Este un sindrom psihomotor care se refera cu precadere la tulburarea activitatii voluntare. A fost descris in 1874 de Kahlbaum. Simptomatologie se caracterizeaza prin: a), flexibilitate ceroasa sau catalepsie (v. CATALEPSIE), asociata cu o sugestibilitate crescuta; b). negativism activ sau pasiv; c). tulburari extrapiramidale

hiperkinezii si akinezii; d). agitatie sau stupoare catatonica. Refuzul alimentar, mutismul, opozitia, fenomenele de pasivitate si supunere automata etc. constituie citeva din cele mai reprezentati componente ale negativismului catatonic. Hiperkineziile si akineziile se manifesta prin stereotipii de pozitie (atitudinea) sau de miscare, de aspect automat si repetitiv (ex. balansul de pe un picior pe altul). Ele sint insotite de alte modificari extrapiramidale si getati: hipersudoratie, hipersalivatie, tulburari de somn, tulburari in vasomotricitate etc. Agitatia sau stupoarea sint doua modalitati paroxistice de expresie a fenomenului de C. Agitatia apare brusc, nemotivat, este ampla, violenta, adesea cu conduite elastice. Stupoarea se caracterizeaza printr-o puternica inhibitie psihomotorie, imobilism si negativism. Uneori bolnavul nu raspunde la nici un excitant extern. Stupoarea catatonica poate fi intrerupta imprevizibil de accese de agitatie cu impulsivitate si agresivitate. Sindromul catatonic este insotit si de variate tulburari neurologice: modificari ROT (hiperreflexie tendi-noasa) si cutanate (abolite), uneori Babinski pozitiv, alaturi de midriaza, pupilotonie si hipoexciilitate stibulara. Mai pot apare si tulburari endocrine: la femei amenoree, hipomenoree, iar la barbati azoospermie. in cazurile de C. grava, cu refuz indelungat alimentar si cu stupoare prelungita, se deregleaza meolismul proteic, lipidic si glucidic si apar fenomene de denu-tritie, edeme, avitaminoze si perturbarea echilibrului hidroelec-trolitie. Diagnosticul pozitiv se sileste pe criteriile sirnpto-matologice. Sindromul catatonic, avind etiologii diferite, apare in context psihopatologic variat. Cunoasterea etiologiei este necesara preciziei diagnostice. Din acest punct de dere C. apare in: a) Stari toxiinfectioase acute mai ales in unele boli epidemice ca febrele tifoide si paratifoide, colibaciloza intestinala, encefalita (letargica Atc). De asemenea sint descrise stari caitatonice in septicemii, pneumonie franca lobara, febra puerperala, reumatismul Bouillaud-Sokoloski si in gripa. Clinic, in aceste cazuri C apare in cadrul unui episod confuzional acut. b). Autorii mai chi, Regis-Vincent, De Jong, au insistat asupra rolului infectiilor cronice in aparitia sindromului catatonic. Pe prim se plaseaza tuberculoza pulmonara, colecistitele colibacilozice, sifilisul cerebral si hepatita cronica (unele cazuri de ictere prin retentie si obstructie). Lucrarile experimentale ale lui Baruk si De Jong au demonstrat pe animale, instalarea C. folosind exo-toxina colibacilara, tuberculina sau bila umana (stagnanta); fenomenele catatonice au fost produse si prin injectarea unor substante ca acetilcolina, bulbocapnina etc (Baruk). c). Tumorile cerebrale in special ale bazei creierului, traumatismele cranio-cerebrale, encefalozele si ASC pot produce C. simptomatice, d). Un grup aparte il constituie C. din schizofrenie (mai putin din melancolie, unde mai frecnt apar starile stuporoase), constituind de fapt o forma clinica distincta. Se mai descrie inca o C. tardiva si o C. periodica, in corelatie cu unele psihoze endogene. Starile pseudocatatonice apar in isterie si trebuie diferentiate de C. adevarata. O alta clasificare a C. este in C. experimentala (Baruk), C. involutiva, C. lucida, C. onirica, mortala (Stauder), C. periodica si C. tardiva (Gusikov). Prognosticul si evolutia unei C. este in functie de etiopatogenie; in principiu evolutia

in conditiile terapeutice moderne

este favorabila. Un numar restrins de cazuri

mai ales C. schizofrenice

se dodesc mai rezistente la tratament. Tratament. In C. de origine toxiinfectioasa, tratamentul este cel adecvat bolii somat ice (febra tifoida, pneumonie etc). C. din psihozele endogene beneficiaza de asociatie ES + cura Sanckel, sau ES + psihotrope. In raport cu starea somatica, se aplica terapia de sustinere a functiilor vitale (analeptice, tonice cardiace, aport hidroelectro-litic, entual alimentatie artificiala in cazurile stuporoase tre-nante si cu refuz alimentar prelungit). Psihoterapia poate completa tratamentul in faza de renire, cind intelegerea bolnavului o face realmente eficienta. Aspecte medico-legale. Starile de mare agitatie catatonica la schizofreni, in special prin potentialul destructiv si autodestructiv, determinat de agresivitate, halucinatii si delir, pun probleme medico-judiciare. Expertiza medico-legala se impune pentru elucidarea acestor cazuri. Uneori se aplica masuri de izolare si tratament in conformitate cu prederile art. 114 Cod Penal.