca aceasta nu este aplicata imediat, declarand ca el nu poate sa mai traiasca inca o zi fara sedare si ca vei fi responsabil de orice deteriorare care ar putea apare. In cazul in care se decide ca medicamentele nu joaca un rol in tratament si ca obiectivul pe termen lung il reprezinta deprinderea pacientului de a fi responsabil de el insusi, atunci se poate declara simplu pacientului ca nu i se administra medi-catia si ca el este liber sa se angajeze in acte distructive; dar in cazul in care se intampla asa ce este responsabilitatea lui.
Terapeutul explica ca prin solicitarea sedarii imediate el isi uzurpa rolul profesional, care consta in hotararea acestor probleme tinand seama de judecata lui de specialist, si ca asemenea uzurpare nu este tolerata. in cazul in care exista risc sever de agresiune reala, este indicata internarea in spital, unde se vor sili limitele suplimentare. Daca este necesar, i se poate spune pacientului ca in cazul in care continua " sa faca pe nebunul" fi pus intr-o camera izolata, pentru a-i proteja pe ceilalti pacienti.
O alta metoda este de a renunta la autoritatea pe care o ai in atingerea scopului dorit de pacient sau de familia lui. Daca, de exemplu, tatal unui pacient care a fost caracterizat ca fiind "psihotic" doreste foarte mult ca fiul sau sa aiba internari repetate, dar in acelasi timp nu poate suferi ideea ca, intr-un anumit fel, familia agraveaza situatia, un terapeut experimentat ar putea progresa astfel printre aceste situatii periculoase: " Este limpede ca sotia dumneavoastra nu se poate intelege cu baiatul atunci cand el aude voci. Desi noi stim ca ele sunt inofensive, este evident ca ele sunt mai suparatoare pentru sotie decat pentru fiul dumneavoastra. De aceea, atunci cand nu descurcati, sunati la clinica si anuntati ca urmeaza sa soseasca fiul sau sotia dumneavoastra. Nu conteaza cine se interneaza". in mod evident, asemenea strategii (care pot fi foarte eficiente) necesita ificare atenta si acordul tuturor celor care se ingrijesc de familia respecti.