Cele mai cunoscute cercetari legate de functionalitatea lobului frontal si a tulburarilor survenite au fost facute de Denny-Brown, Kliiger-Bucy, Bianchi, Free-man, Wats si Oppenheimer. Interesul mare se datoreste faptului ca fiind zona cea mai recenta in dezvoltare, joaca un rol preferential si in conditia si specificul de existenta umana. Sindromul de lob F. depinde in larga masura de natura, localizarea si extinderea leziunii. Cu toate acestea exista un grup de simptome daca nu patognomonice, cel putin particulare intil-nite la un mare numar de bolna cu leziuni ale lobului F. Astfel, Thompson arata ca dezadaptarea sociala a psihopatului se datoreste unor tulburari survenite in circuitele talamo-pre-frontale, care duc la un deficit in utilizarea adecvata, pentru insertia sociala, a functiilor cognitive si implicit a satisfactiei care rezulta din angajarea armonioasa intr-o anumita conduita solicitata. Dupa Freeman, "bolnavul prefrontal va reactiona bine la prezent, dar insuficient la itor". Afectitatea dene "amputata" pentru probleme de itor, scade prospectiunea, initiativa si entuziasmul; apare o vadita saracire a imaginatiei. Cunostintele anterior cistigate sint relativ pastrate, dar mai greu utilizabile. Retrospectiva este relatata cu slaba participare afectiva, intr-o maniera surdinata. Oppenheimer a scos in edenta o insemnata diminuare a anticiparii cognitive pe baza trecutului experimentat. Din acest motiv, spune autorul, bolnavul prefrontal poate sa-si conduca masina, dar este incapabil sa mai cistige la sah. Majoritatea autorilor acorda semnificatia cea mai mare pierderii "celei de a patra dimensiuni" a persoanei si anume constientizarea itorului. Sindromul frontal se intilneste in psihopatie, PGP, boala lui Pick, psihoze senile.