Dupa A. Poro-t, D. poate fi definita ea "ansamblul conflictelor ce rezulta din violarea legilor"; ea este atit un fenomen individual (raportat la persoana delincntului), cit si un fenomen socio-cultural. Juridic, in cadrul D., ca urmare a naturii infractiunii comise si a pedepsei primite, exista mai multe forme, care reflecta mai ales gravitatea actului savirsit. Cele mai simple sint contrantiile care se pedepsesc prin aplicarea de amenzi; urmeaza categoria delictelor prevazute in Codul Penal si pedepsite prin detentie pe durata variabila. Crima reprezinta delictul cel mai grav si ca atare cel mai ser pedepsit. Cei mai cunoscuti factori delictogeni sint dependenti de factorii asa-zisi "criminogeni"; de conditiile individuale si de conditii sociale nefavorabile (exemplu: ereditatea incarcata, boli psihice, carente educati, mediu familial dizarmonic, flagele sociale, foamete, razboi etc). Multe delicte sint comise de psihopati, oligofreni, schizofreni, epileptici cu tulburari psihice, paranoici, dementi si alcoolici. D. poate fi savirsita

aparent

fara moti; exista si o D. de ocazie, (acte antisociale, din gelozie, din foame etc). Starile emoti puternice pot duce la D. (ex. sotul Aare isi surprinde sotia in flagrant delict de adulter).