Relatia parinte-copil este asociata cu dificultati in functionarea sistemului de familie in totalitatea sa ori prin prezenta unor simptome clinic semnificative. Exemple: dificultatile de comunicare, supraprotectia si disciplina inadecta. De asemenea, familiile dezorganizate, situatiile de disputare a custodiei copiilor, reorganizarea familiei etc. Nasterea unui alt copil, mai ales in familiile care au adoptat anterior un copil, constituie o serioasa problema de relationare.
Suferintele cronice de natura psihica sau somatica aduc multe modificari de tip relational. Exemple: hiperactivitatea, conduitele distructive, suferintele neuro-psiho-motorii, epilepsia, toate intalnite la copil in cadrul familiei.In familiile cu copii sever bolnavi, parintii ii pot prefera, respinge sau neglija pe ceilalti copii pentru ca unul dintre ei cerc atat de mult timp si atentie.
Terapia de familie este utilizata in multe situatii (
tulburari ale dispozitiei, adolescenti care consuma droguri, tulburari de comportament etc). Aceasta interventie terapeutica este cruciala pentru ca membrii familiei sa-si poata exprima sentimentele, frustrarea, care sunt inriabil prezente.In ceea ce priveste ingrijirea institutionalizata a copiilor, aceasta este legata de primii trei ani din viata, care sunt cruciali in dezvoltarea neuropsi-hologica a individului. in 1997, Institutul National al Copilului si al Dezvoltarii Umane din SUA demonstra ca educatorii si profesorii care acorda ingrijire si supraveghere de zi sunt mult mai eficienti, empatici, acorda mai multa atentie copiilor. Din nefericire, nu toate institutiile (camine, gradinite, scoli) pot acorda un nivel ridicat de ingrijire, cu deosebire cele situate in zone urbane supraaglomerate. Copin care primesc o ingrijire mai redusa, cu deosebire din punct de vedere emotional, regreseaza intelectual si verbal, ceea ce indica intarzieri in dezvoltarea neurologica si motorie. Ei pot deveni ulterior iriili, anxiosi sau depresivi, ceea ce interfereaza cu legatura parinte-copil, mentionandu-se, de exemplu, lipsa asertivitatii antrenamentului la toaleta pana la rsta de cinci ani.
Reducerea absenteismului la parinti prin introducerea de programe adecte de ingrijire si informare poate conduce la scaderea semnificati a stresului in cadrul relatiei parinte-copil.
Terapia familiala a copiluluiIn cadrul evolutiei terapiei familiale, opinia privind participarea copiilor a suferit modificari. Iata cate consideratii privind aportul principalelor scoli de terapie familiala. Scoala de la Palo Alto, care se afla la originea tuturor curentelor denumite "sistemice", s-a concentrat mai intai asupra micului schizofren, neincluzand fratria in sedintele de terapie.
Aceasta succinta prezentare a evolutiei metodelor in terapia familiala demonstreaza orientarea lor spre o participare din ce in ce mai concreta a copilului. Tehnicile utilizate fac in mod deosebit apel la modalitatile senzoriale de actiune.
Model
Supletea cadrului terapeutic folosit in terapia familiala faciliteaza dezvoltarea unui model care sa permita depasirea dificultatilor inerente prezentei copilului in terapie. Modalitatile de interventie in terapia familiala nu sunt presilite, ci sunt mai degraba create conjunctural de catre familie si terapeut, in acest cadru, o apropiere intre conceptele bazate pe psihanaliza si cele provenind din teoria sistemica poate fi integrata. Modelul trebuie sa tina cont de faptul ca interventia familiala in psihoterapia copilului se face in general pe etape. In primul moment, cel care intervine respecta cadrul conceptual propriu parintilor, urmand ca intr-o etapa ulterioara sa desilizeze familia.
La inceput, parintii pot sa nu inteleaga in ce masura au ei o contributie la problema copilului lor. Se poate proceda la o terapie similara celei a lui Winnicott, tratand copilul cu ajutorul parintilor. Clinicianul ramane insa la nivelul parintilor, sensibilizandu-i fata de trairile copilului lor inainte de a-i determina sa inteleaga disfunctionalitatea familiei lor. De aici rezulta importanta cunoasterii fantasmelor copilului inainte sau in timpul tratamentului. Terapeutul impartasi parintilor in termeni accesibili semnificatia problemelor intrapsihice ale copilului exprimate in comportament. intr-un mod subtil, el ajuta astfel la modificarea atitudinilor parintilor fata de copilul lor. Varstele copiilor pun probleme specifice in ceea ce priveste modalitatile de exprimare ale fantasmelor acestora, indiferent ca este vorba de exprimarea trairilor prin cuvinte, folosirea jocului sau transpunerea in actiuni.
Jocul
Activitatea ludica trebui sa lic sistematizata. Jocul in cadrul acestui tip de terapie este conceput ca tacand parte dintr-un ansamblu ce include obsertia si discutia care-i urmeaza. Terapeutul utilizeaza jocul pe care-l agreeaza si, ca regula generala, nu se implica. Cadrul fizic trebuie sa fie adect: o camera suficient de spatioasa, mobilata cu cate scaune, o masuta, un echipament audiovizual (oglinda, televizor). Terapeutul aduce cate materiale specifice care includ jucarii adecte rstelor si numarului copiilor (se pot include materiale de confectionat). Copilul poate fi invitat sa se joace liber.
Jocul permite copilului sa ia o oarecare distanta si sa aiba un oarecare control asupra gradului sau de participare la discutia care se afla in curs de desfasurare. Copilul ramane in general foarte atent la ceea ce se petrece in cursul sedintei si jocul sau este revelator in acest sens. Jocul trebuie urmarit cu multa atentie, ca si interactiunile pe care copilul le sileste cu membrii familiei. In perioada latentei, distanta dintre continutul latent si cel manifest al actiunilor ludice este cu mult mai mare.
Relatia triangulara a copilului in familie poate 11 obserta in cursul acestor sedinte, ca si rolurile abordate de copilul oedipian.
Actiuni
Initierea unor actiuni concrete in cadrul sedintelor de terapie antreneaza deopotri copilul si adultii, constituind o noua modalitate concreta de a "vorbi" a familiei. Aceste actiuni pot fi concepute in mai multe moduri: activitati libere sau dirijate sau sub forma unei puneri in scena folosind diverse tehnici psihodramatice.
Activitati familiale
Familiei i se poate cerc pur si simplu sa faca ce care sa permita copiilor sa se joace. Acest tip de activitate este potrivit mai ales atunci cand in sedinta sunt prezenti copii de rste diferite. Familia se dovedeste in cursul unei actiuni cooperanta sau contradictorie, verificand detalii raportate anterior. Capacitatea familiei de a oferi "holding" poate fi obserta. Uneori familia este incapabila de a se implica intr-o actiune. Unul sau ambii parinti pot ramane retrasi. Activitatea este uneori dezorganizata sau, dimpotri, prea controlata. in schimb, alte familii fac doda unor resurse nebanuite privind capacitatea ludica, aceasta fiind pastrata in pofida unor disfunctionalitati familiale importante.
Ilustratie clinica: terapeutul cere unei familii sa initieze o actiune comuna, tatal decide pe loc sa dea o dictare copiilor sai. Fiul cel mare al familiei, in rsta de 10 ani, se ge de
oboseala si isi pune capul pe genunchii mamei. Aceasta, incurcata, nu stie ce atitudine sa ia Tatal ramane imperturbabil si isi manifesta frustrarea printr-o serie de ticuri. Fetita cea mica, in rsta de 7 ani, se apropie de tatal ei si incepe sa scrie ceea ce acesta ii dicteaza, intre timp, fratele cel mare incearca sa deseneze ce, dar este incapabil sa se concentreze asupra lucrului sau. HI priveste permanent in directia tatalui sau si a surorii sale. Aceasta secventa caracterizeaza familia: baiatul a fost adus in clinica de mama sa, prezentand tulburari de
somn (frici nocturne si cosmaruri); nu are prieteni si este obez.
Tatal, and o functie importanta, este adesea absent din familie, liste nesatisfacut de fiul sau si il critica permanent. Mama isi supraprolejeaza copin. Fetita, sora cea mica, este admirata pentru lot ce face. Baiatul ramane inchis in triunghiul parental si este incapabil de a parasi Oedip-ul. Tatal deplaseaza asupra lui intregul resentiment neexprimat fata de sotia sa, pe care o simte slaba si deprimata. Mama il suprainvesteste pe baiat, neputand sa colaboreze cu sotul si opunandu-se acestuia intr-un mod pasiv.
Acest exemplu pune in evidenta antajele stimularii desfasurarii unor actiuni in terapie. Aceasta modalitate permite intalnirea in actiune a parintilor cu copin, fiecare participand in felul sau specific. Trairea concreta a faptelor descopera familia in globalitatea sa si solicita angajamentul tuturor si al fiecaruia in parte. Se declanseaza reactii in lant creand o intensificare a schimburilor care nu poate li egalata de o simpla descriere a faptelor. Clinicianul poate ifica dinainte o activitate in functie de schimburile pe care doreste sa le promoveze.
Utilizarea corpului si a spatiului reprezinta o alta modalitate de "intalnire" intre parinti si copii. Spafializarea este o alta modalitate concreta de a studia relatiile din familie punandu-se accentul pe ceea ce poate fi zut si astfel mai bine perceput de catre participanti. De exemplu, pe ecranul unui monitor de calculator, familia (fiecare membru in parte) poate simula: familia de origine, familia actuala, familia viitoare. Fiecare membru al familiei este invitat sa creeze un lou care sa reflecte pozitia relationala a tuturor membrilor.In exemplul familiei citate anterior, lucrurile s-au desfasurat astfel: baiatul cel mare s-a plasat aproape de mama sa si sora cea mica toti privind la televizor, iar pe tata intrand in camera si cerand copiilor sa mearga la culcare. Apoi, la invitatia terapeutului, baiatul modifica acest lou: el le lasa pe sora si pe mama in aceeasi pozitie si timid se apropie pe sine de tatal sau. Tatal ramane pe o pozitie rezerta si atunci baiatul se retrage putin.
De multe ori, reprezentarile parintilor sunt defensive si idealizate, semanand cu "fotografiile de familie". intr-o alta simulare, sora cea mica il imagineaza pe tata aproape de mama si pe ea jucandu-se cu fratele ei. Mama pare putin incomodata si se distanteaza putin de sotul ei. Aceste simulari au permis participarea tuturor membrilor familiei la perceperea dinamicii ei. Aspectele obserte au constituit subiecte de discutie pentru sedinte ulterioare. Participarea copiilor la discutii a devenit mult mai spontana si chiar imprevizibila. Ei s-au constituit in agenti ai schimbarii.
Parintii pot descoperi astfel realitatea psihica si fantasmatica a copiilor lor si declansa noi stari empatice pentru ei, indispensabile terapiei. Parintele este plasai in rol de terapeut pentru copilul sau.
Punerea in scena
Permite utilizarea unor canale propice exprimarii afectelor si inconstientului. Trecutul si prezentul familiei pot fi reprezentate printr-un joc imaginar. Copin ii personifica cel mai adesea cu entuziasm pe ceilalti, pe parintii lor in mod particular. Se folosesc in acest scop diverse tehnici psihodra-matice, jocul de rol, psihodrama. Copilul poate inventa o poveste si distribui roluri membrilor familiei. Nevoile sale, dorintele sunt exprimate si puse in scena.
Ilustratie clinica: un baiat de 9 ani, fratele cel mare intr-o familie cu doi copii, este trimis de scoala la clinica pentru manifestari de agresivitate si incapacitate de concentrare. Aparitia simptomelor coincide cu spitalizarea mamei sale la psihiatrie. in cursul unei sedinte de terapie i se cere sa imagineze o istorie in care sa o includa si pe sora sa si sa o joace. in punerea in scena, baiatul isi acorda rolul fratelui cel mare intr-o familie cu mai multi frati si surori reprezentati de marionete. Pe sora sa o plaseaza intr-un colt si ii cere sa joace rolul mamei bolnave la spital. Iii mai plaseaza un scaun gol in mijlocul incaperii, punand un telefon de jucarie alaturi si precizeaza ca acesta este biroul tatalui sau. Actiunea incepe atunci cand copilul isi da seama ca
sarcina pe care o are de indeplinit (de a avea grija de fratii sai) este prea grea si il cheama pe tatal sau in ajutor, Iara a primi insa vreun raspuns. intre timp se deruleaza tot felul de evenimente nefericite, culminand cu agrarea bolii mamei sale. in acest episod, baiatul incepe sa loveasca cu furie marionetele.
Punerea in scena a permis exprimarea unor fantasme individuale si in-terpersonale. Componenta familiala a simptomului, functia sa sistemica a putut fi proiectata pe o scena interpersonala si abordata la acest nivel. Punerea in scena materializeaza ceea ce nu a putut fi inteles si meolizat de catre familie si copil. in ilustratia prezentata anterior, tatal a fost in masura sa sesizeze problematica copilului derulandu-sc sub ochii sai.
Prin punerea in scena, actorii isi pot schimba rolurile si modurile proprii de actiune, aceasta reprezentand o modalitate terapeutica deloc neglijabila.
De exemplu, se poate cere unei familii sa-si imagineze ca este o familie total diferita de cea prezenta si sa joace aceasta istorie. Se vor crea astfel posibilitati de imaginare a unor situatii alternative si a adoptarii unor atitudini care nu au fost niciodata manifestate, slimulandu-se creativitatea.
Antajele organizarii actiunilor
Aceasta modalitate terapeutica de organizare a unor actiuni comune in familie este in mod particular benefica pentru copin de rsta latenta. Copin inclusi in aceasta categorie de rsta dau impresia ca exprimarea verbala este suficienta pentru a exprima dorinte, sentimente.
Pol exista insa bariere serioase privind opiniile carc-i privesc pe parinti.
Modalitatea deghizata de exprimare constituie o posibilitate de distantare fata de adult, care poate conveni si parintilor defensivi. Actiunea devine accesibila unei multimi de mijloace de exprimare non-verbale, incluzand acompaniamentul motor care adauga o noua dimensiune expresivitatii afective.
Aceasta modalitate terapeutica s-a dovedit a fi utila in situatia familiilor care au dificultati de simbolizare sau de verbalizare. De asemenea, actiunile in terapie sunt potrivite eu familiile care provin din medii defavorizate, ca si cu persoanele care nu raspund modalitatilor traditionale de psihoterapie. De exemplu, copin pentru care actiunea este importanta si parintii inclinati catre introspectie. Aceste tipuri de familii pot continua sa-si foloseasca modul propriu de comunicare si in acelasi timp pot surprinde abstractul prin modalitati senzoriale.
Familia poate astfel sa experimenteze situatii noi care in alte conditii ar fi fost percepute ca fiind amenintatoare. Montarea unor actiuni nu reprezinta o trecere la act si o rezistenta la activitatea verbala; actiunea este considerata aici ca un mijloc de exprimare si o "trecere prin act".
Discutia care urmeaza actiunilor
Actiunile, punerile in scena sunt urmate de discutii pentru a facilita procesul de integrare afecti. In discutiile care urmeaza se trece la decodificarea sensurilor mesajelor exprimate prin joc. Discutia debuteaza cu intreaga familie, apoi urmeaza intalniri separate cu parintii, mai ales atunci cand sunt abordate probleme conjugale si divergente privind atitudinile educationale.
Daca terapeutul adopta un demers psihanalitic, discutia poate conduce la reconstructia istoricului copilariei parintilor dupa un transgeneratio-nal. Se retrascaza, impreuna cu familia, un fir conducator care leaga generatiile (dorinte, fantasme, afecte comune).
Rolul terapeutului
Punerea in scena cere de multe ori o participare acti din partea terapeutului. HI actioneaza ea un regizor; supravegheaza desfasurarea actiunii (ramane uneori in spatele oglinzii Iara cristal) sau intervine atunci cand doreste sa puna accentul pe ce care are un sens special pentru familie.
Punerea in scena 1! precedata de o faza in care familia sileste o legatura de incredere cu terapeutul. De altfel, punerile in scena nu pot fi montate cu toate familiile: unii parinti se tem de a se expune public sau de a regresa; trebuie sa existe o "intalnire" intre bagajul cultural al parintilor si modul lor de a concepe tratamentul.
Concluzii
Punerea in scena, actiunile simulate permit crearea unui context ludic ce reprezinta realitatea copilului si pe aceea a familiei sale. Perspectivele copilului si cele ale parintilor pot fi clarificate si lidate prin ansamblul persoanelor implicate, inclusiv terapeutul. Contextul in care traieste copilul poate fi cu usurinta reprodus, iar explorarea psihicului sau este mult facilitata. Mediul si intrapsihicul copilului sunt astfel reunite, apropiind terapia de familie de realitate in intregul ei. Modelul prezentat poate provoca schimbari intrapsihice, dar si sistemice. Structura terapiei confera parintilor un loc central in procesul vindecarii. ativ cu metoda consilierii, acest tip de terapie ofera antaje: recomandarile care se fac parintilor adesea nu tin cont de dificultatile lor de a le pune in practica. Punerea in scena reprezinta o metoda agreabila de a aborda problemele, mai ales atunci cand familia este reticenta sau incapabila de a discuta despre propriile dificultati.
Acest model poale contribui la articularea intre terapia de familie si cea a copilului.
